Îmi port copiii (International Babywearing Week)

Oct 6, 2012 by

Îmi port copiii (International Babywearing Week)

S-a întâmplat să ajung să-mi port copiii, altfel decât în braţe, abia spre vârsta de 2 ani, când varianta căruciorului începuse să ne încurce tot mai tare. Ca să fiu sinceră cu totul, ne-am dat seama că avem nevoie să ne organizăm altfel, ca să ne putem plimba liniştiţi prin Mall, în duminicile friguroase de iarnă… fetele săriseră de 10 kg şi devenise o corvoadă să le ţinem în braţe, în momentele când refuzau să mai umble pe jos. 🙂

Ştiam o mulţime de lucruri despre sistemele de purtat copiii, fie ele “cârpe” (wrap-uri, sling-uri, mei-tai-uri) sau SSC-uri (Soft Structured Carrier). Cum să spun, mi se păreau “cool”, înţelegeam ce multe beneficii aduc atât copilului cât şi părintelui, îmi plăceau, dar mereu mă gândisem că nu sunt pentru mine. Căci cum aş fi putut eu, mai mereu singură cu fetele, să le port pe amândouă odată, să le urc şi să le cobor din sistemele de purtat, fără ajutor? Nu… îmi scosesem din minte acest gând încă dinainte să nasc, pe vremea când luasem primul contact cu site-urile ce comercializau produse de profil.

Apoi, iarna trecută, am primit vizita unei prietene care a venit cu fetiţa ei într-o Manduca. Am profitat de ocazie pentru a o încerca şi m-am îndrăgostit pe loc de ea. Deşi fetelor nu le plăcuse deloc micul nostru experiment, am decis să risc şi să “investesc” într-o Manduca, căci altfel nu ştiam cum să mai fac să le port în braţe, multe ore din zi…

Am găsit, curând, o Manduca la mâna a doua, pe care am “inaugurat-o” într-o zi superbă de iarnă, când am ieşit să ne jucăm în zăpadă. A fost extraordinar! Pentru prima oară după multe luni de chinuri şi cumplite dureri de spate, m-am plimbat cu fetele în braţe fără să mă mai doară nimic!

Au urmat, apoi, nenumărate plimbări cu fetele la purtător… Şi, curând, D. a protestat că vrea şi el să intre în rândul părinţilor “cărăuşi”, aşa că am găsit şi pentru el o soră geamănă a Manducii mele. Şi iată-ne, deci, mândri părinţi cu copiii ataşaţi la piept, acolo unde ei se simt cel mai bine, în momentele de oboseală sau disconfort… ce dacă acest lucru s-a întâmplat atât de târziu!  Pentru noi a fost o revelaţie, a fost eliberarea de un chin permanent, care ne seca pe amândoi de puteri.

Ne plimbăm deseori cu fetele şi nu ne lipsesc niciodată din geantă Manducile noastre preţioase… Lumea ne priveşte, unii zâmbesc, alţii râd cu totul, iar eu sper mereu că apariţiile noastre stârnesc curiozitatea altor părinţi să studieze şi ei beneficiile sistemelor de purtat. Se întâmplă, uneori, să fiu întrebată de ce îmi port copiii şi mă bucur mereu să pot povesti cât e de confortabil şi comod, dincolo de bucuria copiilor de a nu fi refuzaţi atunci când au nevoie să fie luaţi în braţe. Am oferit spre testare nu o dată Manduca mea şi chiar am convins câteva persoane să încerce, la rândul lor, să se folosească de SSC-uri cu încredere, căci eu una nu găsesc decât avantaje în utilizarea lor.

De când ne purtăm copiii am reuşit să facem o mulţime de lucruri frumoase împreună, la pas… Am bătut străzile Sibiului în lung şi-n lat, am stat pe străzi şi la terase până noapte târziu – cu fetele dormind liniştite pe noi, am urcat pe munţi şi am vizitat alte oraşe, am  făcut lungi plimbări pe malul mării şi aventura noastră în 4 va continua oriunde, fără grija că nu avem acces cu căruciorul sau că oboseala fetelor ne va întoarce vreodată din drum.

De ce să ne purtăm copiii în eşarfe (sling/wrap) şi portbebe-uri ergonomice?

Citez din materialul informativ al grupului „Bucharest Babywearing Parents”:

Avantaje pentru copil:

  • Bebeluşii purtaţi plâng mai puţin: Acest lucru e confirmat de studiul din 1981 al lui Hunziker şi Barr: copiii purtaţi doar 2 ore în plus pe zi plâng, în medie, cu 43% mai puţin în timpul unei zile, şi cu 52% mai putin la orele serii.

  • Soluţie miraculoasă pentru colici: Poziţia cangur (lipit de pieptul mamei) într-un mediu cald, sigur şi liniştit, ajută bebeluşul să se relaxeze.

  • Dezvoltarea emoţională: Odată ce sunt siguri de prezenţa (fizică, emoţională) continuă şi necondiţionată a mamei, copii devin mai încrezători şi se desprind singuri de părinţi pentru a explora lumea înconjurătoare.

  • Dezvoltarea mentală: Bebeluşii petrec mai mult timp într-o stare de relaxare, ideală pentru a învăţa. Siguranţa conferită de prezenţa mamei şi de contactul permanent cu ea fac bebeluşul mai relaxat şi mai deschis la stimulii din jurul lui.

  • Dezvoltarea fizică: Poziţionate corect, sistemele de purtare nu împiedică fluxul de aer necesar copilului şi nici nu au efecte negative asupra coloanei vertebrale, fapt confirmat de studii ştiinţifice. Mai mult decât atât, mijloacele de purtare ergonomice menţin picioarele copilului flexate şi depărtate, poziţie recomandată în prevenirea şi tratarea displaziei de şold.

Avantaje pentru părinţi

*Purtatul copilului favorizează o legătura mai strânsă mama-copil pe plan afectiv şi ajută mama în creşterea încrederii în capacităţile sale de părinte.

*Folosit corect, e mult mai confortabil decât ţinutul în braţe sau folosirea unui marsupiu, greutatea copilului distribuindu-se uniform pe umeri/spate şi nu doar pe braţe sau în zona bretelelor (cum e cazul marsupiului).

*Multe mame acuză dureri de spate în timpul sarcinii şi după nastere. În cazul mamelor care folosesc un sistem de purtare ergonomic, presiunea exercitată de greutatea copilului se distribuie uniform (mai mulţi muschi ai spatelui şi umerilor colaborează pentru a purta copilul) iar durerile apar mai rar.

*Purtatul bebeluşului îi oferă parintelui libertatea de a-şi continua o mare parte din activităţile obişnuite, fară a se izola de copil. Purtatul copilului oferă o libertate mai mare decat dusul in cărucior (scări, trasee montane, plimbări pe malul mării) sau în braţe (aveţi mainile libere).

*Într-un sistem ergonomic de purtare ales corect, vă puteţi purta bebelusul încă de la naştere şi ulterior atât timp cât acesta doreşte.

*În cazul părinţilor cu mai mulţi copii, purtatul le oferă posibilitatea de a fi aproape de cel mic şi in acelaşi timp de a satisface nevoile celui mare, fără a fi nevoit să stabilească priorităţi.

Am povestit toate acestea pentru că începând de mâine celebrăm, peste tot în lume, Săptămâna Internaţională a Bebeluşilor Purtaţi.

International Babywearing Week se va derula între 8 şi 14 octombrie 2012 şi va cuprinde o mulţime de evenimente de promovare a sistemelor de purtat bebeluşii şi a avantajelor pe care acestea le oferă. Dacă sunteţi din Bucureşti,Timişoara, Iaşi sau Chişinău, iată programul manifestărilor dedicate acestei sărbători:

**********

În Bucureşti “grupul Bucharest Babywearing Parents va organiza întâlniri tematice unde participanţii vor discuta despre avantajele purtării şi reguli de siguranţă, vor putea testa diverse sisteme de purtare, vor participa la ateliere de fotografie pentru părinţi, cursuri de dans pentru mămici şi tătici cu bebeluşii purtaţi şi o conferinţă cu vorbitori care vor acoperi teme de interes major pentru viitorii/tinerii părinţi. Vor fi organizate concursuri cu premii valoroase şi multe surprize.”

Citez din comunicatul de presă, al cărui conţinut integral îl puteţi lectura aici:

Cine suntem noi

Suntem grupul „Bucharest Babywearing Parents”. Ne dorim să afle cât mai multă lume despre beneficiile purtării bebeluşilor şi am planificat mai multe evenimente în acest scop, în colaborare cu Naşte cum Simţi – Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare.

Program

duminică, 7 octombrie – Parc Herestrău:

11:00 – întâlnire offline de inaugurare a Săptămânii. Sunt invitaţi toţi părinţii interesaţi de Babywearing, cu bebeluşi/copii în portbebe, cărucior, braţe sau în burta! Ne vom cunoaşte, vom socializa şi vom avea la dispoziţie diferite sisteme de purtare ergonomice, pentru testare.

miercuri, 10 octombrie, sediul asociaţiei Naşte cum Simţi (str. Episcop Chesarie nr. 6):

18:30 – Atelier foto: “Cum fac cele mai reuşite fotografii copilului meu” – susţinut de Alexandra Dincă, de la “Fotografii de Familie”.

Joi, 11 octombrie, parc Ion Voicu (Ioanid):

11:00 – Curs de salsa pentru părinţi şi copii purtaţi (portbebe, braţe sau burtică) – cu Cosmina Avram, instructor de dans. Eveniment cu participare deschisă.

sâmbătă, 13 octombrie, sediul asociaţiei Naşte cum Simţi (str. Episcop Chesarie nr. 6):

10:30 – Conferinţa “Utile pentru părinţi” – un eveniment la care îi aşteptam pe viitorii şi actualii părinţi (de copii mici sau mari). Vom avea vorbitori distinşi, care vor atinge subiecte ce ar putea face diferenţa în viaţa noastră şi a copiilor noştri:

* Îngrijire prenatală şi naştere – cu Irina Popescu, moaşă, consultant internaţional în alăptare;

* Alăptare – Roxana Duduş, consilier în alăptare, reprezentant La Leche League Romanial

* Purtarea bebeluşilor: istoric, avantaje, sfaturi utile, descrierea tuturor sistemelor de purtare şi consiliere pentru a alege unul potrivit – Diana Mateescu, producător sisteme ergonomice de purtare, Poartă-mă!;

* Playfull pareting sau interacţiunea prin joc – Otilia Mantelers, Trainer Playful Parenting;

* Comunicarea non-violentă in familie – Monica Reu, presedintele Asociatiei pentru Comunicare Non-Violentă, trainer certificat al Center for Nonviolent Communication;

* Acţiuni de prim ajutor pentru bebeluşi/copii, în situaţii de urgenţă – Ilinca Tranulis, medic pediatru

* “Parenting”-ul pentru tătici – Claudia Necula, psihoterapeut, consilier psiholog.

De asemenea vor fi disponibile mai multe sisteme de purtare a bebeluşilor (sling cu inele şi fix, wrap elastic şi ţesut, mei-tai, soft-structured carrier, ect) pentru a putea fi testate.

La conferinţă vă aşteaptă mai multe surprize interesante:

* o tombolă cu premii substanţiale (sisteme de purtat ergonomice, hăinuţe, papucei şi accesorii pentru copii, scutece lavabile, cosmetice naturale, haine şi perne de alăptat, şedinţe foto, invitaţii la cursuri atractive pentru părinţi şi multe altele);

* un mini-studio foto, special amenajat pentru ca participanţii să plece de la eveniment cu o amintire frumoasă.

Pentru mai multe detalii sau modificări ale programului, vă rugam să verificaţi paginile noastre electronice:

Pagina facebook Bucureşti: http://www.facebook.com/bebelusipurtati

Pagina blog pentru Bucureşti: http://bebelusipurtati.blogspot.com/

Vă aşteptam cu drag, împreună cu piticii!

Adrese utile:

Pagina web internaţională: http://babywearinginternational.org/

Pagina web Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare:: http://www.nastecumsimti.org/

Contact: Corina Cioflec / bebelusipurtati@gmail.com / 0722765577

**********

Pentru Timişoara (informaţii detaliate găsiţi pe pagina Facebook dedicată):

Copil la purtător

Sâmbătă, 14 octombrie 2012, între orele 17-20, Piaţa Unirii Timişoara

(în caz de vreme nefavorabilă evenimentul va avea loc în incinta Iulius Mall, lângă spaţiul de joacă)

În cadrul Săptămânii Internaţionale a Bebeluşilor Purtaţi (8-14 octombrie 2012) vă invităm să testaţi gratuit diferite sisteme ergonomice de purtare a copiilor.

Vă oferim sistemele de probat, consiliere pentru purtare, pliante cu informaţii şi linkuri pentru detalii, loc de activităţi pentru copii şi multe zâmbete.

Plănuim şi o tombolă cu premii. 🙂

Vă aşteptăm cu drag şi cu … braţele deschise! 🙂

**********

Pentru Iaşi (informaţii detaliate găsiţi pe blogul dedicat):

Avanpremiera

Duminica: 7 octombrie, ora 18:00
Purtatul bebelusilor: beneficii, principii, testare, concursuri
Locatia: Carturesti, Palas Mall

Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati, 8 – 14 Octombrie

Luni: 8 octombrie, ora 18:00
Purtatul bebelusilor: partea a doua.
Locatia: Casuta Zanelor

Marti: 9 octombrie, ora 18:00
Purtatul bebelusilor si alaptarea
Locatia: Casuta Zanelor

Miercuri: 10 octombrie, ora 18:30
Atelierul Parintilor: Tipurile de atasament si modalitatile
de a ne exprima dragostea fata de copiii nostri
Locatia: Carturesti, Palas Mall

Joi: 11 octombrie, ora 18:00
Intalnire cu discutie libera
Locatia: Casuta Zanelor

Zilnic vom avea concursuri, atat in cadrul intalnirilor cat si online.

**********

Pentru Chişinău 😛 (mai multe detalii găsiţi pe pagina Facebook dedicată):

Slingo-Matineul Mamicilor Fermecate

Greu de crezut ca din 2008 si pana acum au trecut tocmai {5} ani, si totusi au trecut! 🙂

Intre 8 si 14 octombrie, INTREAGA LUME, adica o gramada de tsari concomitent, sarbatoresc pentru a 5-a oara Saptamana Internationala a Slingurilor 2012, si mamicile fermecate n-au cum sa piarda asa un eveniment important!
*************
LUNI, 8 octombrie, la 11:00, te asteptam cu drag la Tucano Brasil, pe str. B. Bodoni, la Slingo-Matineul Mamicilor Fermecate!!
*************
O cafea bunisoara, muzica vie de la I.K. si poze minunate de la Studio Codobelque – cea mai buna combinatie pentru un inceput de saptamana pentru orice mamica fermecata!

! Orice mamica fermecata e binevenita, cu sau fara sling/wrap/mei tai ori alte din astea! 🙂

si, in caz de, vei putea neaparat sa-ti adresezi slingo-intrebarile la clinica de babywearing de la clubul mamicilor fermecate – Doar e saptamana babywearingului!

**********

Pentru Cluj-Napoca (mai multe detalii aici)

Dragi Mămici,

vă anunţăm cu mare entuziasm că Asociaţia Copacul Vieţii organizează şi anul acesta Zilele purtării copilului la Cluj, alături de programul International Babywearing Week. Anul acesta, ca și anul trecut, vă aşteptăm la programele noastre intre 8-10 octombrie, după cum urmează:

Zilele Purtării Copilului, Cluj Napoca, 2012

8 octombrie – luni

Lic. Teor. Apáczai Csere János – Sala festivă, et.2. (I.C.Brătianu u. 26.)

Ora 17 – dr. Muresan Márta despre importanţa purtării copilului din primele momente ale vieţii cu titlul: Purtarea bebelusului din punctul de vedere al medicului neonatolog

9 octombrie – marți

Sediul Asociaţiei Copacul Vieţii (str. F.J.Curie nr. 1)

Ora 17 – Prezentarea diferitelor tipuri de portbebe.

O să aveți posibilitatea să încercaţi mei-tai, wrap, sling cu inel, pouch, Marsupi.

10 octombrie – miercuri

Parcul Central

Ora 11 – Plimbare cu bebeluşii purtaţi – ruta: Fântâna Arteziană, Teatrul Maghiar de Stat, str. Emil Isac, str. Zola, str. Napoca, Piaţa Unirii

* în Piața Unirii plănuim să facem un flashmob, să înconjurăm statuia, ținându-ne de mână cu bebeii in brațe

* pentru cei care nu au portbebe, sling, wrap, sau vor să încerce ceva nou, vom avea slinguri, wrapuri, mei taiuri de împrumutat

* dacă doriţi să ne alăturaţi pe drum, puteţi afla pe unde suntem sunând la 0743 701646 (Patrubány Csilla)

Pe această cale dorim să arătăm tuturor că există posibilităţi mai sănătoase şi mai bune pentru trup şi suflet de a-ţi plimba copilaşul şi de a-l ţine aproape de tine.

**********

Pentru Satu-Mare: pagina evenimentului, în limba maghiară , aici.

**********

Marea mea bucurie este că le cunosc pe multe din mamele minunate ce stau în spatele acestor evenimente, respectiv a siteurilor ce oferă spre vânzare sisteme de purtat bebeluşii. Sunt femei minunate, le susţin şi le apreciez enorm pentru munca lor, iar acum profit de ocazie pentru a le trimite gânduri bune şi a le ura succes în tot ceea ce fac… Eu una îmi port copiii şi mă simt minunat. Mulţumesc tuturor celor care m-au iniţiat în această călătorie atât de frumoasă! 😉

6 Comments

  1. Ma crezi ca m-ai convins sa mai incerc purtarea? Fi-mea are 12kg la 18 luni, eu am 2 hernii de disc, dusul ei in brate e la limita imposibilului si ea saraca ar mai vrea. Perioada de bebe mic noi am prins-o vara, mare caldura,am preferat caruciorul. Apoi ea a fost un copil foarte linistit si nici prin casa nu a necesitat deplasare la purtator. Am un sling cu inele si un marsupiu pentru copii pana la 15 kg. Le mai dau o sansa :).

    • Carla

      Miruna, mă bucur să aud aşa ceva… 😛

      Ce-ţi propun eu este să încerci o plimbare cu Matilda în spate, e mult mai uşor pentru coloană să suporte greutatea în acest fel. Aminteşte-ţi de ghiozdanele cel puţin la fel de grele, pe care le purtam în şcoală! 😛

      Ştiu că sunt atâtea situaţii când nu este necesară purtarea “cu orice preţ” a copiilor, însă atunci când avem nevoie de asta mie mi se pare de 10 ori mai comod un sistem de purtat, în locul hei-rup-ului cu mâinile goale… şi care copil nu are nevoie, măcar uneori, să fie luat în braţe?

      Eu, apropos de probleme de sănătate, am dureri mari de spate când le port în braţe sau în Manduca, în partea din faţă (plus că mi-e foarte incomod şi din cauza sânilor mari), dar odată instalate în spate pot merge ore în şir fără să mă doară nimic. Pentru mine a fost o revelaţie să pot face asta, într-un moment în care eram disperată că nu le mai pot ţine în braţe atât de mult cât doreau şi aveau nevoie.

      Apropos, ce marcă de marsupiu ai? S-ar putea să nu fie una dintre cele mai comode pentru copii… şi atunci să nu te simţi nici tu confortabil purtând-o…

      • Avem Marsupiul 2 go de la Cybex, el promite sa fie unul foarte bun, se regleaza pentru copil si pe latime si pe inaltime. E inca nefolosit pentru ca e genul de marsupiu pentru vreme mai rece. L-am ales pe asta si pentru ca avea limita cea mai mare pentru greutate. O sa fac niste probe zilele astea, mi-ar fi mult mai usor sa o iau asa cu mine, sa fim mai flexibile cu deplasarile.

        Sa stii ca mi-e si mila de ea, ea cere sa o mai iau in brate, dar dupa 5 pasi nu ma mai asculta piciorul cu sciatica si chiar nu putem risca o mamatata paralitica. O mai duc pe sold. Eu nu am asa “inaintare” si are loc si in fata :)). Cu slingul stiu ca am procedat eu gresit, nu o puneam corect. Abia cand am scris pe blog despre sistemele de deplasare cu bebelusul am vazut ca nu procedam asa cum trebuie, nu lasam suficient material intre mine si ea. Bun de stiu pentru urmatorul copil.

        Diseara facem o repetitie, poate in we plecam in excursie. 🙂

        • Carla

          M-am uitat acum pe internet la modelul tău de marsupiu… nu vreau să fac deloc pe “deşteapta”, vreau doar să te rog (deşi nu cred că e cazul, Matilda fiind deja mare) să nu o porţi cu faţa spre exterior, poziţia fiind incomodă şi foarte periculoasă. În rest, rămân la recomandarea mea cu purtatul pe spate, e mult mai bine proporţionată greutatea copilului şi mai uşor de suportat. Să aveţi spor în excursie, dacă te încumeţi la o ieşire aşa… 😉

          Apropos de purtatul pe şold, eu am o pasiune pentru slingul Tonga, care mi se pare perfect ca şi utilitate (şi dimensiune!) pentru purtările ocazionale şi pe distanţe scurte, cum cer copiii uneori… Uite aici un link, poate ţi s-ar potrivi în poşetă şi te-ar ajuta în momentele când vrea în braţe: http://www.hiphip.ro/products/sling-esarfa-pentru-purtatul-bebelusului-tonga. Asemănătoare sunt şi slingurile fixe (pouch) de la “Poartă-mă!”, eu tot “vânez” să le testez undeva şi să văd cum mă simt cu fetele pe şold, pentru că Manduciile noastre – oricât de comode sunt – ocupă mult spaţiu şi când facem ieşiri scurte le purtăm degeaba cu noi de multe ori…

          • Multumesc de ideea cu slingul Tonga, chiar interesant, ce bun ar fi fost la mare.

            Nu o port cu fata spre exterior, nici in brate nu am tinut-o asa. Cred ca nici ea nu ar vrea, ei ii place in contact cu mami si sa-si tina capul pe umarul meu.

            Eu am un sling si merge ok pentru tinut pe sold, este pentru copii pana la 5 ani. Problema este ca trebuie sa-l suti putin cu mana pentru ca la 15 kg te cam trage de umar. Dar e mult mai comod decat sa-l duci numai cu bratele tale.

            Va pupam.

            • Carla

              Miruna, mă gândeam acum, oarecum cu mintea departe, cât de curând ne va fi dor să ne ţinem copiii în braţe, odată ce vor creşte – prea repede… şi prea mult! – şi nu vor mai avea nevoie de sprijinul braţelor noastre… 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.