Mâna întinsă care spune o poveste
O cheamă Maria Alexandra, are 8 ani şi este în clasa a II-a la Liceul Teoretic “Gustav Gundisch” din Cisnădie, Sibiu.
Are doi fraţi un frate, pe Sebastian – în vârstă de 4 ani şi pe Vasile, 10 ani, despre care mi-a spus că este bolnav de leucemie. Fiecare dintre cei 2 copii au un alt nume de familie, însă niciunul din taţii lor nu este prezent în viaţa lor.
Mama lor, Lavinia, a locuit până ieri în casa unei rude, de unde a fost dată afară (în urma unor certuri şi violenţe în familie) înainte de a reuşi să-şi găsească un adăpost pentru ea şi cei 3 copii. Acum este găzduită de o vecină, pentru 1-2 zile, după care va ajunge realmente în stradă, împreună cu copii ei. Este (sau a fost) femeie de serviciu pe scările unui bloc din Cisnădie, de unde câştigă prea puţin pentru a reuşi să trăiască împreună cu cei mici, plătind şi o chirie, iar apoi hrănindu-şi familia şi ţinându-şi copiii la şcoală.
Pe Maria am cunoscut-o duminică în Mall-ul din Sibiu. Cerşea. Mi-a făcut o puternică impresie, pentru că era cu totul atipică altor cerşetori ai zonei: era curată, îngrijită, vorbea stins, ruşinată, nu avea nicio “poezie” cu care să convingă lumea să-i ofere un ban, nu mirosea urât… nu era deloc “credibilă” ca şi cerşetoare. Nimeni nu părea convins de rugăminţile ei de a-i oferi 1 leu pentru familia ei, deşi toată lumea o privea cu curiozitate, căutând parcă o poveste pentru prezenţa ei acolo, în acea postură.
Am stat de vorbă cu ea, mi-a povestit despre situaţia disperată a mamei ei (mama cerşea, la rândul ei, în parcare), i-am oferit numărul meu de telefon, cu mesajul de a o ruga pe mama ei să mă sune, dacă într-adevăr povestea lor e reală şi au nevoie de ajutor. Am aşteptat, cu mare curiozitate, un semn din partea lor. Telefonul a sunat ieri, am stat de vorbă cu Lavinia, mama… situaţia pare foarte complicată, disperarea Laviniei vine atât din faptul că a rămas în stradă cu copiii ei, cât şi din imposibilitatea de a procura medicamente pentru băieţelul bolnav, care nu mai primeşte tratament compensat de la începutul anului… Nu-i ştiu povestea adevărată, dar niciun copil nu ar trebui să treacă prin asemenea încercări, fie că e bolnav sau “doar” trimis să cerşească pentru fraţii lui.
Aş vrea să încerc să ajut această familie, sau măcar să găsesc alte persoane în măsură să ajute, dar înainte de toate ar trebui să verific povestea lor şi să cer o mulţime de detalii… şi încerc să fac asta cât pot de curând.
Este cineva interesat să mi se alăture pe viitor, pentru a ajuta această familie să iasă din “rahat”?
Related Posts
Tags
Share This
poti sa imi trimiti te rog numarul de cont.merci
Bună Flavia, ţi-am trimis un mesaj cu datele solicitate. Mulţumiri!
Ce sa intamplat acum cu aceasta familie? Doreai sa ajuti familia in viitor, acum este viitorul. Ai reusit sa aduci o schimbare? 🙂
Îmi propun de ceva vreme să fac un update despre situația actuală a familiei Laviniei, pentru cei interesați de subiect.
Ca să fac acum un rezumat, cu toată sinceritatea, mă văd nevoită să recunosc că inițiativa mea nu a avut rezultatele dorite, pe termen lung. Ce s-a întâmplat a fost – previzibil – că Lavinia a devenit foarte repede dependentă de ajutorul meu financiar. Am continuat să-i ofer, periodic, alimente și alte lucruri de care a avut nevoie, din suma de bani strânsă pentru ea. A durat câteva luni bune până când a reușit să intre în posesia unui nou act de identitate, pentru că nu a găsit pe nimeni care să-i ofere ajutorul, luând-o în spațiu, pe hârtie, pentru a obține o carte de identitate definitivă. În cele din urmă s-a rezolvat, contra cost, și această problemă, însă problema unui loc de muncă a rămas – din păcate – nerezolvată… și aici îmi permit să invoc nu atât imposibilitatea rezolvării, cât comoditatea Laviniei, care s-a mulțumit să trăiască, la nivelul subzistenței, din salariul prietenului ei mutat alături de ei, precum și din ajutoarele periodice de la mine și de la alți oameni binevoitori.
Situația a rămas neschimbată, iar în acest an am pierdut aproape complet legătura cu ea, eu fiind mai mult plecată din localitate în ultimele luni. Au apărut, pe parcurs, complicații legate de sora ei și de copilul nou-născut al acesteia, am încercat să-i ofer și acesteia ajutorul, însă am constatat, în timp, că intervenția mea era dorită numai în scop caritabil, pe moment (alimente, scutece, medicamente, lapte praf, intervenții la medici etc.) – iar propunerile mele pentru îmbunătățirea calității vieții lor, pe termen lung, au rămas total neinteresante.
Sunt mai multe aspecte, pe care voi încerca să le ordonez într-o postare viitoare, care să explice eșecul – pe termen lung – al inițiativei mele. Îmi asum acest relativ eșec… și nu pentru că nu aș fi știut cum să elaborez un plan de intervenție, pe termen lung, ci pentru că interesele acestor oameni sunt, în general, imediate, vizând strict aspectul financiar, și rareori schimbarea este dorită cu adevărat. 🙁