Monstrul

Jul 6, 2011 by Carla

Am citit, nu demult, această poveste despre un tobogan-monstru, spaima copiilor şi a copilăriei… şi mi-am amintit, în acel moment, de hardughiile de fier şi beton ale copilăriei mele, de leagănele “masive”, cu lanţurile rupte pe ici-colo, astfel încât de câte ori te jucai mai abitir te alegeai cu o zgârietură profundă, uneori şi până în carne vie… cu un trist deznodământ la dispensar, de unde nu plecai fără o trimitere pentru un anti-tetanos…

M-am bucurat enorm când, cu câţiva ani buni înainte, s-au luat decizii de modernizare şi reamenajare a spaţiilor de joacă pentru copii. Şi nu ştiu în alte oraşe cum e, dar în Cluj-Napoca fiecare spaţiu liber dintre oricare două blocuri a fost dotat cu câteva leagăne, un tobogan, un carusel şi ce-a mai încăput pe acolo… Ah, da, spre deosebire de Timişoara unde, din păcate, spaţiile de joacă sunt mult mai scumpe la vedere, locul lor fiind abuziv luat de nesfârşite şiruri de garaje. În fine, revenind la noile spaţii de oacă, of-ul meu este adresat împotriva toboganelor de plastic ce se încarcă static atât de tare, încât devine imposibil să te mai joci pe ele, fără să te “curentezi” tot la câteva secunde… Vi se îmtâmplă şi vouă, nu-i aşa?

Dar parcă tot mai bine aşa, decât să-mi las copiii la joacă în spaţii bătrâne ca mine, ce au scăpat ca printr-o tristă minune ochiului vigilent al autorităţilor de drept. Zilele trecute, plimbându-mă cu fetele prin cartier şi ajungând la un spaţiu de joacă necunoscut nouă, am dat peste acest mastodont al toboganelor, numai bun de pensionat:

Nu ştiu cum vi se pare vouă, din poză, dar eu ducându-mă la baza scării pur şi simplu m-am înfricoşat. Cred că ar fi trebuit să pun măzărichile lângă, ca să vă faceţi o idee clară despre cât de înalt şi abrupt era… dar am preferat să le ţin departe de cumplita arătare şi să nu le dau idei. 🙂