#PositiveChallenge, ziua 1/7

Aug 20, 2014 by Carla

N-am reușit nici până în ziua de azi să mă mobilizez pentru proiectul ”100 Happy Days”, pe care l-au îmbrățișat, nu cu multă vreme în urmă, mii de oameni – într-o frumoasă și grea încercare de a fi fericiți 100 de zile la rând.

Am primit, însă, o provocare mult mai simplă: aceea de a scrie, timp de o săptămână, câte 3 lucruri care m-au bucurat în fiecare zi. Ca orice leapșă de gen, și #positivechallenge a prins rapid în rândul consumatorilor de Facebook, așa că zilele acestea am urmărit o mulțime de cunoscuți încercând să găsească și să ofere celorlalți frânturi din frumosul lor cotidian. Mă bucură să fiu parte a acestui angrenaj motivațional; e un bun exercițiu înainte de culcare, atunci când rememorez momentele zilei și încerc să meditez asupra fiecăruia dintre ele. Mie nu-mi place să scriu pe Facebook, acolo îmi pare totul extrem de volatil… informația se pierde rapid, iar eu vreau să-mi rămână aceste gânduri amintire.

M-am hotărât, deci, să găsesc timp să fiu fericită conștient.

Iar astăzi, la final de zi, mi-a fost greu să aleg doar 3 lucruri de care m-am bucurat. Le-am pus, însă, în listă, pe acestea:

1. Librăriile. Mirosul de librărie. Liniștea sau muzica de fond, întotdeauna atât de plăcută. Fetele pierzându-se între rafturile cu cărți de copii, așezându-se pe jos cu cărțile în brațe, fascinate de imaginile din interiorul acestora… Ceainăriile de la subsolul librăriilor, mirosul de ceai sau cafea, amestecat cu mirosul de hârtie proaspăt tipărită… Agendele, caietele de însemnări cu coperți special decorate, invitându-te la meditație și scris… E o evadare pe care o fac mult prea rar și de care mă bucur, de fiecare dată, cu toate simțurile. Am intrat, astăzi, într-o librărie… și nu mi-a mai venit să plec.

2. Înghețata. Niciodată nu poate fi prea multă înghețată în mâinile unui copil! Astăzi fetele și-au cumpărat singure înghețată. Le-am trimis să-și aleagă, fără ajutor, câte o înghețată din lada frigorifică a localului în care ne aflam… și au făcut-o după bunul lor plac, fără să mai conteze ingredientele, culoarea, firma producătoare, prețul sau orice alt criteriu de selecție.  Au venit înapoi euforice, mi-au spus cât costă fiecare, am făcut pe degete adunarea, le-am dat banii potriviți, s-au întors să o plătească… și vreau să-mi amintesc mereu bucuria și mândria cu care au luat banii și au plătit ceea ce cumpăraseră, fără ca eu să fiu lângă ele, ca două ”fetițe mari”. S-au așezat apoi în fața mea, la soare, sporovăind ca două gaițe, privindu-se una pe cealaltă pline de importanță și complimentându-se reciproc pentru curajul de care dăduseră dovadă, în timp ce schimbau înghețatele între ele, mâncându-le cu mare poftă și mânjindu-se până la urechi … iar eu am savurat, de la distanță, fiecare cuvânt și privire dintre ele, fericită să fiu martoră la fericirea lor. Atât de simplă e fericirea. Și costă numai 6 lei.

Foto: © Carla Banu.

3. Sentimentul de a nu te grăbi niciunde. Îl trăiesc de mai bine de 4 ani și nici pe departe să mă fi săturat de el. A fost o perioadă în viața mea, înaintea copiilor, când mă simțeam atât de încătușată, atât de prizonieră în biroul în care lucram, încât zi de zi nu visam decât la o clipă de răgaz, în care să mă opresc pe o bancă, în parc… să mă opresc și să las toți oamenii să treacă. Să stau așa, nemișcată, golită de gânduri, ore întregi, fără să îmi sune telefonul, fără să mă preocupe reîntoarcerea la serviciu, motivarea absenței … Au fost mii de momente în care mi-am dorit cu disperare să fug de la birou, să dau cu telefonul de pământ, să țip din toate puterile  ”Gataaaa!!!” – eliberându-mă de tot, să ies în stradă și să fug fără direcție și fără să mai trebuiască să mă întorc vreodată înapoi…  Nu mi-am dorit decât să fiu stăpână pe timpul meu, să nu mă mai grăbesc niciunde. Am acest lucru acum, mă bucur de el din tot sufletul, sunt recunoscătoare pentru fiecare zi de libertate și încă-mi amintesc acel teribil sentiment de încătușare de fiecare dată când mă așez pe o bancă, în parc.