La dentist, cu drag şi mult curaj

Oct 5, 2012 by Carla

Warning: file_exists(): open_basedir restriction in effect. File(/var/www/clients/client2/web5/web/wp-content/uploads/et_temp/DSC02243a-178723_218x218.jpg) is not within the allowed path(s): (/home:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php:/tmp:/var/cpanel/php/sessions/ea-php74:/usr/local/lsws) in /home/jocurbanro/public_html/wp-content/themes/Magnificent/epanel/custom_functions.php on line 1020

Că tot e la modă zilele acestea să dăm de pământ cu toţi părinţii “fraieri” care stau să sufle pene în fundurile copiilor lor, e un bun moment să povestesc despre cum am organizat eu prima vizită la dentist cu fetiţele mele.

Premisele acestei poveşti stau în propria mea experienţă “de viaţă” cu dentiştii: nu există pe lume (cu excepţia insectelor) ceva ce să mă înspăimânte mai tare ca mersul la stomatolog. Nici nu ştiu de ce… să fie din cauză că “pe vremea mea” părinţii nu acordau o importanţă atât de mare pregătirii terenului pentru vizitele periodice, să fie din cauza dentistei de la cabinetul din şcoala generală, unde se întâmplau tot felul de atrocităţi, în pauze, cu cleşti metalici înspăimântători şi smuls sălbatic de dinţi de lapte (da, aşa disproporţionate sunt amintirile mele!), să fie din cauză că eu am avut ghinion de dinţi micuţi de lapte şi de nişte lopeţi de os, care n-au mai avut loc pe maxilar, crescând strâmb şi punându-mi o mulţime de probleme…

Nu ştiu. Dar, pentru că eu am o asemena angoasă şi am pătimit teribil din cauza unor complicaţii dentare de-a lungul vieţii (apărute tocmai pentru că, de groază, am mers mereu să mă tratez doar în ultimul moment, când chinul a devenit insuportabil), mi-am dorit din suflet să fac ca fetele mele să ia un alt fel de start şi să simtă orice altceva, dar nu teroarea ce o simt eu chiar şi de la mirosul unui cabinet stomatologic, trecând pe stradă…

Am citit mult despre problemele dentare la copii, am urmărit cu atenţie creşterea dinţişorilor fetelor, le-am învăţat de mici să se joace cu periuţa de dinţi şi, de ceva vreme, cu pasta… însă, din păcate, n-a fost de ajuns. Nu reuşisem deloc să mă organizez cu o primă vizită la pedodont, deşi aş fi vrut să o fac încă din primul an de viaţă, ştiind cât de important este pentru copii să se familiarizeze de mici cu atmosfera dintr-un cabinet stomatologic şi cu controalele de rutină.

În ultimele luni, pe incisivii superiori ai fetelor au apărut nişte zone albe orizontale, urmărind linia gingiei la câţiva milimetri mai jos, asemănătoare tartrului la adulţi, care m-au îngrijorat, devenind astfel triggerul pentru a mă mobiliza să consultăm un specialist. Acum, toată această problemă a survenit pe fondul unei timidităţi excesive a fetelor în faţa oricărei persoane străine, mai ales a uneia care să încerce să le “umble” la dinţişori, precum şi a faptului că până acum n-am avut prilejul (din fericire!) să ne familiarizăm deloc cu noţiunea de “doctor”, pentru că de foarte multă vreme fetele n-au mai fost bolnave şi n-am mai făcut vizite la medic.

Ceea ce citisem nu-mi era de prea mare folos, în lipsa unui diagnostic pus de o persoană competentă, astfel încât să ştiu de unde pot începe să lucrez la alimentaţia fetelor, destul de dezechilibrată în ultimul an (consum ridicat de lactate şi cereale, consum minim de fructe, legume şi carne). Periajul dinţilor este un alt subiect delicat în acest moment, pentru că se face doar când fetele au chef şi dispoziţie pentru aşa ceva (odată la câteva zile, în joacă, cum se pricep ele, fără să mă lase să le “ajut” în vreun fel), în rest ne-funcţionând nicio negociere cu ele. Vizita la pedodont era, aşadar, iminentă. Ştiam că nu va fi greu să ajungem acolo, dar va fi o misiune imposibilă să le fac să coopereze, odată urcate pe scaun…

Aşa că am început cu multă vreme în urmă pregătirile “psihologice” pentru acest moment. Cel mai mult ne-a ajutat un episod al desenelor noastre animate preferate, Peppa Pig, în care Peppa şi frăţiorul ei merg la controlul periodic şi sunt felicitaţi pentru dinţii sănătoşi şi curaţi pe care îi au! 🙂

Cred că am vizionat acest episod, în ultima jumătate de an, de zeci, poate chiar o sută de ori. De fiecare dată am povestit cu fetele ce se întâmplă acolo, ne-am uitat una la dinţişorii alteia, le-am explicat de ce pot să se strice şi să doară dinţişorii şi de ce e bine să ne spălăm şi să-i păstrăm mereu curaţi… Au fost de fiecare dată foarte cooperante, până la partea cu mersul nostru la dentist, când răspunsul lor a fost mereu acelaşi: categoric “nu!”…

Am achiziţionat, apoi, o întreagă bibliotecă cu cărţi cu Peppa Pig, printre care o cărticică despre vizita la dentist şi o alta despre căderea primului dinţişor şi venirea “zânei Măseluţă”…

Răsfoim frecvent cărticica cu vizita la dentist; de fapt este o variantă scrisă a episodului despre care spuneam anterior, dar are avantajul că ne putem uita cu atenţie la poze şi putem povesti despre tot ce vedem în carte, în detaliu…

De aici mi-a venit ideea de a face şi jocuri de rol cu ele, să ne jucăm “de-a dentistul”  şi “de-a doctorul” (lucrăm pe două planuri simultan :P), eu fiind pacientul şi ele dentistele mele sau invers, eventual reparând dinţişorii jucăriilor de pluş, cu diverse ustensile improvizate (periuţele de dinţi, cozi de linguriţe, paie, şerveţele etc.). Mi-a fost teamă, totuşi, să nu se joace singure în acest fel şi să se rănească accidental, prin zgâriere sau lovire a dinţilor sau gingiilor; de aceea, recunosc, nu am insistat foarte mult cu acest fel de joc, deşi este recomandat frecvent în materialele de playful parenting pe care le-am parcurs eu.

Cei de la Sesame Street au şi ei un cântecel popular despre importanţa spălatului pe dinţi, la care ne uităm uneori (pe mine personal mă enervează melodia şi nici fetele nu sunt deloc entuziasmate de ea, din fericire… însă ne place să ne uităm la toţi acei copii care zâmbesc atât de frumos, după ce se spală pe dinţi!):

Un alt desen animat, realizat cu mare acurateţe, este cel de aici… fetele nu sunt foarte interesate de el, poate tocmai pentru că reproduce atât de fidel realitatea şi nu este atât de colorat şi animat pe cât şi-ar dori ele.

Mult mai mare succes are reclama tv a celor de la Aquafresh, care se difuzează pe toate canalele pentru copii şi care este una dintre puţinele care-mi sunt simpatice până şi mie. 😛

Revenind la vizita noastră la pedodont, am avut norocul ca povestind despre asta să fiu invitată de o mămică dragă, împreună cu fetele, într-o vizită informală în cabinetul şi casa familiei lor, unde soţul ei este medic stomatolog. Am primit invitaţia cu mare bucurie, plănuind o mulţime de modalităţi prin care fetele să se poată familiariza cu scaunul şi ustensilele dintr-un cabinet… am primit permisiunea de a rămâne singure acolo, de a exploata în voie cabinetul, de a ne juca cu scaunul şi apoi de a face un consult colectiv, timp în care “nenea dentistul” să ne arate luminile şi “albinuţa”, să ne gâdile cu aer şi apă, să ne arate tot felul de lucruri interesante!

Am pornit spre cabinet pline de vervă, însă pe drum fetele s-au răzgândit brusc în privinţa bunelor mele intenţii, declarându-mi solemn că “nu mejem a dentist!!! nu dechidem guia! nu vem nenia dentistu!”. 😀 Din păcate, odată ajunse acolo, fetele au rămas ferme pe poziţii şi tot planul nostru s-a limitat la a cerceta, în grabă, un scaun nefuncţional din sala de aşteptare a cabinetului, moment în care Nati a izbucnit în plâns şi a cerut să plecăm de acolo.

Aşa mamă, aşa fiică. 🙁

Cu toată bunăvoinţa  noatră – a celor mari, nu am reuşit nici mai târziu să le readucem pe fete în cabinet, limitându-ne – deci – la o porţie de joacă cu băieţelul gazdelor noastre şi cu cu consult vizual sumar, în timpul jocului fetelor, în urma căruia un diagnostic aproximativ a fost cel de “hiperflouroză“, urmând să facem un consult “adevărat” la pedodont cândva, într-un viitor incert.

[M-a derutat această veste, întrucât noi am decis să nu administrăm Zymafluor fetelor noastre, iar pasta de dinţi pe care o folosim pentru ele am ales-o, de asemenea, fără fluor; le ştiam, deci, la adăpost de pericolul hiperfluorizării dinţilor. Din fericire, hiperfluorizarea dinţilor este doar o problemă de ordin estetic; eu însă mă documentez mai departe, fără să pierd din vedere că o eventuală schimbare a culorii acelor pete va însemna, de fapt, apariţia unor carii în acea zonă.

O pagină foarte utilă ca punct de pornire pentru documentare este aceasta: Dentristry foe babies, unde se regăsesc imagini şi scurte descrieri ale celor mai comune afecţiuni ale dinţilor, la copii. Bine-înţeles, lecturarea unor informaţii de acest fel nu face mai puţin necesară vizita la dentist şi obţinerea unui diagnostic corect, într-o primă fază.]

Am aflat, ulterior, că marea problemă a fetelor a fost faptul că “unde-i tompa nenia dentistu?! nenia dentistu nu eia pantu!”, adică nu era elefant, aşa cum ştiau ele din desenele animate cu Peppa Pig. 😀 Haha, ar fi culmea ca acesta să fie singurul motiv pentru care fetele să fi refuzat să fie consultate de “denia dentistu”… faptul că nu avea trompă de elefant!

Silvia, vă mulţumim încă o dată pentru invitaţie şi pentru bunele intenţii. Chiar dacă nu s-a finalizat aşa cum ne doream, vizita aceasta a însemnat totuşi mult pentru fete, căci de atunci avem alte repere când povestim despre dentist şi ele au rămas fascinate de idee, la modul teoretic, afirmând cu convingere că data viitoare se vor urca şi ele pe scaun, ca să ne uităm cu oglinda la dinţişorii lor şi să le spunem dacă sunt sănătoşi şi curaţi. Sunt convinsă că am procedat bine ne-forţându-le să se lase examinate, dacă ele nu s-au simţit pregătite pentru acest pas. Şi m-a bucurat, în egală măsură, să le pot explica fetelor că “nenia dentisu” e şi el om ca noi, e tătic, are şi el un băieţel de dinţişorii căruia are grijă… şi nu e nici pe departe un personaj de care trebuie să ne temem sau să ne ferim, pe viitor.

Recomand, astfel, pentru oricine are ocazia, să se joace cu copiii în acest fel. Cereţi permisiunea de a vizita un cabinet stomatologic, dacă aveţi vreo cunoştinţă sau rudă în măsură să vă ajute cu acest lucru. Lăsaţi copiii să inspecteze vizual cabinetul, scaunul, aparatura, fără a-i presa să se lase consultaţi. Ştiu, e frustrant atunci când plătim consultaţia la un cabinet, iar medicul nu are timpul, răbdarea sau disponibilitatea de a aştepta până când copilul îşi face curaj să deschidă guriţa; tocmai de aceea, dacă puteţi face măcar o vizită de acest fel înaintea unui consult propriu-zis, nu ezitaţi să ajutaţi copiii să se familiarizeze cu “pesajul” dintr-un cabinet.

Înainte de această vizită, am rugat-o pe Otilia Mantelelers, Trainer Playful Parenting, a cărei opinie o apreciez foarte mult, să-mi traseze câteva repere de jocuri pe care aş putea să le folosesc pentru a le ajuta pe fete să-şi învingă anxietatea într-un asemenea moment. Otilia ne-a recomandat să ne jucăm de-a stomatologul şi să las fetelor libertatea de a alege cine vor ele să fie: stomatolugul sau pacientul. Dacă aleg să fie ele stomatologul, eu şi alte jucării devenite pacienţi ne vom teme să deschidem gura, vom ţipa că nu vrem la dentist, ne vom speria dramatic până când le vom stârni râsul fetelor şi le vom face să ne urmărească prin casă pentru a ne consulta. Dacă, dimpotrivă, aleg să fie ele pacientele, misiunea mea este de a mă transforma într-o dentistă neîndemânatică şi toantă, care să le consulte în urechi în loc de dinţişori, să mă înţep singură cu albinuţa, să mă controlez pe mine din greşeală… toate acestea pentru a le face, din nou, să râdă …şi astfel să scadă nivelul anxietăţii faţă de aceste proceduri medicale.

Alte recomandări utile au fost cele de a merge împreună cu copii la stomatolog atunci când noi avem nevoie de un consult şi de a-i lăsa să asiste, pentru ca ei să înţeleagă că nu se întâmplă nimic periculos şi “nu doare”… Iar înainte de a intra în cabinet este binevenit un moment de conectare vizuală, în care să-i rugăm pe copii să ne privească atent în ochi şi să caute teama în ochii noştri, pentru a vedea că nu e acolo şi a înţelege că nu li se va întâmpla nimic rău. Ajută enorm, de asemenea, dacă copilul poate privi cum i se face un consult medical unui alt copil, care nu se teme şi execută liniştit şi calm indicaţiile medicului (aşa cum Peppa îi arată frăţiorului său că nu se va întâmpla nimic rău).

Nu ştiu de câte alte vizite de acest fel vom avea nevoie, pe îndelete, până să reuşim să cooperăm fără teamă cu stomatologul. Îmi pare rău că nu am început controalele periodice încă înainte de vârsta de  1 an, aşa cum se recomandă pe toate siturile de profil. Sunt sigură că la o vârstă mai mică, într-un moment când n-ar fi fost deloc atât de anxioase cu oamenii străini, ar fi fost mult mai interesate să cerceteze ustensilele medicale şi să se lase consultate, în joacă măcar. Acum e destul de târziu deja, dar eu sunt determinată să mă înarmez cu infinită răbdare şi să facem paşi oricât de mici e nevoie, până să ne obişnuim să mergem la dentist cu drag şi mult curaj.

În încheiere, bonus pentru părinţii fricoşi asemeni mie, unul din clipurile mele preferate, care ilustrează perfect cum mă simt eu (şi mulţi alţii) la dentist. 😀

p.s. Primesc cu bucurie orice fel de alte recomandări de paste de dinţi pentru copii, cât mai naturale şi mai inofensive dacă sunt înghiţite, căci suntem încă departe de momentul clătirii spumei şi a scuipatului apei din guriţe… deci totul ajunge în stomac, iar pasta pe care o folosim acum are în compoziţie nelipsitul glutamat de sodiu, atât de nociv… 🙁

Related Posts

Tags

• desene animate dentist
• frica de dentist copii
• hiperflouroza copii
• pedodont
• prima vizita la dentist
• stomatologie infantila

Share This