Plimbare pe Transfăgărăşan

Jul 17, 2012 by Carla

Am avut un weekend extraordinar, despre care vreau neapărat să povestesc în detaliu, pentru că am bifat câteva premiere minunate atât pentru fete, cât şi pentru mine…

15 iulie 2012

Transfăgărăşan-ul este unul din locurile “must see” ale ţării noastre, pe care eu nu le ştiam decât din poze. Pentru că paşii nu m-au purtat niciodată pe acolo, dar şi pentru că am un rău de înălţime teribil, am amânat mereu pentru o dată nedefinită o excursie pe acele meleaguri. Duminică însă, după ce ne-am convins că atmosfera din oraş e mult prea sufocantă pentru a petrece ziua plimbându-ne pe afară, am decis brusc să ne refugiem la o cotă mai înaltă, +2000 metri, pentru a ne răcori puţin.

Urcaţi în maşină după prânz, am făcut un drum de croazieră de aproximativ o oră până la poalele munţilor – lăsând în urmă un cer care s-a înnegrit tot mai tare, prevestind o bine-meritată furtună în oraş; în acest timp fetele şi-au făcut somnul de amiază, trezindu-se la fix pentru a admira imaginea panoramică sublimă (după părerea lui D.) şi înfricoşătoare (după umila mea părere) ce ni s-a deschis în faţa ochilor, dintr-o dată, la mijlocul drumului de urcare spre Bâlea Lac.

[Paranteză: întorşi, seara, acasă, am petrecut ore bune pe internet citind şi vizionând materiale despre Transfăgărăşan şi Bâlea Lac… informaţii din care voi spicui şi aici, părându-ni-se foarte interesante].

Conform Wikipedia, Transfăgărăşan-ul a fost construit în numai 4 ani – între 1970 şi 1974, cu preţul a sute de vieţi omeneşti şi dislocând milioane de tone de rocă,  cu ajutorul a zeci de mii de tone de dinamită – (amintiţi-vă de câţi ani de zile tot construieşte Bechtel-ul umila Autostradă a Transilvaniei, nici acum finalizată :)), având o lungime totală de 151 km, fiind astfel a doua şosea din România ca şi altitudine (2042m, la Bâlea Lac), după Transalpina (2145m, DN67C, Munţii Parâng) – pe care o vom parcurge într-unul din weekend-urile viitoare. Face parte din DN 7C şi uneşte judeţele Sibiu şi Argeş chiar la capătul dinspre Bâlea Lac al Tunelului Capra-Bâlea (cel mai lung tunel din ţară, 887 m). Transfăgărăşan-ul trece peste 830 de podeţe şi 27 de viaducte, acestea făcând traseul cu atât mai spectaculos.

Prima parte a traseului, de la punctul unde începe urcarea, se întinde printre păduri de foioase şi apoi de brazi, în serpentine line, care te ridică pe nesimţite spre culmi… aşa te trezeşti brusc, acolo unde începi să distingi dincolo de cortina groasă a brazilor, că ai ajuns în nori, deasupra unor păduri nesfârşite, la picioarele tale deschizându-se văi imense, înverzite… Cum “hăul” era pe partea mea de maşină, după două-trei panorame de acest fel mi-am pierdut complet genunchii, iar stomacul ameninţa să-mi iasă şi el prin urechi, astfel că m-am prins bine de portiera maşinii şi am privit doar înainte, ca un brav ostaş. 🙂

Câteva poze făcute de pe marginea şoselei (la întoarcere, dar tot pe acolo am trecut 🙂 ):

Bonus: imagini video panoramice la finalul articolului. 😉

Prăpastie pe marginea şoselei.

La înălţime. 😛

Contraindicat privitul în jos.

D. s-a necăjit tare, pentru că ar fi dat orice să stea cu ochii pe geam şi să se bucure de privelişte, dar gura mea începuse să vorbească fără mine, atenţionându-l la drum înfricoşată înaintea fiecărei curbe şi, între noi fie vorba, nu cred că m-aş fi simţit în stare nici să şofez în locul lui… Sunt fricoasă, recunosc. 🙂

Nici opririle în spaţiile special amenajate pe marginea prăpastiei nu au fost permise, astfel că am ajuns la Cascada Bâlea în scurt timp, unde zeci de maşini blocaseră părţile laterale ale drumului pe o mare distanţă, zona fiind împânzită de turişti. De la Bâlea Cascadă se poate urca la lac cu telecabina, însă noi am preferat să continuăm urcarea cu maşina, pentru a ne putea “bucura” şi de a doua parte a drumului, aceea frumoasă şi şerpuită ca o panglică, pe care o tot vedeam eu în vederile şi pozele vechi.

Circulaţie sugrumată la Cascada Bâlea. Dacă optaţi pentru telecabină, înarmaţi-vă cu multă răbdare!

Am făcut o scurtă oprire pe platoul ce desparte zona împădurită de cea stâncoasă a traseului şi am coborât din maşină să ne dezmorţim puţin… însă vântul puternic ce ne-a întâmpinat a făcut-o pe Nati să refuze categoric să coboare din braţele lui D., agătându-şe de el ca o maimuţică…

Platoul de la mijlocul traseului, ce delimitează partea împădurită de cea stâncoasă.

Ultimele zone cu vegetaţie.

Portret de familie. 3/4 din familie. 🙂

Maimuţica Nati.

Nu am stat mult şi, după ce am admirat cele două telecabine care s-au întâlnit tocmai în dreptul nostru, ne-am continuat drumul spre Lac, încercând să mă bucur şi eu de peisaj, care mi s-a părut mai puţin înspăimântător ca şi cel al urcării peste vârfurile brazilor.

Vedere din mers.

Picioare de oi. Acolo unde nu ajung picioare de oameni. 🙂

Ajunşi în vârf, ne-am trezit într-o mare de maşini şi oameni, care mai de care mai zburătăciţi de vântul puternic ce sufla în rafale, fără nicio direcţie previzibilă, spre disperarea fetelor care niciodată nu au agreat suflul său. Dar le-am explicat că e păcat să facem cale-ntoarsă, de vreme ce abia am ajuns, aşa că s-au mobilizat amândouă şi am pornit la plimbare.

De acolo, exceptând vântul care ne-a oprit şi ne-a “obligat” să ne îmbrăţişăm ocrotitor de nenumărate ori, totul a decurs minunat!

Ne-am plimbat şi ne-am jucat întâi pe malul lacului Bâlea, despre care ulterior am aflat că are o adâncime de puţin peste 11 metri (după baia de la Ocna Sibiului, în lacul acela cu peste 130 m adâncime, mă aşteptam la orice! 🙂 ), este un lac glaciar – extrem de curat şi rece :P, după cum au constatat chiar fetele cu mânuţele lor,  iar suprafaţa din jurul său (numită Golul Alpin) a fost declarată rezervaţie naturală ştiinţifică încă din anul 1932.

Tiroliana, pentru amatorii de senzaţii tari.

Bâlea Lac.

Apă rece!

După ce ne-au îngheţat mâinile, încurcaţi de rafalele vântului care părea să se tot înteţească, am decis să ne mutăm mai la înălţime, pentru a face câteva poze panoramice şi a ne încărca bateriile cu încă puţină adrenalină.

Cu paşi mici, înainte!

Bâlea Lac, văzut de (mai) sus.

Tati şi Nati.

Vis-a-vis.

Un pas mic pentru om, dar mare pentru amintire…

Fotografia zilei: Sofia făcând free-style climbing.

Sus, tot mai sus, tot mai sus, tot mai sus…

Transfăgărăşan. Carte poştală. 🙂

Sper că frica şi răul se înălţime nu s-au moştenit genetic.

Lecţia de “cunoaştere a naturii”.

Lecţia de curaj.

De-a v-aţi ascunselea, printre stânci.

Un nelipsit episod de plâns şi tăvăleală în iarbă, întru aducere aminte…

Lumea la picioarele noastre.

După această lungă plimbare ne-am reîntors la lac, pe al cărui mal am servit o mămăliguţă cu brânză şi o cafea, admirând priveliştea încântătoare a apei încreţită de vânt în valuri mărunte, ca o broderie cu sclipici.

Foame ca la cota +2000m: mămăligă cu pâine. 🙂

După-amiaza zburase pe nesimţite, astfel că la ieşirea din restaurant un soare cu dinţi îşi arăta ultimele raze deasupra lacului. Ne-am repezit înapoi la apă, fericiţi că puzderia de turişti dispăruse aproape cu totul, lăsându-ne singuri, într-o linişte atât de plăcută şi relaxantă… Ce bucurie pentru mine!

Din nou la apă, fericirea fetelor…

Operaţiunea “călirea degeţelelor”. 😛

Amintire de la munte!

Punând ţara la cale…

Am lăsat fetele să se joace în voie, apoi să se dezbrace pentru a simţi pe propria piele ce înseamnă să-ţi fie frig; cred că după atâtea săptămâni de caniculă uitaseră complet senzaţia, dar nu părea să le deranjeze şi doar cu rugăminţi şi proteste am reuşit să le îmbrăcăm la loc. m-am tolănit în iarbă cu aparatul foto într-o mână şi camera de filmat în cealaltă şi am declanşat în voie, urmărind joaca neobosită a fetelor…

Încălzite după atâta alergătură…

“Nu, mami, nu mi-e fiiiiiig!!!”

“Nici mie nu mi-e fiiiiiiiiiig, mami…”

Ameninţa să se înnopteze şi noi să fim tot la cota 2000, dacă am fi lăsat fetele să se joace în voie, atât cât le-ar fi ţinut bateriile. Aerul rece de munte, vântul, peisajul sublim, liniştea şi verdele acela crud de pretutindeni le dăduse o energie incredibilă! Răreau în jurul nostru, alergau, ţopăiau în toate direcţiile, chiuiau şi ţipau… erau fe-ri-ci-te!

Sofi şi Nati, la 2 ani, 3 luni şi 20 de zile.

În pas alergător, la deal, după ore întregi de plimbare.

Şi un scurt moment de respiro, cât pentru a le face o poză.

Am mai pozat o dată lacul şi împrejurimile, dar şi tarabele cu “de toate” (de la cârnaţi afumaţi la căciuli de blană şi jucării chinezeşti), vândute la supra-preţ, ca în vârf de munte… ce bine că uitasem să luăm bani cu noi, căci ochisem încă de la sosire – din mersul maşinii, cu ochiul meu de cumpărături care nu doarme niciodată! 😛 – două hanorace de copii, îmblănite, cu motive geometrice din acelea de iarnă, în culori tari… minunate erau! Dragoş a respirat uşurat când am descoperit că taraba respectivă era deja închisă la ora 20:00, când ne-am pregătit noi de plecare.

Bâlea Lac, la apus.

Ultimele raze de soare.

Suveniruri…

… şi d’ale gurii.

Cu greu ne-am pregătit de plecare, fetele insistând că ele mai vor să rămână… doar promisiunea că vom trece printr-un luuuuung tunel le-a făcut să urce în maşină şi să se lase pregătite de drum! Prin urmare am pornit în direcţia opusă Sibiului, traversând tunelul pentru a vedea şi ce e “dincolo”, unde “dincolo” arăta exact ca şi pe partea “noastră” de Transfăgărăşan. 🙂

La ieşirea din tunel.

Curbă “ac de păr”.

Oi olteneşti. 🙂

Am făcut cale întoarsă după ce am stabilit că rămâne pentru altă zi coborârea spre Curtea de Argeş şi Lacul Vidraru, unde D. ar vrea neapărat să ajungă şi să se minuneze în faţa acelei minuni inginereşti. În drumul spre casă, deşi se înserase de-a binelea, am mai oprit scurt pentru câteva poze, în acele locuri unde D. se enervase că nu poate admira peisajul, fiind nevoit să se concentreze la drum. 🙂

Marginea “solidă” a şoselei.

Pe înserat.

Cu capul în nori. 😉

Parapetul de pe marginea şoselei… 🙁

Doar omul şi gândurile lui.

Am filmat de câteva ori, cu un alt aparat foto, pe parcursul excursiei noastre, iar din materialul respectiv am realizat un colaj video cu cele mai frumoase momente ale zilei.

Amintire de la Bâlea Lac, iulie 2012 🙂

Bonus: Coborâre pe Transfăgărăşan şi alte imagini panoramice

Bonus la bonus: Plimbarea băieţilor simpatici de la Top Gear pe Transfăgărăşan… 😀