Budincă “falsă” de ciocolată

Jul 15, 2012 by

Budincă “falsă” de ciocolată

În ultima vreme am o problemă cu fetele: zilnic îmi cer “calată! calată! calată!!!” iar eu, ca o mamă responsabilă cu dinţii şi sănătatea lor, le refuz cu eleganţă şi încerc să le ofer tot felul de deserturi-substitut ale ciocolatei, doar-doar reuşesc să le păcălesc… 🙂

Mie această cremă crudă de ciocolată mi s-a părut nemaipomenită, fetele au servit câteva linguri din ea dar nu s-au arătat foarte entuziasmate. Totuşi, pentru că se prepară foarte repede şi e foarte sănătoasă, am s-o mai fac, din nou şi din nou, până le voi obişnui pe fete cu gustul şi vom elimina budinca aceea clasică din meniu (o fac extrem de rar, poate o dată la câteva luni, dar şi atunci fetele aleg doar partea de ciocolată, indiferent ce arome ar mai fi alături).

Cu paşi mici, deci, către o alimentaţie cât mai sănătoasă pe termen lung! 😉

Budincă “falsă” de ciocolată


Ingrediente, pentru 2 porţii:

1 avocado bine copt

1 banană

1 lingură seminţe de chia

1 lingură stafide hidratate, sau 2-3 curmale… sau o lingură de îndulcitor lichid (sirop de arţar), pentru o mai mare fineţe a cremei

1-2 linguriţe cacao sau carob (pudră de roşcove)

Mod de preparare:

Toate ingredientele se pun în blender şi se zăpăcesc bine, până când rezultă o pastă asemănătoare unei budinci. Eu folosesc un mixer vertical pentru asemenea amestecuri, mi se pare mai uşor de omogenizat compoziţia.

Budinca rezultată se aşează în două forme şi se lasă la rece jumătate de oră, pentru a lăsa timp seminţelor de chia să “gelatinizeze” compoziţia.

Despre seminţele de chia se ştie că au extraordinare proprietăţi anti-oxidante, conţinând – în plus – şi o mare cantitate de acizi graşi esenţiali Omega 3, proteine, fibre, plus Ca şi Mg în concentraţii foarte ridicate. Eu folosesc chia pentru că “încheagă” orice desert crud, dându-i o consistenţă fină, asemenea unei budinci fierte.

Fetele mele au servit budinca “asezonată” cu câte un covrig sărat, dar cine sunt eu să mă iau de gusturile omului?! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.