Pofta vine mâncând?

Jan 9, 2012 by

Prima dată când s-au întâlnit cu zăpada, la Păltiniş, măzărichile au fost derutate tare. Au păşit nesigure în mijlocul ei, au dat din picioruşe ca doi pisicuţi ce tocmai şi-au udat lăbuţele… apoi Sofia a decretat că ei nu-i place şi a ţinut-o într-o continuă smiorcăială până a ajuns din nou pe teren uscat. Ştiind că anul trecut a fost prea devreme pentru ele să-şi amintească fulguiala de pe năsucuri din timpul lungilor noastre plimbări cu căruciorul prin ninsoare, am luat refuzul Sofiei de a se împrieteni cu zăpada ca pe o primă întâlnire ratată între ele… dar am sperat că a doua şansă, ca întotdeauna, va salva ceva din ceea ce ar fi putut să fie începutul unei frumoase prietenii…

În dupamiaza aceasta, după o zi de ninsoare leneşă, am îmbrăcat fetele şi le-am “îmbrâncit” în mijlocul curţii, să ne bucurăm împreună de zăpada neatinsă de picior de cuţu sau copil din faţa scărilor.

“Îmbrâncit” e un fel foarte ironic de a spune, pentru că ne-a luat mai bine de jumătate de oră să coborâm cele 8-9 trepte din faţa casei, eu măturând treaptă cu treaptă şi arătându-le zăpada sub toate formele ei, cu poveştile de rigoare, iar ele urmându-mă cu neîncredere, treaptă cu treaptă, dar nu mai repede decât o ţestoasă ar fi parcurs acelaşi drum.

Apoi istoria s-a repetat. Natalia a plecat la plimbare prin curte, îmbufnată, lăsând însă curiozitatea să învingă… Sofia, în schimb, s-a agăţat de piciorul meu şi a început să plângă, cerându-se înapoi pe trepte. Odată urcată pe scări şi-a scuturat bine cizmuliţele şi a rămas să ne privească de acolo, nemişcată, cu lacrimi în ochi… Cu greu am convins-o să facem o plimbare până în curtea din spate, să vizităm căţelul cel zgribulit al proprietarilor noştri! S-a strecurt în urma mea, ca o umbră, lipită de zidul casei, păşind precaută prin cele câteva fire de zăpadă încă netopite… şi apoi cu greu şi-a urmat surioara, câţiva paşi, prin “nămeţii ameninţători”. Aceştia sunt nămeţii:

Iar atunci când, din greşeală, s-a împiedicat şi a căzut în genunchi, cu mânuţele în zăpadă, a plâns neconsolată până am intrat în casă, cu ea agăţată de gât. Şi nici vorbă s-o mai pot lăsa jos.

Acum mă întreb… şi vă întreb, din experienţa creşterii copiilor voştri: avem şanse, iarna aceasta, să ieşim la săniuş? 🙂 Pentru că mie îmi pare că va fi o problemă, în următoarele zile, să o mai scot pe Sofia din casă, chiar şi pe sus! După ce am intrat în casă s-a proptit în geamul de la uşa balconului şi a continuat să plângă, arătându-mi acuzator cu degetul zăpada de afară şi repetându-mi, fără oprire: Nu tai-tai! Nu tai-tai! Nu tai-tai!

Related Posts

Share This

17 Comments

  1. Bianca Igarelu

    🙂 draga de ea! Speram sa-i treaca:)sau cantecelul ei preferat va fi “vine vine primavara”!

  2. Marlena

    Cit pot fi de dulci!!!

    Incearca, daca veti avea zapada, direct in sania dubla – sa aiba si participarea surorii curajoase, poate-poate isi va invinge frica;).
    Succes maxim:)!

    • Carla

      Păi nu aven sanie, tocmai aici e problema… că nu ştiu dacă are rost sau nu să-mi bat capul acum să cumpăr sanie, dacă nu am şanse să o folosesc… 🙂

      Deşi voi încerca, sper să-i placă după 2-3 plimbări… Zăpadă să fie!

  3. Bianca

    Noi am reusit abia anul trecut pe vremea asta sa-i scoatem la sanius, dar au fost mai multe zile cu zapada si au avut timp sa se obisnuiasca. Acum nu-i mai scoti din zapada, dar nu sunt mari fani ai saniilor 🙂

    • Carla

      Bianca, la mulţi ani! Sper să devenim şi noi fani ai zăpezilor, ar fi păcat să pierdem aşa o bucurie acum, că suntem în regiune muntoasă… la Timişoara nuninge mai mult de două-trei zile în an.

  4. Bianca

    P.S. Ar trebui sa ne mai intalnim… :))

  5. ce haioase sunt! Eva a iubit mereu zapada, si acum abia asteapta sa ninga, dar nepotica mea a trecut printr-o astfel de etapa. La 2 ani, o duceam numai in brate, nu voia sa puna piciorul pe zapada. Iarna urmatoare parea sa nu-si aminteasca nimic, ii placea mult la sanius.
    Poate daca le faceti un om de zapada, sa vada ca e prietenoasa si interesanta?

    • Carla

      Andra, cred că încet-încet se va acomoda şi Sofia cu zăpada… nu ştiu de unde teama aceasta, sau neplăcerea… Nu le e rece la picioruşe, cizmuliţele sunt de foarte bună calitate, nu le-am lăsat mult la joacă, iar zăpezile întâlnite au fost subţiri… nimic ameninţător. Încercăm şi cu omul de zăpadă cu proxima ocazie, între timp s-a topit zăpada aceasta. 🙂

  6. e posibil ca direct pe sanie sa reactioneze altfel. la anul insa va fi mai bine, ai sa vezi. hunii tot asa au fost in primele doua ierni, extrem de reticenti la zapada. si la tot felul de alte lucruri noi 🙂

    • Carla

      Sunt în căutare de săniuţă acum… voi aveţi vreun model anume, îmi poţi face vreo recomandare de săniuţă dublă?

  7. Pupam Mazarichile asa ca de inceput de an!!

    Nici Sabinei nu i-a placut zapada anul acesta si a plans de suparare ca i s-au “murdarit” ghetele.
    Insa la prima iesire impreuna cu baietii i s-a schimbat complet parerea despre zapada. Iar acum e tare fericita cand vede ca ninge si ar merge doar pe unde e zapada mare.

    Poate daca le duci intr-un parc unde sa vada cum se joaca alti copilasi vor copia si ele din entuziasmul lor.

    • Carla

      Ioana, la mulţi ani fericiţi şi numai împliniri în noul an! Trebuie să încerc şi varianta cu parcul, la următoarea zăpadă… şi pe cea cu săniuşul. Şi sper să-i treacă, altfel voi face braţe lungi iarna aceasta! 😀

      Vă pupăm!

  8. Elena

    Sunt tare dulci fetele, cu nasucurile lor inghetate.
    Iarta-ma pt off-topic. Ce ghetute aveti? DIn alea care au partea de jos din cauciuc?
    Noi asteptam zapada cu interes, dupa ce tot analizam ‘zapezi’ prin congelator (dar la Constanta nu cred ca vine anul asta…).

    • Carla

      Elena, cizmuliţele sunt cu talpă normală, de cauciuc tare, iar în interior sunt îmblănite şi pe talpă, şi pe picior. Au şiret şi fermoar lateral, izolat să nu intre apă. Exteriorul e din ceva lucios şi impermeabil, izolant termic. Marca este Kovo şi sunt luate de la Humanic….
      Ăăă, te interesau toate aceste detalii? 🙂

  9. Larisa

    Oooo, credeam ca numai fiica-mea e mai fricoasa! La fel si ea a inceput sa maraie cand a calcat pe zapada si sa nu mai vorbim cand a cazut in fund…hahaha!!!

    • Carla

      Aşa am păţit şi noi! 🙂 Dar acum e mai bine, într-una din zile am făcut un om de zăpadă şi le-am distrat pe fete, aşa că au uitt să se mai smiorcăie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.