O poveste despre cum centurile și scaunele auto pentru copii salvează vieți

Nov 20, 2014 by

O poveste despre cum centurile și scaunele auto pentru copii salvează vieți

Am să vă spun o poveste adevărată. O poveste despre viață, despre șansă, despre ”cum ar fi fost dacă?…”, despre o forță divină care ne ajută să luăm – într-o fracțiune de secundă – decizii care ne pot salva sau curma viața. O poveste despre nepăsare și inconștiență, despre vinovăție și nevinovăție, despre răspunderea pentru viața copiilor noștri, dar mai ales despre cum centurile și scaunele auto ale copiilor noștri salvează, realmente, vieți.

Am să scriu o poveste care sper să ajungă, în primul rând, la sufletul acelora dintre voi care se urcă la volan, gândindu-vă că vouă nu vi se poate întâmpla niciodată nimic. O poveste pentru voi și pentru toți cei din jurul vostru care nu-și asigură copiii în mașină, cu centurile de siguranță sau pe scaunele auto dedicate lor, lăsându-i liberi pe bancheta din spate sau chiar pe scaunul din față, convinși că pot avea grijă să nu se întâmple nimic rău.

Povestea aceasta vi s-ar putea întâmpla mâine chiar vouă. Și doar de voi ar depinde deznodământul ei.

Sâmbătă după-amiază, 15 noiembrie 2014. Un individ dintr-o localitate rurală, proprietar al unui tractor cu remorca – ambele neînmatriculate, neasigurate RCA, neînregistrate,  fără sisteme luminoase de semnalizare, fără stopuri funcționale, fără benzi autocolante reflectorizante sau orice alte mijloace de semnalizare, îi încredințează tractorul și remorca unui alt bărbat (42 de ani, fără acte de identitate, fără permis de conducere pentru nicio categorie) pentru a încărca (aparent ilegal) o remorcă cu lemne, dintr-o pădure aflată la o distanță de câțiva km, în afara localității.

Tractor nesemnalizat accident

Grămada aceasta de fier vechi, o capcană mortală pe roți, circulă nestingherită pe un drum național – pentru a câta oară? – fără ca cineva să se gândească, o clipă, ce catastrofă poate provoca.

După lăsarea serii, ieșind din pădure pe DN, motorul tractorului se oprește brusc, utilajul rămânând blocat pe șosea. Așteptând sosirea proprietarului anunțat telefonic despre defecțiune, șoferul coboră din tractor și se poziționează undeva în spatele remorcii încărcată cu lemne, făcând semnale de atenționare cu mâinile, în fața mașinilor care se apropie de el.

În acel moment, de pe sensul de mers apare un autoturism care circula regulamentar, cu o viteză de aproximativ 70 km/oră. La volan o femeie de 34 de ani, însoțită de cei doi copii ai săi, asigurați în scaunele auto speciale, pe bancheta din spate a mașinii. Femeia frânează în momentul în care în fața ei, pe carosabil, apare acel individ care gesticulează cu mâinile, ocolindu-l, gândindu-se pentru o clipă că este vorba de un autostopist care încearcă să ajungă în localitatea din apropiere. Din față se văd farurile altei mașini. În următorul moment, în penumbra cauzată de farurile autoturismului de pe contrasens, în fața femeii apare remorca încărcată cu lemne, ne-semnalizată în niciun fel, ocupând întreaga bandă de mers.  Femeia frânează cu putere, așteptând trecerea mașinii de pe contrasens, din cauza căreia nu poate încerca depășirea remorcii, de teama unui impact frontal cu aceasta. În ultima clipă se angajează în depășire, însă e prea târziu, partea dreaptă a mașinii izbindu-se cu putere de remorcă.

Un zgomot teribil, flash-uri, țiuituri, șocul anticipării și apoi al impactului, lovitura de volanul mașinii, groaza așteptării pierderii cunoștinței, un milion de gânduri derulate cu viteza luminii… mașina se umple de cioburi care zboară în toate direcțiile, ca o ploaie, peste cele 3 persoane din înăuntrul ei… ușa din dreapta se rupe, contorsionându-se; roata din dreapta și sistemul de transmisie sunt smulse cu totul, zburând pe carosabil… apoi o secundă parcă nesfârșită, de liniște… apoi țipetele copiilor, Doamne-ajută! Trec alte lungi secunde, vălul de ceață se ridică, singurul gând al femeii sunt copiii…  Dacă copiii sunt bine, dacă n-au pățit nimic, atunci nimic altceva nu mai contează… Se aud voci, se adună lume, se întind mâini de ajutor, oamenii înconjoară mașina și, cu uimire, mulțumesc Cerului că nimeni nu a fost rănit.

Printr-un miracol, atât femeia, cât mai ales cele două fetițe ale sale, scapă fără nicio zgârietură. Femeia este în stare de șoc, plânge necontrolat, fetițele plâng și ele, speriate, în brațele ei, zdruncinate puternic de lovitură… însă nimic nu mai contează, atâta vreme cât copilele sunt tefere, vorbesc, spun că nu le doare nimic, sunt conștiente și-și îmbrățișează cu putere mama…

Citroen C3 avariat accident

Această mașină a fost a mea.

Acea mamă sunt eu.

Acele fetițe protejate atât de o mână divină, cât și de centurile scaunelor lor, sunt chiar fetițele mele.

Am ezitat să povestesc aceste lucruri pe blog, fiind – până la urmă – extrem de delicate și de personale. Însă, tot gândindu-mă zilele acestea, obsesiv, la ce s-a întâmplat – și, mai ales, la ce s-ar fi putut întâmpla! – mi-am dat seama că viețile multor copii din jurul meu depind, de fapt, de încrederea oarbă a părinților lor în faptul că lor nu li se poate întâmpla nimic. Aud acest lucru mereu, în jurul meu… și mă sperie. Ba se poate întâmpla! Se poate întâmpla oricând, orice, pentru că oricât am fi de siguri de abilitățile noastre de șoferi, de experiența la volan, de precauția în fața potențialelor pericole, nu putem anticipa ce va face celălalt din trafic… nu putem anticipa apariția subită a unui obstacol pe șosea (animal, om, atelaj sau vehicul ne-semnalizat etc.), nu putem anticipa pierderea controlului unei mașini ce vine de pe contrasens…nu putem controla ceea ce se întâmplă afară, în fața sau în jurul mașinii noastre și, din acea clipă, nu mai putem controla nici ce se va întâmpla cu noi, la volan, dar mai ales cu copiii noștri!

Priviți acest video, care prezintă consecințele unui impact frontal petrecut la numai 25 km/oră:

Atât cât îmi amintesc, atât cât reușisem să frânez până la impactul cu remorca, estimez că și viteza mașinii mele scăzuse până la 25-30 km/oră… și nu pot să nu mă gândesc cât de grav ar fi fost rănite fetele mele, dacă s-ar fi aflat libere pe bancheta din spate.

Prietene dragi, mă știți: eu sunt una din persoanele care circulă mereu prudent, cu responsabilitate, conștientă de răspunderea pentru viața și siguranța copiilor mei, conștientă de pericolele ce pot apărea oricând în calea noastră, pe șosea… Sunt o mamă care, de grija copiilor, circulă întotdeauna cu viteză mai mică decât cea legală, cedează mereu trecerea grăbiților din trafic, nu se expune în niciun fel, nu se grăbește, nu e imprudentă. Am permis de conducere de 10 ani, fără niciun fel de antecedente, timp în care am șofat aproape zilnic, pe distanțe mici și mari. Am conștientizat dintotdeauna cât de importantă este siguranța în mașină a fetelor mele, motiv pentru care am investit înainte de nașterea lor în două scaune auto ”sănătoase”, care să prezinte siguranță reală, fără să fac rabat la calitate. Această ”fiță” m-a costat o mulțime de bani la vremea respectivă, dar acum – după 4 ani și jumătate – scaunele auto au salvat viața copiilor mei. Mi-e imposibil să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă, sâmbătă seara, fetițele mele nu ar fi fost bine asigurate în scaunele lor auto! Până în acea clipă am sperat și eu, mereu, ca orice părinte, că mie nu mi se va întâmpla niciodată nimic!

”La un impact de 15, 20 km/oră un copil poate să fie grav accidentat!” declară Titi Aur, specialist în siguranță rutieră și multiplu camion național de raliuri, într-un reportaj special, dedicat prevederilor noului Cod Rutier, care stipulează că folosirea scaunului special auto devine obligatorie pentru copiii de până la 3 ani, iar centura de siguranță devine obligatorie pentru toți pasagerii mașinii. Mai departe, ”în cazul unui impact, forța cu care un copil ar putea fi proiectat pe geam este de peste o tonă” se relevă în același reportaj. Șansele ca un copil neasigurat să scape nevătămat dintr-o asemenea tamponare sunt foarte mici și devin aproape nule pe măsură ce crește viteza mașinii, chiar și numai cu câțiva km/oră.

Sâmbătă s-a întâmplat o minune pentru mine și copiii mei. Dincolo de o mie de ”dacă”, dincolo  e o mie de gânduri despre ce aș fi putut să fac să fie mai bine sau, desigur, mai rău, ceea ce-mi revine mereu în minte este că am scăpat – toate trei –  nevătămate. Nu-mi asum nicio vină pentru cele întâmplate, nu pot da timpul înapoi, nu pot strânge pe nimeni de gât pentru inconștiența de a folosi un asemenea utilaj pe un drum național, nu știu dacă aș fi putut fi mai inspirată de atât în acele clipe teribile, sau dacă un gest diferit – oricât de mic – nu m-ar fi putut costa mult mai mult decât o mașină… Dar știu sigur că fără centura mea de siguranță și fără scaunele auto ale fetelor, fără aceste măsuri necesare de precauție, astăzi nu aș mai fi fost acasă, privindu-mi fetele jucându-se liniștite pe covor, zâmbindu-le, făcând în minte  promisiuni să fiu o mamă (și) mai bună decât până acum, (și) mai atentă cu ele, (și) mai dedicată lor…

Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi suntem expuși accidentelor de acest fel. Durează o clipă să pierzi totul. O clipă infinită, în care ai timp să te întrebi ce se va întâmpla cu copilul din spatele tău, ce se va întâmpla cu tine, cui va rămâne el dacă tu pățești ceva, ce te vei face tu dacă el pățește ceva… o clipă în care ai timp să te rogi ca scaunul auto să-l protejeze pe cel mic de impact și să-i salveze viața,  sau să regreți că ai mizat totul doar pe protecția divină, ignorând evidențele, statisticile și legea… o clipă în care centura sau scaunul auto chiar pot face diferența între viață și moarte.

Protejează viața celor pe care îi iubești… Încă mai crezi că ție nu ți se poate întâmpla nimic?

11 Comments

  1. Am plans citind. Ma bucur enorm ca sunteti tefere si nevatamate, desi imi imaginez ca trauma psihica a fetelor e destul de mare 🙁 Eu n-am masina, dar am inaltator pentru Eliza, iar cand era bebe am avut si scaun. Inaltatorul il tin pentru cand mergem cu masina surorii mele, a fost dificil dar a invatat ca fara centura si inaltator nu plecam nicaieri. Mie mi-e o frica groaznica de accidente desi cumnatul meu conduce foarte bine. Insa nu mereu tine de soferul masinii in care esti, cat si de celelalte conditii de trafic.

  2. Diana

    Mi sa facut pielea gaina,ma bucur ca ni vi sa intamplat nimic.
    Diana

  3. carmen

    Draga Carla,
    Ma bucur ca sunteti bine;din pacate, sunt foarte multi parinti care isi lasa copiii fara centura de siguranta;copiii mei 12 respectiv 4 ani intotdeauna au centurile de siguranta puse; cel mic a urlat pana la un an si jumatate atunci cand il puneam in scaunelul lui, dar nu am cedat niciodata.

    • Anca

      Niciodata fara centura… au avut si ai mei o perioada de inconfort dar nu am cedat “masina nu porneste”… am stat linistita pâna când plânsetele sau oprit dar nu am cedat!! Foarte ciudat ca un lucru atât de clar, bine explicat nu poate fi pus în aplicare, oamenii nu mai au instincte de supravietuire ???

  4. carmen

    A, si inca ceva-zilele trecute, la semafor mi-am dat centura jos sa iau o jucarie, iar cel mic, dupa ce i-am dat-o, mi-a zis: “si acum puneti centura”!

    Numai bine,
    Carmem

  5. simona g.

    Si eu am plans citindu-ti randurile.Imi pare nespus de rau ca ati trecut prin asa momente teribile insa ma bucur ca nu ati patit,fizic, nimic.E o intamplare din care multi ar trebui sa invete ceva,nu voi,fiindca voi v-ati gandit poate uneori la aceasta posibilitate,motiv pentru care necesitatea scaunelor speciale si a centurilor de siguranta in timpul mersului a devenit o obisnuita;nu voi,ci cei ce nu se gandesc niciodata,nu iau niciodata in serios avertismentele de acest gen si continua senini,chiar sfidatori cu viata as zice,continua sa isi plimbe copii fara nici cea mai mica masura de siguranta,in picioare,intre scaune,sau chiar pe scaunul din fata,copii mici,nevinovati,”neocrotiti”.Sunt revoltata si eu cand vad asta,mai ales ca o vad la multi dintre cunoscutii nostri care au refuzat si sa ia in considerare sfatul nostru,le-am oferit scaunelele ramase de la copii nostri,gratis,doar sa nu mai foloseasca drept scuza lipsa lor.Ma doare gandul ca acei copii ar putea trai clipe groaznice din pricina inconstientei parintilor lor.
    Sa ne auzim de bine Carla si sa va pazeasca Domnul de alte clipe ca acestea.

  6. Irina

    ne poti spune te rog si noua ce scaune auto folosesti? Noi suntem proaspeti parinti si nu ne e ft clar spre ce sa ne orientam. Multumim!

  7. Imi pare rau de ce s-a intamplat! Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu erau protejati copiii. Si noi ne-am luat scaun auto de curand si nu concep de ce unii se zgarcesc doar ca lor nu li se poate intampla… ma bucur ca sunteti bine

  8. Marius

    Salut,
    ar fi interesant de aflat ce masuri legale s-au aplicat pentru tractor si remorca – ar fi pacat sa mai pateasca si altii ce ati patit voi sau Domane fereste mai rau.

    presupun ca se poate cere politiei locale sau judetene un raspuns in acest sens in cazul in care informatiile nu sunt disponibile in acest moment.

    • Carla

      Marea problemă a legislației rutiere, în cazuri de acest fel, este că incidentul se regăsește, în cel mai bun caz, la ”culpă comună”… deși, în situația mea, consider că am respectat în totalitate normele de circulație pe un drum național și că nu aveam cum, în niciun fel, să evit tamponarea. Aceasta este o mare problemă în ceea ce privește despăgubirile acordate pentru reparația/înlocuirea mașinii… și, din păcate, sunt atâția alți conducători auto în situația mea. 🙁

      Așteptăm deschiderea unui proces penal împortiva celui care conducea tractorul, acesta fiind acuzat de mai multe infracțiuni (conducere fără permis a unui vehicul neînmatriculat, proveniența lemnelor etc).

      Deocamdată nu am alte informații, dosarul este în curs de cercetare, aștept să fiu audiată în proces, pentru a mă constitui ca parte civilă. Sper ca lucrurile să nu rămână așa, mașina mea este avariată total și pentru familia noastră este un bun pierdut, pur și simplu. 🙁

  9. Alina

    Vai, Carla draga…. Ioiiii! Incredibil. Doamne, bine ca a fost “doar” atat,bine ca nu ati patit voi nimic! Nici nu-mi pot imagina socul prin care ati trecut toate 3. Inainte sa incep sa citesc,vazand poza, m-am gandit ca voi sunteti…am recunoscut masina. Doamne Fereste, de asta mi-e frica si mie cel mai tare,de soferii inconstienti,de cate ori pornim la drum.Ma bucur din inima ca sunteti bine!Of,Doamne!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.