Zăpezile acestei ierni

Feb 20, 2013 by Carla

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Pentru că astăzi a fulguit din nou, feeric, ca şi cum iarna şi-ar scutura poalele pentru ultima oară, mi-am amintit că iată, e primăvară imediat, iar eu n-am lăsat pe blog nicio fotografie a acestei ierni, nicio amintire…

Natalia, decembrie 2012, 2 ani si 9 luni.

Sofia, decembrie 2012, 2 ani si 9 luni.

Şi a fost, este încă, o iarnă lungă, molcomă, parcă mai caldă ca altele, cu ieşiri scurte, cu zăpezi din lună-n lună, cu cer închis, privit de la fereastră. Totuşi, în momentele când ne-am bucurat de mirosul proaspăt al zăpezii, ne-am distrat de minune şi noroc cu mine, mama cea grijulie, pregătită mereu să imortalizeze fiecare moment special… 😉

Zăpezile acestei ierni au fost puţine, firave, însă minunate pentru a ne bucura de fiecare dintre ele, cu sănii, oameni de zăpadă, jocuri şi plimbări…

Ne-am bucurat de prima ninsoare la începutul lui decembrie, chiar de Sfântul Nicolae, când fetele s-au trezit şi au fugit în curte, pentru a alerga în cei câţiva cm covor alb şi pufos… s-au tăvălit pe jos, au adunat bulgări în pumni, au luat la pas întreaga curte şi cu greu s-au întors în casă, la cadourile ce le aşteptaseră în cizmuliţe. Le-am promis săniuş, om de zăpadă, plimbări în parc şi revederea zăpezii, despre care mă întrebau încă din vară, le-a bucurat enorm!

Curând însă, după numai câteva zile de ninsoare, covorul alb al curţii a devenit suficient de pufos şi adânc încât să simţim că e iarnă ca-n poezia lui Coşbuc… Ninsese zile la rând, abandonasem orice ieşire în oraş – drumurile fiind ca şi impracticabile, însă în curte eram ca într-o ţară de poveste.

Curtea noastră înzăpezită, decembrie 2012.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

În acel weekend am decretat, oficial, intrarea în atmosfera de sărbătoare a iernii. Am cumpărat brad, am plănuit decorarea casei pentru zilele următoare, ne-am făcut planuri pentru sfârşitul de an dar, ceea ce ne-a distrat cu adevărat, este ideea lui tati de a face un mini-derdeluş pe treptele de la intrare ale casei… După câteva zeci de lopeţi de zăpadă, curăţate de pe jumătate din scări, locul a fost pregătit pentru o după-amiază de distracţie care a adunat curioşi la toate ferestrele din jur… 😀

N-am avut sărbători albe, deşi ne-am fi dorit amintirea unui Crăciun plin de zăpadă… Am trecut în noul an şi trebuit să aşteptăm aproape 2 luni de zile până când, spre sfârşitul lunii ianuarie, în sfârşit a nins şi ne-am grăbit să ieşim, din nou, la joacă.

Ca şi iarna trecută, am făcut împreună un om de zăpadă… De fapt, cum spun fetele de fiecare dată, “un om de zăpadă şi pe mămica lui”. 😀

Un om de zăpadă şi mămica lui. 😛

Apoi, după câteva zile, pentru că încă nu se topise zăpada cu totul, am dat o fugă în parc, unde ne-am dat cu săniuţele o dimineaţă întreagă. Totul părea încremenit, întregul parc a fost al nostru, niciun copil, niciun sunet în afară de cel al păsărilor, din când în când câte un trecător zgribulit… dor noi, gălăgioşi, cu chef de joacă, înfofoliţi bine…

La săniuş în Parcul “Sub Arini”, 28 ianuarie 2013.

Fetele şi-au urcat singure săniuţele la deal şi s-au lăsat trase de bunici la vale… cam aşa, ca-n poezia lui Coşbuc. 🙂

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

N-au fost mulţi copii. Doar noi. Într-o, probabil, ultimă ieşire la zăpadă, în acest an…

Iar acum, că le-am bifat pe toate, de la om de zăpadă la bulgăreală, sănii şi derdeluş… gata, să vină primăvara! Avem o mulţime de planuri şi lucruri minunate de făcut! 😀