Nu e big deal, stiu, dar pentru mine a fost prima confruntare cu un editor video. Am invatat din mers, incercand si exersand fiecare optiune, pentru ca la final, in spatele acestor nici 4 minute, sa ramana ore si ore de munca, de incercari, de taieturi si stersaturi, precum si tot felul de alte grozavenii care au venit una cate una sa-mi ingreuneze munca pana la absurd… intr-o prima faza m-au impiedicat sa pot face conversia finala a fisierului, apoi m-au “ajutat” sa obtin un filmulet de 3 minute si 8 Gb !… si tot asa… … nu in ultimul rand, ca sa pun capac, mi-am petrecut azi noapte ore intregi incercand sa uploadez clipul pe youtube… am reusit abia dupa indelungi si chinuitoare incercari.

Partea buna este ca, intr-un fel, am terminat. Am obosit sa fac retusuri, sa mai adaug ceva, sa scot din partea opusa… niciodata nu pare sa fie suficient, dar trebuie sa stii sa te opresti undeva. Si e uluitor cate poti face cu un editor video, ce univers de imagini poti construi cu o suma finita de comenzi… Abia astept sa ma joc din nou!

Beka s-a ratacit inexplicabil de mama ei. Am gasit-o inainte de Anul Nou, era plina de sange pe botic si stremura in mijlocul unei sosele rar circulata la ora accea din noapte. Era sa o lovesc, nu intelegeam ce poate fi pata aceea alba din mijlocul soselei, ma gandeam ca orice animal ar fi, ar fi trebuit sa fuga din calea mea… Am oprit, am luat-o in brate, behaia incet… parea ca plange. N-a schitat insa nici un gest sa scape, sa fuga de mine.

Am dus-o acasa, unde mama a hranit-o cu biberonul, era prea mica sa poata manca. Pana a doua zi, devenise nedespartita de noi. Ne urmarea prin toata casa, plangea daca o lasam singura chiar si un minut, nu voia decat sa ne simta aproape.

Am dus-o la tara, la casa unei prietene, unde a acucerit pe toata lumea. Acum a mai crescut, de curand am primit vesti despre ea, a ramas la fel de adorabila ca si in ziua in care am salvat-o.

p.s. I would really appreciate your feedback…