Dialoguri
– Mami, mami, opeşte-te!
Am oprit epilatorul pe care-l manevram, concentrată, pe unul din picioare… şi am devenit atentă la ea.
– Te doaie, mami?! m-a întrebat, vizibil îngrijorată.
Cred că aveam o mimică prea concentrată asupra piciorului cu pricina şi dădusem impresia că m-ar durea. Aşa că i-am răspuns, cât mai neutru, ca să n-o sperii, dar să-i las şi ocazia de a mă ajuta:
– Mă doare puţin.
– Io fac dagă-dagă, dau pusi, nu mai doaie mama!!!
Mi-a făcut, aşadar, dagă-dagă, mi-a dat pusi pe picior, apoi m-a întrebat serioasă:
– Gata… Acuma te mai doaie? Nu?
– Nu mă mai doare, iubita mea…
– Bine. Dacă mai doaie, chiamă-mă-mă.
De-ar trece aşa de simplu toate! 😉
*****
– Mami! Unde-i tati? Când vine tati?
– Acasă, la Sibiu e tati, draga mea… vine peste câteva zile…
– Vine tati? Vine tati cuma?
– Nu vine chiar acuma… Dar vrei să vină tati?
– Daaaaaaa!!! Vine cuma tati…
– Păi de ce să vină acuma? Ce să facem? Nu vrei să ne mai jucăm aici?
– Nuuuu… Vine tati cuma, faşem bagaje, mejem tati acasă… mejem a căşuţa noastă, da?!
Dor de copil…
*****
Nu se dezminte, suntem siguri că e pui de moldoveancă! 😛 De câte ori mă vede făcând ceva şi nu ştie ce, mă întreabă, insistent: Şi faaaaşi, mami? Şi faaaaaşi?!
*****
Şi, apropos de gustarea preferată a copiilor de pe la locurile de joacă, de unde se aleg şi fetele cu câte o firimitură servită cu “cele mai bune intenţii” de alte mămici, avem un cuvânt de care râde toată lumea, pe înfundate: puleţi. C-aşa-i la joacă.
Natalia, 2 ani şi 4 luni.
Related Posts
Tags
Share This
Ce haios! E ceva cu moldovenismele -si la noi e “ce fasi? Bini?” desi nu avem descendenta 🙂
Lavinia, la noi doar genetic poate fi, căci soţul meu – moldoveanul 🙂 – nu are nicio urmă de accent. Iar de altundeva nu aveau de unde să audă. 🙂
Dar aşa ne place nouă să glumim! 😀
O scumpa!!!
Mulţumim, Monica! 🙂
waaa, ce dulce e! 🙂
… dar care e casa lor?? adica in acceptiunea lor… sunt curioasa care este locul pe care il au in suflet…
“Acasă” pentru ele înseamnă la Sibiu. Pentru că acolo locuim, acolo e şi tati… iar ele deja ştiu şi fac diferenţa între vizitele la Timişoara, la bunici, chiar dacă sunt prelungite cu lunile… şi mersul acasă, unde suntem numai noi, unde au toate lucrurile lor…
Nu ştiu cât de mult au conştientizat ele mutarea de la Cluj la Sibiu din toamna trecută, care oricum s-a petrecut după o şedere de aproape 3 luni în Timişoara. Dar acum au mai crescut, înţeleg mult mai bine noţiunile de timp şi spaţiu, înţeleg chiar şi că pentru a merge de la Sibiu, de acasă, la Timişoara, la buni, trebuie să mergem muuuuuult cu maşina, pentru că e departe. 🙂
… am lasat ieri un comentariu aici…. sa fie in spam?
Faci tu ceva de ajungi periodic în spam! 😀
Uite, am sa-ti propun ceva, daca vrei, nu stiu daca ai scris despre asta, sau daca cunosti povestea, este vorba despre un baietel, pe nume Emmett, care la varsta de un anisor a inghitit o baterie din aceea rotunda, de litiu, de la o telecomanda si apoi… urmeaza o serie de intamplari nu tocmai fericite, ba din contra, detalii poti gasi aici, http://www.emmettsfight.com/ este site-ul oficial. Avand in vedere ca acesta este un blog in mare parte dedcat copiilr, ma gandeam ca ar fi bne sa scrii un articol despre acest caz si sa le instiintam pe toate mamicile cat de PERICULOASE sunt aceste baterii din litiu si ce la indemana bebelusilor sunt, telecomenzi, ceasuri, semne de carte, etc. Si care sunt riscurile ca, odata inghitite, viata acelui copil sa fie una normala sau una care depinde de aparate, sisteme de ventilare a plamanasilo, etc, nici nu vreau sa descriu, sunt muuulte detalii pe site-ul lor. Familia face apel tuturor, prin intermediul tuturor siteurilor de socializare, bloguri, campanii, etc, si daca putem ajuta cu informarea mamicilor, de ce sa nu o facem!!! Mamici, fiti atente la ce baga in gurita bebele vostru, luati absolut tot ce contine o astfel de baterie, am inteles ca si unele jucarii pt copii contin astfel de baterii, scoati-le sau inlocuiti jucaria cu alta! De cele mai multe ori sunt fatale, doar ca poveste incredibila a micutuli Emmett a inconjurat lumea, a fost norocos, se lupta in continuare cu urmarile cauzate de inghitirea bateriei, iar medicii sunt inca rezervati daca acesta va putea vi vreodata alimentat natural… Ma opresc aici Andreea
Andreea, îţi mulţumesc pentru idee. Nu ştiam despre povestea acestui băieţel, dar sigur voi scrie zilele viitoare – cât de curând – despre toate lucrurile de care ai amintit şi tu. E cutremurător! 🙁
Informarea inseamna o viata salvata!
Foarte, foarte frumos blogul. Felicitări !
Dacă nu mi-ai fi spus “răule” pe blogul Simonei, nu aş fi ajuns dar mă bucur mult că s-a întâmplat aşa. Voi mai intra să te citesc deşi mă înscriu în categoria celor cărora în câţiva anişori le pleacă odrasla la studii în “afară”, fără prea mari şanse de a reveni vreodată în ţărişoara noastră dragă. Însă mi-e dor de zilele în care şi copilul meu se “încadra” în poveştile tale şi de aceea voi reveni cu plăcere.
Mulţumim, Bogdan, pentru aprecieri! Niciodată nu încetăm să fim părinţii copiilor noştri, indiferent cât de mari sau de departe vor fi ei! 😉
Sunt niste scumpe, asa cum stalcesc la varsta asta cele mai multe dintre cuvinte! Am vrea si o inregistrare! Stim ca se poate, doar ca trebuie sa “vanezi” momentele. E greu, dar merita…
Manu, vânez cu sârg şi am o mulţime de mici capturi deja… trebuie doar să-mi fac timp să le grupez într-un clip cu poveşti spuse de fete, pe limba lor… Uite, un clip deja am postat, în care ne luăm rămas bun de la locul de joacă! 😛
buna Carla,
felicitari pt fetite si ce scrii, imi plac f mult videourile tale ai putea pls sa imi spui ce camera folositi, marca, model? multumesc si spor in continuare 🙂
Anca, mulţumesc. 🙂
Majoritatea filmuleţelor sunt făcute cu telefonul (smartphone), iar restul cu camera foto veche, un Sony DSC H7 (parcă). Deci nimic dedicat. 🙂