3 ani. Deja.
Îmi pare rău că tocmai lucrurile esenţiale ale vieţii noastre îmi scapă din nou printre degete, prea ocupată fiind cu lucruri ”străine” nouă (dar nu mai puţin importante, ştiu).
Fetele au împlinit 3 ani şi voiam să scriu un post lung şi frumos despre ele… Acelaşi post pe care nu l-am (mai) scris nici la 2 ani şi 6 luni, nici la 2 ani şi 7 luni, nici la 2 ani şi… 11 luni… şi nici acum măcar. Îmi pare rău, vreau să compensez cât de curând acest lucru, în tihnă, cu bucuria de a scrie, nu doar cu regretul că minutele fug pe ceas şi trebuie să fac o vrajă să sintetizez tot ce simt şi tot ce vreau să scriu în doar două-trei paragrafe, între o ciorbă şi a treia maşină de rufe a zilei, între un inbox full de mailuri şi două fetiţe ce trag mereu de mine să ne jucăm împreună, să citim ceva, să ieşim afară la plimbare, între atâtea cărţi pe care nu mai apuc să le citesc şi atâtea proiecte personale pe care nu mai apuc să le încep…
Aşa că, pentru moment, şi pentru că blogul acesta nu trebuie să înceteze a mai fi, în primul rând, despre noi ca familie, iată câteva poze de la ziua noastră minunată.
De la zilele noastre, de fapt. 🙂
Căci sâmbătă, 23 martie, le-am sărbătorit pe fete la Timişoara, în compania bunicilor materni şi a rudelor apropiate. O petrecere gălăgioasă şi “în priză” ca întotdeauna, reţeta fiind spaţiul mic şi numărul mare al membrilor familiei, care fac întotdeauna un cocktail efervescent şi extrem de dinamic pentru sărbătorile noastre.
Ne-am început ziua cu o mulţime de cadouri de la bunici, ceea ce ne-a ţinut ocupate întreaga dimineaţă…
Din tot ce au descoperit în pungile cu cadouri, fetele s-au oprit – bine-înţeles, asupra tăbliţelor de desenat… şi au făcut, rapid, o demonstraţie a talentului şi pasiunii lor pentru portrete umane! 😛
O faţă grasă. 😛 Să fie mami, oare?
Pentru că, la 3 ani, fetiţele mele sunt deja “domnişoare”, nu au putut lipsi din garderobă rochiţele, de altfel complet ignorate în restul timpului…
Nati, cu bunicul Ilie (supărată că o pozez şi-i răpesc din timpul de joacă :P).
Nati… cu tati al ei. Doar al ei! 😀
Sofia, fericită că a primit “dezlegare” la foietaje…
Toată lumea, cu mic cu mare, la joacă!
Am primit un cadou mi-nu-nat… la care visam de multă vreme, iar acum o “zână bună” mi-a împlinit dorinţa… Se numesc Tonga Sling, sunt cele mai mici şi practice slinguri pentru atunci când copiii noştri vor neapărat în braţe şi plimbarea pe jos devine o misiune imposibilă pentru braţele purtătorilor.Pe mine m-a cucerit, iar fetele au prins imediat secretului statului la mami în braţe şi se cer purtate în Tonga oriunde mergem. Ne fălim! 😛
Am avut şi tort, am suflat în lumânări, ne-am pictat pe faţă, am râs şi ne-am jucat întreaga zi!
Iar la final, pentru ca bucuria şi emoţia să fie complete, fetele au primit câte o rochiţă… cum altfel decât de “pinţese”. De pinţese adevărate, ce tocmai descoperă o lume magică pretutindeni în jur!
Despre celelalte două petreceri… într-o altă postare, curând. 😛
Să fiți sănătoși cu toții și să vă bucurați mereu unul de celălalt ca acum.
La mulți ani!
Mulţumim asemenea, Sonia!
Stai ca acu’ realizez ceva. Bunicul din poza imi arata foarte cunoscut si probabil ca are numele de familie Banu. Daca este asa, inseamna ca lumea e chiar foarte mica. Transmite-i salutari din partea Ramonei Iftode 😉
Sa-ti traiasca ingerasii, sunt absolut senzationale pustoaicele tale.
Păi da, Ramo… ţi-am mai spus eu, mai demult, că sunt fie-sa! 😛
Mulţumim de urări!
Io-s amnezica rau 🙁
Lasă că-ţi mai reamintesc când şi când, ca să-mi crească “ratingul”… 😀
La Multi Ani Sofi si Nati!!! Sa cresteti mari, sa fiti sanatoase si sa fiti fericite.
Mulţumim frumos! Gânduri bune şi vouă!
Buna dimineata. Cam cate kg au pustoaicele tale? Piticul meu are 3 ani si 2 luni si mai are momente cand oboseste (mai ales la intoarcerea din parc) si vrea in brate …asa ca parca m-ar tenta Tonga Sling-ul despre care vorbesti …
Buna Alina, fetițele mele tocmai au trecut de 15 kg fiecare. Acum au 3 ani și aproape 5 luni.
Pentru mine Tonga e de mare ajutor tocmai datorită dimensiunilor sale reduse și a faptului că nu vor în brațe decât uneori și pe distanțe nu foarte lungi, deci mi-ar fi incomod să port tot timpul Manducile după mine. Dar numai pe distanțe relativ scurte rezist să le port în Tonga; altfel, din cauza durerilor de spate cu care am rămas din sarcină, am nevoie să distribui greutatea pe mijlocul spatelui, așa că apelez la Manduca în asemenea momente.
Dar dacă ești obișnuită să-ți ridici și să-ți porți în brațe băiețelul, îți va fi foarte util un asemenea sling.