Puiul (variantă cu happy-end)

Jun 18, 2013 by

Puiul (variantă cu happy-end)

A intrat în casă ţinând palmele căuş în jurul a “ceva” secret şi ne-a chemat pe toate să vedem mica minune: o vrabie, cu gâtul încă golaş, abia răsuflând, “ciufulită” bine de dinţii şi lăbuţele pisicii noastre, care şi-a făcut un obicei din a ne lăsa pe pragul casei “trofee” de acest fel, fericită să vâneze mici vietăţi, vrăbii sau şoareci, prin întreaga curte…

De data aceasta însă, mâţa îşi făcuse treaba numai pe jumătate, astfel că puiul de vrabie îşi trăia ultimele clipe în palmele lui D., cu ghearele deja înţepenite în acea poziţie rău-prevestitoare, abia respirând, în răstimpuri…

Am privit puiul pe jumătate întristate de soarta sa, pe jumătate bucuroase că putem vedea de aproape un căpşor atât de mic, cu pene şi puf moale, pe care fetele l-au mângâiat cu blândeţe, minute în şir. Le-am povestit despre cum putem salva orice pasăre sau animal rănit, având grijă de ele, hrănindu-le, oferindu-le apă şi adăpost, iar ele au pus o mulţime de întrebări, încercând să înţeleagă unde se duc animalele bolnave care nu se mai fac bine…

Nu ştiam ce să facem cu el, nu-l puteam lăsa să moară singur, abandonat undeva în curte, la cheremul pisicii care l-ar fi găsit şi chinuit din nou. Pentru D. salvarea lui însemna chiar mai mult de atât, amintindu-i într-un mod nostalgic, dar încă atât de viu, de vrăbiuţa pe care o salvase în copilăria sa şi cu care avea o mulţime de amintiri minunate…

A rămas, aşadar, cu puiul în palme, încălzindu-l întreaga seară, mângâindu-l uşor, vorbindu-i încet, alintându-l, încercând să-i dea picături de apă de pe buricul degetului, masându-i încet gheruţele înţepenite, fluierându-i încet lângă căpşor, întocmai ca o vrabie… Apoi, dintr-o dată, puiul a părut că-şi revine, a prins puteri, a prins glas, s-a dezmorţit şi a început să se mişte…

Vrabiuta primind apa

Hranită cu picaturi de apă, de pe buricul degetului...

Eram uimiţi… nu-i dădusem aproape nicio şansă, aşteptasem mai degrabă să se stingă încet, în căldura protectoare a palmelor, simţind mai puţină teamă, D. încercând să-i aline suferinţa… şi, totuşi, gesturile sale de afecţiune şi grijă avuseseră darul de a întrema mica făptură, astfel încât ne-am trezit, dintr-o dată, cu un pui de vrabie gălăgios, care răspundea printr-un ciripit scurt fiecărei fluierături a lui D., ţopăind pe masă, urmărind după fiecare pas protecţia palmelor care-l readuseseră la viaţă, revenind pe mâna lui D. şi căutându-l cu privirea în gesturi care pe mine m-au lăsat fără grai!

Vrabiuta ciugulind degetul

Flămând, ciugulind degetul Nataliei...

Cu o inteligenţă afectivă imposibil de cuprins în cuvinte, puiul de vrabie îl adoptase pe D., de fapt se lăsase adoptat de fiinţa aceasta uriaşă, dar care fluiera pe limba sa, o Mamă unde găsise protecţie şi căldură, unde se simţea în siguranţă, adormind chiar în poala lui D., după o lungă plimbare pe mânecile hainelor şi înapoi în palme, apoi iar pe masă şi iar ţop-ţop pe mâna sa…

D. i-a vânat muşte şi i-a oferit bucăţele direct în cioc, a continuat să-i “cânte”, să-l dezmierde şi să-l mângâie şi abia târziu, în noapte, s-a îndurat să lase puiul din braţe, pregătindu-i un culcuş tocmai în cutia de transport a pisicii noastre. A dormit până dimineaţa devreme, într-o linişte deplină, însă primele raze de soare au umplut casa de triluri scurte… cip!… cip!… cip! se auzea la fiecare câteva secunde, ca un răspuns agitat la ciripiturile vrăbiilor de dincolo de geam.

vrabie dormind in palme

Dormind in palme...

Am scos cutia pe terasă şi am aşteptat o vreme, sperând ca semnalele puiului să o aducă pe “mămica lui” mai aproape, ajutând-o să-l regăsească… În vişinul din faţa casei agitaţie mare, un neam întreg de vrăbii ţopăia de pe o creangă pe alta, iar puiul – sătul de atâta aşteptare – şi-a făcut curaj şi s-a aruncat de pe terasă în gol, zburând probabil către ai săi.

L-am căutat îndelung în jurul casei, în iarbă, în gardul viu ce împrejmuieşte curtea, până şi printre crengile dese ale vişinului am încercat să-l regăsesc cu privirea. Nici urmă de el. Pentru noi, vestea a fost bună: puiul reuşise să ajungă undeva, la loc sigur, ferit de ochii şi nasul mâţei noastre, care nu l-ar fi iertat.

A avut zile, cum ar spune cineva. Nu I. Al. Brătescu-Voineşti. 😛

Related Posts

Share This

1 Comment

  1. De-a lungul timpului am cules si eu de pe strada tot felul de pasari. Porumbei, vrabii, chiar si un pui de cioara. Putine supravietuiesc din pacate. Al vostru chiar a avut un incredibil noroc. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.