Exerciții de tăiere și decupare, pentru nivel începător

Sep 8, 2015 by

Exerciții de tăiere și decupare, pentru nivel începător

Am lucrat mult cu fetele mele la diverse tipuri de activități care stimulează motricitatea fină, însă până de curând nu s-au arătat niciodată interesate să decupeze forme exacte, pe contur. De fiecare dată când am realizat colaje sau alte activități ce implicau decupatul, au abandonat imediat foarfeca și, dezamăgite că nu pot urma cu precizie conturul formelor, m-au rugat pe mine să mă ocup de partea de decupat, ele preferând doar să lipească. Pe de altă parte, pentru că de fiecare dată am pregătit materialele hotărând împreună cu ele ce anume va ieși din mânuțele lor, n-au avut niciodată răbdare să exerseze tăiatul și decupatul  ca activitate în sine, fiind mult prea entuziasmate de imaginea finală…

Sigur, de-a lungul vremii au decupat hârtie de nenumărate ori, însă limita lor personală a fost la a tăia fâșii simple sau colțuri, oarecum la întâmplare, ne-existând o coordonare precisă, conștientă, a mâinilor lor. Abia vara aceasta am detectat un moment sensibil pentru decupat, favorizat de activitățile noastre recente de colorat, pictat, decupat și lipit, cu care ne-am ocupat mare parte din timp, ascunzându-ne de canicula de afară. Așa că, inspirându-mă din resursele găsite pe internet, am pregătit din nou pentru ele cele două activități introductive, uzual prezentate în articolele dedicate tăierii și decupatului: tăierea diferitelor texturi de materiale și tăierea hârtiei pe contur.

Pentru ambele activități am preluat ideile din postarea Cameliei (sursa mea principală de inspirație în activitățile cu fetele): Tăiem, decupăm hârtie colorată, precum și din acest videoclip, care vă oferă toată informația de care aveți nevoie pentru a pregăti copiilor materiale de decupat:

De asemenea, mi s-au părut utile și aceste articole: ”5 Cutting Activities for Preschoolers” și Cutting Practice – 5 More Scissor Activities for Kids, oferite spre inspirație pe grupul de Facebook dedicat educației Montessori, din care cu bucurie fac și eu parte. Foarte interesantă mi s-a părut ideea de a picta unghia de la degetul mare al copilului, pentru ca cel mic să își amintească să țină foarfeca în mod corect. Fetele mele aveau o reală problemă în acest sens, încercând de fiecare dată să-și contorsioneze mâinile decupând în cele mai complicate poziții. Ei bine, odată vopsite unghiile în roșu, le-a fost mult mai simplu să urmărească poziția corectă a mâinii, astfel încât unghia pictată să rămână mereu în sus.

Un alt aspect foarte important este folosirea unei foarfeci de calitate, care să ușureze tăiatul. Eu am schimbat mai multe rânduri de foarfeci până când am găsit un model care să fie bine ascuțit, să permită o tăiere ușoară, fără să rupă hârtia sau să o îndoaie între lame. Majoritatea foarfecilor pentru copii sunt de proastă calitate și, ca să nu mă mai păcălesc, am preferat să le desfac în magazin, la raft, apoi să le încerc decupând un colț de hârtie găsit pe acolo ( o etichetă de raft sau orice altceva). Nu e o metodă foarte civilizată, însă m-a ajutat să aleg produse de calitate. În cele din urmă am optat pentru un model de la Herlitz (acest model), care are și o piesă ajutătoare pentru a ușura deschiderea foarfecii, atunci când degetele copiilor nu sunt încă familiarizate să facă această mișcare. Ca și informație, Herlitz comercializează atât foarfeci pentru dreptaci, cât și pentru stângaci. Am pus deoparte, deocamdată, foarfecii care taie în zig-zag și vălurit, pentru că utilizarea lor este mult mai dificilă decât a unei foarfeci simple… știu că mulți părinți optează pentru asemenea foarfeci, de dragul fâșiilor tăiate în acest fel, însă pentru copii procesul de învățare este mult îngreunat în acest fel.

În prima parte a acestei activități am folosit materiale cu texturi diverse: plastilină, paie de plastic, hârtie de șervețel, folie laminată, lavetă de vase, o caserolă de plastic și o pungă… iar fetele s-au amuzat foarte tare să mărunțească, cu mare meticulozitate, toate aceste materiale.

Decupare materiale texturi diferiteAm trecut apoi la artileria grea, pregătind fășii de hârtie liniate cu grad de dificultate progresiv. Spre surprinderea și bucuria mea, fetele s-au descurcat excelent cu această activitate, reușind să decupeze toate tipurile de liniatură, inclusiv spiralele și cercurile. A fost o mare satisfacție, pentru ele, să înțeleagă că stăpânesc tehnica decupării hârtiei și să depășească, astfel, un blocaj pe care îl aveau de foarte multă vreme, temându-se chiar și să încerce… Acum, că acest obstacol a fost depășit, colajele vor fi mult mai des prezente pe masa noastră de activități. 🙂

Decupare hartie pe contur

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.