AquaFun în variantă animată

Jul 2, 2012 by Carla

De când mă ştiu verile mele au fost sinonime cu apa şi bălăceala. Abia aşteptam vacanţa ca să fug la ştrand de dimineaţa până seara, iar sejururile cu ai mei la mare erau nelipsite, an de an.

De fapt, pot spune că nu există vacanţă mai frumoasă (şi mai dorită!) decât aceea petrecută pe malul nisipos al unei ape sărate, (ne)făcând nimic. Apă să fie, indiferent că e Eforie sau Maldive! Apă şi nimic altceva. Dau o mie de munţi, oraşe şi muzee pe o mare calmă şi un prosop!

Fetiţele mele au moştenit genetic plăcerea bălăcelii. Altfel nu-mi explic de unde atâta bucurie de a se juca cu apa, fie că e vorba de o ieşire la ştrand, de o baie în piscina din curte, de nelipsita şi atât de iubita băiţă din fiecare seară sau, pur şi simplu, de a turna apă dintr-un recipient în altul, cât e ziua de lungă…

Timişoara mi-a oferit, în anii copilăriei şi tinereţii mele, prilejul de a mă bucura de o mulţime de ştranduri din oraş; cred că erau cel puţin 20 de locaţii în care te puteai relaxa pe marginea unui bazin… acum, în Sibiu, toată suflarea oraşului se adună într-un singur loc, călcându-se în picioare pentru o baie într-unul din cele 4 bazine (două fiind de copii), total neîncăpătoare pentru nevoile a sute (mii) de oameni, în weekend…

Şi, ca orice afacere sezonieră – care trebuie să aducă bani rapid şi consistent – ştrandul acesta întruneşte toate condiţiile pentru a-mi displace: e aglomerat, murdar, scump – în condiţiile în care o mare parte din clienţi ajung să se aşeze cu prosoapele pe beton, din lipsă de spaţiu, iar în bazine efectiv te calci în picioare cu ceilalţi… Clientela nu este deloc selectată, astfel că ajungi să te bălăceşti alături de tot soiul de oameni urât mirositori, murdari, necivilizaţi… Zgomotul este – cel puţin pentru mine – îngrozitor, obositor la maxim. Aceleaşi 10 “hit”-uri ale verii, flaşnete de la KissFm, auzindu-se distorsionat în boxele date la maxim, ca la nuntă… Peste acest zgomot răzbat încontinuu înjurături, urlete de “bărbăţie” ale golanilor ce monopolizează câte un colţ de piscină – aceiaşi care sar peste tine şi copii deopotrivă, spre seară îşi fac simţită prezenţa o mulţime de cetăţeni turmentaţi agresivi şi vulgari, de la ora 19 accesul în apă este interzis (în condiţiile în care expunerea la soare şi apă ar fi cea mai benefică după orele 18 ale serii, mai ales pentru copii), mâncarea servită la tarabele din incinta ştrandului este execrabilă, toaletele de murdăresc rapid şi nu sunt curăţate întreaga zi, oamenii fumează peste tot şi scrumează inclusiv în apă fără să fie sancţionaţi de nimeni etc.

Dar, pentru că aceste aspecte sunt inevitabile atunci când eşti într-un spaţiu public de acest fel, pentru că nu mă obligă nimeni să iau parte la tot acest spectacol al lipsei de civilizaţie şi pentru că nu există alternativă în Sibiu, mă opresc aici cu comentariile negative şi spun doar că fetele adoră mersul la pişină şi întreaga săptămână doar atât aşteaptă: ziua în care tati rămâne acasă şi putem merge să facem baie din nou…

Sofia este ca o răţuşcă, n-o putem scoate din apă decât cu ţipete din partea ei şi rugăminţi din partea noastră… Vrea să înoate, nu-i place cu colac, este într-o continuă trepidaţie din momentul când intră în apă şi până când ajungem, seara, acasă. Se joacă, dă din picioare, stropeşte şi râde, vrea în braţe, vrea să fie ţinută doar de mânuţe, vrea să fie aruncată în sus şi prinsă doar când ajunge în apă, vrea să sară de pe marginea bazinului, vrea să se dea pe toate toboganele , chiar şi pe cele de “oameni mari”…

Natalia este mult mai precaută, temătoare chiar. Întră greu în apă, se lipeşte de noi ca o ventuză şi se sperie de orice mişcare bruscă sau încercare de a o desprinde de noi… se ţine cu ambele mânuţe strâns de costumul meu de baie, jeleşte încetişor şi îmi repetă încontinuu: hai ieşim, mami… hai ieşiiiiiim… o scot din apă, se linişteşte, îşi face din nou curaj şi vrea înapoi… Îi displac zgomotele puternice, agitaţia, aglomeraţia din apă şi de pe marginea bazinelor. O sperie ceilalţi copii care ţipă, care stropesc sau se împing la urcarea pe tobogan. Ceva a speriat-o, nu ştiu când şi ce, însă relaţia ei cu piscina este – momentan – una de love & hate. Abia seara, când rămânem aproape ultimii acolo, se relaxează şi îndrăzneşte să se joace fără teamă…

Una peste alta, deşi ca gestionare a businessului şi clientelă mie îmi displace profund, mersul la piscină e un prilej de încântare pentru toată familia noastră. Pentru că ne place apa, pentru că ne distrăm şi ne relaxăm împreună, pentru că lucrurile făcute cu tati sunt mereu interesante şi aşteptate zile întregi.

Am un regret imens, acela de a nu fi reuşit, în ultimii 4 ani, să ajungem niciunde la mare, din cauza jobului lui D… până să mi se întâmple asta, nu concepeam să treacă o vară fără să mă bucur de apă şi soare! Visam an de an la vacanţele cu copiii (pe care ştiam că-i voi avea la momentul potrivit), la acele scene de poveste când cei mici aleargă chiuind pe malul apei, fugăriţi de valuri, iar părinţii se ţin de mână, relaxaţi, privindu-şi cu dragoste copiii, apoi se joacă toţi în apusul soarelui… (şi toţi poartă haine lejere de in alb, fluturate de briză 😛 – parte a aceluiaşi clişeu personal al vacanţei perfecte la mare).

🙁 Fetiţele noastre cresc, tălpile lor cresc şi ele  – iar urmele lăsate de paşii lor în nisip vor fi din ce în ce mai mari până să ajungem noi să călcăm, alături de ele, pe valuri… Şi e atât de nedrept să nu le putem oferi această bucurie. Ne auzi, tati?!