Recunoscătoare, nu doar de Ziua Recunoștinței

Nov 28, 2014 by

Recunoscătoare, nu doar de Ziua Recunoștinței

Cunosc oameni imuni la orice suferință care trece de pragul propriei lor case. Îmi sunt prieteni. I-am judecat mult timp, am fost furioasă, mi-a fost peste putință să înțeleg cum durerea unui copil sau strigătul de ajutor al unui părinte nu poate ajunge la sufletul lor… I-am iertat, între timp. Nu i-am înțeles, dar am încetat să mai caut empatie acolo, fără alte resentimente. Și m-am întors către cei sensibili la acest fel de suferință, la cei care – asemeni mie – caută mereu răspunsuri (și soluții) atunci când încă un copil cade pradă unei boli cumplite, într-un mod atât de nedrept…

A fost Ziua Recunoștinței ieri, la americani… o sărbătoare pe care ar trebui să o adoptăm cu toții și care să apară în calendarele noastre în fiecare zi! Priviți-vă copiii… sunt veseli, plini de viață! Suntem atât de norocoși, noi, părinții de copii sănătoși! Suntem atât de norocoși că un episod febril trece cu o compresă rece sau cu o doză de Panadol și nu destabilizează întreg sistemul imunitar, ca în cazul copiilor cu leucemie… că o indigestie este doar efectul unui aliment nepotrivit, nu semnul unei boli incurabile depistată brusc, în urma unor banale analize… că o durere de picior acuzată de copil este doar semnul unei creșteri sănătoase, nu semnul declanșator al unei boli de oase…

În vară vă scriam și ceream ajutor pentru doi băieței gemeni, Robert și Bogdan Turcu, atunci în vârstă de numai 4 luni, diagnosticați amândoi cu Imunodeficiență Combinată Severă. Mi-e greu să rezum povestea lor… din iulie au rămas spitalizați permanent, în Timișoara, așteptând o serie de miracole, care să le salveze viața. Întrucât costurile unui transplant în străinătate depășeau cu mult orice speranță a părinților (peste 100.000 euro pentru fiecare copil), aceștia au decis să acorde întreaga lor încredere colectivului de medici din Secția de Oncopediatrie a Spitalului Clinic De Urgență Pentru Copii Luis Țurcanu. Am urmărit, zi de zi, cu sufletul la gură, eforturile medicilor și evoluția celor doi micuți. Am sperat și m-am rugat în rând cu sute de alte mame, majoritatea de gemeni, care s-au unit într-o încercare disperată de susținere a părinților celor doi micuți. Primul miracol s-a produs, s-a găsit un donator compatibil într-o Bancă Internațională, s-au făcut pregătirile pentru transplant, în toamnă cei doi micuți au trecut prin procedura transplantului și, de atunci, a început o luptă continuă a lor, cu boala… mai întâi cu acceptarea grefei, apoi cu forțarea propriului lor organism să producă globule albe sănătoase și să ”lucreze” normal. Spitalizarea prelungită a condus la alte complicații și, în urmă cu câteva zile, Bogdan a pierdut această luptă… 🙁 A rămas doar frățiorul lui, Robert, acum în vârstă de 8 luni, în brațele mamei sale. Situația lui e stabilă, însă e departe de a se fi vindecat. 🙁

În fața acestei dureri, toate falsele mele probleme de viață au dispărut, dintr-o dată, cu totul. Și, din nou, ca în atâtea alte dăți, privind cu oroare tragediile de acest fel consumate atât de aproape de noi, am fost atât de recunoscătoare pentru viața noastră! Pentru sănătatea fetelor mele, pentru bucuria de  a le fi aproape zi de zi, noapte de noapte… Și nu-mi doresc nimic mai mult, de la această viață, decât să rămânem sănătoși până la bătrânește, să fim cruțați de chinul bolilor și al suferinței!

Știu că e greu, obositor și supărător să fim bombardați cu cereri de ajutor și povești disperate în pragul fiecărei sărbători… știu că ajungem, uneori, la saturație, incapabili să-i ajutăm ”pe toți”, cu un sentiment apăsător de vină sau cu dorința puternică de a nu mai auzi nimic, de a nu lăsa asemenea suferințe să ne umbrească Sărbătorile…

Dar boala nu alege. Nu există un timp potrivit pentru a te îmbolnăvi, după cum nu există nici un timp potrivit pentru a cere ajutor. Și dacă oamenii în nevoie fac asta cu precădere de Sărbători, nu este pentru că vor să ne exploateze portofelele, ci pentru că au nădejdea că în asemenea momente din an suntem mai sensibili la probleme altora, mai deschiși către fapte bune, mai empatici cu ceea ce înseamnă șansa la viață, pe care ar trebui s-o aibă fiecare copil de pe această lume.

Și să ne reîntoarcem, pentru o clipă, în Spitalul Clinic De Urgență Pentru Copii Luis Țurcanu… acolo, la etajul 2, în boxa 1 ATI a Secției de Oncologie, este internat Robi.

El este Robi, are 8 ani și este colegul de clasă al băiețelului prietenei mele, în clasa a III-a, la Școala Generală nr. 24, Timișoara. În vară, prietena mea îmi povestea că în clasa fiului ei este un băiețel bolnav de cancer la colon, dar  – ce fericire! – după luni de zile de tratamente și o operație, boala intrase în remisie și Robi se urma să se întoarcă la școală, alături de colegii lui, care îl așteptaseră cu multă emoție…

Acum, însă, boala a recidivat, iar Robi este din nou internat. În plus, se confruntă și cu apă la plămâni și inimă, în această perioadă… Nu există informații concrete în acest moment, medicii au în vedere posibilitatea începerii unor noi ședințe de chimioterapie și, ulterior, a unui transplant cu celule stem.

Mama sa este deznădăjduită. De mai bine de 1 an de zile nu mai lucrează, pentru a-și îngriji băiețelul… iar întreaga familie se bazează doar pe venitul modest al tatălui, iar banii nu le mai ajung – pur și simplu – pentru a trăi. Părinții celorlalți copii din clasa lui Robi fac eforturi pentru a stânge sume mici de bani, necesare cheltuielilor zilnice ale familie. Pentru Crăciun încearcă organizarea unei acțiuni umanitare în școală, însă orice ajutor în plus este binevenit. Curând, probabil chiar în cursul săptămânii viitoare, se va pregăti și un blog unde să fie vizibilă povestea sa și toate documentele medicale.

Părinții lui Robi nu au cerut până acum nimănui, nimic. Încearcă să se descurce prin propriile puteri, dar sunt la limită, iar cei din jurul lor au înțeles acest lucru și s-au mobilizat pentru a le oferi ajutor.

”Luptăm până la capăt!”… așa scrie tatăl lui Robi în dreptul fiecărei poze cu fiul său, fotografii făcute în urmă cu câteva zile unui copil care în urmă cu 1 an era vesel și plin de viață, iar acum zâmbește timid, ridicându-și capul de pe o pernă albă de spital. Pe mine aceste cuvinte m-au dărâmat… exprimă atâta putere, dar și disperare, atâta durere și speranță deopotrivă, atâta dorință de a învinge, de a ajunge la capătul-viață al acestei povești…

Aș vrea să îl ajutăm pe Robi, să le oferim părinților săi un scurt respiro, măcar acum – în perioada Sărbătorilor… Dacă îi puteți ajuta financiar, vă pot pune în legătură cu părinții. Dacă doriți să-i faceți un cadou lui Robi, de Sărbători, ar fi o mare bucurie pentru el. Poate primi cadouri, la spital… și se bucură mult de orice jucărie care îi distrage atenția de la boala sa. Iar dacă puteți oferi familiei orice alt fel de ajutor (alimente, suport sau informații medicale etc.), nu ezitați să o faceți. Oricât de puțin înseamnă mai mult decât nimic.

Vom participa și noi, desigur, la această acțiune… îi vom pregăti lui Robi un mic cadou și, pentru cei interesați să achiziționeze lucruri de copii la mana a doua, din garderoba fetelor mele, în secțiunea BAZAR UMANITAR a blogului găsiți o serie de articole propuse spre vânzare, sumele integrale de bani obținute urmând a fi donate familiei lui Robi. (Dacă aveți nevoie de cizmulițe sau un over-all gros, vă așteptăm acum pe pagina de bazar!).

Și amintiți-vă să-i trimiteți un gând bun lui Robi, atunci când găsiți timp să fiți recunoscători pentru lucrurile bune din viața voastră și pentru oamenii frumoși și sănătoși pe care-i aveți aproape… Iar dacă știți și puteți să vă rugați, rugați-vă și pentru Robi, o dată măcar…

Related Posts

Share This

12 Comments

  1. Corina

    Carla, te rog, spune-mi cum as putea sa-i ajut cu niste bani? Ai un cont al lor? Multumesc.

    • Carla

      Corina, îți voi trimite un mail cu iban-ul și datele personale ale familiei lui Robi.
      Mulțumiri din suflet!

  2. Diana

    Condoleante pt familie si Dumnezeu sa ii ajute.
    Robi are 8 ani sau 8 luni??
    Sau este vorba de 2 cazuri diferite?

    • Carla

      Diana, sunt două cazuri diferite: gemenii Robert și Bogdan, despre care scrisesem în iulie, când aveau 4 luni. Acum a rămas doar Robert, care a împlinit 8 luni și luptă în continuare pentru viață, la Spitalul de copii din Timișoara. Voiam să scriu despre ce s-a întâmplat cu ei, povestea lor e atât de cumplită! 🙁

      Și încă un Robi, care are 8 ani, internat în același spital… a cărui famie are acum nevoie de ajutor…

  3. carmen

    Carla, trimite-mi si mie datele bancare pt Robi

  4. Corina

    Carla, n-am primit mail. Poate nu ai apucat sa-l trimiti?

  5. Anda

    As vrea si eu datele bancare, te rog. Multumesc. Si trimitem multe ganduri bune spre Robi, si spre Robert…

  6. cristina

    Buna,
    Va rog frumos sa imi trimiteti si mie pe mail date referitoare la contul bancar al parintilor. Multumesc!

  7. Ecaterina

    As dori si eu datele bancare. Mulțumesc!

  8. Carla

    Am trimis mail cu datele de cont. Vă mulțumesc mult pentru implicare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.