Incorect politic
Sunt plină de prejudecăţi.
Mă abţin, de obicei, să vorbesc despre aceste lucruri, ştiu că “nu dau bine” pe ecranul monitorului… şi cine are nevoie de părerea mea? Dar sunt situaţii ce mă supără permanent, pe care am uneori chef să le arunc în ochii celorlalţi, ca pe un praf fin ce trebuie să usture, cu ciudă… pentru că simt că suntem toţi vinovaţi, în egală măsură, de ceea ce tolerăm să se întâmple lângă noi.
Dacă este ceva ce-mi displace total în ţara aceasta, bifez fără îndoială cerşetorii.
În primul rând ţiganii. Aceia care te ascostează oriunde, fie că eşti perpedes sau opreşti la un semafor, fie că te plimbi în plin centrul oraşului sau îţi goleşti coşul în parcarea vreunui hyperrmarket… ţiganii – mai ales femeile cu un copil mic şi murdar în braţe – care îţi invadeadează cu brutalitate spaţiul personal, urcându-se parcă pe tine, cerându-ţi 1 leu cu voce miorlăită şi falsă, repetându-şi cererea ca pe o placă de patefon stricată, indiferent de câte ori spui “nu!” sau pe ce ton… Ţiganii aceia pe care ai vrea să-i alungi în şuturi, care nu ţin cont că vorbeşti la telefon, că-ţi doarme copilul în cărucior, că porţi o conversaţie cu altcineva sau că – pur şi simplu – i-ai refuzat… ca şi cum n-ai avea niciun drept să-i refuzi!
Pe ăştia i-aş trimite, pe toţi, undeva departe, cu barca. Şi apoi le-aş lua barca.
Apoi restul milogilor… toţi aceia care invocă un Dumnezeu ce e acolo sus şi te vede că nu-i ajuţi, ca şi cum am avea toţi o datorie creştinească şi morală să deschidem portofelul în faţa oricui întinde palma. Şi acei tineri care întind mâna sănătoasă, fără nicio ruşine, doar pentru că e mai simplu să ceri decât să munceşti pentru ce ai nevoie. Aceia care merg pe picioarele lor, care văd, vorbesc, au forţă mai mare ca mine, au tot ce le trebuie pentru a munci, mai puţin voinţă.
Citesc mereu despre cum, pe “dincolo”, trendul e să cerşeşti muţeşte, cuminte, pe un colţ de trotuar, având drept recuzită nu mai mult decât un carton cu un mesaj menit să înduioşeze, numai bun de înmuiat inimile şi baierele trecătorilor. Eventual poţi citi, preocupat, dintr-o carte cu titlu complicat, poţi cânta la un instrument muzical, poţi lustrui pantofii trecătorilor, poţi sta în mâini… sau orice altceva pentru a atrage atenţia, însă cât mai puţin insistent.
Şi mă reîntorc cu gândul la “ai noştri”, atât de invazivi, de violenţi, oameni care au renunţat de mult să facă apel la mila creştinească, încercând pur şi simplu să te intimideze, pentru a primi ceva.
“Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!” este o replică ce a făcut istorie. Opresc la semafor şi văd plimbându-se agale, printre maşini, câte un cerşetor… oprindu-se preţ de câteva secunde în dreptul fiecărui geam, întinzând mâna a lehamite, privindu-te plin de sictir şi plecând mai departe, înjurându-te printre dinţi. Şi nu înţeleg de unde atâta tupeu, de unde atâta siguranţă că vei primi ceva fără măcar a te mai deranja să pari bolnav sau olog, fără a cere cu o poveste oarecare, fără a purta măcar un carton cu nişte boli… Fără a crea măcar iluzia că depui un minimum de efort de a convinge!
Dispreţuiesc aceste personaje cel puţin la fel de mult cât ne dispreţuiesc şi ele pe noi. Şi n-am să înţeleg niciodată ce anume din atitudinea sau vorbele lor ar face pe cineva să le dea măcar un bănuţ de pomană… cine e atât de slab de înger încât să se lase prostit în acest fel?! Pentru că doar din cauza acestor oameni “de bine”, care încurajează cerşetoria prin gestul lor aşa-zis caritabil, avem o ţară atât de îmbâcsită, atât de neprietenoasă pe străzi, atât de necivilizată!
Edit: Şi o poză “furată” de pe Facebook (sursa: www.funnyblog.ro), aşa, de umor negru:
Related Posts
Tags
Share This
“Pe ăştia i-aş trimite, pe toţi, undeva departe, cu barca. Şi apoi le-aş lua barca.”
de acord cu tine! eu am fost numita rasista in unele discutii din cauza asta.
pentru ca asta si esti
🙂 ?!
Ana, dar de ce eşti aşa înverşunată?!
n-am timp de discutii interminabile, dar atata timp cat ei ma agreseaza (si am fost agresata si fizic cand am fost copil de o cersetoare, care ma astepta sa ies de la scoala sa-mi fure banii de buzunar pentru ca eu eram mica si neputincioasa) imi permit sa am sentimentele care le am fata de asemenea indivizi, stiu ca nu sunt toti asa si nu-i pun pe toti in aceiasi “oala”
Monica, nici nu e nevoie aici de discuţii interminabile… marea problemă a “rasismului”, de fapt, este că oamenii nici măcar nu înţeleg terminologia acesta, însă din ignoranţă fac uz de acest termen în contexte total greşite… Cel puţin din punctul meu de vedere.
Eu văd o mare diferenţă între a urî ţiganii (în cazul nostru), a-i considera inferiori şi a le dori răul cu orice preţ, tuturor, conform dex-ului (“Concepție social-politică antiștiințifică și reacționară care susține ideea nefondată a inegalității biologice și intelectuale a raselor”)… versus a declara că nu îţi place să fii agasată de o anumită categorie a lor, sau că ţi-e teamă de ei sau că îi doreşti cât mai departe de tine, fizic.
Nu cred că e nevoie să explicăm aceste diferenţe… cine nu le cunoaşte nu se califică deloc ca şi partener valid de discuţie.
Ana, pentru că – în opinia mea – ţiganii sunt o etnie, nu o rasă, termenul de “rasism” este din start impropriu, cel corect în acest caz fiind cel de “şovinism”.
Perfect de acord cu tine Carla….si eu sunt acuzata de rasism…je m’en fiche! Nu am timp sa detaliez dar am zeci de motive pentru care imi repugna aceasta categorie! Nu avea dreptate Antonescu??!!
Ioana, eu nu acuz pe nimeni altcineva de nimic, indiferent de atitudine… şi nu mă declar deloc extremistă atunci când vine vorba de ţigani sau alte categorii sociale.
Sunt, de profesie, asistent social. Ştiu să recunosc familii sau persoane în nevoie, ştiu să ofer ajutor real (de la caritate până la îndrumarea spre locuri speciale unde pot primi ajutor), am sentimente cât se poate de umane pentru cei cu adevărat neputincioşi sau cei cărora soarta le-a dat o palmă la bătrâneţe sau la boală…
Nu-mi plac, însă, profitorii. Excrocii şi şantajiştii, hoţii şi cei care încearcă deliberat să te inducă în eroare. Şi nu-mi place, normal, să fiu agresată fizic. Sunt femeie, sunt mică de statură, sunt însoţită de doi copii mici… şi asta mă face victimă sigură pentru oricare din categoriile despre care am scris în post. Nu le vreau răul, vreau doar să stea departe de mine!
Atat timp cat exista rase exista rasism, apoi la problema tiganilor exista o singura solutie, sa-i trimitem de unde au venit……… Carla sunt de acord cu tine, au ajuns o corvoada pentru Romania iar numarul lor tot creste, trist.
Ceea ce probabil nu calculează nimeni, în perspectivă, este că deja se simte un dezechilibru demografic între “noi” şi “ei”, în toată Europa. Pe măsură ce numărul lor creşte, noi ne confruntăm cu un indice demografic negativ, tot mai accentuat. Nu e vina lor că “moda” spune să nu mai faci mai mult de 1-2 copii într-o viaţă. Însă e vina noastră că – atât de evoluaţi cum ne considerăm – nu reuşim să găsim resurse (de sute şi sute de ani) pentru a-i asimila pe ţigani între noi, pentru a scăpa de discriminare şi, astfel, de toate problemele ce derivă de aici, sau măcar pentru a se găsi soluţii viabile pentru cei în dificultate.
Valabil pentru orice categorie de cerşetori, respectiv defavorizaţi social.
Eu îmi asum faptul că, din cauza categoriilor despre care am scris şi cu care mă ciocnesc zilnic, au ajuns să nu-mi mai placă deloc ţiganii şi să visez la ziua când ar putea fi trimişi toţi înapoi, “în ţara lor”. Le-aş da şi o ţară, cât vor ei de mare, dacă aş putea! 🙂 Dar ceva îmi spune că nu le va fi bine nici aşa, doar ei cu ei…
nu cred ca e vorba de rasism decat daca generalizezi… daca suturile tale ar fi directionate catre cei care fac ceea ce povestesi, fie ca sunt tigani fie romani, nu cred ca e rasism.. e drept ca tiganii cersesc mai mult decat romanii, dar tot nu e rasism. parerea mea.
Nici eu nu agreez persoanele care cersesc invadandu-ti spatiul si as vrea sa vad autoritatile facandu-si treaba: amendandu-i, decazandu-i din drepturi pe cei ce chinuie copii si ii folosesc pe post de recuzita pentru cersit… Cred ca daca se vor aplica legile, le va mai pieri si lor tupeul. … zic si eu…
Nici eu nu consider că e rasism ceea ce am scris anterior. Nu mă consider superioară lor tuturor, nu am generalizat spunând că toţi ţiganii sunt cumva, într-un mare fel. Am acelaşi respect pentru un taraf ţigănesc ca şi pentru o orchestră de muzică populară românească; a fi căldărar mi se pare la fel de nobil ca şi a fi orice altceva… şi exemplele ar putea continua. Atâta vreme cât nu furi, nu excrochezi şi nu ceri de pomană, atât de invaziv!
E absolut clar că şi românii au “uscăturile” lor, numărul nici nu contează… pentru mine e la fel de supărător să fiu agresată, indiferent de “culoarea” pielii (nu că românii în acestă postură ar fi mai albi sau mai curaţi :)…)
Dar, în lipsa unei politici sociale funcţionale a autorităţilor nu-mi rămâne decât să visez la acea barcă mare 🙂 … şi să-mi vărs of-ul pe blogul personal, când şi când…
🙂 multi ani am avut acelasi “f” word pentru cersetori de tot felul. Am considerat ca omul tacut ce poarta un carton cu ‘am nevoie de bani pentru alcool’ era mai corect decat tziganasul ce ma hartuia in parcare pana in clipa in care eu personal mi-am dat seama ca ei sunt la fel si ca problema e cu mine si cu faptul ca dedic atat de multa energie nervoasa pasatului de asa ceva, prea multa atentie unui subiect care imi creeaza doar dispozitii negative.
(btw: din unghiul meu de vedere artistii ce stau cu palaria si prezinta un spectacol contra unei donatii voluntare nu sunt din categoria ‘cersetori’ ci din categoria ‘private performer’ asa ca nu ii includ in acelasi ‘dosar’)
Am parte de un prieten foarte bun si foarte destept alaturi de mine care mi-a zis de nenumarate ori cand cedam propriilor framantari ca ‘nimeni nu e de vina pentru ranile ce le purtam decat noi insine pentru ca am permis sa fim raniti’. De multe ori m-a revoltata aceasta fraza pana in clipa in care am reusit sa ma dezumflu suficient din penele mele protectiv ofensive si sa inteleg reala idea din spatele afirmatiei. In viata noastra exista doar lucrurile pe care alegem sa le recunoastem a fi reale pentru noi si orice atac adus absolut oricarui element din viata nastra e un atac nascut dintr-o foarma sau alta de frica. De asemenea orice atac se intoarce mereu ca un bumerang asupra noastra. Si nu ma refer aici la a da o palma si a primi una imediat inapoi ci la a da o palma si a suferi negativismul nascut din gest, a trai shock-wave-ul emotiilor ce le-am creeat.
Ceea ce vreau sa spun este ca revolta noastra nu schimba nimic in bine ba mai mult hraneste un lant de reactii de ura, scarba.
Si pentru a scutura tonul ce poate suna negativ, eu intentionez doar sa fie meditativ: pentru acesti oameni ‘dificili’ eu am o idee mai buna decat urlatul, scarbitul, criticatul de orice fel. Poti purta in poseta niste printuri mici cu adresa si numarul de telefon al celor de la oficiul fortele de munca sau pentru tigancile cu prunci in brate un printuletz cu vre-un centru mama-copil sau centru pentru copii si o bombonica pt puradeii insistenti. Un zambet si o asemenea “mana de ajutor” first of all e un fel de usturoi pentru vampiri pentru milogi insa pe tremen lung ar putea chiar contribui la salvarea unor suflete ce mai au farama de spirit uman sub coaja mizera.
Ca timp, iti ia cam cat iti ia sa te chinui sa-i izgonesti insa ca efect…well, just try it out 🙂
Cu mult timp in urma in Timisoara am fost acostata de un tip tanar si negricios, cu toate mebrele intacte chiar bun de angajat din punctul meu de vedere ce imi ceruse bani pentru ca zise el isi pierduse jobul si citez ‘e tare greu sa gasesti de lucru in ziua de azi mai ales tzigan fara scoala fiind’. I-am dat dreptate si in ciuda faptului ca omul vroia cash acolo pe loc eu, avand o zi dintre acelea cand mood-ul meu super pozitiv era de nepenetrat, mi-am propus sa-i acord o clipa acestui individ si sa incerc sa-i expun obtiuni de a cauta job si posibile locatii unde s-ar putea duce sa-si ofere serviciile sau sa aiba parte de o masa calda pe gratis (daca tot bani de papa imi cerea). Hehe si uita cum ajungi ca cersetorul sa vrea sa scape de tine. Baiatul n-a mai stiut cum sa se scoata din aceasta conversatie si sa scape de mine, paroband mechanic tot ce spuneam si incercand sa-si roteasca intai picioarele centimetru cu cenimetru ca apoi treptat truchiul si in final sa se degajeze cu viteza luminii.
In fond, daca raspundem cu scarba si repulsie avansurilor acestor oameni nu facem decat sa intarim acest lant de reactii negative prin propria contributie la un puchitzel ce deja pute suficient.
>>:*<<
Fedo, you know me… Been there, done that. 🙁
Am avut şi eu momentul meu, luuuuuung, de compasiune şi înţelegere, după epoca “Asistenţă Socială”. Vorbeam cu fiecare, puneam întrebări, încercam să le ofer soluţii, celor cu adevărat în nevoie le procuram diverse, îi ajutam în multe feluri. Anyway. Undeva s-a rupt firul, acolo unde metodele old-school de cerşit au devenit perimate şi locul lor a fost luat de forţă, de dispreţ, de acel sictir de care spuneam, de o flegmă pe parbriz dacă îndrăzneşti să nu le dai ceva (cel puţin femeilor li se întâmplă des), de un picior în portiera maşinii dacă ţi-ai permis să ignori mâna întinsă… de smuls aproape căruciorul gol sau pâinea din el în parcarea magazinelor, doar ca să pună mâna pe acea monedă… De folosit pe post de recuzită, cum se zicea anterior, copii mici, înfometaţi, loviţi, murdari, îngheţaţi de frig acum, la minus 20 de grade…
Crede-mă că pentru aceste categorii de indivizi nu e leac cel cu înmânatul unei hârtiuţe cu numărul de telefon de la forţele de muncă sau de la vreun adăpost de noapte. Îţi vor arunca hârtia în faţă, râzând sau înjurându-te. Nici dacă le dai o pâine pentru copil, în locul a 1 leu, nu e bine. După ce ţi-a luat pâinea din mână, ca şi cum te-ai întoarce într-o buclă în timp, auzi din nou, în câteva secunde: “Da’ bani nu-mi dai?!”…
Nu eşti plecată de atâta vreme încât să fi uitat… sau poate tu ai avut norocul să nu dai peste specimene de felul celor peste care am dat eu. De fapt ei peste mine.
Nu spun că sunt toţi la fel, toţi la fel de invazivi, brutali, agresivi sau nepoliticoşi. Însă cei care sunt aşa, şi sunt grămadă, tot mai mulţi!, mă fac să-mi doresc barcă. Sau/şi puteri supranaturale.
Sunt foarte conştientă că “daca raspundem cu scarba si repulsie avansurilor acestor oameni nu facem decat sa intarim acest lant de reactii negative”, insă eu sunt în postura în care nu-mi permit să fac educaţie, timp în care să mi se smulgă poşeta din mână sau cumpărăturile din portbagaj, iar eu să rămân imobilizată cu fetele lângă mine, complet neputincioasă, sub privirile idiferente ale altor trecători…
Cât despre omul fain şi deştept de lângă tine, cred că ne poate da – şi ţie, şi mie, şi altora – o grămadă de lecţii valoroase de viaţă, de schimbare a mentalităţii… Eşti norocoasă tare (şi da, norocul ţi-l faci, luând decizii inspirate), stii, nu?! 😛