3 lucruri pe care nu credeam să le fac (din nou)

Nov 2, 2011 by

3 lucruri pe care nu credeam să le fac (din nou)

1. Le-am cumpărat măzărichilor pufuleţi. Prima lor pungă de pufuleţi, cumpărată de mama lor. De fapt, au fost 3 pungi, câte una pentru fiecare şi una pentru soră-mea, mare amatoare de mălai expandat. Nah, ca să nu mai zică nimeni că-s absurdă şi extremistă. Să mănânce fetele mele, să crească mari, să fie în linie cu ceilalţi copii, să nu mai primească asemenea delicii doar în parcuri, de la alţi copii, iar în magazine să trebuiască să ocolesc mereu rafturile cu snacksuri, îngrozită că vreuna din fete va observa pufuleţii sau chipsurile Chio (din care au mâncat cu mare fast, de curând, în ciuda protestelor mele) şi se vor da cu fundul de pământ, în ţipete de circ! Oooo, da… suntem în plin momemt al crizelor de tot felul.

Aşa că, de la magazin şi până acasă, preţ de un drum nu tocmai scurt cu maşina, fetele au ronţăit cu maximă bucurie “mniam-mniam!“, timp în care eu am avut o dilemă grea de tot: ce contează, da fapt, mai mult… bucuria nedisimulată a unui copil sau grija mea “exagerată” pentru obiceiurile sale de alimentaţie?

În stânga imaginii e Sofia, care nu a putut suporta gândul că i-am oferit şi Nataliei câţiva pufuleţi din punga plină aflată în faţa ei…

2.Pentră că îmi place mult cum (ne) scrie Alice Năstase-Buciuta, mai ales atunci când “vorbeşte” despre deziluzii şi trădări, mi-am cumpărat o revistă. Revista ei, Tango. Renunţasem la acest obicei inutil şi costisitor undeva în studenţie, când n-am mai avut răbdare să citesc articole din două în trei pagini, restul fiind pline doar de reclame şi publicitate. În plus, textele  – indiferent de autoare sau revistă – deveniseră penibile, anoste, unele dintre ele chiar o insultă la adresa inteligenţei cititorilor. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic: am scos revista din folia ei protectoare, am deschis-o şi am parcurs mai bine de 15 pagini până la primul articol. Totuşi, am decis să ofer o şansă acestei mici afaceri de familie (Alice semnează majoritatea articolelor, iar soţul ei face fotografiile) pentru că – după cum spuneam – îmi place felul în care Alice scrie… despre orice. Aşa că, timp de câteva zile bune, voi avea momentul meu zilnic de intimitate şi lectură. 😀

3. Graţie surorii mele, care trăieşte cu Cola, chipsuri, prăjeli, cafea şi ţigări, am băut zilele acestea aproape un bax de Coca-Cola. Întâi un pahar, de gust… apoi unul de sete, al treilea de poftă, al cincelea de dorimţă… Din principiu – un fel de principiu asupra căruia n-aş putea să dau niciun fel de altă explicaţie – n-am băut Cola de mai bine de 10 ani, înscriindu-mă în acea categorie de consumatori ce considerau Pepsi-ul un deliciu, iar Coca-Cola o otravă numai bună de găurit stomacul. Ceea ce, după câteva pahare de licoare neagră, mi s-a şi întâmplat. Până la alte investigaţii medicale revin la teoria mea: Coca-Cola e moarte rapidă şi sigură… şi creează dependenţă încă de la primele pahare. Aş vrea să-mi explice cineva de ce.

4. (Credeaţi că mă pot opri la 3?!) Azi noapte, în toată nebunia nesfârşită a mutării şi instalării în casă nouă, am decis să mă uit la un serial. Ales de soră-mea după mai multe încercări, câştigător a fost The Good Wife. Am văzut episodul pilot şi mi-a plăcut. Are de toate: dramă, o femeie frumoasă şi puternică în rol principal, avocaţi (cui nu i-a plăcut Ally McBeal? :)), tocuri şi costume negre… Acum livingul departe de dormitorul fetelor, avem spaţiu de vizionare, linişte, seri lungi de iarnă în care să ne tolănim la un film bun şi chiar zile mohorâte în care pot trage cu ochiul la tv, în răstimpuri. Aveţi ceva recomandări pentru o mamă care nu mai ştie niciun serial “la modă” de vreun an şi şapte luni?

p.s. Ne revenim la normal… vă mulţumesc pentru toate gândurile bune şi promit să răspund curând tuturor comentariilor primite în ultimele săptămâni nebune, nebune.

Related Posts

Share This

12 Comments

  1. Bianca Igarelu

    🙂 Ce tare esti!:) Imi aduc aminte de primii pufuleti mancati de VIc pe la 11 luni – a primit in parc si nu stia ce sa faca cu ei…dar s-a prins repede:) Apoi i-am mai luat si eu ocazional ( mita pentru zilele cand nu statea nicicum in carucior si aveam distante lungi de parcurs), acuma ii mai cumpar din cand in cand tocmai pentru bucuria si fericirea care i se citeste pe chip cand se serveste din punga plina cu pufuleti:)

    The Good Wife l-am vazut si eu – urmeaza sa ma uit si la sezonul 3, si mi-a placut f mult, ti-l recomand cu drag. La fel Grey’s Anatomy ( un serial de care pur si simplu m-am indragostit) si Neveste disperate ( nu e cine stie ce mare filozofie, dar creaza dependenta:)

    Si eu incerc sa ma las de cola si nu reusesc( ok, am mintit:) si ma mai mint ca durerile de cap imi trec cu cola .

    • Carla

      Bianca, la noi funcţionează la fel lucrurile: pot mânca de la alţi copii, în parc, însă eu nu am de gând să le fac un obicei din a primi pufuleţi toată ziua…

      Îmi place tare The Good Wife… am vizionat deja vreo 15 episoade şi m-aş uita noapte de noapte, dacă aş putea! 🙂

      Urmatorul pe listă categoric e Grey’s Anatomy, trebuia să fi fort primul, dar soră-mea nu vrea să se uite la el şi am ales altul de comun acord… 🙂

  2. Pe langa toate aceste lucruri pe care spui ca nu le-ai fi facut niciodata eu ma incapatanez sa observ altceva si sa ma bucur, ai sprijinul surorii tale in aceasta operatiune grea de mutare si acomodare.
    Idei de seriale care mi mi-au placut:
    Modern Familly
    The Mentalist

    • Carla

      Roxana, norocul meu că am putut să le iau şi pe sora mea şi pe mama mea cu mine, să mă ajute… altfel nu aveam nicio şansă să mă descurc şi cu fetele, şi cu bagajele…

      Din păcate, soră-mea nu a putut sta decât câteva zile, până a trecut greul. Dar a fost foarte bine şi atât.

      Mulţumesc de recomandări, le trec pe listă. 😉

  3. Elena

    Subscriu la tot ce ai scris…si noi am mancat pufuleti sapt trecuta prima data (un an si 2 luni). Sper sa fie doar ocazional, dar pot sa jur ca vor exista in meniu, caci i-au placut (sa ma mai mir?). Nu stiu dc se considera pufuletii cereale expandata? Ai idee? Ca citisem undeva ca sunt neurotoxice, caz in care m-as face luntre si punte sa dispara din meniu complet.

    Subscriu cu Grey’s anatomy, mi se pare genial. Eu il vad pe cucirca.com.

    • Carla

      Elena, nu ştiu exact cât de sănătoşi sau nu sunt pufuleţii… în primul rând am văzut că pe unele mărci de pufuleţi apar şi grăsimi hidrogenate şi alte porcării, iar pe alţii nu scrie decât măşai, sare şi apă…

      Nutriţioniştii ar spune că nu sunt deloc sănătoşi dintr-o mulţime de motive, însă eu i-am evitat – de fapt – pentru a proteja dinţişorii fetelor, mai mult decât ca şi aport nutritiv propriu-zis. M-am temut că rămânându-le pe dinţi aşa lipicioşi cum devin în contact cu saliva, le va afecta dantura… şi încă mai cred cu tărie acest lucru! Aşa cum eu nu suport să rămân cu dinţii murdari după ce mănânc pufuleţi sau popcorn sau alte ronţăituri, la fel cred că nu e sănătos nici pentru fete.

  4. Ioana

    Daca ti-a placut Ally, sigur te vei bucura de Boston Legal 🙂 incearca-l

    • Carla

      La vremea respectivă mi-a plăcut enorm… eram în şcoală pe atunci, puştoaică. 😀 Mulţumesc de recomandare, l-am pus pe listă.

  5. lorena

    ce tare, si ai mei tot pe pufuletii de la star ii prefera… cand vad si reclama, se prapadesc de ras!!! :))

    ma bucur ca exista lume care inca isi mai hraneste copii cu ceva adecvat, nu-i basculeaza in fast-fooduri (stim noi care au meniuri de astea special create pentru ei ;).

    bravo, mi-a placut mult postarea ta! 🙂 sa mai scrii despre ingerasii astia!

    • Carla

      Mai scriu, mai scriu! 😉

      NU-mi basculez fetele cu fas+food, întradevăr… dar încet-încet ajungem şi noi la celebra maximă “ochii văd, inima cere” şi nici nu vrea să fiu absurdă şi să interzic absolut orice, doar pentru a le aţâţa şi mai tare curiozitatea şi pofta….

  6. Bianca

    Grey’s, cu certitudine! Iar pentru lectura “usoara”, recomand “Decat o revista” (da, da!).

    • Carla

      Bianca, Grey’s va fi imediat dupa Good Wife!

      Iar revista decât am parcurs-o de câteva ori… 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.