Din “ororile” zilelor din urmă

Apr 2, 2012 by

Ce mă supără, de fapt, în mult mai mare măsură zilele acestea:

Faptul că fetele au răcit din senin, una după cealaltă, procopsindu-mă cu două robinete nazale blocate pe deschis de mai bine de 3 zile, asezonate cu o tuse din ce în ce mai puternică, cu deja 3 nopţi nedormite, petrecute cu fetele în braţe, încercând zadarnic să le alin plânsul continuu (generat de oboseală şi de frustrarea de a nu putea nicicum respira, cred)… Această a patra noapte se anunţă la fel de agitată, iar eu sunt obosită peste puteri… şi nedormită mai ceva ca în nopţile sălbatice ale tinereţii-mi demult apuse. Şi eu am luat-o de la ele (dar nu se pune) şi dacă dovleacul pe care-l simt în loc de cap e un simptom comun, atunci înţeleg de ce plâng şi ele atât de mult şi neconsolat… iar de azi buni Emi e cu nasul în batiste şi ea.

Faptul că am o mie de lucruri de făcut zilele acestea şi timpul se scurge cu repeziciune, fără ca problemele să se rezolve şi fără ca eu să pot face ceva ca să grăbesc soluţionarea lor… fără să mă pot măcar bucura de “vacanţa” la Timişoara, de primăvară, de plimbările în atâtea locuri care ne aşteaptă să le exporăm!

Faptul că, în amenajarea deja de aproape un an a apartamentului nostru, am de-a face numai cu nesimţiţi, cu vânzători dezinteresaţi total de a-şi promova afacerea sau marfa, cu “prieteni” care – tocmai în virtutea prieteniei – te lasă pe ultimul loc pe lista lor de priorităţi, pe motiv că doar n-o să te superi… M-am confruntat, zilele acestea, cu o duzină de vânzători diferiţi care mi-au promis că mă sună a doua zi ca să-mi comunice un preţ sau un termen în care mi-ar putea livra un anumit produs – dar binenţeles nu m-au mai sunat deloc, nici după ce am insistat tot eu să primesc un răspuns… cu vânzători ai marilor magazine de amenajări care nu sunt în stare (sau nu-şi dau interesul) să ofere nici cele mai elementare informaţii, care te mint în faţă doar ca să nu se deranjeze să coboare un produs cu motostivuitorul de pe raft sau să verifice un stoc, care refuză să-ţi accepte returnarea (garantată prin lege) a unui produs, mizând pe neştiinţa ta sau pe fluturarea pe sub nasul clienţilor a unor regulamente interne în dezacord total cu dreptul meu legal de a returna sau schimba un produs neconform.

A trebuit – şi n-am făcut-o! – să-i explic unui manipulant mărfuri de la raionul electrice din Dedeman de ce vreau să returnez un neon ce ardea slab ca o lumânare şi de ce nu sunt mulţumită cu câtă lumină face, ca să-mi aprobe schimbul lui cu un alt produs din magazin… A trebuit să mă întorc de la maşină cu o cutie de parchet spart în lateral cu lama motostivuitorului şi mi s-a desfăcut întreaga cutie pentru a fi înlocuite doar plăcile cu semne vizibile de lovire, pachetul fiind-mi apoi peticit cu capete de pe nişte role goale de scotch şi fâşii murdare de folie luate probabil de la gunoi.

Într-un alt magazin (de cartier, “Moţul” – pentru cunoscători), unde am vrut să returnez o rolă de montat tapet, nefolosită, având nevoie de altceva similar ca preţ, mi s-a explicat senin că nu este posibilă returnarea rolei şi schimbul ei cu un tub de silicon pentru că siliconul este pe celălalt raion(!) şi că magazinul are gestiuni separate între tejghele, ca şi cum pe mine m-ar fi interesat organizarea lor internă şi ca şi cum nu tot un bon fiscal cu datele de identificare ale firmei respective aş fi primit. Ei, după ce am adus calmă în discuţie legea şi OPC-ul, s-a putut… cum nu?! Dar ca pe un favor personal, să ne-nţelegem!

Să nu uit de o super-ofertă de la Mobexpert în care, culmea!, în preţul patului în cauză intră şi somiera dar şi speteaza de la capul patului! (spetează fără de care, tehnic, patul nici nu ar putea fi ansamblat). Dar hei, extrapolând, nu-i aşa că e foarte tare că în preţul unor papuci întră şi şireturile, dar şi talpa lor?! 😀

Într-un alt magazin de mobilă “cu pretenţii”, singura (potenţială) clientă fiind pe o durată de mai bine de jumătate de oră, am cerut o ofertă de preţ pentru două dulapuri, pe două dimensiuni şi două variante de uşi. După un scurt moment de gândire, vânzătoarea îmi răspunde plictisită: “Deci nu sunteţi hotărâtă între ce tip de uşi să folosiţi pentru dulapuri şi pe ce înalţime să le comandaţi… ce anume v-ar ajuta să vă decideţi?“. “Preţul!” îi răspund, foarte sinceră. “Ah, ok… deci care preţ aţi vrea să îl ştiţi?!

Apoi un prieten mi-a montat nişte mobilier (comandat şi plătit în avans din octombrie anul trecut!) şi a rămas că revine într-o zi sau două pentru montajul mânerelor uitate acasă… griciţi?! Nu a mai dat niciun semn de mai bine de o săptămână… timp în care un alt nenea ce ne-a montat termopanele în iunie anul trecut îmi tot promite telefonic că-mi aduce plasele de la geamuri “în două-trei zile negreşit!”.

Mai am nişte vecine care ne-au reclamat pentru că am închis apa pe coloană – cu scuzele de rigoare! – pentru mai puţin de 3 minute pe ceas, cât să înlocuim un filet… şi un vecin care m-a invitat să spăl casa scării când termin cu renovatul, că s-a săturat de mizeria mea (mizerie, jur, inexistentă!), plus vecinii care de doi ani îşi parchează fără stres maşinile pe cele două locuri de parcare aferente apartamentului nostru şi cu care, dacă aş vrea musai să-mi recapăt dreptul de a parca acolo, aş muri cu ei de gât.

Apropos, ştiţi care e – probabil – una dintre cele mai bănoase (şi uşoare) meserii – şi pentru care nu ai nevoie de studii, bani şi/sau pile ca să te faci – să zicem – notar, vameş, doctor sau politician?! Să vedem… ce ziceţi de un câştig de aproximativ 75 de euro / oră, din care nu plăteşti nimic statului şi nici nu-ţi murdăreşti hăinuţa mai deloc?! Să te tot faci parchetar, nu-i aşa?!

Apoi mă supără, tare, că n-am câştigat nici acum la loto, deşi D. mi-a promis că a jucat săptămâna aceasta, iar eu am crezut că e suficient atât! În ritmul acesta, poate peste încă un an vom finaliza târâş-târâş micul nostru proiect gaură-neagră, de amenajări interioare… Mă supără că de săptămâna trecută sunt oficial “casnică” şi asta nu e deloc prietenos cu bugetul familiei noastre, că proiectele mele personale sunt blocate pe termen nelimitat şi numai de acolo mi-aş redobândi o oarecare independenţă financiară, iar “Ka-ching!” e un sunet pe care aş vrea să-l aud zilnic şi nu doar în mintea mea…

Apoi oamenii pe care-i aştepţi să rezolve o treabă şi care-ţi spun, senini, atunci când tot tu îi suni plictisit de aşteptare, că au decis s-o lase pe mâine şi au uitat să te anunţe… Şi oamenii care nu-şi fac treaba bine, astfel încât abia după ceva vreme ajungi să descoperi greşelile muncii lor şi atunci contestă cu îndârjire că ei ar fi de vină pentru, să zicem, nişte fire electrice greşit montate şi apoi tencuite în perete…

Şi mă scoate din minţi Cosmote-ul şi publicitatea sa pentru retarzi (sau gândită de retarzi), cu marketing-ul lui de doi bani prin care încearcă într-un mod teribil de enervant să ciupească înapoi de la abonaţi câte un 0,99 euro+tva la tot felul de şanse spânzurate de a prinde peştele cel mare, deranjându-mă pe mine (şi pe fete!) din oră în oră şi umplânu-mi inbox-ul cu mesajele lui zilnice de rahat!

Şi, dacă tot mi-am amintit de chestia asta, să nu uit de potopul de concursuri de pe Facebook, de gen: dă o mie de like-uri pe o mie de pagini, pune apoi linkuri în toate direcţiile, enervează-ţi toţi prietenii ce ţi-au mai rămas cerşind un votic pentru napolitana sau batista pe care vrei s-o câştigi cu atâta înverşunare, dă add friend “pă interes” organizatorilor şi tuturor prietenilor lor, apoi nu uita să share-uieşti toată lucrătura către toată lumea, să te întorci încă o dată şi să-ţi laşi toate datele personale pe tot felul de site-uri obscure, sperând bineţeles că Sfântul Random.org va face în final o minune şi truda îţi va fi răsplătită cu un suvenir a cărui expediţie poştală o vei plăti probabil tot tu.

Apoi isteria cupoanelor ce au invadat internetul ca o nouă minune a lumii moderne, punând implicit o pâine proaspătă pe masa unei mulţimi de excroci renăscuţi din propria cenuşă, pregătiţi te storcă de bani grei, în virtutea unor fabuloase reduceri… Ca să dau un exemplu, un cupon de 30 de lei ce anunţa o reducere masivă la un detartraj într-un cabinet stomatologic oarecare s-a dovedit a fi, la faţa locului, valid doar pentru a achita contravaloarea detartrajului propriu-zis, restul procedurilor (air-flow, periaj, gel cu fluor) nefiind incluse în preţ şi aducând valoarea totală a intervenţiei stomatologice la mai mult decât preţul normal al cabinetului respectiv! 😀 Nu-i tare?!

Apoi campaniile umanitare în care nu ne lasă sufletul să punem la bătaie mai mult de 4 lei, asistând pasivi (şi complice!) la moartea atâtor copii bolnavi, convinşi că nouă nu ar putea să ni se întâmple…

Şi casieriţele din hypermarketuri care nu aşteaptă, Dumnezeu ştie de ce!, să-ţi pui marfa în plase sau în coş şi încep să scaneze produsele clientului următor peste ale tale, tot ele iritate de încetineala cu care te mişti…

Şi nesfârşitele grupuri de discuţii de pe FB, unde mame cu mintea suspect de odihnită discută zilnic chestiuni de gen (citate aproximative): “Mămici, ştiţi că se spune că un copil ori repară o căsnicie stricată, ori destramă familia… La voi cum a fost?!“, sau “Mămici, băieţelul meu are deja 2 anişori şi de la 8 luni mă chinui să-l învăţ la oliţă, dar nu reuşesc nici cu forţa, nici cu ameninţările de orice fel… ce să îi mai fac?!“, sau “Mămici, am citit pe un blog de renume / am auzit la tv că dacă vrem să ne dezvăţăm copilul de suzetă cel mai bine e să-i tragem noaptea pe mânuţe, în somn, cutii de siropuri de tuse, cu capacul şi fundul tăiat, ca să nu-şi mai poată îndoi mânuţele de la coate şi să nu mai ajungă să-şi pună suzeta în somn… Voi aţi încercat?! “. Chiar aşa, voi aţi încercat?! 🙁

Ar mai fi comenzile de pe net pe care le aştepţi săptămâni întregi, iar la final sosesc incomplete… Pantalonii ce n-au să mă mai încapă probabil niciodată, abcesele dentare când îţi doreşti cu ardoare să nu… Folosirea sufocantă a lui “k” într-o limbă (româna, nu alta) care nu conţine decât două-trei unităţi de măsură cu această literă, laolaltă cu genocidul cratimei şi masacrarea lui “ă” de la sfârşitul majorităţii substantivelor comune folosite în scrierea uzuală (ca de obicei, altcineva mi-a luat-o înainte cu acest “of” şi Ada tocmai a pledat pentru dreptul la gramatică, în numele nostru – al tuturor nemulţumiţilor).

Ah… şi soră-mea care taie frunză la câini toată ziua. 😀

Dar mai ales cele două maimuţele care stau noapte de noapte agăţate strâns de mine, fără să-mi dea măcar un pupic la schimb, supărate pe mine ca şi cum eu personal aş fi inventat gustul atât de nasol al picăturilor de nas sau zgomotul aspiratorului!

Mda. Mai spuneţi şi voi… eu mă duc să mai torn puţin sirop de tuse, cu forţa, pe gâtul fetelor mele…

16 Comments

  1. alina

    Uf, uf, uf. Sanatate multa. Cu zen inclus. Imbratisari.

    • Carla

      Mulţumim… O să fie azi-mâine, numai să învingem răceala asta păcătoasă şi să ridicăm la loc nivelul de toleranţă şi optimism! 😉

  2. Cenusa Ana Sabina

    Of Carla nasol tare. Iti dau un sfat, sa le culci pe fete pe niste perne mai sus. La noi functioneaza in noptile, cand nu mai pot sta cu ele epuizata de gat!

    • Carla

      Sabina, ce-aş fi dat să putem rezolva cu perne ridicate…:( Nu a funcţionat, pentru că pe lângă problemele cu nasul înfundat cred că la fel de important a fost şi confortul dat de braţele mele, de lipirea totală de mine… Alinarea le-a fost mai importantă ca medicamentul! 🙂

      Dar azi deja suntem bine, îndrăznim chiar o ieşire la joacă dupamiază, să ne aerisim puţin…

  3. kapi

    fix la fel si noi suntem…..cu febra ei peste 39, eu mai modest un 38.7 🙂
    si ma doare fiecare cenimetru patrat din corp, si mi-e frig, cald, imi plezneste capul…….si sunt la serviciu, dar in curand imi pun coada la spinare si ma duc sa zac acasa cu mucosii mei 🙂

    • Carla

      Kapi, sănătate multă vă doresc! Odinhă, linişte şi timp să-şi facă răceala mendrele! 😉

  4. camelia

    Tare rau imi pare ca nu sunteti bine. Dea Domnul sa va reveniti.
    Nu ma pot abtine si iti dau un sfat, pentru ca la noi functioneaza dintotdeauna: la primele semne de raceala, pune prin casa, pe farfuriuta, ceapa taiata in patru (mai ales seara, in dormitor). Dincolo de minunatul parfum, veti obtine o descongestionare a cailor respiratorii si, daca luati “remediul” la timp, va scapa de evolutia racelii. Si in stadiul in care va aflati acum va ajuta si va usura vindecarea.
    Cat despre amenajarea apartamentului, stiu prin ce treci si iti inteleg mania. Oricum, nu ai cum sa iti educi “colaboratorii” caci ei sunt inraiti si tare experimentati, ma mir ca nu mor sufocati de atata nesimtire.

    • Carla

      Camelia, Doamne-ajută suntem mai bine azi, a trecut greul şi am scăpat (sper) fără alte complicaţii…

      Mulţumesc pentru sfatul cu ceapa tăiată, l-am tot auzit dar mereu în situaţiile critice am uitat de el. Sper să-mi amintesc data viitoare, o să încerc negreşit, căci nu am nimic de pierdut!

      Cât despre amenajarea apartamentului, abia aştept să se termine odată şi să scăpîm şi de cheltuieli şi de grijile acestea… Însă mai avem ceva până acolo şi tare mi-e că va fi nevoie să mă mai intersectez cu destui neserioşi şi nesimţiţi… totul e să nu mă bazez exclusiv pe ei şi să am soluţii de rezervă pentru orice. Mi-am învăţat lecţia demult! 😀

  5. sanatate multa!
    despre restul…. zen, vorba Alinei, ia-le usor, tot or sa mai vina, schimba ce poti, accepta ce nu poti schimba si mergi mai departe cu fruntea sus!

    • Carla

      Lumi, sunt zen, gata! 😀

      Sunt puţin mai odihnită, fetele şi-au revenit, azi noapte au dormit ceva mai bine, afară e din nou cald şi soare, am un chef de montat parchet de numa’… 😀

      O zi minunată vă doresc şi vouă!

  6. SIM

    rabdare Carla si muuulta sanatate!si eu am gemeni si te inteleg perfect.ma regasesc in tine..

    • Carla

      Mulţumesc, răbdarea e ceea ce-mi doresc cel mai mult pe lume, după sănătate şi viaţă lungă! 😛

  7. ella

    of of.. sa sti ca chestia cu ceapa taiata o folosesc si eu la fete cand sunt racite si nu stiu daca de la ceapa sau nu se simt mult mai bine a doua zi.
    Subscriu si eu totutor nemultumirilor tale, stiu cum e sa-ti faci casa/ amenajezi. De indiferenta tuturor angajatilor din magazine ne-am lovit si noi f. tare anul trecut inca am fost in vzita, m-a dezgustat si enervat f. tare.
    Eu am inghitit cate un catel de usturoi cand am simtit ca ma ia gripa si nu am mai luat-o.

    Sanatate tuturor.

    • Carla

      Ella, data viitoare sigur încerc şi eu remediul cu ceapa.

      în ceea ce priveşte nemulţumirile mele… ele vin şi trec, dar ceea ce mă supără cel mai tare e că proiectul nostru – în care am pus atâta suflet şi plăcere, emoţie şi bucurie, tinde uneori să devină o corvoadă, un factor de stres îngrozitor, o sursă de frustrări, oboseală şi nervi… Aş vrea să am resursele necesare (de toate felurile) să pot face totul aşa cum vreau eu…

  8. Catalina

    Sarut-mana pentru blog…si pentru zambetul care mi se lateste pe fata atunci cand imi fac timp sa-l citesc!!!!

    Sanatate multa tie si bobitelor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.