Mai mult de atît, pare a deveni o psihoză colectivă să încerci prin orice mijloace să eviți a face ceva din care nu-ți iese nimic. Strică, încurcă, distruge tot ce te îndeamă să fii fraier făcând lucruri gratis!… iată unul din sloganurile cetățeanului de rând, omul ”de mijloc” preocupat doar de confortul propriu, de ziua de azi și de absolut nimic altceva ce iese din spațiul său personal.

Colectarea selectivă, desigur, este una din acțiunile pe care românul n-o s-o înțeleagă niciodată. De ce să reciclez?! Mie ce-mi iese din asta?!… Aaaa, cum nimic?! Când eram școlar duceam hârtie și sticlă la centrele speciale și primeam pe ele bănuți buni! Acum de ce nu mai dați nimic pe ele, hoților?! Vreți să vă îmbogățiți pe hârtia de pe ziarul meu zilnic gratuit, pe pliantele mele de la hypermarketuri și pe plasticul meu?!

[În paranteză fie spus, chiar dacă cineva - în vârful piramidei - se îmbogățește din reciclarea gunoiului nostru, e firesc să câștige ceva din business-ul pe care îl prestează pentru societate... Pentru a putea funcționa, orice business trebuie să aducă un minim profit și fiecare serviciu, chiar și cel de salubrizare și reciclare a deșeurilor, trebuie plătit].

Dau un vot și veșnica mea admirație celui care va reuși să explice românilor că reciclarea, respectiv colectarea selectivă, nu reprezintă un câștig pentru buzunar, ci un cost! Un cost al obiceiurilor noastre de consum, un tribut plătit planetei pentru faptul că o îngropăm (și ne îngropăm) în gunoi, o taxă pentru a fi aici și ”mâine”, o investiție în favoarea copiilor noștri și a mediului în care ei vor trăi… Să explicăm românilor că  – în alte părți – fiecare locuitor civilizat al acestei planete scoate bani din buzunar, nu primește!, pentru a-și arunca gunoiul selectiv! Dar cum, eu să plătesc pentru ceea ce arunc?! Neeehhh… las’ că știu eu, mie nu-mi dați nimic pe ele și Prigoană face avere din ceea ce am strâns eu gratis, pentru el… Da’ ce, eu îs mai prost?!

După o discuție lungă și deloc constructivă, cetățeanul va putea concluziona: Bine, o să reciclez și eu! Chiar mâine am să duc la fier vechi toate calorifele debranșate, de pe casa scării de unde locuiesc! Să vezi cât o să-mi iasă din asta!…

Nu-i bai, lupta e abia la început. Printre atâția indolenți, ne-am găsit  – din loc în loc – câte unu-doi dispuși să colectăm selectiv. Decizie inutilă, într-o primă fază, în care mereu tomberonul special destinat hârtiei și plasticului era plin cu saci (ca să fiu corectă: pungi de cumpărături) plini cu gunoi menajer… Să nu te enervezi?!

Mai apoi vine compania de salubrizare și ne amenință, prin reprezentații ei direcți – atârnați în spatele camioanelor de gunoi – că: De data viitoare, dacă mai aruncați hârtie și plastic în pubela de gunoi menajer, nu v-o mai golim! Hârtia și plasticul se aruncă separat, în tomberonul special! Bun… ne-am conformat, ca să observăm că – deși gunoiul era colectat separat, pubelele sfârșeau golite la grămadă, în aceeași mașină, în același compartiment… Care-i logica în toată această secvență din lungul proces de reciclare?! Din nou, efortul meu mi s-a părut a fi inutil.

Apoi, într-o a treia fază, ne-am trezit că nici nu mai avem unde să reciclăm. Pubelele speciale destinate materialor reciclabile au dispărut, lăsând locul surorilor lor mai mari, containerele zonale de colectare selectivă. În unul, maxim două puncte din cartier, zac mândre cele două celebre anonime,  frumos colorate: albastru pentru hârtie, galben pentru plastic (da, știu, verdele – pentru sticlă..  la noi lipsește din peisaj). Fericiți că, totuși, am decoperit unde să reciclăm, am pornit, într-o dupamiază, cu portbagajul mașinii ticsit de hârtie frumos împăturită și peturi presate migălos cu piciorul (soțul meu e un perfecționist). La locul faptei, însă, stupoare. Containerele erau pline-ochi, iar în jurul lor zăcea aruncată o cantitate de deșeuri cel puțin egală cu cea din containere. Cutii de carton și diverse folii de plastic umpleau până la refuz cele două recipiente, înghesuite la nimereală, fără nicio noimă, asezonate din loc în loc cu legume, fructe și zarzavaturi în stare de putrefacție… Dacă n-ați ghicit, containerele erau amplasate, strategic, în fața pieței agro-alimentare a cartierului, la îndemâna comercianților și astfel în uzul lor exclusiv.

Nu ne-am dat bătuți și, cum speranța moare ultima, iată-ne ajunși la cel de-al doilea punct zonal de colectare… într-o tristă antiteză cu celelalte, aceste două containere erau complet goale. Și așa le văd zilnic în plimbările mele, invizibile parcă pentru ochiul locatarilor din zonă, e-adevărat miop, fiind vorba de un cartier locuit în majoritate de pensionari.

Iar noi… suntem doi ”fraieri” cu balcon. În balcon avem o cutie mare de carton, pe care o umplem săptămânal cu produse reciclabile, o luăm în spate și o cărăm apoi hăt departe, stindard al colectării selective de care, în ciuda tuturor piedicilor, nu vrem să ne dezicem atât de ușor.

E un pas mic, făcut cu un picior rupt din naștere și pansat acum de autorități, după 20 de ani de  la explozia pe piață a deșeurilor reciclabile, stângaci, dezinteresat și fără pic de profesionalism. De ce sunt atât de puține puncte de colectare a deșeurilor, de ce trebuie să străbat întregul cartier pentru a găsi un container special? De ce au dispărut centrele  zonale de colectare a deșeurilor, unde puteai primi câțiva bănuți pentru ceea ce reciclai, spre marea bucurie a copiilor?

Întocmai ca practicanții unei noi religii, o religie a protejării mediului, a respectului pentru mediul în care trăim și  în primul rând a bunului-simț, suntem datori să ne facem treaba în continuare. Ne dorim un ”mâine” curat pentru copii noștri, iar ”azi” (ne) dorim, pentru Tomata cu scufiță, o bicicletă verde ca lumea în care visăm să trăim…

Mai multe învăţături de acest fel am prezentat astăzi, aici. Vă invit să citiţi şi să luaţi aminte!

Care a fost prima/primul…
• …mașină pe care am condus-o?
O Dacie-papuc galbena, pe vremea cand inca nu stiam nici ce inseamna cele 3 pedale de sub picioarele mele… ocazie cu care am luat din plin un card de gaste care ciuguleau linistite asfaltul  si am lasat in urma lor un nor de pene.
• …călătorie în perimetrul țării?
N-a fost vara sa nu merg cu parintii la mare… desi nu-mi amintesc, am poze in fundul gol, intre valuri, de pe vremea cand abia invatam sa merg.
• …călătorie în afara țării?
Budapesta, my love… nu demult.
• …amintire?
Eram in apartamentul bunicilor mei si toti oamenii mari radeau de mine. Stateam in picioare pe pedala masinii de cusut, ma tineam cu mainile de lateralul ei si pedalam, lasandu-ma de pe un picior pe altul… Mereu m-am gandit ca, dupa cat e de jos spatiul acela, trebuie sa fi fost taaaare-taaaare mica la momentul respectiv.
• …animal de casă?
O veverita greceasca, a vecinilor nostri – studenti greci -, de care aveam grija vara, cat ei erau plecati (ii mancam mixul special de seminte si fructe exotice ).  Apoi custodia unor papagali, vreo 3 pestisori intr-un bol… Apoi Muchi.
• …îndrăgosteală?
Eram la gradi, il chema Vlad (cred) si alerga toata ziua dupa o Ramona blonda, tunsa frantuzeste. Iar eu alergam dupa ei, bruneta, tunsa frantuzeste…
• …descoperire?
Hmmm… gaurile prizei?! cu o agrafa metalica a mamei? …
• …job?
Pe la 16-17 ani dadeam meditatii la matematica fiicelor de scoala generala ale unei cunostinte… erau prostute rau. Dar le-am salvat de la corigenta, pe bani  de tigari.
• …idol?
Michael Jackson, duh.
• …creație?
Printr-a cincea compuneam poezii impreuna cu o prietena de la bloc (prima s-a numit “Papadia”). Dar prima adevarata creatie a fost un bilet de invoire de la gradinita, pe care l-am scris tremurat cu litere mari de tipar si probabil cu multe greseli rod al cunoasterii incomplete a alfabetului, pe care educatoarele l-au pus pe seama varstei bunicului meu, in numele caruia am semnat…

Nu stiu cui sa trimit leapsa mai departe, la mine oricum ajung toate mai greu ca in alte parti si n-as vrea sa ma repet. O s-o trimit, insa, acasa: Dojo, Richie, Cartitoiule?

Cheer up and enjoy life!!!

Sa aveti o saptamana minunata si, ca tema de casa, va propun urmatorul exercitiu: zambiti, macar o data, unui copil necunoscut, intalnit pe strada, intr-un magazin sau oriunde altundeva… zambiti-i in asa fel incat sa va raspunda cu un zambet inapoi.

The smile of a child… priceless!

Lasand la o parte activitatea de curatenie prestata de femeie cu atata nonsalanta, m-a frapat cantitatea de gunoaie depozitata in acel balcon si, in conditiile in care ele au fost adunate acolo in timp, de unde asa – dintr-o data – nevoia de a se descotorosi de ele, fara regrete!?

Credeam ca numai batranii cu anumite probleme mentale au hobby-ul asta, de colectionari…

Update: Pentru a mai clara intelegere a contextului, pentru cei naivi ca mine – care sperau ca d-na va cobori apoi sa puna gunoiul la tomberon… nu. Nu avea de gand:

Mai multe despre profilul ei psihologic veti gasi aici:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y47_-Efa6E8]

Nu trebuie sa fii mama, ca sa te revolte o asemena atitudine a unei persoane pe care o platesti sa-ti creasca si sa-ti ingrijeasca copiii cat mai bine,  in lipsa ta!

Din informatiile citite, am inteles  ca mamica in cauza si-a filmat bona, timp de mai multe ore, avand dovezi clare cum acesta a agresat copiii in permanenta, bruscandu-i, vorbindu-le urat si lovindu-i de mai multe ori. Daca mama a facut acest gest (filmarea cu camera ascunsa) dintr-o intuitie anume, din neincredere fata de prezenta in casa a unei persoane straine pe care voia s-o verifice sau, mai rau, din anumite semnale primite la copii… e irelevant in acest punct. Orice copil poate fi rau, neascultator, chiar isteric la un moment dat… insa, chiar daca simti ca te scoate din minti, “corectiile” ar trebui sa fie blande, verbale si cu valoare educativa, nu punitive si in niciun caz aplicate in acest fel rau si neomenesc!

Sper din suflet ca lucrurile nu vor ramane asa, mama in cauza adresandu-se deja politiei, cu o plangere scrisa. Este important, insa, ca informatia sa circule cat mai mult, pentru a ajunge la cat mai multi parinti in pericol s-o angajeze vreodata pe acesta femeie pentru copiii lor. De aceea va rog transmiteti acest mesaj mamicilor pe care le cunoasteti, fie ele din Bucuresti sau alte locuri… lumea e mica si fiecare cerc se inchide intr-un punct.

Ca ea sunt, probabil, atatea altele… Atentie, deci, la cei carora le incredintati cresterea propriilor copii!

]]> http://www.jocurban.ro/2009/07/28/baba-cloanta-exista/feed/ 6 http://www.jocurban.ro/2009/07/28/relaxare-in-hamac/ http://www.jocurban.ro/2009/07/28/relaxare-in-hamac/#comments Tue, 28 Jul 2009 08:25:54 +0000 Carla http://jocurban.wordpress.com/?p=1890 Incerc sa nu acaparez blogul cu tot felul de informatii inutile, dar gasesc uneori chestii care imi plac atat de mult, incat nu rezist sa nu le impartasesc si celorlalti.

Este cazul descoperirii de azi: un producator autohton de hamace (ciudat, eu le numisem pana acum hamacuri), la preturi mai mult decat rezonabile, comparativ cu modelele existente acum pe piata, in magazinele de profil.

Daca aveti curte sau un mic spatiu unde sa-l puteti monta, un hamac va fi intotdeuna un spatiu inedit de relaxare, de citit o carte, de atipit in racoarea placuta a serii si, nu in ultimul rand, un loc de joaca vanat de toti copiii.

In fata biroului avem un semafor. In fata lui, o trecere de pietoni care incepe si se termina cu doua borduri inalte, intre care se astern, marete: 4 benzi de sosea asfaltate la ante-penultimele alegeri prezidentiale si, intre ele, doua linii de tramvai, cu sinele devia(n)te fata de nivelul asfaltului strazii si diverse gropi si ridicaturi de-a lungul lor.

Acest semafor a fost montat de curand, pentru o mai buna gospodarire a traficului din intersectie, la un loc  cu  doua  difuzoare ce emit un semnal sonor, pe ambele parti ale strazii, pentru persoanele oarbe – inteleg eu. Sunetele sunt asemenea unui ticait puternic de ceas: cat semaforul este rosu, ticaitul se aude lent, la secunda. Cand apare culoarea verde, ticaitul se aude intr-un ritm accelerat, contra-cronometru, indemnand la mobilizare si miscare.

Semaforul iti ofera unda verde exact cat sa traversezi bulevardul cu mersul tau cel mai rapid. Daca n-ai prins primele  secunde de verde, n-are rost sa te avanti in a traversa, pentru ca vei sfarsi alergand – pe tocuri sau fara – pana pe celalata parte a strazii.

Intrebare (exercitiu de imaginatie):

De cate semafoare “pe verde” are nevoie un pieton orb – caruia i s-au creat aceste conditii speciale de deplasare, pentru a traversa?!

Tanara pe care am sutinut-o, de-a lungul acestor luni, in preselectia organizata de siteul Music Mogul, un fel de vanatori/descoperitori online de talente, este la un pas de a-si implini visul.

Angelica a reusit sa impresioneze publicul, adunand pana in prezent peste 29.000 voturi, ceea ce a readus-o pe treapta cea mai inalta a podiumului, dupa ce – la un moment dat – parea ca pierduse cursa, in defavoarea unor pusti hip-hop-eri cu refren de ăh-ăh-ăh! ahîîîî! si a alor “americani comerciali”.

Peste numai doua zile, prima editie a acestui concurs se va incheia. Castigatotul ia tot: un contract de inregistrari in SUA, colaborarea cu unii dintre cei mai mari muzicieni de peste oceam, sansa de a se lansa international.

Este sprintul final si, desi Angelica pare sa aiba conditia fizica necesara castigarii cursei, totusi are nevoie de sustinerea noastra, pana in ultimul moment… Desi am considerat de la inceput ca marele “handicap” al Angelicai vine din faptul ca tarisoara noastra nu-i poate oferi suficiente voturi, comparativ cu tinerii din alte tari, s-a dovedit, totusi, ca fanii de pe canalul youtube al Angelicai s-au mobilizat si i-au oferit un numar aproape echivalent de voturi, la care s-au adaugat voturile altor simpatizanti. Nu este prea tarziu sa-i oferiti o sansa in plus:  inregistrati-va si votati pentru ea. In curand o vom putea vedea alaturi de alte vedete lansate de producatorii acestui concurs.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=voUX4ArSq9oo]

Go, girl!

p.s. Primul ei single se afla, din acesta luna, de vanzare pe Amazon.

Totul e  bine aici:  apa calda, timp frumos, distractie, iar mancarea si cazarea sunt foarte bune! Ne bucuram de fiecare zi de vacanta si profitam de disctractie din plin. Va povestim acasa mai multe!

Cu drag, X. “

O veste buna pentru nostalgicii cartilor postale trimise din scurtele noastre vacante: gandurile bune se premiaza la Carturesti.

In copilarie si adolescenta plecam in vacanta cu nelipsita lista de nume si adrese, atent impaturita in portofel. Cautarea vederilor potrivite, apoi scrierea lor pe plaja, inspirata de briza si de atmosfera estivala si, nu in ultimul rand, drumul la posta (de unde profitam sa dam si un telefon cu taxa inversa acasa) erau parti integrante ale ritualului de vacanta. Aveam grija sa nu omit pe nimeni, pentru ca fiecare ruda si prieten merita un gand bun si, daca se intampla ca una din vederi sa nu mai ajunga la destinatie, ne simteam datori sa dovedim ca noi sigur am trimis-o… ca n-am uitat sa ne gandim la cei dragi. Ma bucura enorm sa merg, apoi, in casele celor dragi si sa vad vederea mea atarnata la loc de cinste, la oglinda sau in vitrina de la dupapul bucatariei…

Cine mai face asta acum?! Cumparam o vedere doar daca ni se pare amuzanta si o ducem acasa nescrisa, ca pe un suvenir. Intr-o era a tehnologiei 3G, a MMS-urilor cu instantanee de pe plaja, a aparatelor foto digitale atat de performante, cartile postale au ramas un obicei desuet, practicat doar de persoanele in varsta… si totusi e atat de frumos sa primim o vedere de la cineva! De Paste, parintii lui D. ne-au trimis o felicitare cu urari de bine… iar gestul lor, atat de frumos, m-a emotionat enorm.

In acelasi spirit nostalgic, Carturesti li se adreseaza celor care isi petrec vacanta cu o carte buna in mana si invita la impartasirea gandurilor de vacanta cu toti ceilalti cititori: un pasaj din carte, o impresie de vacanta, o urare de bine – orice gand se poate regasi intr-o carte postala trimisa pe una din adresele librariei:

Librăria Cărtureşti

Cluj: Str. Al. Vaida-Voievod nr. 53-55, Iulius Mall, parter

Timişoara: Str. Mercy nr. 7

Constanţa: Blvd. Al. Lapusneanu, nr. 116C, City Park Mall, etaj 2 – Sky Level

Suceava: Calea Unirii nr.22, Iulius Mall, parter

Unde mergeţi în vacanţă? Ce vedeţi frumos acolo? Ce citiţi? Suntem curioşi şi, ca să nu ne băgăm nasul în rucsacii şi trolerele voastre, ne-am bucura să ne trimiteţi de pe unde umblaţi vederi cu un citat din cartea pe care aţi luat-o cu voi, să vă arătaţi reciproc lumea. Aşteptăm vederi din Vamă, Napoli, Bucegi, Sighişoara, Praga, Suceviţa. Poate asculţi Radio Vacanţa pe un prosop de frotir, la Techirghiol, citind a treia oară „Şi bogaţii plâng” sau eşti într-un coffee shop olandez, cu Houllebecq în faţă. Ori bocancii tăi boncăluind pe drumul către Lacul Bucura duc în Retezat un „Ghid al autostopistului galactic”. Fie că mergi la mătuşile din Maramureş, în Deltă sau la Lisabona, trimite-ne carte de acolo, o aşteptăm cu nerăbdare.

Drum bun, vacanţă frumoasă şi nu uitaţi să ne scrieţi!

Toate cartile postale vor face subiectul unei expozitii tematice in cadrul librariei, deschisa pentru cei care vor sa vada franturi de lume prin ochii celorlalti calatori… iar cele mai originale dintre ele vor fi premiate “cu dichis”. Farewell!