În casă nouă. Din nou.

Nov 9, 2011 by

În casă nouă. Din nou.

Dar să începem cu începutul:

* 23 de saci menajeri de 220 l (cei mai mari existenţi pe piaţă, comparaţi-i cu o cadă de baie care are – în medie – până în 200 l).

* aprox.  30 sacoşe cu “de toate”.

* 7 valize mari şi genţi de voiaj.

* mobilier: 2 pătuţuri de lemn, 2 balansoare de răchită, două balansoare de pânză, 4 scaune pliante şi 2 fotolii, 2 măsuţe de lemn, 2 scaune de masă, cărucior, 2 leagăne de exterior, piscină gonflabilă pe care nu am mai avut timp s-o dezumflăm. 🙂

*electrocasnice: 1 televizor imens, cuptor cu microunde, robot de bucătărie, aparat de pâine, alţi roboţi mai mici, calculator, laptopuri, aspirator, alte aparate electrice de tot felul.

* jucării mari (2 maşinuţe, 2 căluţi-balansoar, 1 leu premergător) şi 2 saci de jucării mici.

* veselă (de bucătărie) cât pentru o nuntă… tocmai am realizat că am mai mult de 10 seturi de pahare, de diverse dimensiuni…

* mult peste 50 de cutii de pantofi (aş spune aproape 100, dar poate exagerez).

* chitară, aparat de abdomene, aşternuturi, plapume, pături, obiecte de decor, tablouri, suveniruri din vacanţe, vaze, flori uscate, flori vii (un balcon de ghivece).

* covoare (dintre care unul de 3x4m).

* o cămară plină de murături, gemuri, bulioane, compoturi, conserve.

* bonus: 2 saci cu peste 100 de sticle şi borcane goale.

* cărţi, colecţii de reviste, cutii întregi de hârtii, acte, garanţii, facturi şi chitanţe.

După ce am început să-mi împachetez casa şi am constatat, cu stupoare, câte boarfe am adunat în numai 4 ani, am decis că – pentru mutare – un microbuz nu ne e nici pe departe suficient. Aşa că am optat pentru un camion de 3,5 tone… şi bine am făcut, pentru că am reuşit să-l umplem. 🙁

Cu 4 ani în urmă, m-am mutat la Cluj cu câteva genţi de haine, vreo 30 de cutii de pantofi, nişte cărţi, decoraţiuni, 1 calculator, 1 televizor, o plapumă, nişte bunătăţi din cămara mamei şi alte mărunţişuri femeieşti, inutile dar binenţeles indispensabile. Am făcut 2 drumuri Timişoara-Cluj, ticsind maşina şi în portbagaj, şi pe bancheta din spate, şi pe locul liber din drepta mea… D. a venit şi el, cu trenul, din oraşul lui, cu mult mai puţin: în total 4 genţi, în care reuşise să înghesuie tot ce avea. Sau, mai corect, tot ce avea nevoie pentru o viaţă nouă. Ne-am mutat împreună într-un apartament cu o cameră; aveam un dulap de dormitor cu 3 uşi, 1 servantă cu dulăpior şi sertar, plus o debara cu câteva rafturi… în care am reuşit să aranjăm tot ce aveam.

Apoi au urmat achiziţiile: azi aspirator, mâine aparat de pâine, poimâine foehn nou, apoi blender, storcător, prăjitor, măcinător, sterilizator, aparat salin, cafetieră şi orice alt aparat electrocasnic mi-a căzut în faţa ochilor, plus perne, pături, lenjerii şi orice altceva îşi mai are locul într-o casă “respectabilă”. Cumpărăturile de haine şi încăltăminte au curs şi ele pe bandă rulantă, fără a mă îndura vreodată să renunţ măcar la un tricou din vechea garderobă.

Ne-am mutat la casă, am avut două camere spaţioase, cu dulapuri mari şi vechi – însă încăpătoare cum numai dulapurile vechi pot fi, cu pod, garaj, şopru… am fost fericită cu atâta spaţiu de depozitare! Au venit pe lume măzărichile şi casa s-a umplut din nou, ba chiar a devenit neîncăpătoare pentru toate dublurile de care aveam nevoie, de la scăunele de masă la orice jucărie pe roţi. Am continuat să cumpăr, să cumpăr, să cumpăr… rămânând mereu clientă fidelă a hypermarket-urilor,  mall-urilor şi magazinelor de orice fel, victimă sigură a “reducerilor” şi “super-ofertelor”. În casa noastră poţi găsi orice îţi trece prin minte… absolut orice! 🙁

Iar acum iată-mă încărcând un camion întreg de obiecte. OBIECTE.

Cineva foarte drag mie îmi scria de curând, referitor la această problemă a mea cu “a poseda” lucruri materiale:

Tot ce vad eu sunt fete cazute si priviri goale, pungi de cumparaturi, masini in rate, gunoieri si postasi robotici, copii razgaiati ca niste maimute fara par, ce inghit cantitati spectaculoase de program de televizor si jocuri video, adulti ce au uitat de mult de ce se trezesc in fiecare dimineata urmand o rutina subtil impusa asupra lor de ‘mersul firesc al vietii in societate’, carti de credit si lanturi de mancatorii.

Oamenii sunt niste cochilii goale, fara talent, fara asteptari de la sine, fara vise si goliti de sperante mai mari de un salar, o masina si o casa in rate, mobil si laptop…si toate acestea fara a se intreba macar o data: pentru ce?! sau de ce doar atat?!

[…] Stiu ca nu te ajuta afirmatii de genul ‘sunt doar chestii materiale’…ceea ce poate ajuta este sa te asezi intr-o seara si in loc sa fantasmezi despre ce si cum urmeaza sa amenajezi, sa te gandesti doar pentru o seara la ce-ar fi daca totul s-ar pierde de-odata in acele mii de moduri in care nu ne place sa ne calculam posibilitatea de a pierde totul.

Testeaza maybe ce emotii te incearca in acel moment si daca acelea sunt mai putin intense decat cele ce te incearca cand te gandesti la ce si cum sa cumperi pt home, it’s all gonna be all right, your soul will be fine.

Dacă, înradevăr, visele şi speranţele mele nu mai ştiu să se înalţe mai sus de atât?!

Nu am găsit o seară tihnită în care să mă gândesc la toate acestea, dar am făcut-o în timp ce priveam cum lucrurile noastre sunt încărcate în acel camion. Am păstrat în maşina mea doar o servietă cu acte importante, laptopurile şi aparatele foto. Restul, m-am gândit la rece, poate să se mistuie… sigur, mi-ar fi părut rău, mai ales după lucrurile fetelor. But again, lucruri… Obiecte. Nimic din ceea ce posed nu e de neînlocuit.

În fond, există magazine de unde aş putea cumpăra totul, din nou, de nou… nu-i aşa?! 😐

Iar apoi am ajuns acasă. Am păşit cu teamă în noua mea casă, scotocind cu privirea fiecare colţişor, numărând treptele, fluturând perdelele în dreptul ferestrelor, in mintea mea rulând cu maximă repeziciune un program de amenajări interioare ce căuta un loc nou fiecărui lucruşor al nostru, aşezându-l mental în diverse poziţii, în diverse locuri, în diverse încăperi…

Am descărcat bagajele în aceeaşi zi, pierzându-mă printre saci, răscolind totul în căutarea câtorva obiecte imediat necesare: pijamale, periuţe de dinţi, aşternururi de pat… Mare greşeală, însă în vâltoarea mutării nu mai reuşisem să fac un bagaj separat cu lucrurile de care ştiam că voi avea imediată nevoie.

Acum avem 4 camere mari, dulapuri, dressing, cămară şi un subsol în care s-ar putea amenaja lejer încă un apartament cât cel din care tocmai ne-am mutat. Au trecut două săptămâni de când despachetez şi deretic de dimineaţa până seara, iar bagaje au fost destule… suficiente ca livingul să fie de nelocuit.

Chiar dacă totul e nou şi curat, am simţit nevoia – ca întotdeauna – să încep prin a aspira, spăla şi freca fiecare colţişor al casei, împreună cu spălatul geamurilor, al uşilor, al podelelor, trasul mobilelor şi mutarea lor prin casă… schimbatul a tot ce puteam schimba (de la perdele de duş până la preşul de la intrare), curăţatul tapiţeriilor şi, când terminăm, avem o grămadă de lucru în curtea casei, unde toamna îşi face de cap atât de frumos, aşterând covor greu de frunze în calea măzărichilor proaspăt ieşite la joacă.

Au urmat apoi dulapurile, aranjarea hainelor, mutatul dintr-o cameră în alta, rearanjatul într-o altă ordine… Cutiile cu mărunţişuri mi-au dat cel mai mult de furcă; a fost un chin să găsesc un loc fiecărui lucru, un loc unde să-mi fie la îndemână – dar să nici nu încurce, unde să fie bine depozitat – dar să nici nu ocupe mult spaţiu,  unde să nu-mi stea în cale – dar să nici nu uit unde l-am pus… 🙂

A fost nevoie să securizăm întreaga casă, pentru protecţia măzăricilor… izolarea prizelor, a cablurilor, blocarea uşilor dulapurilor şi  a sertarelor, îndepărtarea obiectelor periculoase şi depozitarea lor în locuri inaccesibile fetelor… Cine a trecut prin această etapă ştie că nu-i deloc uşor să păstrezi jumătate din casă la înălţime, ridicând totul deasupra ariei de acţiune a unor copii care încearcă zilnic să cucerească Universul…

În sfârşit, am decorat puţin locul, personalizându-l cu câteva obiecte decorative… şi, iată-ne, după două săptămâni, răsuflând uşuraţi: în mare parte, instalarea în casă nouă e gata. Îl mai aşteptăm pe tati să-şi facă timp pentru a monta câteva lucruri, mai căutăm câte ceva de cumpărat… Dar suntem “acasă”, ne simţim bine şi ne place sub noul nostru acoperiş!

Related Posts

Share This

12 Comments

  1. Lavinia

    hello- ma bucur mult pentru voi! Suna mult mai bine decat ultimele postari 🙂 asteptam nouatati despre mazarichi- cum se mai joaca, ce mai papa- ce isi mai povestesc 🙂

    Va dorim sa veti o sedere cat mai frumoasa in noua voastra casuta – suntem sigure ca voi faceti orice loc frumos!
    Va pupam,
    Lavinia si buburuzele

    • Carla

      Lavinia, categoric sună mai bine… M-am remontat! 😀

      Mulţumim de urări, sunt decisă să fac să ne fie cât mai bine aici!

  2. alina

    Sa va fie de bine, sa fie intr-un ceas bun si s-o stapaniti sanatosi. E tare frumoasa. E bine sa ai radacini. Iar lucrurile sunt exact ceea ce facem noi din ele. 🙂

    • Carla

      Mulţumesc, Alina! Chiar şi fără rădăcini, o să am grijă să mă menţin proaspătă şi mereu în linia întâi a vazei! 😛

  3. Cris

    e foarte frumoasa casa! poti sa traiesti o viata acolo, la cat e de frumoasa!

    • Carla

      Cris, e frumoasă… dar nu ne aparţine. Şi totuşi deja ne simţim ca acasă în ea, e mare lcuru să poţi gândi pozitiv!

  4. Sa fie intr-un ceas bun!

  5. Ma bucur ca ati reusit:).
    Sa aveti multe bucurii sub acoperisul casutei voastre!

  6. sa va fie cu noroc, in noua casa! si multa sanatate tuturor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.