O explozie de cuvinte

Mar 26, 2012 by

O explozie de cuvinte

Dicţionar măzăricesc (III)

Înainte să devin mamă obişnuiam să observ fiecare copil din jurul meu şi să încerc să găsesc paternuri de creştere şi dezvoltare a lor exclusiv pe baza micilor mele clasamente şi statistici personale… O văzusem crescând într-un mod atât de frumos pe fetiţa prietenei mele, apoi pe frăţiorul ei, apoi pe primul meu nepoţel, toţi trei dezvoltându-se atât armonios sub mâinile părinţilor lor! Ei (copiii şi părinţii deopotrivă) erau “etalonul” meu la vorbit, la desenat, la sărit, la mers cu trotineta şi mai ştiu eu ce alte achiziţii ale vârstei post-bebeluşeşti…

Astfel că, atunci când întâlneam un copil care la doi ani vorbea foarte puţin sau deloc, făceam involuntar comparaţie cu nepoţelul meu care a început să vorbească foarte devreme şi foarte corect, cumva discreditându-l pe cel dintâi şi considerând că părinţii nu-l stimulează îndeajuns, că nu i se acordă suficientă atenţie, sau chiar imaginându-mi cum bietul copil zace abandonat zi lumină într-un colţ de casă, fără să-i adreseze nimeni niciun cuvânt… căci altfel cum e posibil să nu fi început să vorbească până atunci?!

Ştiam eu sigur, în ciuda tuturor informaţiilor şi afirmaţiilor din cărţile de psihologia copilului, că acolo unde natura nu este suficient de generoasă, dar mai ales grăbită cu dezvoltarea copilului, intervine super-abilitatea părinţilor de a scoate untul din pruncul lor şi de a-l învăţa orice, prin simpla putere a voinţei. A voinţei tuturor, desigur.

Apoi am aflat de venirea pe lume a măzărichilor mele şi am început să mă tem pentru mine… oare cum aş fi picat, în proprii mei ochi, să am copii “clasaţi” la coada listei, să nu vorbească suficient de devreme, să nu facă tumbe la comandă, să nu ştie măcar un “Căţeluş cu părul creţ” şi unu’-două cântecele până la vârsta grădiniţei?!… Dar m-am adăpostit imediat sub umbrela confortabilă a sarcinei gemelare: am aderat la ideea (unanim) cunoscută cum că gemenii vorbesc mai târziu by default, având limbajul lor propriu şi comunicând atât de bine între ei, încât abia spre 3 ani ajung să simtă nevoia comunicării verbale cu ceilalţi. Ceea ce mi se probase şi prin observarea directă a câtorva perechi de gemeni întâlniţi razant în decursul ultimilor ani. Să fim bine înţeleşi: oricum ar ieşi, copiii mei vor fi (cel puţin) la fel de “dejtepţi” ca şi ceilalţi, da?! 😀

Nu ştiu dacă statistic se probează această ipoteză cu adevărat (şi nici nu mai sunt interesată să aflu), ştiu însă că fetiţele mele se înscriu perfect în ceea ce am ales eu să cred despre gemeni… şi acum, la doi ani, sunt atât de “leneşe” în a vorbi cu mine, pe cât sunt de guralive ele între ele, pe limba lor.

Şi mai ştiu acum, din proprie experienţă, că oricât de mult vorbeşti cu propriul copil, oricât de corect, de atent, de variat, de melodic, de plin de intonaţie şi căldură, unii copii pur şi simplu vorbesc mai devreme, iar alţii mai târziu. Atât de simplu e.

Mi-s dragi toţi copiii, fie că sunt guralivi ca un moderator tv, fie că vorbesc peltic sau deloc! Dragi mi-au fost mereu, însă abia acum înţeleg că limbajul, cel puţin la vârsta de doi anişori, nu spune nimic concret nici despre “deşteptăcinea” copilului, nici depre precocitatea sa, nici despre cât şi cum se implică părinţii în dezvoltarea lui…

Fetele mele au făcut nu o dată dovada că stăpânesc o mulţime de cuvinte uzuale, însă evită să le folosească pentru că se înţeleg şi ne înţelegem mult prea bine cu ajutorul a doar câteva silabe. Între ele folosesc un pseudo-limbaj, cu cuvinte “adevărate” şi multe cuvinte care au sens doar pentru ele, dar sigur au un sens real – pentru că mereu îşi răspund una alteia, execută diverse comenzi, îşi dau feedback şi relaţionează exact ca doi oameni mari.

Vorbesc mereu cu ele, ştiu că sunt înţeleasă perfect încă de acum mai bine de un an, văd şi simt cât de bine ştiu să se facă şi ele înţelese şi nu-mi rămâne decât să am răbdare, răbdare, răbdare, aşteptând zâmbind momentul când vocabularul lor va expoda. Suntem extrem de aproape şi constat diferenţe enorme de la o zi la cealaltă: au început brusc, de câteva zile, să repete după mine foarte multe cuvinte, să încerce să le pronunţe singure, să le folosească din proprie iniţiativă atunci când au nevoie de ele şi să se bucure enorm atunci când se fac înţelese pe limba noastră, a celor mari… În fond, de ce să ne grăbim copiii?! Căci bine spune Andreea:

Presiunea o simt și părinții, încă de la început. De la comparațiile din parc (”Al tău știe culorile? Al meu de la X luni. Dar să numere? Ia zi tu, mami: uuunu, dooooi, teeeei…”) până la articolele ”specialiștilor” care abundă pe net, de peste tot primim mesajul că sunt lucruri pe care orice copil ar trebui să le facă la vârsta cutare, altfel fie noi, fie copilul avem o problemă. Noi că nu l-am ”stimulat” îndeajuns, el că nu ”progresează” conform schemei.

Cât de bine (re)simt acum toate acestea! Şi cât de relaxată am devenit în ceea ce priveşte vocabularul fetiţelor mele şi, în genere, în ceea ce priveşte orice aspect al “educaţiei” lor… Din fericire, pot să nu mă (mai) grăbesc niciunde. Şi promit solemn, aici, acum, că nici pe viitor nu am s-o fac, altfel decât în ritmul natural cerut de copiii mei.

Revenind la măzărichile mele, dacă până de curând scurtau orice cuvânt până la o pronunţie de două silabe, stâlcindu-l de abia mai ştiam eu – mama lor – ce înseamnă, spre disperarea lui tati şi a celorlalţi, acum ne distrăm cu un număr tot mai mare de silabe, chiar dacă repetate fără număr, doar pentru că sună bine pentru urechile lor! 🙂

Cam aşa sună vocabularul fetiţelor la doi anişori, în plus faţă de cuvintele de acum câteva luni:

cacacabal, cacabalu = caşcaval

cobolu = discoball-ul (globul disco, făcut din oglindă, agăţat de lustră)

comionu = camionul

minda = oglinda

binda, minda, bindjea, mindjea = mingea

bonu = balonul, baloane de săpun

puţii = lopăţica

hopa = toboganul

opa = sus, ridicare

bei = a bea, la toate formele posibile

dai = a da, la toate formele posibile

chide = deschide, închide

punie = a pune

cade = a cădea

dă-mi! = dă-mi!

vleau! = vreau! (la doi ani folosit pentru prima oară :))

ieu, tu = eu, tu (folosite întotdeuna corect)

mucu, muţii = muc, muci

ţsssuţsssi = suzi (suzeta)

“Papa bun!!!” = ciocolată şi alte feluri de papa bun 🙂

apte, untu, dzem, cănie, tsai, pânie, bânză (binză), ult, mocou, abla! = lapte, unt, gem, ceai, pâine, brânză, aiurt, morcov, halva ( :))

ochii, nasiu, guia, păiu, mâna, buta, unghii, pundu, ţsiţsi, ţinţii = ochii, nasul, gura, părul, mâna, burta, unghii, fundul, ţiţi, dinţii.

ţeţei = cercei

cana = cana

loşu = roşu

bedee = verde

pisiiiii = pişi (pipi)

cutiu = cuţu

cugie = a curge

pângie = a plânge

mina = lumina

piena = perna

punu, ponu = săpunul, şamponul

şziuşz = sus

cheia = cheia

tun, cubu = turn (de cuburi), cuburi

maie, micu = mare, mic (arătând obiecte mici şi mari)

uniu, doi, tei, patu, ţinţi, sase, sapte, opttt, nouă, deţe = 1… 10.

Ah… şi câte altele, care acum nu-mi vin în minte!

Fetele folosesc cu mare uşurinţă nume proprii: Emi, Iie (Ilie), Bali (Vali), Cala (Carla :P), Bobi, Nati, Ţopi / Sosi (Sofi :P), Maia, Maiana (Mariana) etc., imită majoritatea onomatopeelor animalelor domestice, ştiu că melcul face nani în căsuţa lui :), că raţa face “pa-pa!”, nu “mac-mac!” – asta după ce au ascultat live câteva raţe măcăind şi au înlocuit sunetul raţei aşa cum le-a sunat lor mai bine, ştiu că animalele mici sunt puii celor mari şi cei mari sunt mama şi tata lor, că puii ies din ou, că porumbeii dorm seara pe acoperişuri, că becul papă energie electrică (becu’ fiind, în continuare, membru activ al familiei noastre!) şi că ele sunt acum fetiţe mici şi mai mici decât ele sunt bebeluşii, iar mai mari sunt copiii fără scutecel şi cu agrafe în păr 😀 …

Propoziţiile devin din ce în ce mai elaborate, spre distracţia mea permanentă… De exemplu 😀 :

Mai, mama, ţinţii apa!… însemnând că vor să le dau periuţele de dinţi, udate bine în apă, ca să se spele singure.

Sau:

Ata nu tati Tombem! Ata mama Tombem da-da!… însemnând că pe telefonul lui tati nu avem (Talking) Tom şi (Talking) Ben, ci doar pe telefomul lui mami.

Sau:

Uite, mama, ata nu ţsiţsi Nati papa bun mnim-mniam apte… Ata bebe papa ţsiţsi mniam-mniam, nu ţsiţsi mama… Nu-i! adică o explicaţie elaborată, în timp ce eu mă îmbrac dimineaţa, despre cum ţiţi are lapte bun pentru bebe, dar Nati nu e bebe şi nu papă lapte din ţiţi, ci doar bebe papă… explicaţie ce se termină brusc atunci când ţsiţsi dispar de la vedere, sub sutien. 🙂

Exersăm zilnic culorile, jucându-ne cu cuburile sau arătând obiecte pe stradă, numărăm jucăriile sau alte obiecte, exersăm uneori şi formele, însă deloc literele şi cifrele, care pur şi simplu nu-şi au încă locul în activităţile noastre. În schimb am învăţat că roşu la semafor înseamnă că stam cuminţi şi aşteptăm, cu mama de mânuţă, iar când e verde traversăm strada serioase, fără să ne oprim sau să ne întoarcem din drum. 😀

Mami, eşti grozavnică! îi spusese acum multă vreme fetiţa unei bune prietene mamei sale, privind-o  plină de admiraţie. Mi-a plăcut atât de tare această replică, încât ani şi ani de zile nu mi-am imaginat că o mamă ar putea primi un compliment mai drăguţ de la copilul ei…

Însă, cu câteva nopţi în urmă, încercând să liniştesc o fetiţă smiorcăită şi neconsolată aterizată în patul meu, am luat-o în braţe şi i-am şoptit încet:

Şşşşşt, şşşşt… gata, hai să facem nani… somn uşor, mama te iubeşte tare…

Beste, mami! s-a auzit în întuneric, ca un ecou, o voce subţirică şi somnoroasă, în timp ce o mânuţă caldă s-a lipit lenesă de obrazul meu….

Related Posts

Share This

6 Comments

  1. Ioana

    La multi ani dragi Mazarichi!!

    Sa fiti fericite! Si sa va impliniti toate visele!

    Va pupam cu mult drag.

    • Carla

      Ioana, vă mulţumim mult!

      La mulţi ani şi Sabinei cea care ne-a urmat îndeaproape pe lista floricelelor! Să fie sănătoasă, să se înţeleagă bine cu frăţiorii ei mereu, să fiţi mereu o familie unită şi fericită!

      Vă pupăm şi noi cu mult drag!

  2. ella

    La Multi Ani Nati si Sofi.
    Ce frumos au crescut, e o varsta tare frumoasa la copii. Sa fiti fericiti toti 4.

  3. Manu

    La multi ani, dragilor! Abia asteptam, Sofi si Nati sa va auzim recitand si cantand si spunanad bancuri si mai stiu eu ce…Acusica!

    • Carla

      Dragă tuşi, sperăm să facem dovada simpaticului nostru vocabular cât mai curând, prin viu grai! 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.