Să mint, să nu mint?

May 11, 2015 by

Să mint, să nu mint?

Ne trezisem de puțină vreme și se alintam în pat, într-o veselie leneșă, anticipând o dimineață frumoasă, pe care n-aș fi vrut s-o stric cu nimic.

Atunci Natalia mi-a arătat o muscă mare și grasă, ce se plimba agale pe interiorul geamului camerei noastre. Am luat rapid pliciul și i-am aplicat o directă de dreapta, trimițând-o în lumea strămoșilor ei fără să mă încurc în politețuri inutile.

Moment în care figura Nataliei s-a rotunjit într-o expresie de totală uimire și stupoare, iar ochii i s-au umplut într-o clipă de lacrimi…

– Mami!!!! De ce ai omorât-o?! Dacă avea și ea familia ei, care o aștepta acasă… și ea n-o să mai vină niciodată?! Dacă  avea și ea copiii ei, iar acum n-o să mai fie lângă ei?! Tu cum te-ai simți dacă ai muri și ne-ai lăsa singure?!… Eu nu ți-am arătat-o ca să o omori… eu voiam să-ți spun s-o ajuți să iasă afară, să zboare acasă la copiii ei!!!…

– ….?!

– Ai omorât-o acum, nu-i așa?! Ai omorât-o?!

Ochii ei se făceau tot mai mari, ca-n desenele animate, iar două lacrimi grele îi tremurau sub gene, sfidând gravitația, așteptând parcă un mic miracol de la mine… Rămăsesem în fața ei, cu musca ”odihnindu-se” ostentativ pe plici, cu picioarele în sus și mațele la vedere… încercând să salvez situația. Și atunci am făcut cel mai bun lucru care mi-a venit în minte: am mințit cu nerușinare, cu maximă inspirație și seninătate, cu toată convingerea pe care am putut să mi-o adun în glas.

– Nuuu, draga mea! Sigur că… n-am omorât-o! Am amețit-o puțin, cât să o pot scoate afară mai ușor… Uite, îi dau acum drumul pe geam, ea va pica afară, își va reveni în câteva minute și va pleca liniștită acasă, la familia ei… Am ajutat-o doar!

Am deschis geamul, am scuturat energic pliciul, iar musca a aterizat, cu grație, undeva la 15 metri mai jos de noi, pe trotuar. Atunci Nati și-a șters lacrimile cu mâneca pijamalei și ne-am îmbrățișat strâns, oftând amândouă cu multă emoție și ușurare…

Mai târziu am ieșit afară, să verificăm dacă biata mamă-muscă și-a revenit și a plecat acasă, unde o așteaptă copiii, multe muște mici și drăgălașe… N-am găsit-o nicăieri și Nati s-a bucurat încă o dată că musca cea norocoasă a dat tocmai peste mine s-o ajut să se întoarcă la copiii ei, în locul vreunui alt adult plin de cruzime și lipsit total de compasiune față de realitatea vieții ei.

Să mint, să nu mint? iată întrebarea zilei. Și, pentru că orice principiu elementar de parenting pălește (deocamdată) în fața nevoii mele de a rămâne eroul copiilor mei, de a nu scădea în ochii lor, de a nu-i dezamăgi ACUM,  de a nu le provoca o tristețe inutilă, răspunsul meu rămâne deocamdată unul emoțional și comod: da, le spun fetelor mele ”mici” minciuni cotidiene. Învăț în fiecare zi să le spun și să trăiesc, detașată, cu ele… căci sper ca atunci, cândva, prinsă cu musca pe căciulă, să le pot explica, pe înțelesul lor, sensul micilor mele minciuni de acum.

Voi cât de des vă mințiți copiii? Și de ce o faceți, de fapt?

Related Posts

Share This

11 Comments

  1. Spun relativ des minciunele cotidiene, mai mult camuflate sub formă de povesti. La noi fazele astea cu muşte şi alte gâze se desfăşoară aşa: omoar-o, omoar-o, muscaaaaa! (Eliza). Eu: dar ce ai cu biata gânganie, area şi ea casă, familie, bla, bla. Eliza: mă laşi? : )) Are o teamă patologică de orice fel de gânganie, oricât de mică şi aparent inofensivă ar fi. E ceva de groază dacă am vreo musculiţă de oţet în casă, că se urcă într-un vârf de scaun şi acolo stă până îi fac de petrecanie muştei.

    • Carla

      Pfff, și eu am o totală oroare de insecte, de orice fel… le-aș omorî cu sete, pe toate, pe toate din lumea mea înconjurătoare. Din copilărie sunt așa, cam cum povestești despre Eliza.

      Și încerc din răsputeri să nu le induc și fetelor această aversiune sau teamă, căci știu – trăind eu cu mine – cât de grea e… Dar nu-mi iese în situațiile de contact direct. 🙂

      Din fericire nu sunt nici ele foarte dornice să le studieze îndeaproape, dar cred că în momentul în care le voi vedea cu o insectă în mână voi paraliza.

      Până atunci însă mă întristează că ele sunt pline de bunătate și empatie, iar eu uit uneori de sensibilitatea aceasta și de atenția lor la asemenea detalii și fac lucruri care mă transformă într-un personaj negativ în ochii lor. Și asta trebuie reparat cu orice preț, chiar și al minciunii.

  2. Bianca

    Poate cel mai simplu e sa explici ca “familia” si sentimentele legate de ea sunt specifice oamenilor si nu mustelor. E in firea lucrurilor ce ai facut tu… iar minciunile de genul asta, cat de “nevinovate” ar fi, nu cred ca sunt productive…

    • Carla

      Bianca, știu că minciunile nu sunt productive, dar fetele sunt încă (cu)prinse cu totul de vraja că fiecare lucru are o mămică și un tătic al lui, o familie care oferă protecție… încât n-am curajul să sparg bula aceasta de visare.

      Și, pe de altă parte, vedem atâtea animale manifestându-se afectiv ”în familie”… mi-e greu să le explic că muștele nu-s capabile de iubire pentru copiii lor, dar căinii sau maimuțele da…

      Sunt adevăruri pe care le tot amân pentru mai târziu… și, deseori, spun minciuni pentru că sunt luată complet pe nepregătite și calea cea mai simplă și comodă este să ocolesc tristul adevăr.

  3. Bianca

    Ca sa raspund si la intrebarea ta, de mintit nu i-am mintit pana acum decat in privinta lui Mos Craciun… pe care il mai las 2-3 ani si il “execut”, pentru ca mi-a atras nenumarate dialoguri de genul: “De ce ai stricat jucaria? Tu stii cat efort a facut mami ca sa ti-o cumpere?” Raspuns: “Nu mi-ai cumparat-o tu, mi-a adus-o MC si o sa-mi mai aduca, n-ai ce sa faci!!”… Eu sunt adepta responsabilizarii de la o varsta frageda, asa ca dl. MC isi va dezvalui identitatea cat de curand :)) Cat despre muste si alte lighioane, le explic frumos care este “the circle of life”, care insecte sunt folositoare si care nu (si de ce) etc etc. Ma bucur ca nu au “apasari” legate de carne (puii, pestii, porcii si “familiile” lor :)))), dar cand o sa aiba, le mai pun o data “The Lion King” si ceva Animal Planet sau echivalent ca sa le explic cum e cu “the food chain” 🙂

    • Apropo de circle of life, acum ceva vreme, cineva se suparase foarte tare pe facebook ca intr-un manual mustele, gandacii, tantarii sunt trecuti la insecte daunatoare si ca nu ne invatam copiii care-i treaba cu ecosistemul : )))

    • Carla

      Da, fetele știu și ele că ”the circle of life” presupune moarte și luptă pentru supraviețuire, dar e mult mai bine să nu fiu eu mâna criminală care pune capăt vieții pașnice pe care o văd ele pretutindeni în jur. 😀
      La ele nu este naivitate legată de moarte, ci pur și simplu empatie pură pentru orice lucru sau ființă din jurul lor.

      Cât despre carnea din farfurie… oh, încă suntem blocați în celebrele dialoguri despre animalul mort, foarte mort, pe care trebuie să îl mâncăm. 😀

      • Bianca

        Sa stii ca nici eu nu omor orice gaza imi iese in cale, nu faceam asta nici inainte de a avea copii 🙂 Mustele din casa intai incerc sa le scot afara pe geam cu un prosop sau altfel, desi am oroare de paianjeni mi s-a intamplat sa-i prind intr-un servetel si sa-i arunc in gradina… doar cu tantarii nu ma impac, pentru ca ambii copii sunt alergici la intepaturile lor si se umfla foarte tare, o doare si le trece greu “buba” 🙁 In natura nu omoram niciodata gaze, melci si alte lighioane mici, le studiem, le explicam, dar nici nu le mai atribuim sentimente omenesti (am observat asta la copiii mei de cand erau foarte mici, au avut aceste tendinte doar in ce priveste animalele, mai ales caii, cainii si pisicile :)) ). Pe de alta parte, in privinta acestei educatii privind natura si ale ei “cercuri” si “lanturi”, ii dau dreptate lui Andrei Plesu care, intr-un interviu recent, spunea cu nostalgie ca el a crescut la tara si ca ar fi de parere ca orice copil din ziua de azi sa aiba sansa de a petrece mai mult timp la tara… acolo ai alta legatura cu natura, cu animalele, cu pamantul, una fireasca, straveche as putea spune. Nimeni nu-si pune acolo problema de ce se mananca puiul si porcul, de ce anumite plante si insecte sunt daunatoare (sau nu)…Si noi am petrecut, in mare parte, vacantele copilariei si nu numai, la tara, printre animale, cunoscandu-le rostul si felul… n-am fost hiperprotejati, nu ne dadea nimeni cu jdemii de lotiuni anti… si anti… beam laptele nefiert de la tzatza vacii aproape, eram fascinati de drumurile cu caruta… prindeam mustele cu hartia aia lipicioasa si nu ne puneam problema “copiilor” lor :))), alungam tantarii arzand diverse si moliile imprastiind tutunul din tigarile bunicului printre haine… Mi-e dor de vremurile acelea si incerc sa suplinesc lipsa lor pentru copiii mei cu explicatii logice si cat mai aproape de adevar privind natura…

  4. Manu

    Mi-ai adus aminte de un prieten de-al lui Dan despre care imi povestea că dădea afara ţânţarii din cameră invitându-i cu ambele palme. Tipul practică Reiki şi este la un alt nivel de gândire decât noi. Cert este că am devenit muuult mai atentă la toate goangele din jurul meu după ce am aflat unele lucruri 🙂

  5. Sa le vezi pe ale mele cum studiaza toate insectele posibile si imposibile. Ele aveau tendinta de a omori moliile sau mustele si eu le spuneam sa le lase sa traiasca, ca au si ele familie, copii, etc. :))).

  6. Minciuna e un păcat, este printre cele 10 porunci, deci să nu minți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.