O nesimțită!

Jan 17, 2015 by

S-au foit întreaga seară, în somn, tușind-strănutând-gemând-icnind, răcite fiind deja de mai bine de o săptămână. În cele din urmă, tocmai când reușisem să mă bag și eu în pat, Sofia s-a ridicat în genunchi și mi-a prins cu fermitate mâna întinsă, cu care încercam să o ”mângâi” protector pe spate – mamele știu cum 😛 – împingând-o înapoi la orizontală…

Mi-e foame.

– Uff… serios? am întrebat mai mult ca să mă asigur că răspunde lucid la ceea ce o întreb.

– Da.

– Nu vrei mai bine niște apă?

– Nu.

– Nici nu vrei să-ți sufli nasul? Poate nu poți să respiri bine și de aia nu poți nici să dormi?…

– Nu. Mi-e foame.

– Nu vrei nici să faci piși?

– Mama! Mi-e foame.

Am evaluat rapid situația: era complet trează, avea tot dreptul să-i fie foame, chiar dacă ceasul tabletei arăta 1:20… și chiar eu mă ridicasem din pat, cu nici o oră înainte, de foame… și devorasem, din scurt, o cutie de brânză cu smântână, vreo 3 felii de pâine, o palmă de cârnați de casă și, la final, o cană generoasă de compot de vișine.

Să-ți aduc un măr? am întrebat-o fără speranță, în primul rând pentru că fetele astea nu vor mai niciodată să mănânce fructe și, cu siguranță, n-ar fi vrut un măr în toiul nopții, trezită de foame din somn.

Nu. Haide jos să-mi dai să mănânc ceva de-adevărat.

M-am conformat fără proteste… și asta m-a făcut să mă simt o mamă bună, empatică la dorințele și nevoile copiilor săi. 🙂

Am ieșit amândouă tiptil din cameră, ne-am pus șosete groase, ne-am îmbrăcat cu halatele călduroase de baie și ne-am îmbrățișat complice, ca-n filme… mama și fiica prietene, ce fac ceva ”interzis” în toiul nopții. Sofia iubește aceste momente în care mă are doar pentru ea iar eu am învățat abia de curând să îi tratez cu acest ”medicament” nevoia aproape continuă de timp special cu mine.

Am pornit, așadar, tiptil, pe scări… când s-a oprit brusc, s-a întors spre mine și mi-a spus, pufnind în râs:

Sunt o nesimțită*, știu.

– …  De ce spui asta?! am întrebat-o siderată, chiar dacă râsul ei era aproape molipsitor.

Pentru că… nici măcar nu-mi era așa de foame.

M-a privit complice, zâmbindu-mi larg, apoi s-a urcat în brațele mele.

A băut agale o cană cu lapte și a mâncat o farfurie de biscuiți cu unt, râzând într-una și povestindu-mi, printre zgomotoase strănuturi în cascadă, câte-n frunză și în stele, dulci nimicuri cu aromă de noapte târzie.

sofia

Mi-am dat seama că și eu sunt, până la urmă, o mare nesimțită. Pentru că și eu ador să găsesc pretexte de tot felul pentru a petrece cât mai multe clipe complice de acest fel cu ea, sau cu sora ei. 🙂

Dimineață mi s-a cocoțat din nou în poală, și-a încolăcit brațele în jurul gâtului meu și mi-a spus chicotind, cu aceeași lumină specială în ochi:

Mami, ai o inimă… de aur!

Of… mulțumesc! i-am răspuns, gâtuită – nici nu știu dacă de emoție, sau de la puterea strânsorii ei. Și tu la fel, iubita mea!

Nuuu… eu am o inimă de argint. Pentru că eu te supăr mai des decât mă superi tu pe mine…

Știu sigur că n-are dreptate, pentru că inimile lor mici sunt infinit mai pline de bunătate și de viață vie, decât a mea. Și mi-am propus ca în acest an să am mai multă grijă să le spun și să le fac să simtă asta.

Un an plin de nesimțire vă dorim tuturor!

(*cunoaște semnificația cuvântului, deși nu este un apelativ cu care ne adresăm unii altora. :P).

Related Posts

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.