De ce imi port copiii

Oct 9, 2012 by

Aceasta este, de fapt, o întrebare.

Circulă online, zilele acestea, o mulţime de reacţii vis-a-vis de Săptămâna Internaţională a Bebeluşilor Purtaţi… şi asta nu poate decât să mă bucure, pentru că oferă o vizibilitate din ce în ce mai mare evenimentelor săptămânii şi, bine-înţeles, subiectului în sine. Ce mă miră, însă, este că toată lumea pare să aibă o opinie despre purtarea bebeluşilor, inclusiv mamele care n-au încercat niciodată să o facă, fiind – dacă înţeleg eu bine – o chestiune de principiu, de emancipare, de aliniere pe cele mai înalte culmi ale progresului tehnologic.

Cred că aceste mame, în egală măsură cu cele care îşi doresc să afle mai multe despre subiectul purtării bebeluşilor, au nevoie să citească cât mai multe răspunsuri la întrebarea lor.  Iată-l pe al meu, aici, unde mă simt confortabil să îl scriu, departe de băşcălia ieftină omniprezentă în discuţiile din online – la care am decis de ceva vreme să nu mai iau parte, din raţiuni de (bun) gust.

De ce îmi port, aşadar, copiii?

Aş putea să vorbesc ore în şir despre iubirea necondiţionată faţă de bebeluşul nou-născut şi respectul faţă de nevoile sale de bază –  cea de ataşament, de apartenenţă, fiind una dintre ele… atât de uşor de satisfăcut, dar unde atâtea proaspete mame nu găsesc răspunsul natural. Nevoia de MAMA, de mirosul ei, de căldura pielii ei, de bătăile inimii ei, de vocea şi respiraţia ei, de sânul ei… de a nu fi separat de cea care – până de curând – fusese universul ce-l înconjurase, total, atât de protector şi absolut suficient, pe bebeluş… în fond, primul său “sistem de purtat”, creat atât de firesc şi complet de natură!

Dar ştiu cât de frumos s-a scris în atâtea alte locuri, despre acest lucru… n-aş putea-o face eu cu nimic mai bine.

Şi mai ştiu, din proprie experienţă, că această nevoie a “braţelor” mamei, a îmbrăţişării sale protectoare şi atât de liniştitoare, poate fi satisfăcută şi fără un wrap sau un sling care să-ţi elibereze mâinile şi să te facă apoi “dependentă” (în sens absolut pozitiv) de a-ţi purta copilul mereu aproape de inimă. Eu am trecut prin focul puseurilor de creştere, al erupţiilor dentare, al unor perioade cumplite de boală, numai cu forţa braţelor şi a spatelui meu… şi, desigur, am supravieţuit. Inconfortabil… şi cu sechele permanente la nivelul coloanei vertebrale, dar sunt încă în picioare. 😛

Nu cred că purtându-ţi copilul în wrap, sling sau altfel de  carrier te face neapărat o mamă mai bună pentru copilul tău. Nu e nici o condiţie necesară, nici suficientă.  Eşti o mamă bună pur şi simplu pentru că-ţi porţi copilul în braţe atunci când are nevoie, ori de câte ori are nevoie! O poţi face în braţe, cu la fel de multă iubire ca şi atunci când îl înfăşori într-o “cârpă” de purtat. E o problemă abia atunci când copilul tău îţi “spune” că are nevoie de apropierea ta, iar ţie îţi e frică să-l iubeşti în acest fel… ţi-e teamă “să nu se înveţe”, să nu devină “dependent” de tine, să nu uite că s-a inventat şi “mersul pe jos”.

Dacă îţi iei copilul în braţe, dacă răspunzi pozitiv nevoii sale de apropiere de tine, dacă îi oferi protecţie la pieptul tău, atunci un sistem de purtat nu va face decât să-ţi facă viaţa mai uşoară, să-ţi aducă un plus de confort şi un plus de mobilitate în momentele când un cărucior sau mersul biped te-ar incomoda.

Şi primul “secret” al mamelor “purtătoare” este că purtarea bebeluşului nu înseamnă – aşa cum cu naivitate se crede – “purtarea bebeluşului cu orice preţ“!  Căruciorul nu este bau-bau… multe mame ataşate îl folosesc deseori, fie că temperaturile ridicate ale verii fac purtatul inconfortabil pentru copil, fie că bebeluşul nu doreşte să fie purtat – ci preferă să se joace în cărucior sau să exploreze lumea pe propriile sale picioare, fie că sunt o mulţime de alte situaţii în care mama sau copilul aleg altceva. Dar întotdeauna purtatul (corect) într-un sistem special va fi mai comod şi mai puţin obositor ca şi purtatul în braţe. Iar copiii, oricât de “cuminţi”, “independenţi” sau “bine-crescuţi” ar fi ei, au nevoie în braţe în cele mai neaşteptate momente, în ciuda eforturilor părinţilor de a le cumpăra cel mai scump şi modern cărucior sau de a-i stimula să meargă cât mai mult pe propriile picioare.

Poţi merge la plimbare sau la cumpărături şi cu copilul de mânuţă, şi cu căruciorul, şi cu un sistem de purtat. Poţi lăsa copilul să exploreze liber, îi poţi arăta lumea din braţele tale, de la nivelul ochilor tăi şi a vocii tale – făcându-l partener la activităţile tale… sau îl poţi lăsa, la fel de bine, să exploreze milioane de genunchi şi ţevi de eşapament. Poţi ieşi cu prietenii la o terasă, la fel de bine cum te poţi ocupa de activităţi domestice, cu copilul adormit în sling sau în cărucior. Poţi ieşi singură, lăsând copilul în grija partenerului sau a altcuiva, fie că îl predai în cărucior sau îl instalezi într-un SSC… Un copil “atârnat” permanent sau ocazional de tine nu te încurcă cu nimic mai mult ca un copil independent sau aşezat în cărucior. Unde e, deci, diferenţa?

Eu am găsit diferenţa abia în momentul în care, purtându-mi copii în braţe cu toată dragostea, am simţit că nu mai am puterea de a le oferi acest confort fizic şi afectiv. Le purtam în braţe ori de câte ori oboseau, le purtam în braţe ori de câte ori aveau nevoie de apropierea de mine, le purtam când plângeau, când le era somn, când eram în locuri unde căruciorul ne incomoda sau nu aveam acces cu el. Şi devenise obositor şi greu. Iar atunci Manduca a venit, pentru noi, ca o salvare. Greutatea pe care nu mai puteam să o port în braţe a devenit aproape insesizabilă purtându-le pe fete în spate. N-am făcut-o pentru că ar fi la modă, pentru că nu avem bani de un al treilea cărucior sau pentru că fetiţele noastre n-ar şti să umble pe propriile picioare. Ci pentru că distanţele lungi, plimbările agale pe străduţele în pantă ale Sibiului, accesul în locuri aglomerate – toate au devenit, dintr-o dată, posibile, purtându-ne copiii.

Mamelor “moderne”, înspăimântate de ideea că reîntoarcerea la asemenea obiceiuri neaoşe, tribale, echivalează cu sfârşitul vieţii sociale şi anularea lor ca femei independente, vreau să le transmit următorul mesaj: marele beneficiu al purtatului copiilor – pe lângă cel natural, de simbioză cu copilul tău – este tocmai mobilitatea! Cu un copil purtat poţi călători mai uşor cu mijloacele de transport în comun, poţi participa la orice spectacole în aer liber, poţi intra în orice fel de spaţii aglomerate sau înguste, te poţi avânta în plimbări sau drumeţii montane, poţi respira aerul oricărui vârf de munte! Te poţi plimba, relaxată, pe malul mării, înfigându-ţi picioarele până la glezne în nisipul ud… şi nici nu e nevoie să faci cale-ntoarsă dacă micuţul tău partener de plimbare a obosit sau s-a plictisit de mersul pe jos. Un copil purtat e mai uşor de adormit atunci când are nevoie de apropierea ta pentru asta, e mai uşor de îmbăiat, e mai uşor de hrănit, de distrat, chiar de dansat! 😉

Îţi poţi purta copilul din “religiozitate” şi “prea multă” iubire, sau doar pentru un plus de confort personal. Totuşi, eu n-am întâlnit nicio mamă care să o facă doar pentru unul din aceste motive… şi cunosc zeci de mame ce-şi poartă copiii, măcar ocazional. Acestea sunt doar o parte dintre ele, mame frumoase, fericite, autentice, ce cresc copii frumoşi, sănătoşi, fericiţi, liniştiţi şi iubiţi…

Există sisteme de purtat potrivite oricărui copil, oricărei vârste, oricărei greutăţi, oricăror probleme de sănătate a părinţilor. Nu e devreme să-ţi porţi copilul încă din primele ore de la naştere, după cum nu e târziu să-l porţi nici atunci când împlineşte 2 sau 3 ani. Şi, pentru că există o asemenea diversitate de situaţii, săptămâna aceasta este dedicată promovării tuturor acestor sisteme de purtat. Ele pot fi încercate în oraşele unde se organizează evenimente speciale, sau pot fi oricând testate contactând magazinele care le comercializează şi, în egală măsură, prin bunăvoinţa mamelor care îşi poartă copiii, care vor fi mereu disponibile să-ţi ofere informaţii despre sistemele folosite de ele. Dacă doreşti informaţii suplimentare despre oricare dintre aceste produse, te invit să accesezi:

http://www.facebook.com/bebelusipurtati sau http://www.bebelusipurtati.blogspot.ro/.

2 Comments

  1. dar pt bebelusi uriasi, exista? glumesc, desigur, fiindca mi da mana, aaa…spatele, sa glumesc. eu nu am avut decat cangurul, asa ii ziceam noi chestiei aleia ce se gasea peste tot, dar nu l-am folosit prea mult pt ca am trecut la brate. eu i-am purtat cu bratele libere de ‘carpe’ pt ca nu stiam altceva mai bun si eram chiar admirata mereu de catre vecinii din bloc pentru usurinta si perseverenta cu care o faceam. da, copii trebuie purtati daca ne-o cer, pt ca nu o fac fara motiv. imi pare rau ca n-am avut si eu parte de bucuria de a imi infasura bebelusii in ‘carpe’:)

    • Carla

      Ce bine ar fi să existe! Iar noi să avem super-puteri pentru a-i purta în braţe ori de câte ori îşi doresc!

      Şi mie îmi pare rău că am ratat startul fetelor, în primele luni de viaţă, când aş fi putut folosi wrap şi sling, împreună cu tati sau cu alţi însoţitori “de grup”. Ne-ar fi fost mult mai uşor în unele momente. Acum însp profităm şi ne folosim de Manduca de câte ori avem ocazia, chiar şi pe distanţe scurte. Şi e o plăcere pentru toată lumea, fetele adoră să fie purtate aşa şi îşi poartă, la rândul lor, toate jucăriile şi păpuşile. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.