Gura lumii
– Oooo, ce drăguţi sunt!… Băieţei, nu?!
-… Ăăă, nu, fetiţe…
(Fetele îmbrăcate cât se poate de girly…)
– Daaa??? Fetiţe?! Amândouă?!…
– … Da.
– Că au părul scurt. Da’s gemene, nu?!
– … Păi da.
– Şi e greu, nu?!
– Păi nu neapărat…
– Ei, lasă! E greu, cum nu?!
– (Zâmbesc.) Nu e aşa greu, sincer…
– Ei… da’ aveţi ajutor, precis, altfel nu v-aţi descurca!
– Nu am. (Zâmbesc din nou.)
– Şi cum aşa, singură cu ele?!
– …Da…
– Vai, săraca… greu trebuie să vă fie… Şi, ia spuneţi-mi! Care dintre ele e mai REA?!… Ea, nu?! (arătând cu degetul spre una dintre fete, la întâmplare probabil). Că pare aşa, mai rea… (Apoi către fete:) Ia spune, eşti rea cu mami?! O superi pe mami?! Hă-hă-hă!…
– Sunt cuminţi amândouă, nu mă pot plânge.
– ?!…
– Da, chiar sunt foarte cuminţi! (mă ambalez inutil, încercând să fiu convingătoare.)
– Eh... (Şi din nou către fete:) Hă-hă… ia ziceţi, care-i mai rea dintre voi?! Cine o supără mai tare pe mami? (Iar apoi către mine:) Da’ de ce nu le îmbrăcaţi la fel?!
– Păi sunt îmbrăcate la fel, doar culorile diferă…
-Ei, nu aşa… La fel, să se vadă că-s gemene! Să le îmbrăcaţi la fel! Şi să le puneţi roşu, să nu se deoache! De ce nu le puneţi nimic roşu?!
– …
– Şi să nu le răsfăţaţi! Că o să plângeţi dup’aia, vă zic eu, că-s mamă de X copii şi bunică! Copiii nu-tre-bu-ie-răs-fă-ţaţi! Că-s răi şi şmecheri şi imediat se-nvaţă! (Îndepărtându-se de noi, dând dezaprobator din cap:) Aşa, cât îs ei de mici şi drăgălaşi acuma, un-doi se-nvaţă cu binele şi nu mai scapi de ei…
*****
De ce trebuie să port asemenea discuţii, pe stradă, prin parcuri, prin magazine, aproape în fiecare zi?
Related Posts
Tags
Share This
daca afli vreun raspuns….as vrea sa il stiu si eu 🙂
Eu in plus mai aud, asa, in background si ceva de genul :
– Gemeni pe naiba, tu nu vezi ca nu seamana, ca unui baiat si altul nu…etc
Si cum stie toata lumea ca atunci cand unul doarme celalalt se joaca, ca nu mananca niciodata simultan, ca nu fac nimic la fel si impreuna…
sau :
– Ati avut gemeni in familie, nu?
– Pai nu, nu are nicio legatura, au fost conceputi prin FIV.
– Da? (asta daca stiu despre ce-i vorba)… Si cat a costat???
..si in completare la cat de greu trebuie sa-mi fi fost vine si partea cu cat de lovita financiar am fost si sunt cand afla ca suntenm la gradi (privata)…. imi fac cate unii bugetul instant
Kapi, da, exact! Plus clasica întrebare despre “Câţi bani iau cu ele, iau pentru amândouă?! Şi cât se dă?!” 🙂
Plus:
“Da’ plâng mult, nu-i aşa? Că sigur se iau una după alta…”
sau: “Da’ care-i mai mămoasă?”, asta fiind întrebare mai voalată pentru “Şi care vă e mai dragă (pe care o iubiţi mai tare)?”…
şi altele din categoria “E ruşine cu suzeta în gură…” sau “Vai, fetiţă mare şi tu vrei la mama în braţe…”
Cum adica “iei bani pe ele”? Voi ma speriati, va spun sincer. Eu sunt irascibila si comentariile astea ma deranjeaza unul mai tare ca celalalt. Te acomodezi in timp cu ele? Ajungi la un nivel cand nu te mai deranjeaza?
Ana Maria, întrebarea se referă la ce indemnizaţie primesc pentru ele… dar, oricum, e la fel de indiscretă ca şi celelalte! 🙂 Ca şi cum eu ar tebui să încep să povestesc depre situaţia mea financiară…
Şi da, te deranjează mereu… însă ajungi să nu-ţi mai baţi capul, după câteva încercări eşuate de a răspunde frumos la asemenea întrebări…
pentru fazele astea cu “aaa, fetita mare, face x lucru, ce rusine!” eu am replica: “vai, om mare, spune prostii (sau se baga in vorba neintrebat), ce rusineee!”. de regula se simt (asa cum se simt si copiii nostri, nu?).
bagatul in vorba aiurea, la modul de mai sus, ar trebui scos in afara legii :))
Gabi, să ştii că o să ţin minte şi eu replica, pentru situaţii de gen… Mereu aud chestia asta, ba cu suzetele, ba cu luatul în braţe…
eu imi iau o mutra de acritura ingamfata si nu se baga nimeni cu mine:)
Eu nu-s în stare, nici măcar în zilele mele cele mai proaste… mă surprinde mereu atâta prejudecată, atâta “speranţă” că precis mi-e greu, că precis sunt rele câteodată şi nu mă descurc cu ele… 🙂
Eu am patit chiar zilele trecute o faza de asta banala la prima vedere dar care pe mine m-a enervat ca sa zic asa. Eu stau la tara si imi plimb fetita dimineata,seara cu caruciorul ca sa ni se mai omoare timpul si o plimb pret de vreo ora deci cam greu sa o luam pe jos ca i se face de luat in brate, de intrat la oameni in curte , de alergat dupa gaini, caini si alte cele. Doua chestii aud de la lume, dar in fiecare seara de parca m-ar vedea pentru prima data:De ce nu las fata pe jos? e lenesa???!!De parca in restul zilei n-ar fi tot in picioare alergand prin casa, prin curte sau la copii sau: O plimb pentru ca nu doarme noaptea ? ! ! Poate o fi adevarata chestia in general ca dc iau putin aer copiii dorm mai bine dar la Carina n-a functionat asta niciodata. Daca e sa doarma, doarme, daca nu, nu! Ce manie a oamenilor de a vedea ei un motiv ca ceva nu e in regula, am incercat si eu la fel ca si tine, Carla, sa spun zambitoare ca pur si simplu o plimb de placere, o plimb de multe ori mai mult pentru mine chiar sa mai fac miscare, sa mai ies din casa, altadata vine si sotul si profitam sa mai “punem lumea la cale “, in nici un caz de frica insomniei fetitei mele care se culca pe la 22 de cand e ea:).
Larisa, hahaha! Scuză-mă că râd, dar astea cu lenevia şi cu nedormitul sunt exact din registrul de care spuneam! :))
De acea mă întreb şi eu: ce-o fi cu toţi oamenii ăştia de vor mereu să audă că ceva e în neregulă cu fiecare copil?!
Ei, cate de-astea o sa mai auzi dar scad din intensitate mai tarziu.
Acum, la 8 ani nu mai aud aproape deloc ptr ca rar mai stau unul langa altul ca sa mai poata cineva sa ii “compare”
Ioana, mă gândesc că pe măsură ce cresc nu mai ies în evidenţă atât de mult, în ochii celorlalţi. Pe mine mă enervează toate întrebările astea, mă enervează mai ales când sunt întrebată dacă-ş gemeni şi dacă-s băieţi… Şi sunt întrebată mereu!
Sunt de acord cu Ioana. Iar pentru perioada asta cand toti te agaseaza cu intrebari cu raspunsul inclus 😀 raspunde si tu cu o intrebare : “Dvs. ce credeti?” si lasa-i sa peroreze, fara ca tu sa faci vreo afirmatie. Ai alternative fara sa lasi discutia sa alunece inspre fete si fara sa pari aroganta, iar cand isi dau cu parerea lauda-i ca-s chiar asa bine informati :)))
Manu, tu şi Ioana sunteţi mame de gemeni mari, călite bine deja. 😛
Am încercat şi varinta cu “Ce credeţi?”, dar mi s-a răspuns cu aceeaşi întrebare şi m-a pufnit râsul, n-am putut continua pe tonul ăsta…
eu ca adra_bell, m-am saturat de explicatii amabile, nu tine, pur si simplu. si nici nervii mei nu mai tin.
Luminiţa, am observat că orice aş explica nu fac decât să le dau interlocutorilor satisfacţia de a mă contrazice… Ca şi cum orice necunoscut ar şti mai bine ca mine cum sunt copiii mei. Enervant, frustrant şi obositor peste măsură, dacă i-aş lua pe fiecare în serios…
:)) si eu stiu sa dezarmez cu mutra mea posibilii interlocutori. 🙂 🙂 … dar nici nu ma avant prea des in mijlocul lor, recunosc.
🙂 Păi şi cum scapi, atunci când îi abordează pe Maria şi pe Vladi? Că odată declanşat tirul întrebărilor, mie cu nicio mutră acră nu-mi mai iese ieşirea din decor…
Pe de altă parte, eu sunt şi politicoasă de felul meu, deci prefer să zâmbesc amabil şi să răspund la întrebări, decât să spun ceva urât unei persoane care poate avea bune intenţii, greşit exprimate.
Carla,iarta-ma dar sunt egoista,citind randurile de mai sus,mi-am dat seama ca nu mi se intampla doar mie…adica sa am parte de conversatii de acest gen si sa primesc sfaturi necerute…Eu incepusem sa am impresia ca sunt eu aiurea si ma atac fara rost,insa se pare ca toate trecem prin intamplari mai mult sau mai putin enervante/amuzante si oamenii se baga in seama fara rost…Am auzit de toate de la comentarii gen ca am o fata ,,grasuta” care precis papa bine,ca de ce o scot afara pe soare,daca o alaptez si de ce nu o fac(asta de la o doamna pe care am vazut-o prima oara in viata mea) ,de ce nu are inca dinti,cum de nu i-am dat sa pape pana acum pufuleti?!…etc.Singura data cand m-am enervat si am ripostat pe masura a fost cand era Karina de vreo 4 luni,eram in parc pe o banca ferita si ea imi adormise in brate,a trecut pe acolo o tanti si fara pic de bun simt mi-a spus pe un ton ridicat ca nu-mi tin copilul in brate,,bine”…am trimis-o sa-si vada de treaba ei si i-am zis ca isi permite cam prea multe…Acum am o noua problema pt ca fetita mea e extem de sociabila si curioasa,incepe sa mearga si ma poarta prin parc la toate bancile si in general starneste reactii de simpatie,insa unii nu se limiteaza la atat…adica ii dau diverse dulciuri si o iau in brate fara ca macar sa ma intrebe daca se poate si ma deranjeaza …adica nu vreau sa o limitez pe Karina si e ok sa fie prietenoasa(ca-i de ajuns ca eu sunt o mare timida si rezervata),dar totusi ea e mica,nu-i pot explica de acum ca nu trebe sa fie asa cu toti strainii,ca n-are voie sa ia nimic etc…de bun-simt mi se pare ca ceilalti sa ma intrebe macar cand fac astfel de gesturi pt ca sunt mama ei,nu?Nu stiu…poate ca vom scapa de astfel de chestii cand vor mai creste copiii,pana atunci Carla,ignora-i ca altceva nu prea acem ce face,din pacate…
Dramy, am păţit-o şi noi deseori ca fetelor să li se ofere dulciuri şi alte alimente fără a fi întrebată. Şi nu doar de trecători, cât şi de mame din parcuri sau locuri de joacă. Eu mereu întreb mama în cauză dacă-i pot oferi copilului ei ceva de mâncat, când e cazul. Mi se pare un gest de politeţe neturală, de respect faţă de felul în care acel copil este crescut şi hrănit. Nu este, însă, atât de evident pentru toată lumea.
Cât priveşte luatul în braţe şi pupatul… am noroc că ale mele nu sunt deloc sociabile şi încep să plângă dacă le este invadat spaţuil personal. Şi scapă fără smotoceli inutile. 🙂
intotdeauna mi-au displacut aceste remarci si intrebarile doar ca sa se bage in seamna.
Toate mamicile am experimentat : “vai da ce seamna cu d-stra”, “vai ce slaba e, ce-i dati sa manance?”, “sunt gemene?” (desi e evidenta diferenta de inaltime si zau daca seamana una cu cealalta).
Din pacate nu putem pune un semn pe spatele nostru cu “nu deranjati”.
Ella, pe mine mă intrigă cum majoritatea oamenilor nu găsesc nicio remarcă mai inteligentă pentru a intra în vorbă… Se leagă de aseenea evidenţe şi parcă anume întreabă totul anapoda, ca să aibă un motiv să se mire de răspunsurile mele şi să mă întrebe şi altceva…
Si la noi sunt la ordinea zilei discutiile de genul acesta: e fetita sau baietel ( are parul mai lung si blond) ? da cu cine seamana cu ochii albastri si blond? da-l jos din brate….esti puturos?!?! de ce nu mergi pe jos?!? ( el saracu ar vrea dar cand ma grabesc il mai iau in brate sa ajungem la destinatie )etc.
“Da… e un mare puturos şi seamănă cu poştaşul!” 😀 Oare ce s-ar aştepta oamenii ăştia să răspundem la asemenea întrebări?
Pe mine mă distrează când, cu soţul de faţă, aud remarci de genul: dar cu cine din familie seamănă, că văd că nu cu dumneavoastră nicicare?! 🙂
Fetele mele sunt nascute la 2 ani diferenta si cand erau mai mici aveam carucior dublu ca era mai usor,una era prea mica pentru mers pe jos si cealalta nu era destul de mare sa reziste pe distante lungi. Nu pot sa spun cate intrebari de: da sunt gemene? Cand se vedea clar ca una e mai mica si una mai mare. Raspunsul bineinteles era nu. Cum nu? Pai da seamana asa de bine. Asta ma distreaza mereu, caci una are ochi albastri si par blond si una ochi caprui si parul saten deschis. Si la asta se adauga toate comentariile obisnuite: da care e mai cuminte, da care o supara pe mami, da care nu stiu ce, de parca suntem la olimpiada sau ceva. Plus ce urasc cel mai mult ma intorc o secunda sa ma uit la ceva sau caut ceva in geanta si vreo cucoana le trage de obraji si vai da ce scumpe is vai da ce nu stiu ce (asta cand erau in carucior). Asta ma enerveaza cel mai tare.
Desi ale mele nu sunt gemene sa stii ca si eu pateam la fel ca tine, mereu comentarii si intrebari stupide si etc. Lumea nu se schimba si nici nu invata din experiente, din pacate.
PS Sunt niste scumpe fetitele tale. 🙂
Haha, întrebarea asta cu gemenii văd că apare indiferent de situaţie… 🙂
În rest, îmi dau seama că e firesc ca orice mamă cu copil să fie întrebată tot felul de aiureli, dar când ai gemeni sau doi copii cu atât mai mult trebuie să faci faţă curiozităţilor de tot felul…
Pe sotul meu l-a intrebau un nene daca fiul meu are vreun defect la picior de merge pe varfuri…si barbatul meu care e mega cocos cand e vorba de fiuso (e si mare fizic) a “soptit” un NUUU!!!” de a luat-o nenea la pas, fara alte comentarii 🙂
🙂 Unora chiar e bine să li se dea o replică mai dură, altfel întrebările devin chiar jignitoare uneori…
Ha ha!!
Eu primesc întrebarea pe dos. Adică băiețelul meu are parul lunguț (s-a născut cu el mare și bașca ce a mai crescut până la 8 luni) și e veșnic luat drept fetița … De parca toate fetele au părul lung iar băieții sunt chilugi…
Și apoi eternele “ce mănâncă de e așa gras/ slab”, ” e rău, vă supără?”, “doarme bine?”, etc .
Uneori am senzația că nu le prea interesează răspunsul meu, ci doar vor să se aude dând sfaturi…
Drept urmare îmi trag pe față un zâmbet de cal și îmi văd de treaba mea.
Asta e deja faza a 2 a pt mine, inițial răspundeam. “e cuminte?” – “da, nu a omorât pe nimeni”. Încă 😀
Și în gând continuam eu “las’ că începe maică-sa”
Cea mai urata faza pe care am patit-o cu oamenii bagaciosi: eram la banca, stateam la coada dupa o doamna care facea vreo suta de operatiuni si povestea cu baiatul de la ghiseu de cred ca-l durea capul pe bietul om. Dupa ce a terminat m-a ochit pe mine ca-mi pun fata in fund pe tejghea (avea vreo 8-10 luni) ca sa-mi pot cauta prin buzunare tot ce-mi trebuie. Si incepe tirul de intrebari (pe care nu mi-l amintesc si la care am raspuns destul de politicos dar cu o moaca intentionat acra). Totul aproximativ ok pana se hotaraste doamna ca trebuie sa-i dea niste bani fetei mele (!!! WTF !!!). Oricat am zis ca nu e cazul si oricat am incercat sa parez atacul (adica mi-am luat fata in brate si ma tot rasuceam ca sa nu ajunga la ea) tot a reusit sa strecoare o bancnota de 1 leu (plina de microbi si cine-stie-prin-cate-maini-trecuta) in manuta bebelinei. ( WTF, WTF, WTF). Ala a fost momentul in care am simtit ca vreau sa-i rup capul. M-am limitat la a ma ratoi la ea ca banii sunt mizerabili si plini de microbi si bebelusii isi baga mana in gura tot timpul. Ma intreb daca a retinut ceva sau i-a trecut pe langa :(. Nu parea genul care sa se abtina cu una cu doua. OOOOOOOOOOFFFF!
Diana, am şi eu aceeaşi problemă vis-a-vis de bani şi n-am înţeles niciodată încântarea atâtor părinţi care oferă bani copiilor lor de la cele mai mici vârste, pentru a-i învăţa să cumpere singuri de la magazin, pentru a-i învăţa ce înseamnă banii şi ce poţi cumpăra cu ei etc.
Cred că există un timp pentru toate, iar joaca şi uzul banilor sunt pentru vârste ceva mai mari, în opinia mea. Oricum nu le-aş trimite singure, după pâine, la 3 ani! 😀 Iar ca să ne jucăm “de-a magazinul” ne sunt suficiente castane, cuburi sau bănuţi confecţionaţi din hârtie…