Pe două voci

Jun 12, 2011 by Carla

O nouă zi fără somnul reconfortant de dupamiază, plus o vizită la prietena noastră Maia, le-a doborât pe fete cu totul… astfel că, în seara aceasta, la ora 19:30 Nati a adormit cu sticla de lapte în mânuţe, iar eu am respirat uşurată. Nu a mai fost nevoie să împart Coconaşul în două, aşa cum am făcut-o la somnul de dinainte de prânz, când a durat mai bine de o oră ca fetele să adoarmă, smulgându-şi jucăria una alteia printre gratiile pătuţurilor şi plângând neconsolate după cealaltă, de a cărei lipsă nu au uitat defel…

Niciuna din celelalte jucării puse la bătaie nu au reuşit să ia locul Paraleului, măcar provizoriu, fiind aruncate cu furie din pătuţuri, cu ţipete şi nervi… Până la urmă, Natalia a cedat prima, consolându-se cu o baveţică pătată de lapte, pe care şi-a tras-o peste faţă, respirând-o cu suspine… şi a adormit, lăsând-o pe Sofia să se bucure de privilegiul de a-l avea pe Coconaş.

I l-am oferit, deci, Sofiei pe bunul ei prieten de culcare, am mai vegheat-o câteva minute vorbindu-i şoptit şi mângâind-o, convinsă fiind că ochişorii ei închişi, respiraţia sacadată şi Coconaşul cu urechile-i lungi aspirate efectiv între nas şi suzetă nu pot însemna decât că Sofia a adormit profund.

Am ieşit din cameră şi m-am apucat de treabă în bucătărie când, după câteva minute, am auzit voci în dormitor. Da, VOCI… Of, Sofia Sofia… iar m-ai păcălit că dormi şi uite, ai trezit-o şi pe Nati acum!

Am intrat în cameră cu o mutră severă dar ajungând lângă pătuţuri am găsit-o pe Nati dormind dusă şi ne-întoarsă, iar pe Sofia culcată frumos pe o parte, aşa cum o lăsasem. Încurcată, am încercat să înţeleg… am “auzenii”, sunt atât de obosită încât am început să-mi imaginez voci?!

Curioasă totuşi să văd care dintre ele mă păcăleşte, m-am aşezat pe pat, culcată, prefăcându-mă că dorm… Şi, după numai câteva Secunde Sofia s-a ridicat în fund, m-a privit insistent pentru a se asigura că nu o voi deranja, apoi şi-a reluat joaca cu Coconaşul…

Pe o voce, ai ei, a început să-i îndese Coconaşului suzeta în gură, îndemnându-l să sugă din ea:

– Papa?! Papa?! Papa?!?!?!

Pentru ca apoi, imediat, să-şi piţigăie vocea, mişcând Coconaşul în jurul suzetei şi imitând sunetul unui pupic zgomotos:

– Papa… papa… ţţţţ… ţţţ…

N-au lipsit nici lungile îmbrăţişări ale Coconaşului, precum şi pupicii cu gura deschisă, cu câte un “Aaaaaa!!!” dulce de tot în timp ce îl dezmierda…

Acestea erau vocile pe care le auzisem din bucătărie… cea a Sofiei şi cea a Coconaşului, interpretată tot de ea. N-aş fi crezut niciodată că un copil de numai 1 an ştie să facă aşa ceva!

_______________________

Foto: © jocurban.ro