Învățăm despre timp (I): Calendarul copiilor (DIY)

Calendarul copiilor este un excelent instrument de învățare, de a cărui utilitate sper să vă conving în cele ce urmează! 🙂
*****
Cât mai e până vine tati acasă? Ce zi e azi? Când se face vineri? De câte ori mai dormim până vine tati? Când mergem cu tati în parc? Cât înseamnă 3 zile? Cât timp stă tati cu noi? Când vine ziua noastră? Când vine Moș Crăciun? Cât înseamnă 1 an? Cât este 7 luni? Câte desene animate înseamnă o oră?…
Am auzit aceste întrebări de sute de ori, în fiecare zi, în ultimul an. Timpul pare de multe ori abstract chiar și pentru noi, adulții… însă pentru doi copii de nici 7 ani – care așteaptă în fiecare săptămână reîntoarcerea lui tati acasă – timpul pare să nu aibă niciun înțeles, ci este doar ceva ce trece mult prea greu, iar apoi mult prea repede.
Îmi amintesc că atunci când fetele erau mai mici se refereau la orice alt moment diferit de prezent folosind substantivul ”dimineață”:
Dimineață, când eu eram mică…
Dimineață, când o să fie iarăși vară…
Când mami era tânără dimineață…
Când o să vină Moș Crăciun dimineață…
Dimineață când s-a făcut întuneric și ne-am culcat…
Ne distrau teribil aceste formulări, care pentru cei 2-3 ani ai fetelor păreau să indice foarte clar poziționarea în timp, fără să fie nevoie de altceva mai concret: pentru ele era foarte clar când se petrecea acțiunea și se înțelegeau perfect una pe cealaltă, iar noi adulții n-aveam decât să ne orientăm după folosirea modului verbal ca să înțelegem dacă vorbim despre trecut, prezent sau viitor. Tocmai ne obișnuiserăm cu asta, când deodată mintea fetelor a început să abstractizeze ceva mai mult. În vocabularul lor au apărut adverbele ”ieri”, ”azi” și ”mâine”, care au complicat și mai tare relatările lor:
Mâine dimineață când am fost în parc…
Astăzi când o să vină Moș Crăciun…
Dimineață, când am fost ieri mici…
Când o să fiu mare azi dimineață…
A fost momentul când am decis să intervin cu clarificări. 🙂
Am folosit, de-a lungul ultimilor doi ani, mai multe materiale care să ne ajute în înțelegerea noțiunii de timp și, pentru că citirea ceasului mi s-a părut cea mai complicată deprindere, am decis să prezint aceste noțiuni începând de la anotimpuri și lunile anului, ”coborând” către săptămâni, zile, părți ale zilei și abia de curând insistând pe unitățile mici de timp: ora, minutul, secunda.
Și, tocmai pentru că este un subiect atât de vast și dificil de înțeles de către copii, voi prezenta într-o altă postare toate cărțile și materialele care pe noi ne-au ajutat în acest sens și voi începe acum prin a face o prezentare a unui excelent material vizual, pe care eu l-am confecționat pentru fetițele mele (și colegii lor de la școală) în vara acestui an. L-am numit Calendarul copiilor și îmi pare extrem de rău că nu l-am prezentat fetelor mult mai devreme (îl aveam în lucru de mai bine de 1 an), fiind un material util chiar și copiilor mult mai mici.
Ce vreau să subliniez, înainte de a trece la prezentarea acestui material, este că toate aceste noțiuni legate de timp trebuie repetate cu răbdare și reluate de nenumărate ori, în diferite contexte, până când vor fi cu adevărat înțelese de copii. Sugestia mea este să începeți cu anotimpurile, acestea fiind cele mai ”palpabile”, mai ușor de reprezentat și analizat în schimbările ce se petrec în natură și în mediul înconjurător. În paralel se poate lucra cu noțiunile de ”ieri, azi, mâine” – corelându-le cu activitățile specifice pe care copiii le fac în fiecare zi. Zilele săptămânii pot completa curând acest calendar al activităților și ele nu trebuie învățate mecanic, ci pot fi la rândul lor asociate cu diverse activități: luni e ziua de înot, joi facem cumpărături, sâmbătă mergem în vizită la bunici, duminică ieșim toată ziua în natură etc. Lunile anului pot fi ușor introduse odată ce copilul este familiarizat cu anotimpurile, iar observația mea este că denumirile populare ale lunilor (gerar, florar, cireșar etc.) sunt mult mai amuzante și mai ușor de reținut de către copii într-o primă fază, făcându-se asocierea logică între denumire și anotimp.
În ceea ce le privește pe fetele mele, au avut nevoie de 3 ani și de sute de explicații și repetiții ca să înțeleagă succesiunea logică a anotimpurilor și să le grupeze matematic într-un an, însă nici acum nu le este clar de ce anul nu începe cu primăvara și nu se termină cu iarna, de ce avem două luni de iarnă la început de an și două la finele său, de ce odată spunem ”an” intervalului între două zile de naștere ale lor (din primăvară în primăvară), iar apoi spunem an succesiunii celor 12 luni… ”O oră” rămâne deocamdată unitatea de timp care măsoară un dvd cu desene animate, ”o secundă” este intervalul lung de timp de care am eu nevoie ca să termin ce fac și să mă ocup de o doleanță a lor, iar ”zilele” se măsoară în numărul de nopți pe care le dormim (de exemplu, dacă mai sunt 3 zile până vine tati acasă, înseamnă că mai dormim de 3 ori; dacă au dormit și după-amiază, fetele au impresia că au trecut două zile și este nevoie de lungi explicații care să le convingă de diferența dintre somnul de zi și cel de noapte.) 🙂
Așadar, iată calendarul nostru, pentru a cărui confecționare am folosit carton, folie de laminat și laminator, bandă dublu adezivă, ață și ac, nasturi, cleștișori mici și… multă răbdare!
Grafica și ilustrațiile îi aparțin soțului meu, căruia îi mulțumesc încă o dată pentru răbdarea cu care s-a ocupat de fiecare detaliu vizual (mergând până la poziționarea și colorarea fiecărei frunze, floare și fruct de pe fiecare ramură…). A durat 1 an să finalizăm toate componentele calendarului :), dar eu una m-am bucurat enorm de rezultat!
Există, pe internet, o mulțime de variante de realizare a acestui tip de calendar, pe suport magnetic, lemn sau carton, fetru etc., cu rubrici distincte destinate evenimentelor din familie sau școală, cu ”stație meteo” mai mult sau mai puțin elaborată (acesta este preferatul meu)… Noi am configurat structura acestui calendar într-un mod pe care l-am considerat util pentru copiii noștri, incluzând informații legate de ziua curentă, săptămână, lună și anotimp, dar și elemente legate de vremea de afară, precum și de adverbele de timp (ieri, astăzi, mâine) – în relație cu zilele săptămânii.
Fiecare secțiune a calendarului este confecționată dintr-un ”buzunar” laminat (buzunarele sunt prinse pe planșa de carton cu ajutorul unor fâșii subțiri de bandă dublu adezivă), în interiorul căruia se pot introduce carduri (laminate și ele) cu informațiile corespunzătoare. Zilele lunii sunt înșirate pe ață, fiecare lună putând fi reconfigurată în funcție de prima ei zi, repetându-se astfel și numerele de la 1 la 31 (așa cum sugerează programa școlară pentru clasa pregătitoare).
În partea stângă a calendarului apar 3 secțiuni:
- ”Vremea astăzi”, pentru care avem 8 carduri distincte: însorit, parțial noros, înnorat, ploios, ceață, vânt, furtună, ninsoare.
2. Lunile anului, cu o grafică ce face trecerea progresivă de la sezonul rece la cel cald, ilustrând principalele schimbări petrecute în natură:
3. Cele 4 anotimpuri, ilustrate și ele sugestiv:
Iar în partea dreaptă a calendarului se regăsesc zilele săptămânii, în trei buzunare distincte: ieri, astăzi și mâine, precum și desfășurarea pe zile a fiecărei luni.
Nu am găsit o soluție mai bună pentru zilele mobile ale lunii, așa că am cusut o rețea de fire și nasturi astfel încât fiecare zi să poată fi prinsă pe ață cu ușurință, cu ajutorul unui cleștișor.
În această formă, calendarul poate fi introdus progresiv copiilor încă de la vârste mici (+ 2 ani), odată cu prezentarea și observarea fenomenelor meteo, a anotimpurilor, dar și a primelor cifre. Totodată, înșirarea bulinelor cu zilele lunii pe ață constituie o excelentă activitate de motricitate fină, necesitând răbdare și finețe în momentul prinderii sau desprinderii cardurilor. Se pot adăuga buzunare suplimentare cu activități specifice fiecărei zile, cu zilele de naștere ale membrilor familiei, cu evenimentele importante din viața copilului, cu emoțiile fiecărei zile etc., dar și un ceas pentru exersarea recunoașterii orelor și minutelor, termometru gradat pentru observarea temperaturii sau alte elemente de care copiii sunt interesați direct.
În final, dacă structura acestui calendar vi se pare utilă și doriți să realizați unul similar, lăsați-mi un comentariu cu o adresă de email validă, la care să vă expediez fișierele cu elementele printabile ale acestuia.
Totodată, m-aș bucura dacă ulterior v-ați întoarce cu un feedback legat de interesul copiilor voștri față de acest material, dar și cu orice fel de sugestie de îmbunătățire sau adăugare de noi elemente.
Este foarte bine realizat; si eu încerc acasa sa i spun zilele săptămânii , anotimpurile dar suntem la inceput (2.7 luni); ne ar ajuta acest calendar
Senzationala idee de invatare a acestor notiuni pt copiiDaca se poate as dori si eu materialele printabile pt baietelul meu de 3 ani si 8 luni!
Multumesc
Este un material didactic foarte interesant.Va rog sa mi trimiteti si mie elementele componente.
Buna, este foarte bine realizat calendarUl, felicitari. In curand as vrea sa incep si eu aceasta activitate cu fetele mele si daca nu te deranjeaza trimite.mi si mie printabilele.
Multumesc mult!
V-am trimis! Spor la confecționare! 😉
Foarte interesant!trimite_mi te rog si mie!multumesc!
buna, imi place ft mult
poti sa-mi trimite si mie?
multumesc
Foarte compkex acest calendar, insa foarte simplu de realizat dupa indicatiile dvs. Felicitari pentru munca depusa. Sa ne aratati si cum va arata cel din 2017. Pana atunci, as dori si eu fisierele.
Porțiunea de sus, unde am scris ”Calendar 2016”, este o bandă transparentă din folie laminată goală, lipită peste carton, tocmai pentru a putea sa scriem și să ștergem cuvintele de acolo…
Astfel, odată intrați în 2017, am modificat ultima cifră a anului și am reconfigurat zilele lunii ianuarie. 😉
Buna. Mi-a placut calendarul.As vrea sa-l incerc pentru fetita mea.Va rog sa- mi trimiteti printabilele.Multumesc.
V-am trimis. 🙂
Buna ziua.Este foarte interesant calendarul intocmit de dv.Va rog frumos sa imi trimiteti si mié printabilele, cand aveti timp si dispozitie. O zi buna va doresc.Daniela
Va rog sa imi trimiteti si mie calendarul. Mi se pare foarte bine realizat.
Multumesc anticipat
Foarte bine gandit intreg materialul! Felicitari pt.idee si pentru grafica. Si daca se poate…am vrea si noi printabilele, ne-ar fi de mare ajutor pentru baietii nostri :).
foarte bine gandit. il vreau si eu
Carla, îl vreau şi eu, e superb!
Super idee. Feliciari. Ma puteti ajuta cu printabilele? Vreau sa ii fac si eu unul baiatului meu.
Super idee. Feliciari. Ma puteti ajuta cu printabilele? Vreau sa ii fac si eu unul baiatului meu.
Foarte buna ideea,am realizat si noi unul mult mai simplu din postituri colorate.Daca se poate mi-l trimite-ti si mie pe mail.Multumesc anticipat!
Super realizat. Mi-l puteti trimite si mie, sau partea printabila? Baiatul meu va fi foarte incantat….
Foarte util calendarul!Daca se poate,va rog,sa m-il trimite-ti si mie pe mail.Multumesc!
V-am trimis tuturor. 🙂
Buna ziua,
Imi place foarte mult calendarul. V-as ruga sa mi-l trimiti si mie. Cu un astfel de material le va fi mai usor copiilor mei sa vizualizeze timpul. Va multumesc!
V-am trimis.
bun gasit si spor la crescut bine, copii frumosi si buni. citindu-Va povestile, căutam idei pentru Ziua tatălui ( sunt invatatoare si taman ce ne-am ocupat de minunatele marici de clasa I) am simtiti nevoia sa va declar ca azi sunt mult mai optimista. in România sunt parinti care stiu sau fac efortul necesar sa afle cum sa cresti un copil
Peste ani, cu puțin ajutor celest in ceea ce privește sănătatea, veți culege roade chapter, aromate si tare dulci.
Imi place foarte mult acest calendar. Va rog sa imi trimite-ti si mie pe email printabilele.
buna!
Sper sa mai fie valabila oferta de trimitere print-uri pentru calendar.
Am trimis…
Super! Vreau sa-l fac si eu! Am 2 baieti – unul de 5a9L, altul de 3a3L si chiar ne uitam dupa ceva educativ si sugestiv pentru ei…. Multumesc foarte mult!
Buna ziua. As dori si eu fosele pentru calendar. de mult timp ma bate la cap fetita sa il realizam impreuna si sa o invat lunile anului………..Momentan nu intelege impartirea pe luni, anotimpuri si zile si ne-ar fi util.
Desi am citit abia acum articolul dvs, as vrea si eu materialele, daca mai puteti! O zi frumoasa!
Buna ziua. As dori și eu printabilele daca se poate. Vă mulțumesc. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească!
Buna ziua!
Este o idee minunata. Incerc de o jumatate de an sa o fac pe fetita mea sa inteleaga ce insemna notiunea timpului. Daca puteti sa imi trimiteti si mie materialele. Multumesc
Buna!Foarte frumos!Doresc sa fac si eu pt grupa de copii,daca puteti sa imi trimiteti.Multumesc anticipat!
Buna ziua! Imi pare minunata ideea cu calendarul, il vreau si eu pentru ai mei 2 copii ( 4.5 ani si 2.5 ani). Baiatul de 4.5 ani are o pasiune imensa fata de cifre si cred ca i-ar placea mult! Trimiteti-mi si mie, va rog, materialele! Multumesc anticipat!!!
buna ziua, este foarte bine realizat…mi-as dori si eu fisierele cu ajutorul carora sa-l pot invata notiunile timpului…va multumesc
Bună ziua! La capăt de an,v-am descoperit. Apreciez formatul calendarului conceput: extrem de sugestiv, atractiv. Dacă e posibil, vă rog să îmi trimiteți materialele printabile. Mulțumesc. Un an bun cu împliniri în tot ce gândiți!
Trimise.
Buna seara, sunt foarte interesante si sigur mi-ar fi de mare ajutor !
V-as ruga sa-mi trimiteti materialele pe adresa de mail !
Buna ziua, consider ca sunt interesante, cu o grafica atractiva si intuitiva pentru copii.
Mi-as dori sa alacatuiesc unul pentru fetita mea, va rog sa imi trimiteti si mie fisierele printabile.
Va multumesc!
V-am trimis.
Buna seara! Sunt sigura ca in acest fel copiii invata mult mai usor. Lucrez cu copii cu autism si m-ar ajuta foarte mult daca mi-ati putea trimite fisierele printabile. Va multumesc!
daca nu e prea tarziu as dori si eu materiale printabile pentru baietelul meu .multumesc
Bună ziua mi-aș dori și eu aceste materiale mi se par foarte interesante!
Buna! As vrea și eu fișierele dacă se poate! Multumesc’
Buna ziua,
Doresc si eu fisierele cu elementele printabile. Vreau sa ii fac si eu baietelului meu.
Multumesc
Buna seara! va rog sa-mi trimiteti si mie materialele pentru a le printa. sunt foarte interesante.
Va multumesc!
as dori si eu acest joc pentru copiii mei. mi-a placut extraordinar de mult.
Imi puteti trimite si mie printabilele
Bună ziua! Calendarul este foarte bine realizat! Mi-as dori si eu fisierele cu ajutorul carora sa-l pot invata notiunile timpului pe băiețelul meu. Va multumesc!
Felicitări pentru realizarea acestui calendar. Vă rog să îmi trimiteţi şi mie fişierele printabile. Sunt foarte bine realizate. Copilul învaţă cu uşurinţă şi limba engleză.
Va rog din inima sa-mi trimiteti si mie fisierele printabe! Calendarul e superb!
Noi acum ajuns la această activitate și am fi recunoscător pentru materialele probabile. Mulțumim!
Buna seara!!!Sunt foarte inkintata de ideeia dumnevoastra!Vreau sa o urmez si eu si sa o confenctionez pentru baitelul meu.Se poate sa imi trimiteti si mie fisierele printabile.Mersi anticipat si succese mari in continuare!
As dori si eu materiialele pe adresa de email…Mersi antipat si succese in continuare.
Buna ziua, consider ca sunt interesante, cu o grafica atractiva si intuitiva pentru copii.
Mi-as dori sa alacatuiesc unul pentru fetita mea, va rog sa imi trimiteti si mie fisierele printabile.
Va multumesc!
Este un material didactic foarte interesant.Va rog sa mi trimiteti si mie elementele componente.
Buna seara, sunt foarte interesante si sigur mi-ar fi de mare ajutor !
V-as ruga sa-mi trimiteti materialele pe adresa de mail !
Buna ziiua…Mia placut mult ideea dumnevoastra..il vreau si eu pentru copii mei.Puteti sa ini expidia-ti si mie fisierele printale?Mersi anticipat.
Buna ziua! Mi-a placut mult acest calendar, as dori si eu materialele pt copiii mei. Multumesc!
Trimis tuturor.
Bună ziua! Calendarul este foarte bine realizat! Mi-as dori si eu fisierele cu ajutorul carora sa-l pot invata notiunile timpului pe băiețelul meu. Va multumesc!
Buna ziua,
Este foarte interesant materialul. Daca este posibil as dori si eu materialele printabile.
Multumesc tare mult!
Buna ziua,
Imi pregatesc copilul pentru testul psihosomatic si incerc sa il fac sa inteleaga aceste notiuni. As dori si eu materialele printabile.
Va multumesc,
Buna seara! Eram in cautarea unui calendar pentru cel mic si am gasit acest site! Foarte interesanta abordarea! As vrea si eu materialele sa il confectionam! Multumesc!
Expediate.
Buna dimineata! Am primit e-mail-ul cu materialele. Incerc sa le printez si sa ne apucam de treaba! Multumesc mult!
imi puteti trimitesi mie materialele pe mail
yoana27312@yahoo.com
imi puteti trimitesi mie materialele pe mail
Buna,sunt interesata!
Bună ziua! Puteți sa îmi trimiteți și mie materialele printabile va rog frumos?
Bună ziua,
Îmi puteți trimite și mie materialele printabile?
Mulțumesc!
Buna, mai e valabila “oferta” de share? 😂
Minunat calendarul! Dacă se poate, as dori și eu printabilele. Mi se pare cel mai bine structurat din toate modelele pe care le-am văzut.
Buna! Este minunat materialul. Imi puteti trimite si mie printabilele?
Multumesc frumos,
Madalina
Buna,
Este foarte interesant materialul. As dori si eu materialele printabile daca se poate.
Multumesc mult!
Buna ziua! Mi se pare foarte bine realizat, util si cu siguranta va fi si pe placul copiiilor. As dori si eu materialele printabile, daca se mai poate. Multumesc frumos!
Minunat si complex ! Felicitari!
Va rog, sa imi trimiteti si mie fisierele. Multumesc frumos!
Foarte interesant și educativ
Salut,
As aprecia foarte mult dacă a-ti putea sa îmi trimiteți și mie materiale necesare pt. crearea calendarului .
Felicitări pt. Crearea unui sistem atât de frumos!
Va mulțumesc anticipat,
Anca
V-am trimis. 🙂
Bună seara! Aș dori și eu materialele printate dacă se poate. Vă mulțumesc!
Bună ziua! Mă iertați pentru deranj, acum am descoperit pagina dumneavoastră. Voiam să vă întreb dacă sunteți dispusă să-mi trimiteți și mie materialele printate pentru activitatea „Calendarul copiilor”. M-ar ajuta foarte mult aceste materiale pentru a preda elevilor. Vă mulțumesc anticipat și să aveți o zi cât mai bună. Numai bine.