2 ani

Mar 28, 2012 by

2 ani

Ar fi trebuit să scriu cu totul altceva în acest post atât de festiv. Şi ar fi trebuit s-o fac cu vreo 4 zile mai devreme, însă iertare măzărichilor mele, dar îmi lipsesc energia şi dispoziţia necesară unor astfel de compuneri. Fără niciun motiv anume, altul în afara unei supărătoare astenii de primăvară, cred.

Aniversarea, însă, rămâne în sufletul meu, acolo unde bucuria de a-mi vedea fetiţele crescând atât de frumos este mai presus de orice metafore, iar încântarea de a fi chiar EU mămica lor nu cunoaşte limite! A fi mama acestor fetiţe minunate este, pentru mine, cea mai frumoasă sărbătoare – o sărbătoare a întregii mele vieţi, pe care am aşteptat-o parcă mult prea mult, dar de care mă bucur în fiecare zi cu aceeaşi intensitate.

Şi nu trece zi, de doi ani încoace, în care să-mi doresc altceva în afară de a le fi acestor mogâldeţe mereu alături, de a le fi mamă şi prietenă, călăuză şi ajutor, mentor, doctor, sfătuitor, învăţător şi orice altceva vor mai avea nevoie pentru a parcurge un drum cât mai frumos în viaţă…

Cumva, fără ca eu să le fi spus vreodată ceva în acest sens, fetele au descoperit cum să mă şantajeze emoţional atunci când se supără pe mine. Eu le cert, le opresc să facă ceva nedorit de mine, le impun o restricţie care le supără sau pur şi simplu nu-s destul de promptă în a le face pe plac atunci când mă solicită cu ceva… moment în care se încruntă la mine, mă privesc acuzator, întind mâna cu degetul arătător îndreptat către uşă sau geam şi mă condamnă fără drept de apel:

Altu mama!!!

Mă întristez, mă prefac necăjită, las capul în piept, îmi îngrop faţa în mâini şi suspin ca într-un plâns înfundat, aşteptând o reacţie împăciuitoare din partea lor…

Vreţi altă mama?! Vreţi să plec şi să vină altă mama în locul meu?!…

Tonul lor devine brusc nesigur, tremurat, exprimând profunde îndoieli, cu atât mai drăgălaşe venind din sufletul unor fetiţe de numai doi anişori:

… Mmmm… daaa…

Daaa?! Vreţi să plec? Sigur vreţi să plec şi să nu mai fiu eu mama, să vină altă mama în locul meu?! plusez eu, ca să subliniez gravitatea deciziei…

– …

Le privesc furiş, printre degete. Nati parcă ar vrea uneori să încheie acest joc, însă aşteaptă întotdeauna o reacţie din partea Sofiei. Sofia, alteori, cedează mult mai uşor, apropiindu-se de mine, pupându-mă şi mângâindu-mă stângace pe păr ca să-mi treacă supărarea, timp în care surioara ei rămâne tare pe poziţii, aparent neînduplecată, supralicitând.

Daaa… altu…

Sunt tentată, de dragul jocului, să le tachinez şi eu, la rândul meu… Să mă prefac că plec, să ies teatral din câmpul lor vizual aşteptând zâmbitoare iminenta alergătură din urma mea, iar apoi pupăturile şi îmbrăţişările de împăcare. Câţi părinţi, bunici şi fraţi nu fac asta, aşa – vorba filmului… din dragoste, cu cele mai bune intenţii?! Ştiu, însă, că nici măcar în joacă, nu copil nu trebuie să creadă că mama lui l-ar putea vreodată părăsi. Ştiu că un asemenea gest, făcut chiar şi în intimitatea căminului nostru, le-ar putea speria pe fetiţele mele la fel de tare ca şi mimarea abandonului într-un loc străin (magazin, spaţiu de joacă, în vizită la cineva sau alte situaţii de gen)….  gest părintesc, atât de uzual, pe care eu îl percep ca pe o farsă de maxim prost-gust pe care i-o poţi face copilului tău.

Aşa că de fiecare dată îmi iau mâinile de la ochi, mă duc lângă fetiţele mele, le iau (cu forţa) în braţe şi le spun cât de mult le iubesc şi că nu o să plec de lângă ele niciodată, chiar şi de-ar fi să mă dea cu forţa afară din viaţa lor. Că oricât de tare ne-am supăra, eu sunt mamica lor, eu şi nimeni altcineva, iar ele sunt fetiţele mele şi nu o să le las singure niciodată.

Şi, după lumina din ochii lor şi surâsul complice de pe buze, nu mă-ndoiesc că e cel mai bun lucru pe care au nevoie să-l audă de la mine. Aşa construim încrederea una în cealaltă, siguranţa  şi sentimentele de securitate şi confort… Aşa construim acea lume frumoasă pe care visez eu să le-o ofer. Eu sunt lumea lor la fel de mult pe cât şi ele au devenit lumea mea. Lumea mea perfectă.

Ele cresc fericite, le văd şi le simt. Iar aceasta, de doi ani rotunzi şi plini, a devenit şi fericirea mea. Fericirea mea perfectă.

Related Posts

Share This

10 Comments

  1. alina

    La multi ani minunati inainte, frumuseti dulci!

  2. La multi ani din tot sufletul. Si felicitari mazarichilor ca au o asa mamica:)!

  3. Alina Popescu

    La muuulti,muuulti ani,chiar daca cu intarziere, dar din toata inima!Carla-draga-sa va creasca mari si sanatoase copilitzele! Si la cat mai multa fericire in 4!
    Ce tort minunat de frumos !!!!Va imbratisam!

  4. Madalina

    minunate fotografiile, fetitele,rochitele, voi, cuvintele, tortul cu Peppa Pig, totul 🙂
    La multi ani frumosi si plini de zambete!

  5. Corina Pintea

    E absolut minunat ce ai scris tu aici !!!! Deja ma vad cu fetitele mele…..sa va dea Dumnezeu sanatate si o lume tot asa de fericita si perfecta mereu!

  6. Elena

    La multi ani sanatosi si fericiti!
    Minunate fetite si minunata mama lor! Iti doresc sa-ti fie toate zilele frumoase ca cele de acum si sa fii mereu puternica si alaturi de fete.

    Imi amintesc ce mai plangeam cand citeam postarile tale in care povesteai despre maternitate si toate prin cate ati trecut. Ce frumos a aranat Dumnezeu lucrurile si ce minuni aveti alaturi!

    Si multumim de pontul cu Peppa Pig. Reusim si noi sa mancam la pranz datorita purcelusilor, sunt fenomenali 🙂 Stiu de dilemele tale cu privitul la desene, nici eu n-am pornit tv-ul de cand a aparut Vladut decat de vreo cateva ori, numeri pe degete…Totusi are voie acum la Peppa, si chiar a invatat multe. Povestim si seara la culcare despre ce vedem acolo (ne tot invartim intre cateva episoade 🙂 ).

  7. i love u’re mamagama t-shirt! 🙂 .. si tot aerul tau. Eu nu am simtit ca emani altceva in afara de fericire. 🙂

    Iar tu, draga mama a Mazarichilor, imi esti draga tare-tare. Sa va traisca sanatoase fetele iar voi sa fiti fericiti mereu alaturi de ele!

    Va imbratisez cu drag.

  8. Carla

    Va multumim frumos, ca intotdeauna, pentru urari! Speram sa vi se intoarcă măcar atât cât ne bucurăm noi de împlinirea lor! 😉

  9. Ioana

    Te-am descoperit aseara, citind despre regrete…si de atunci tot fur momente sa citesc, desi sunt in cea mai aglomerata perioada posibil. Sunteti frumosi…umani, perfecti in imperfectiunea voastra!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.