Noi patru

De-a mama, tata și copiii… Îți amintești acest joc?

Se petrecea pe vremea când copiii ieşeau cu toţii afară, băteau mingea, alergau pe străzi, jucau “prinsa” şi “de-a v-ați ascunselea” până la căderea nopţii, săreau elasticul şi, când oboseau, se jucau “de-a magazinul”, “de-a doctorul”, “de-a mama-tata-şi-copiii”…

Dintre toate acestea, joaca ”de-a mama, tata şi copiii” era  – de departe – cea mai complicată îndeletnicire. Pentru că astfel puteai face “familie” cu cine îţi era drag, puteai să-ţi “educi” copiii imitând întocmai comportamentul părinţilor tăi sau, dimpotrivă, puteai reconstrui scene de acasă schimbând cu totul deciziile luate de cei mari. Şi, astfel, învăţai – prin joc – cum să te faci Om Mare.

Suntem oameni mari acum, dar n-am uitat să ne jucăm… să construim, prin jocul nostru, o lume minunată – refugiu în fața unei lumi deseori brutale, în care valorile în care noi credem par să se fi pierdut cu totul, în care blândețea și delicatețea copiilor noștri nu găsește ecou.

Acest blog este despre copiii noștri liberi, iubiți necondiționat, crescuți cu respect, blândețe  și empatie, despre provocarea de a crește gemeni – iubindu-i ”destul” pe fiecare în parte, despre descoperirea lumii și a propriei ființe – cu fascinație, curiozitate și uimire, despre bucuria de a învăța – ca proces natural și continuu, despre educația ALTFEL – prin joc liber și activități didactice diverse, despre locurile minunate pe care le-am vizitat și mâncărurile gustoase pe care le-am încercat, despre momentele frumoase ce ne condimentează viața, despre provocări și clipe grele – dar niciodată de netrecut, despre drăgălașe amintiri de familie – ce nu dorim să se piardă, despre ceea ce ne place și, uneori, despre ceea ce ne supără și nu ne lasă să visăm frumos…

Avem patru perechi de ochi curioși, opt picioare, patru guri gălăgioase, opt mâini dibace, patru inimi mari și un singur suflet.

Dacă ne treci pragul, te vei înțepa la tălpi în jucării dezordonat împrăștiate, dar noi îți vom oferi papuci de casă vesel colorați cu acuarele, apoi îți vom face un ceai aromat, din flori de fericire… te vom servi cu o felie mare de tort și-ți vom citi povești despre prietenie.

Suntem oameni simpli și ne place așa. Trăim cu televizorul închis, dăm ”Bună-ziua” zâmbind chiar și atunci când plouă, căutăm frumosul în tot ce ne înconjoară, trăim pentru a da valoare fiecărei clipe împreună. Suntem oameni norocoși și bogați! Ne-am câștigat la loteria vieții unul pe celălalt, pentru ca apoi să ni se ofere cel mai de preț dar: copiii noștri. Nu uităm nicio clipă să prețuim ceea ce avem și să mulțumim pentru tot frumosul ce ni s-a întâmplat!

Iată-le, deci… ele sunt micile noastre comori:

Natalia-Emilia, prima noastră născută, este copilul cel mai bun și blând pe care ni-l puteam dori. Inocența ei, veselia cu care ne răspunde la cel mai mic zâmbet, nevoia ei continuă de a comunica afectiv cu noi, liniștea și seninătatea cu care ne privește mereu, candoarea cu care se bucură de orice descoperire, delicatețea cu care îngrijește fiecare lucru din jurul ei… sunt numai câteva din trăsăturile care fac din Nati o fetiță pe care nu ne putem niciodată supăra.

Natalia se joacă minute în șir cu orice obiect nou, întorcându-l pe toate părțile, analizându-l cu mare atenție, la 6 ani la fel ca la 6 luni; plăcerea ei de a descoperi și studia lumea  ce  i se deschide în față, prin fiecare lucru, oricât de mărunt, din jurul ei, este mereu molipsitoare… Ea este Micuța Exploratoare, mica noastră savantă, cercetătorul spațial, cea care a atins deja luna și soarele și fiecare stea!

Sofia-Maria, născută la numai 2 minute după surioara ei, ne-a învățat ce înseamnă să trăiești, zilnic, sub ”teroarea” că ai în casă o bombă cu ceas. Mereu activă, mereu imprevizibilă, Sofia este copilul ce nu ne lasă nicio clipă să ne plictisim… Încăpățânată până în pânzele albe, nu acceptă niciun refuz și face orice ca să ne convingă să-i împlinim dorințele, apelând la orice truc – de  la zâmbetul cel mai angelic, până la țipătul cel mai fioros.

Sofia e un copil puternic, o luptătoare pentru ceea ce își dorește, o adevărată forță! Grija noastră continuă este să canalizăm energia Sofiei într-o direcție pozitivă, s-o temperăm, s-o învățăm că Natalia cea delicată nu-i este cu nimic mai prejos, că lucrurile bune ne pot umple de energie pozitivă și fac din noi oameni minunați!

Fetițele noastre cresc frumos împreună, se iubesc mult și învață să-și fie mereu alături, să fie prietene și partenere, apropiate așa cum numai două surori gemene pot fi. Lumea lor e plină de lumină, visele lor se aștern în culori vii pe coli albe de hârtie, se strecoară în paginile cărților despre prietenie, se ascund pentru a fi din redescoperite în cutiile de puzzle, sub roțile trotinetelor sau între faldurile vaporoase ale tutu-urilor lor. Și apoi zboară în jurul lor, învăluindu-le în cascade de râs și curcubeie nesfârșite.

Tati, așa cum spuneau poezioarele de dinainte de ’89, este un brav inginer ce muncește pe șantier, fie ploaie, fie soare, fie vânt! În urma lui rămân panglici lungi de asfalt, șosele șerpuite; poduri înalte și viaducte prind viață sub ochiul aparatului său de topograf, iar șantierul este terenul lui de joacă, de care nu pare să se sature nicicum. Seara ne povestește despre munca lui, despre mașinăriile complicate ce fac treburi greu de imaginat pentru noi – mamele și copiii, despre proiecte și soluții tehnice gândite de el… Patria este mai frumoasă cu tati lucrând în slujba ei! 🙂

Tati e un perfecționist… așa a explicat tuturor că arată o ”treabă” bine făcută, după ce i-am împărtășit visele mele de a avea doi copii, pe care m-a ajutat apoi – inginerește – să-i proiectăm deodată… Tati lipsește de acasă suficient de mult, încât să ne fie mereu dor să se întoarcă… și-l așteptăm, mereu, cu multă iubire, cu zâmbete largi și mânuțele întinse. Ce-și poate dori mai mult, un om, pentru a fi fericit?!

Iar eu sunt mama. Fără a uita să fiu femeie, soție, prietenă, om cu pasiuni și nevoi, sunt mamă și este tot ceea ce mi-am dorit să fiu! Mi-am găsit echilibrul construind această familie și îngrijind-o cu bucurie și dragoste în fiecare zi, iar împlinirea pe care o simt privindu-mi copiii crescând nu poate fi compensată de nimic.

Se spune că părinții încearcă să-și realizeze propriile vise neîmplinite proiectându-le asupra copiilor lor… în cazul meu, nimic mai adevărat. Îmi doresc ca fetele mele să crească și să își trăiască viața în lumina artelor frumoase. Dar dacă nu va fi așa, le voi sprijini să facă orice doresc în viață, atâta vreme cât o vor face cu pasiune.

Ne creștem copiii căutând să le oferim mereu tot ce e mai bun – în noi și, deopotrivă, în lumea ce le înconjoară. Și avem o mulțime de lucruri de învățat unii de la ceilalți: noi învățăm, în fiecare zi, să fim părinți… iar ele învață că sunt în siguranță, că sunt iubite necondiționat, că viața poate fi minunată, că fericirea stă în lucruri simple și vine mereu din suflet, pentru suflet.