De la idee la pensulă

May 6, 2012 by Carla

Fetiţele mele au început să deseneze abia de curând, să zicem după vârsta de un an şi jumătate… Până atunci, deşi nu o dată le pusesem la masă cu pachetul de creioane cerate în faţă şi cu coli albe, ademenitoare, la discreţie, după două-trei mâzgălituri păreau mereu să-şi piardă interesul pentru artă şi tainele ei.

Am fost acea mamă odioasă 😛 care de la început le-a limitat spaţiul de creaţie la suprafaţa măsuţei lor de lucru sau a tăviţelor de la scăunelele de masă, poate acesta fiind un alt motiv de “no fun”, în lipsa accesului liber şi nesupravegeat – deci ilicit – la pereţi, mobile sau tapiţerii… Iar creioanele au aşteptat mereu o nouă întâlnire cu fetele la distanţă sigură de mâna lor lungă şi curioasă.

Am fost, totodată, acea mamă care – în ciuda tuturor speranţelor personale de a canaliza atenţia fetelor spre orizonturi artistice – nu am insistat deloc asupra actului creator, considerând că fiecare activitate creativă îşi are momentul ei iar fetele vor şti să-mi arate atunci când vor dori să încerce.

Motive pentru care, deşi alţi copii de vârsta fetelor sunt demult familiarizaţi cu atelerierele de creaţie de toate soiurile, noi nu avem acasă nici măcar o cutie de acuarele, dintre cele mai banale. Şi nici măcar carioci sau creioane colorate cu mină “adevărată” şi înveliş de lemn…

Avem timp pentru toate! mi-am zis mereu… fără a şti, de fapt, când e timpul acestor lucruri şi în ce măsură ar trebui să vin în întâmpinarea creativităţii fetelor cu materialele necesare. M-a scos din ceaţă verişoara mea şi nepoţelul meu de 4 ani, alături de care fetele au pictat, de curând, cu vopsele acrilice, pe bucăţele de lemn… şi le-a plăcut enorm. În seara aceasta am repetat experimentul, pe fast forward, de data aceasta şi pe hârtie, lăsând fetele să întindă culorile după bunul lor plac.

La plecare, luând planşele cu mine, le-am întrebat pe fete ce anume au pictat fiecare pe colile lor.

“Miau-miau i Coco!” mi-a răspuns Nati, sigură pe ea, căci pisici şi iepuraşi (şi becuri) este ceea ce ar vrea mereu să-i desenezi şi să deseneze la rândul ei…

“Bede, mami! Bede iabă i apţii… apţii oşii!…” mi-a răspuns şi Sofia, arătându-mi desenul ei. Acum, în spirit pur extatic de părinte copleşit de talentele propriei odrasle… nu-i aşa că pictura ei abstractă şi minimalistă se poate cu uşurinţă numi “Iarbă verde cu flori roşii”?! 😀

Mâine dis de dimineaţă trebuie musai să dau o fugă după pensule şi culori. Urmează apoi pânze, rame, licitaţii, Bora-Bora, huzur… 😀