Cum se joacă ”elasticul”?

Jun 19, 2015 by

Cum se joacă ”elasticul”?

S.O.S.! S.O.S.! Am nevoie de ajutorul vostru, al tuturor! 🙂

Am jucat elasticul de mii de ori, îl săream și cu ochii închiși și nu mi-am imaginat niciodată că, 25 de ani mai târziu, mintea îmi va juca feste într-un mod atât de brutal! 🙂

Nu cred să fi existat nicio perioadă în copilăria mea în care să-mi fi plăcut alt joc mai mult decât elasticul… și nu credeam că, vreodată, aș putea uita acele succesiuni de sărituri, pe care le-am executat (cu sau) fără greșeală de sute, probabil de mii de ori… Așadar, cum se joacă elasticul???

Ce-mi amintesc eu:

* se poate juca în minimum 3 jucători (sau 2 jucători și un grilaj de șters noroiul de pe tălpi, sau un jucător și două scaune – pentru antrenament :D) și numărul poate crește atât cât au răbdare copiii să-și aștepte rândul. 🙂

* jucătorii își pierd rândul de fiecare dată când greșesc; se consideră greșeală orice atingere accidentală a elasticului în timpul săriturilor, orice scăpare a acestuia de sub tălpi, orice săritură pe lângă etc.

* se sare întâi cu elasticul întins pe glezne și cu picioarele desfăcute, apoi cu picioarele lipite, apoi cu un singur picior, apoi se repetă succesiunea cu elasticul ridicat în spatele genunchilor și, la final, chiar și pe coapse.

* în orașul meu, jucam 3 campionate distincte: româneasca, chinezoaica și american(c)a. Una dintre ele era doar până la 5, celelalte două cuprindeau sărituri până la 10.

* se repetă întâi săriturile distincte, cu pauză între ele, de la 1 până la 10 (respectiv la 5). Apoi săriturile se execută legat, iar acest exercițiu purta o denumire anume, pe care nu reușesc să mi-o amintesc de zile întregi! Please help! 🙂

Dincolo de regulile acestea simple, pe care probabil și le amintește și restul lumii,  fiecare număr se sare într-un anume fel și aici aș vrea să punem umăr de la umăr și minte de la minte, ca să reconstituim jocul în sine sau măcar să ne amintim cât mai multe elemente distincte și să le ordonăm într-un anume fel… Probabil că, la fel ca în cazul oricărui joc de stradă de acum 25 de ani, regulile diferă chiar și de la o stradă la alta, așa că orice sugestie e binevenită, atâta vreme cât aduce un element nou în joc!

Vă provoc să jucați elasticul cu copiii voștri… acum, cu ochi de părinte, mi se pare un excelent exercițiu de atenție, memorie, echilibru și concentrare! Plus că e atât de amuzant, încât vă promit că nimeni – nici dintre cei mici, nici dintre cei mari – nu se va plictisi. Și încă un secret… este un joc corect, în care copiii noștri (nu doar cei foarte competitivi) ne pot bate măr, ”pe bune”, fără mari eforturi! 😀

Eu am început să mă joc, acum câteva zile, cu fetele mele… am improvizat, din amintiri, câteva sărituri, cu grad mic de dificultate, de la 1 la 5, pentru ca fetele să se familiarizeze cu jocul și să exerseze câteva sărituri de bază.

Haideți să ne reamintim cum se sare elasticul! E proiectul meu de vară cel mai ambițios și, ca să-l redescoperi acest minunat joc pentru copiii mei (și ai voștri), am nevoie de ajutorul tuturor! Sharing is caring! 🙂

Ce am mai găsit pe youtube:

Related Posts

Share This

2 Comments

  1. alexa

    Nu cumva jocul legat, fara pauza intre numere, se numea “Moara”?

  2. Ana

    Imi storc creierii de 2 saptamani, impreuna cu o vecina, sa ne amintim cum se joaca si sa predam mostenirea hoardei de vandali de pe strada. Nu prea ne mai iese amintitul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *