Tu eşti alături de Bibi?

Dec 9, 2011 by

Suflete mari îşi dau mâna în jurul acestui omuleţ de-o şchioapă… Povestea lui Bibi iese din anonimat şi primeşte suportul a tot mai mulţi oameni, anonimi sau nu.

“Săptămîna trecută, un fotbalist s-a oprit pentru un moment şi a donat tricoul în care a înscris golul cu numărul 200 din cariera sa. Ionel Dănciulescu şi-a oferit bucata dragă de echipament pentru un băieţel de un an şi jumătate care suferă de anemie Blackfan Diamond şi are nevoie de transplant de măduvă. Şi-a pus şi colegii de echipă să-l semneze, iar acum tricoul îşi aşteaptă cumpărătorul, pentru ca o viaţă fragedă şi începută dezarmant de prost să aibă o şansă.

Simplu, nu? Mai simplu decît toate schemele, tactica, presiunea înaintea unui derby, tensiunile cu galeria. Mai uşor decît cantonamentele, deplasările, decît toate victoriile şi eşecurile de pe pămînt. Mai uşor decît începuturile sau finalurile de carieră. Iar Dănciulescu cunoaşte cel mai bine acest sentiment, pentru că nu se află la primul gest cu parfum caritabil.”

Întreaga poveste o puteţi citi aici.

Celor prea puţin familiarizaţi cu fotbabul – asemeni mie – le voi spune doar că atacantul lui Dinamo “recidivează” cu acest gest umanitar, tricoul său marcând golul cu numărul 100 fiind, de asemenea, oferit în scopuri caritabile. Primul său tricou a adunat 5050 lei. Oare cine va oferi mai mult pentru Bibi?

Apoi, dar în ordine complet aleatoare, vreau să v-o prezint pe Dana. Dincolo de muzica ei, de proiectele ei muzicale solo sau alături de băieţii de la Hi-Q, Dana Nălbaru este mamă. Dana e sensibilă, inimoasă, o persoană cu totul specială. Dana scrie frumos, la fel de frumos pe cât de frumoasă îi e vocea, Dana cântă pentru copii, face prăjituri pentru ei, organizează activităţi în cafeneaua ei minunată, iar acum Dana luptă şi cântă pentru Bibi. Iată cuvintele ei

Cand am ajuns Bibi dormea si am aruncat repede ochii peste fotografiile lor de familie. L-am vazut in ele pe pitic, langa mama si tatal sau, fericiti impreuna. Ma simteam ciudat pentru ca m-am gandit ca si noi suntem la fel… eu, Dragos si Sofia. Doar ca, Slava Domnului… Sofia e sanatoasa. Nimic din felul in care arata sau se poarta Bibi nu te-ar face sa crezi ca e bolnavior… Din pacate, el este bolnav si, daca nu il vom ajuta va muri. Sufera de o forma foarte rara de anemie si, se lupta cu ea de un an si cinci luni…adica de cand s-a nascut. Cand l-am vazut pe Bibi am avut certitudinea ca nimic nu e intamplator. S-a trezit la scurt timp dupa ce am ajuns, ne-a inspectat din bratele mamei sale si, dupa ce s-a obisnuit cu prezenta noastra acolo, ne-a luat pe rand la joaca. Rade mult si are ochii la fel de albastri ca ai Sofiei mele. Si e atat de iubitor… Privindu-l in bratele mamei sale, pupand-o si tinandu-i obrajii intre manutele mici, mi-am amintit de mine si Sofia cand era de varsta lui… O minune…
[…]Nu uitati ca suntem aici, pe Pamant, pentru a fi alaturi unii de altii, ca, in realitate, nu suntem niciodata singuri si…ca fiecare om care crede asta face diferenta si va face ca, intr-o zi, lumea sa fie-n pace… Va rog sa nu uitati ca exemplul pe care il dam copiilor nostri este cel care va schimba lumea, pentru ca ei vor invata de la noi ce inseamna sa ajuti si cata implinire ai cand faci asta.

Va multumesc si sper…

Muzică şi versuri: Dana Nălbaru.

______________________________________

Nu uita!!!

SMS la 848 –  2 euro, în toate reţelele de telefonie mobilă. Numai in perioada 10-16 decembrie.

Sau poti suna la urmatoarele numere, în reţeaua Romtelecom:

0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
.

Bibi îţi mulţumeşte!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.