Succesul și insuccesul școlar. Probleme de atenție și motivație

Oct 2, 2015 by Carla

Acesta este numele unei conferințe la care am participat zilele trecute, în Timișoara, la invitația unei persoane dragi  – dar și din curiozitate, fiind activ interesată de problematica școlară, în general, dar și de atenție și motivație, în particular.

Conferința ”Succesul și insuccesul școlar. Probleme de atenție și motivație” a fost susținută în cadrul Zilelor Educației Ortodoxe, ediția a IV-a, de către Virgiliu Gheorghe – biofizician doctor în bioetică (dacă am înțeles bine titulatura). Virgiliu Gheorghe este cunoscut în mediul online datorită lucrării sale ”Efectele televiziunii asupra minții umane” (pe care eu nu am citit-o, însă am urmărit o serie din conferințele sale video cu aceeași temă, de pe youtube), dar și pentru mai noile volume Pornografia – Maladia secolului XXI, ”Fața nevăzută a homosexualității” și ”Știința și războiul sfârșitului lumii. Fața nevăzută a televiziunii”. Nu în ultimul rând, Virgiliu Gheorghe este coordonator științific al revistei ”Familia Ortodoxă”, despre care pot spune – doar ca opinie personală – că este mai ”radicală” decât ceea ce eu reușesc să diger în materie de religie și practicarea ei.

Aceste titluri – și, în genere, discursul ”științifico-religios” pe care l-am regăsit în înregistrările lui Virgiliu Gheorghe –  ar fi trebuit să fie de ajuns pentru a mă ține departe de conferință, dar am încercat să trec peste incompatibilitatea de opinii, sperând să aud lucruri interesante vis-a-vis de educație și de sistemul școlar. Din acest punct de vedere, conferința a fost un succes pentru majoritatea participanților, chiar dacă eu una am simțit (fără lipsă de modestie), pe întreg parcursul ei, că nu voi afla nimic nou. M-am bucurat totuși că publicul (format cu precădere din familii ortodoxe practicante) a fost receptiv la ideile de bun-simț ale vorbitorului, la final existând o sesiune de întrebări la care au fost oferite răspunsuri pertinente, chiar dacă unele dintre acestea au venit mai mult din sfera religioasă, decât din cea a explicațiilor științifice documentate. (Dar, din nou, am presupus că genul acesta de abordare s-a potrivit cu tipologia publicului și cu ceea ce acesta avea nevoie să audă, pentru a putea fi influențat în schimbarea unor comportamente legate de educația copiilor lor).

Tema conferinței a fost fericit aleasă, însă timpul a fost insuficient pentru ca informația să poată fi dezvoltată la întregul ei potențial. Astfel, am primit o serie de informații generale despre atenție, despre factorii care contribuie la dezvoltarea sa, precum și despre cei care o perturbă în raport cu procesul de învățate, însă nu și despre motivație, amintită doar în treacăt, în raport cu atenția. Pe de altă parte, Virgiliu Gheorghe poate fi un bun specialist în domeniul său (biofizică), precum și un bun auto-didact – după cum susțin simpatizanții săi, însă este mai puțin specialist în psihologie, mai ales în psihologia copilului – iar aceasta a afectat calitatea discursului său, pentru urechile oricărei persoane familiarizate cu acest domeniu.

Revenind la conținut, conferința a început cu o paralelă nostalgică între ”atunci” și ”acum”, între valorile societății deceniilor trecute și lipsa valorilor în prezent, învățarea – ca proces, devenind la rândul ei o non-valoare pentru tinerii și copiii zilelor noastre. S-au pierdut multe din vechile modele ale unei societăți stabile (de exemplu dascălul sau preotul, ca ”deschizători de drumuri”), iar accesul din ce în ce mai facil la informație a condus, prin dinamica sa, la o scădere a preocupărilor de înțelegere profundă a lucrurilor. Învățarea se bazează cu precădere pe memorarea de informație și se pierde tot mai mult din vedere dezvoltarea caracterului uman (văzut de Virgiliu Gheorghe ca fiind o sumă de calități: responsabilitate, altruism, demnitate, spirit de jertfă, patriotism etc.), astfel că ajungem să urmărim creșterea performanțelor școlare pe un fundament complet greșit.

O idee cu care am rezonat în totalitate a fost aceea a imensei risipe de potențial și, în egală măsură, de timp dedicat învățării și dezvoltării, forțându-i pe copii să participe mecanic la ore în cadrul unui sistem de învățământ profund disfuncțional. Pierderea este dublă, iar efectele asupra copiilor noștri sunt devastatoare: pe de-o parte risipim timp fizic, 6-10 ore în fiecare zi, din timpul copiilor noștri – într-o perioadă a vieții lor când ar trebui să fim preocupați ca ei să învețe cu plăcere, la întregul lor potențial. Din păcate, copiii nu sunt lăsați să învețe natural, nu știu și nu sunt învățați cum să învețe, mecanismele metacognitive (acele mecanisme care sunt responsabile de dezvoltarea atenției, de transformare a intenției în acțiune, de planificare a acțiunii, de evaluare a scopurilor și obiectivelor, de ”învățare a cum să înveți”) fiind profund neglijate în școală și chiar în familie. În tot acest timp copilul ar putea să învețe creativ, nu reproductiv, folosindu-se metode alternative de învățare.

V. Gheorghe militează pentru plasticizarea informației predată în școli, pentru exemplificare ca suport al teoriei, pentru învățarea cu toate simțurile, pentru experimentare și dezvoltarea relației de mentorat (fie că mentorul este un profesor, un membru al familiei, un duhovnic sau o persoană cu prestanță, din anturajul copilului). Pe de altă parte, învățarea mecanică, competiția artificială, obediența, notele, pedepsele și recompensele, toate aceste ingrediente ale metodicii de predare românești sufocă în copil întreaga sa dorință naturală de cunoaștere. Copilul nu mai învață cu bucuria descoperirii de lucruri noi, motivația sa nu mai este intrinsecă, pierzându-se astfel întreaga rațiune a învățării ca proces natural și profund de cunoaștere.

Dezvoltarea atenției implică buna funcționare a două componente: motivația (”motorul” ce pune în mișcare atenția) și inteligența emoțională (”filtrul” emoțional prin care trecem orice informație primită). Odată ce motivația este mutată din sfera intrinsecă în cea a condiționărilor/pedepselor/recompenselor, atenția este la rândul ei subminată, conducând implicit și la scăderea performanțelor școlare ale copiilor.

Au fost prezentați, apoi, 3 factori majori de stimulare a atenției copiilor: atașamentul securizant, stabilindu-se o legătură directă între anxietate și capacitatea diminuată de concentrare a copiilor cu atașament evitant sau anxios (și s-a vorbit mult despre atașament, un subiect de importanță crucială în întreaga dezvoltare pshiho-somatică a copiilor), sportul – al cărui uriaș potențial de stimulare și dezvoltare a funcțiilor cognitive este neglijat în școala românească (în țările vestice, sportul ca materie este programat în orarul copiilor înaintea orelor de matematică sau științe exacte, știindu-se că o oră după finalizarea activităților sportive sunt inhibați stimulii paraziți și atenția este mult sporită) și, nu în ultimul rând, muzica (studiul unui instrument muzical) – activitate ce dezvoltă enorm procesele cognitive, din păcate șia ceasta fiind neglijată în școli.

Pe de altă parte, lista factorilor de risc în ceea ce privește diminuarea atenției, pe termen scurt sau lung este mult mai lungă:

În primul rând, televizorul, precum și gadgeturile gen tabletă, smartphone, consolă de jocuri etc. inhibă funcțiile neocortexului, generând o stare de semi-hiphoză, fiind – pe de altă parte – hiper-stimulante, prin schimbările rapide de cadre, supra-saturația culorilor și, bine-înțeles, mesajul vizual și audio transmis. Hiper-stimularea conduce la un consum mare de resurse, copiii fiind obosiți și incapabili să se concentreze după o repriză de vizionat tv sau de jocuri pe calculator/tabletă. Tv-ul alienează, distruge empatia, capacitatea de a relaționa cu ceilalți, atenția, motivația, concentrarea; ne face captivi dependenței și dorinței, ne menține într-o stare de reverie care implică mutarea atenției din concret, din real, în planul reveriei, fără însă a ne folosi în mod constructiv de structurile neuronale dedicate reprezentării obiectelor în plan imaginativ. Ca să convingem copiii că televizorul nu este sănătos pentru dezvoltarea lor, este necesară implicarea noastră directă, nu doar emiterea unor teorii sau reguli aplicabile doar copiilor. Convingerea nu este doar un proces neuronal, intelectual. Ea se realizează prin exemplu personal, prin consecvența exercițiului de renunțare – înlocuind tv-ul cu activități în familie, care presupun interacțiune directă (joacă, plimbări etc.) și oferă o satisfacție reală celor implicați n acțiune.

În al doilea rând, calitatea somnului copiilor este în strânsă relație cu capacitatea de concentrare. Stimulii puternici înainte de culcare (tv, calculator) și/sau culcatul la ore târzii afectează întreaga sănătate a copiilor. Este necesar, așadar, un ritual de culcare pe care copilul să-l respecte de la vârste mici și până la maturitate, care să conțină eliminarea treptată a stimulilor puternici, evitarea folosirii gadgeturilor înainte de culcare, culcarea cât mai devreme înainte de miezul nopții, eliminarea meselor consistente înainte de culcare.

Alimentația este și ea importantă în subminarea atenției: procesarea excesivă a alimentelor, metalele grele, toxinele, aditivii, băuturile energizante, monoglutamatul – toate acestea acționează la nivel cerebral, hiper-stimulând, provocând dependență, menținând corpul într-o stare de rău, uneori de oboseală, de incapacitate de concentrare, indusă tocmai de procesele digestive îngreunate, din organism. În cazul copiilor cu alimentație nesănătoasă este benefică suplimentarea cu vitamine, complex de B-uri și Magneziu, precum și cu alimente (sau suplimente) bogate în Omega (fiind recunoscut efectul pozitiv împotriva radiațiilor generate de telefonia mobilă).

Nu în ultimul rând, tumultul interior poate afecta în mod dramatic atenția copiilor noștri. Problemele în familie, lipsa satisfacerii unor nevoi de bază ale copilului, suferința de orice fel ar trebui vindecate, iar copilul să trăiască într-o stare de liniște, de siguranță, de împăcare lăuntrică și de iubire de semeni, pentru a putea participa activ, cu bucurie, la ceea se întâmplă în jurul său.

Există și o serie de cauze prenatale/perinatale care afectează dezvoltarea atenției, precum și a tuturor celorlalte procese cognitive: consumul de alcool/stupefiante în timpul sarcinii, poluarea și consumul de metale grele din alimente, iar apoi hipoxia (lipsa de oxigen) a bebelușului la naștere și vaccinurile, atât de controversate în ultimii ani. ( A fost adus în discuție un studiu care a relevat o legătură directă între concentrația crescută de Plumb din organismul copiilor și probleme severe de atenție).

În viziunea lui Virgiliu Gheorghe, educația ”sănătoasă” a copiilor noștri se realizează respectând 3 premize fundamentale: Iubire + Autoritate + Consecvență. Personal, am rezerve în ceea ce privește formele de autoritate la care se face apel în cultura ortodoxă (sau românească) tradițională, însă m-am bucurat să aud la finalul conferinței un îndemn care sintetizează mare parte din ceea ce le lipsește copiilor acestei generații:

”Copiii noștri sunt încă vii! Dați-le să facă activități care să le aducă împlinire!”

____

Notă: Conținutul integral al conferinței poate fi urmărit aici. Eu am sumarizat ideile vehiculate în cadrul acesteia pe baza notițelor luate la eveniment, reorganizându-le pentru o mai bună coerență.

Credit foto: stiripentruviata.ro