Când învățăm copiii să se ”joace” cu focul?

Jul 25, 2014 by

Când învățăm copiii să se ”joace” cu focul?

Am simțit deseori că sunt hiper-protectivă cu fetele mele.

Libertatea lor a mers, de cele mai multe ori, până la limita siguranței lor – însă o falsă siguranță… aceasta fiind, de fapt, limita acceptării mele, nu neapărat a unui pericol real pentru ele. Eu sunt o fricoasă, știu și-mi recunosc deschis acest defect, prin urmare mi-a fost greu – deseori – să-mi înving temerile și să le ofer fetelor o libertate firească, din care să învețe și ele – la rândul lor – să-și învingă propriile temeri și să devină prudente, atente la siguranța lor.

N-am fost mama care să le spună în permanență ”Nu-i voie!”, ”O să cazi!”, ”Te lovești!” etc., însă acolo unde am simțit că pericolul vine independent de acțiunile lor directe, am încercat să le pun limite stricte, blocându-le accesul la potențialul factor de risc. Așadar, pe de-o parte le-am lăsat libertate totală să se cațere oriunde, la locurile de joacă sau acasă, să-și consolideze echilibrul și concentrarea în acest fel, pe de altă parte le-am interzis întotdeauna joaca/bătaia cu obiecte ascuțite, accesul la prize, la surse de foc, ferestre aflate la înălțime (eu am un rău teribil de înălțime), joaca în apă nesupravegheate, traversat strada singure (mereu ne ținem de mână, chiar și pe străduțe pustii; traversăm doar regulamentar, pe zebră, la culoarea verde a semaforului).  Ar mai fi exemple, însă nu parada bunei mele creșteri face scopul acestei postări, cât situația specială a jocului-ajutor, în bucătărie.

M-am bucurat mereu să văd că fetele mele sunt interesate de a mă ajuta în bucătărie și le-am încurajat să o facă, cu prețul transformării bucătăriei într-un câmp de luptă. Am îmbrățișat mereu ideea că – pentru a învăța – copiii trebuie integrați cât mai firesc în viața și treburile celor mari și au nevoie să li se ofere mici sarcini care să le creeze sentimentul de utilitate, de importanță, de participare directă la treburile gospodărești. Le-am lăsat să spele, să amestece în mâncăruri, să experimenteze cu ingredientele, să umble cu vesela, să așeze și să adune masa, mai târziu să taie alimente moi cu cuțite de copii, nici nu știu… le-am permis orice, până la apropierea de aragaz.

În privința focului și a cuțitelor am avut mereu o mare reținere. Îmi amintesc mereu cum, în decursul uneia din rarele noastre vizite cu fetele la UPU, când erau foarte mici, am asistat la o scenă îngrozitoare: o familie își adusese copilul, în vârstă de aproximativ un 1, plin de arsuri pe față și pe mânuțe… În timp ce acestuia i se acorda primul ajutor în camera de gardă, în toiul unor plânsete inumane ale micuțului, tatăl său – rămas în sala de așteptare alături de fetița lor mai mare (3-4 ani) ne-a povestit, șocat, că cei doi se jucaseră în jurul mamei lor în timp ce aceasta le pregătea pe aragaz un gris cu lapte și, într-o clipă de neatenție a mamei, fetița mai mare trăsese de crăticioară și conținutul clocotit al acesteia se vărsase peste mânuțele și fața micuțului…

Nu am uitat niciodată această întâmplare, cu atât mai puțin plânsul inuman al acelui copil, în brațele tatălui său, iar mai apoi în Camera de Urgențe… amintirea aceasta, strâns corelată și cu o teamă personală de foc și arsuri, m-au făcut foarte atentă la siguranța fetelor mele și le-am interzis apropierea de aragaz, atunci când acesta a fost în funcțiune. Și asta le-a necăjit mereu, mai ales atunci când au așteptat, cu prea mare nerăbdare,  să se coacă o prăjitură sau alt desert apetisant în cuptor, dar și atunci când m-au ajutat la pregătirea vreunei mâncări și la final le-am limitat accesul în jurul unei oale în clocot sau a unei tigăi cu ulei încins…

M-am gândit însă, deseori, când este vârsta potrivită a le permite ”joaca” cu focul. Când ar trebui să învețe, până la urmă pentru viitoarea lor siguranță, cum să aprindă/stingă o plită electrică sau un aragaz, cum să aprindă un chibrit fără să-l scape din mâini și fără să se ardă la degete, cum să se joace în jurul unui foc deschis (un foc de tabără, de exemplu), fără să se pună în pericol…

Azi mi-am luat inima în dinți și, după ce și-au pregătit singure o budincă – combinând ingredientele, le-am dat voie să amestece în ea, pe plită, până când aceasta a fiert, în clocote mici. Pentru ele a fost o mare surpriză și am simțit că au înțeles că le-am investit cu o mare responsabilitate, iar eu am urmărit – cu sufletul la gură – întreg procesul, de la 1 metru distanță, încercând să nu intervin inutil.

E (prea) repede? E târziu? E bine? E rău? Le va face asta mai atente la foc și la pericolele sale sau, dimpotrivă, se va pierde din felul precaut în care învățaseră să se poarte în preajma unei surse de foc? Cum a fost pentru voi și cum se descurcă copiii voștri cu focul?

4 Comments

  1. Mihaela

    Eu nu stiu varsta fetelor dar ceea ce povestesti tu eu trec la normalitate, la masuri de siguranta, masuri despre care se vb f rar in Romania. In UK, copiilor, atat timp cat sunt mici, li se spune sa asculte de adulti pt ca acestia ii protejeaza. De ex, cand se pleaca in excursie, copiilor li se spune ce trebuie sa faca pt a fi ‘safe’. Ne tinem de mana cand trecem strada, ne uitam in stanga dreapta, ne asiguram, ascultam profesorul. Sunt regulile de bun simt, de functionare. In clasa, de ex li se spune ca foarfeca (un ex banal) e pt taiat hartie, nu parul, degetele sau mai stiu eu ce. Nu ne jucam cu foarfeca. La inceput mi se parea ciudat, acum mi se pare normalitate.

    • Carla

      E și normalitatea mea, așa cum o simt eu, ca să pot adormi seara liniștită. 🙂

      Am remarcat, totuși, că sunt mulți alți copii încurajați, sau măcar lăsați să se descurce de mici în situații de risc (înălțime mare, cuțit, foarfecă etc.). Și nu o dată am simțit, cum spuneam, că sunt hiper-protectivă cu ele fără un fundament real, doar pentru că mie însămi mi-e frică de o mulțime de lucruri din jurul meu.

      Dilema mea vine din faptul că, citind o carte pe care am apreciat-o în foarte mare măsură (Conceptul Continuum), am digerat foarte greu teoria conform căreia îi facem pe copii nepregătiți pentru pericole tocmai pentru că-i ferim de ele într-un mod ne-natural, ne-necesar… și că un copil lăsat liber de mic va ști să se protejeze de pericole într-un mod instinctual, ascuțindu-și simțurile și antrenându-și atenția într-un mod mult mai eficient decât o facem noi, părinții societății moderne…

  2. ella

    Sincer eu le-am lasat pe fetele mele destul de tarziu sa umble la aragaz. Primul ou fiert, cred ca am lasat-o pe cea mare, cand era in clasa a 4. Depinde f. mult si de personalitatea copilului, mezina mea, desi are 12 ani inca nu se simte confortabil sa foloseasca cutiutul mare de taiat paine sau sa dea pe razatoare branza, de exemplu. Cutitul l-au mai avut in mana cand erau micute, ca deh sti cum sunt bunicii, iar cea mare s-a taiat odata (nu avea mai mult de 5 ani) dar a tinut minte si frica de cutit o perioda buna de timp. De umbat la cuptor pana la 10 ani sincer ele nu au umblat, sa scoata ceva din cuptor sau sa puna vreo prajiturica. Inca le tinem departe cand gatim ceva cu ulei incins,asta e f. rar ;)si le tot explic cum sa lase coada de la cratita/ oala indreptata spre interiorul aragazului pt. a nu o atinge din greseala cand treci pe langa ea si sa versi ceva fierbinte.

    • Carla

      Ella, sunt sfaturi pe care le dau mereu și eu fetelor: să fie atente la coada sau mânerele cratiței, să nu se agite pe lângă mine când manevrez oale pe aragaz, să nu alerge prin bucătărie și să stea deoparte când prăjesc ceva ce stropește…
      Simt nevoia să le cultiv o cât mai mare atenție și precauție vis-a-vis de foc; focul și curentul electric mi se par cele mai periculoase chestii din gospodărie.

      Cuțitele le folosim împreună – lor le ofer cele de masă, care nu sunt foarte ascuțite, și le las să taie alimente moi: banane, brânză, miez de pâine etc. Încă n-am avut niciun accident, dar îmi imaginez că se vor întâmpla la un moment dat. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.