Mame (h)eroine
Aud mereu tot felul de informaţii care mă lasă perplexă, la fel cum sunt martoră involuntară a tot felul de situaţii de neînţeles… Şi nu pot să nu mă întreb, de fiecare dată: ce-o fi în capul acestor mame?
Încep cu o “ştire” proaspăt auzită – în urmă cu doar câteva minute – la tv (ProTv):
Victoria Beckham va da astăzi naştere, prin cezariană, unei fetiţe, undeva în L.A. bla-bla… Ziua Americii fiind aleasă special pentru acest “eveniment” bla-bla… Ştirea se încheia aşa: deşi soţii Beckam mai au 3 băieţi deja mari, pentru naşterea primei lor fetiţe Victoria a decis că va face un mare sacrificiu şi va alăpta.
*****
Încerc să-mi amintesc unde am auzit despre o mamă care a refuzat să-şi alăpteze copilul, preferând laptele praf, din următorul motiv: citise un studiu american din care reieşea că bebeluşii hrăniţi cu lapte matern devin, la maturitate, infractori într-un procent mai mare decât cei hrăniţi în copilărie cu lapte formulă.
*****
Cunosc o altă proaspătă mămică, medic stomatolog (deci trecută printr-o şcoală medicală), care a refuzat să-şi hrănească băieţelul nou-născut, convinsă fiind – din cărţi – că laptele formulă e mai sănătos pentru bebeluşi, având o concentraţie mai mare de vitamine şi minerale necesare creşterii.
*****
Am cunoscut o mamă care încerca să-şi adoarmă bebeluşul zgâlţâindu-l cu toată puterea în scoica auto, plângându-se în acelaşi timp că nu înţelege de ce copilul ei are atâtea dificultăţi în a adormi!
Pentru mamele adepte ale legănării excesive, un sfat de la Dr. Spock:
Niciodată să nu zgâlţâiţi un copilaş.
Sentimentele de disperare şi furie îi fac pe unii părinţi să-şi zgâlţâie copilul într-un ultim efort de a-l face să se oprească din plâns. Însă rezultatul – o adevărată tragedie – este adeseori producerea unor leziuni grave şi permanente la nivel cerebral, iar uneori poate chiar decesul copilului. Înainte de a ajunge la punctul în care scuturatul copilului să vi se pară a fi o soluţie, căutaţi ajutor. Medicul copilului este un bun loc în care puteţi începe. […] De asemenea, este important să vă asiguraţi că orice alţi adulţi care au grijă de copilul dumneavoastră ştiu faptul că este foarte periculos să-l zgâlţâie.
( © Dr. Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului, Ed. All, 2010)
*****
În parc am stat de vorbă cu o mămică ce se plângea că fetiţa ei de 1 an refuză orice fel de mâncare, supravieţuind numai cu biscuiţi, covrigei, pufuleţi şi alte uscături pe care le mănâncă din mers, sub formă de gustare, întreaga zi… M-a privit uluită când i-am sugerat, elegant, să încerce să nu-i mai ofere fetiţei aceste “gustări” timp de 2-3 zile, pentru a avea timp copilului să i se facă foame şi să nu-şi taie complet pofta de mâncare ronţăind în permanenţă ceva. Mi-a mulţumit… nu se gândise niciodată la acest lucru.
*****
Este părerea mea strict personală, dar cred că acestor mame le lipseşte mare parte din instinctul matern şi un dram sănătos de judecată.
Şi acum, fără nicio balanţă între mamele de care tocmai am scris şi cea care urmează, vă invit să vizionaţi imaginile următoare:
Victoria Beckham este, de azi, mamă a 4 copii. Acestă Barbara Guerra, complet anonimă, are deocamdată un singur copil. Despre care ar trebui să se scrie, în presă, mai mult?!
Related Posts
Tags
Share This
1. Cum naiba poti sa nasti 4 copii si sa arati in halul asta (sunt sigura ca deja e supla, chiar daca abia a fost cezariata)?
2. Nu cred ca-si va duce “marele sacrificiu” pana la capat. Ea e, desigur, prea doamna pt asta.
Da, le lipseste si instinct si o doaga, doua, trei…
Iar Barbara e prea tare. Mie-mi ia mai mult sa schimb un pampers.
E simplu, dacă cezariana vine la pachet cu liposucţie, lipoaspiraţie, corectarea feselor, estetica pielii, îndepărtarea vergeturilor etc. Nu m-aş mira, sincer, să se practice toate aceste proceduri sub o singură anestezie…
Eu, iniţial, am râs de ea, auzind de marele ei “sacrificiu”, la pachet cu renunţarea la silicoane… cred că, de fapt, acesta a fost marele sacrificiu pe care l-a făcut. Dar apoi m-am gândit la miile de vip-uri care nu fac 4 copii, cărora nu le trece nicio clipă prin cap să alăpteze, care nu rezistă, în căsnicii, mai mult de 2-3 ani… Din punctul ăsta de vedere, dacă “sacrificiul” ei vine împreună cu o susţinută campanie mediatică despre gestul ei extraordinar, s-ar putea ca ecourile în rândul prostimii să fie – până la urmă – pozitive. Şi tot e mai bine decât nimic.
Cât despre Barbara… eu şi cu o mână lipsă aş fi paralizată de neputiinţă… mi s-a părut admirabil cât de multe face şi cum reuşeşte să trăiască o viaţă mai mult decât normală, cu zâmbetul pe buze! De la experienţa de viaţă a oamenilor de acest fel avem de învăţat mai multe decât din toate cărţile din lume.
Ma tot lovesc si eu de astfel de exemple si ma bulverseaza. Nu inteleg, de ce sa mai faci copii daca nu sunt decat un personal si foarte chinuitor ball and chain? Cunosc un medic ginecolog care a refuzat sa alapteze si si-a inaugurat proaspata viata de mamica cu o cafea si o tigare.
Stiu ca cea mai buna mama pentru un copil e mama lui, oricum ar fi ea, dar nu ma pot abtine sa nu-mi fie mila.
Chestia cu “fiecare mamă e cea mai bună pentru copilul ei” tocmai s-a discutat, amplu, pe o mulţime de bloguri de mămici… Părerile sunt împărţite şi eu tind să ader la tabăra care susţine că, totuşi, nu orice mamă e bună pentru copilul ei. Cum deja s-a tot spus, sunt mame care-şi hrănesc bebeluşii cu hot-dog şi cola, care îi leagă de pătuţ cu sârmă, care nu-i duc la medic când sunt grav bolnavi etc. Dar asta nu face decât să probeze afirmaţia că instinctul de mamă nu-ţi foloseşte la nimic atâta vreme cât nu-l împleteşti şi cu un dram de informare şi un dram de IQ…
Şi mie mi-e milă… binenţeles, de copiii în cauză, nu de mamele lor.
Stiu ca pe un grup de mamici de pe facebook s-a discutat chiar ieri foarte intens si cu scantei despre mame bune/mame rele. Problema nu cred ca e in evidenta, adica in familiile bolnave cronic si care miros a violenta de la o posta, acolo unde copiii sunt maltratati si statul decade parintele din drepturi, ci in familiile “normale” in care parintii multileaza incetisor, pe bucatele, zilnic, prin tot soiul de umilinte, batai care nu lasa urme neaparat pe piele, urlete, amenintari, ingradiri, interdictii, frica. Si pentru ca, deh, romanilor nu le place sa li se spuna cum sa-si creasca copiii, nu cumva sa indraznesti sa zici ceva pentru ca esti pus imediat la zid.
Din pacate, in teorie si prin vorbe toti isi iubesc de nu mai pot odraslele, realitatea e alta insa, mai trista cu fiecare copil neconsolat, neinteles si nerespectat.
Da, cunosc şi eu acest soi de discuţii… de obicei mă ţin departe de ele, eu sunt uşor “enervabilă” şi mă ambalez pentru lucruri minore, aşa că mai bine îmi conserv calmul şi starea zen citind bloguri şi comentând în minte… 😀
E greu să poţi identifica toate familiile unde, în spatele uşilor închise, se practică diverse abuzuri sau tipuri de violenţă… Mai ales în lipsa unui cadru legislativ care nu protejează cu nimic victimele violeţei domestice şi se rezumă la a da o mustrare sau o amendă părintelui care-şi bate la sânge soţia şi copiii…
Şi chiar dacă observi, în parc să zicem, un copil care se uită cu teamă la părintele lui, care are ticuri şi gesturi ce trădează clar abuzul, spaima de părinte etc., ce poţi face? Real, ce poţi face pentru a ajuta acel copil, fără riscul de a-i face un şi mai mare rău?! 🙁
Să vorbeşti cu părintele lui? În cel mai bun caz te injură şi te trimtie înapoi, la copiii tăi… Să anunţi Poliţia, Protectia Copilului? Nimeni nu poate face nimic, în absenţa unor dovezi clare sau a unei plângeri din partea victimei…
Eu am absolvit Asistenţă Socială şi timp de 6 ani mi-a venit să plâng în pumni, după ce mă confruntam cu o situaţie de acest gen… Efectiv suntem neputincioşi, iar drepatatea făcută cu parul – în numele unor drepturi ale copiilor care pentru români sunt utopie curată – e departe de a aduce o rezolvare acestor probleme…
E o lume urâtă, urâtă, urâtă aceasta, a violenţei domestice! Urâtă, crudă şi fără scăpare pentru cei mai mulţi copii abuzaţi! 🙁
Absolut adevarat tot ce spui. Se vorbeste mult zilele astea despre violenta, aseara am citit aici: http://insemnaridezicuzi.blogspot.com/2011/07/violenta.html un articol foarte bine scris, la care am comentat ceva asemanator cu vorbele tale de mai sus.
Stiu proprietari de animale care apostrofati fiind ca isi bat/chinuie/umilesc vietatea au raspuns cu o ploaie de violenta indreptata asupra bietului suflet. Asa e si cu proprietarii de copii…