Invazia poneilor (și alte surprize de la Moș Nicolae)
Moș Căcălaie, sau Moș-Căciun-Ăla-Mic – după cum i-a spus una din fete, făcând ea o deducție cum Nicolae că ar fi fratele mai mic al lui Moș Crăciun, a venit și a plecat aproape pe neobservate din casa noastră, fără a ne deranja din somn. Nu știm cum a intrat și cât de grăbit era, însă a lăsat în cizmulițele fetelor câteva cărți de povești, doi șoricei-șobolani și o întreagă familie de ponei, de toate culorile.
După plecarea Moșului, curioși probabil să exploreze casa ce tocmai a devenit a lor, poneii au pornit la plimbare… astfel că, dimineața, i-am găsit încercând să urce scările către dormitor, unii mai harnici – ajunși până la etaj, alții rămași în urmă pe trepte, furați de peisaj… Surpriza a fost pe măsură, n-am avut nevoie nici de dulciuri, nici de bețe, nici măcar cărțile de povești n-au mai prezentat interes, în fața atâtor ponei drăgălași.
Mission accomplished. 😛
Sunt amintiri pe care mă bucur enorm să le pot păstra și în format video, iar fetele sunt la fel de fericite să revadă – când și când – aceste momente speciale ale micii lor copilării… Și, pentru că tocmai mi-am amintit că anul trecut am fost la fel de uitucă și am sărit peste imaginile cu descoperirea cadourilor de la Moș Nicolae, iată și imaginile acelei dimineți, la fel de speciale. 😛
Se joacă cu noi