Nimic nu mai poate acum strica liniştea, nemişcarea, înţepenirea totala a aerului dintre acoperişul casei noastre şi cel de vis-a-vis… Mi-e bine.

Casa e caldă, primitoare, luminoasă. Are mobile vechi şi parchet masiv, frumos lăcuit, are un aer batrânesc care, odată acceptat, devine familiar, ca şi cum ai fi venit în vacanţă la bunica. Mirosul de vechi supără nările atât cât să te bucuri şi mai mult de ferestrele deschise, de liniştea străzilor la a căror răscruce a fost construită, de aerul curat, de traficul ca şi inexistent…

Avem şi o curte mică, cu vie, cu un copac bătrân şi noduros, ce ne va ţine umbră vara, cu rondouri de flori, sârme de rufe în spate… şi o băncuţă de lemn, la intrare, unde mă văd citind o carte şi servind un ceai, sau o cacao cu lapte, bucurându-mă de venirea primăverii şi implicit a dragelor noastre măzărichi.

Avem linişte şi spaţiu pentru ceea ce va urma. E tot ce am căutat.

Cu o seară în urmă avusesem o teribilă poftă de salată de vinete, ca la mama acasă. Era aproape miezul nopţii şi conduceam spre casă cu ochii în lacrimi şi stomacul chinuit şi neconsolat. Am ştiut că e toamă, am aşteptat-o întreaga noapte, apoi.

Mi-e poftă, deodată, de mirosurile toamnei mele: mi-e dor de strugurii noştri româneşti, cu bobiţe mici şi parfumate, de mustul proaspăt,  de plăcinta cu dovleac, de bruma dimineţilor şi de vinul fiert cu scorţişoară. Vreau acasă, să simt mirosul de zacuscă din bucătăria mamei, să deschid cămara şi să revăd abundenţa de borcane frumos legate cu celofan, ale copilăriei…

Mi-e dor, deodata, de răcoarea plăcută a serilor de octombrie, de mirosul de frunze arse in grămăjoare mici, de peisajele urbane ruginite de la atâta roşu tomnatec. Vreau să vină, apoi, ploile de noiembrie, lungi, mocăneşti, care sa spele oraşul de praf, să alunge insectele, să risipească aglomeraţiile urbane, ţinând oamenii la căldurică, în casele lor cu draperii mereu trase si lumină slabă de tv.

Iubesc toamna. Toamna renasc. Toamna e viaţa mea.

Toamna îmi aduce un belşug de idei, rezoluţii şi motivaţie să “lucrez” pentru îndeplinirea lor. Tot ce se face frumos, se face toamna. Toamna aceasta vă invit în casă nouă, cu gânduri proaspete şi un loc confortabil pentru fiecare, pe terasa gândurilor mele. Vă invit să stăm de vorba sau doar să ne relaxăm, înveliţi în pături moi şi calde, privind – spectatori pasivi – jocul urban ce se desfăşoară pretutindeni în jurul nostru, oriunde am fi.

Bine aţi venit, oameni frumoşi şi dragi!