Din puţul gândirii

Nov 10, 2011 by

Din puţul gândirii

Şi care sună cam aşa:

Dacă vorbeşti sincer despre viaţa ta, eşti o gură-spartă ce nu ştie să-şi spele rufele în familie.  Dacă scrii doar despre lucrurile frumoase din viaţa ta, eşti o prefacută ce incearcă să creeze iluzia unei vieţi perfecte, mult departe de adevărata ta nefericire.

Dacă vorbeşti de alţii, eşti bârfitoare şi rea. Dacă nu vorbeşti, eşti anostă şi n-ai opinii.

Dacă ascunzi lucrurile triste sub preş, eşti nesinceră şi… neinteresantă. Iar dacă vorbeşti despre ele, împovărezi oamenii din jurul tău cu griji care nu le aparţin.

Dacă te-ntinzi la glume, eşti mitocană şi jigneşti. Dacă omori umorul şi te fereşti de el ca de tămâie, eşti anostă şi n-ai niciun haz.

Dacă ai mai mult, eşti lăudăroasă, materialistă şi infatuată. Dacă ai mai puţin, eşti nedemnă de prietenia celor cu mai mult.

Dacă ai prieteni mulţi, eşti superficială. Dacă ai puţini… ai prea puţini! Sigur, asta înseamnă că e o problemă cu tine.

Dacă răspunzi la provocări, eşti obraznică sau chiar mahalagioaică. Dacă nu răspunzi nimic, eşti insensibilă şi indolentă.

Dacă taci, eşti laşă. Dacă ripostezi, eşti rea.

Dacă te plângi, exagerezi cu lamentările. Dacă nu te plângi, faci pe viteaza ca să impresionezi.

Dacă eşti puternică, bravezi. Dacă eşti slabă, nu eşti decât o femeiuşcă răsfăţată.

Dacă oferi totul, eşti naivă. Dacă nu oferi nimic, eşti cinică. Iar dacă oferi comme ci, comme ça rămâi o oarecare. Anostă ca o zi de joi, 10 noiembrie 2011.

Şi ar mai fi. Dar nu vreau să-mi sece puţul dintr-atât. Deziluziile sunt mai grele decât orice supărări.

*****

Am primit grave acuze cum că eu nu sunt eu şi că a-mi pune viaţa pe tapetul unui blog e o prostie de neînţeles pentru “oamenii mari”. Palmele au venit tocmai din partea celor pentru care am făcut acest lucru. Predictibil, dar totuşi ironic… şi, mai ironic de atât este că am învăţat atât de bine să ascundem ce simţim cu adevărat, încât nu ne mai mişcă nimic. Şi nimic nu mai are forţa unui vulcan de a arunca afară din noi, măcar într-o explozie gălăgioasă de furie şi fum, ceea ce ne manâncă pe dinăuntru coaja asta fragilă, mai fragilă decât coaja unui ou, ce ţine loc de casă sufletului nostru galben şi pufos. Câtă gingăşie în tot acest cinism!

Sunt şi eu om mare, îmi asum deciziile, îmi asum opiniile, îmi asum şi consecinţele lor. Fără a mai tolera să mi se spună ce şi cum să scriu aici – atâta vreme cât nu fac referire la persoane anume şi nu lezez intimitatea nimănui cu “indiscreţiile” mele – îi invit politicos pe toţi cei care au o problemă cu scriitura mea “idilică” să închidă pagina şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi, căci numai dacă eu n-aş fi, despre mine nu s-ar mai povesti. Sau… poate preferaţi the hard way, which is also the funny way. Sau daţi-mă în judecată.

Doamne-ajută, mă alienez. Mai mult decât oricând, mă simt bine printre cei “contaminaţi” cu microbul blogurilor, pentru că aşa am descoperit persoane extraordinare, cu poveşti de viaţă minunate, cu experienţe din care am învăţat enorm, cu o karma ce îmi ridică moralul orice (mi) s-ar întâmpla. Şi ştiţi ceva? Nu dau doi bani pe faptul că X-uleasca sau Y-uleasca ar fi – în realitate – altfel decât încearcă să se ofere pe blog, pentru că îmi ajunge ceea ce ştiu, ceea ce citesc, ceea ce găsesc frumos sau util în cuvintele lor.

În viaţa “reală” e mult mai greu să-ţi asumi prietenia unui om, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, cu calităţi şi defecte, cu bune sau cu rele intenţii, cu expresia unui surâs sincer pe chip, laolaltă cu un zambet fals, dar care te poate păcăli oricând… tocmai pentru că dai zâmbetelor sale aceeaşi valoare, le codifici mereu pozitiv în binar, le atribui garanţia unui “bine” acolo unde lumea ta se împarte numai între bine şi rău, între prieteni şi cei care-ţi sunt indiferenţi, fără nuanţe, fără mijloc, fără noimă.

Parafrazând o maximă despre eficienţa muncii… mie nu mi-e frică de prieteni, pentru că am învăţat să mă feresc de ei.

*****

Am descoperit două cuvinte chiar mai grele decât “Iartă-mă!“. Ele sunt… “Te iert!“.

*****

Uf, că tare-mi mai place să scriu!

p.s. O să fiu de comitet şi n-o să închei cu “Dacă îţi pasă, pune asta pe peretele tău!” 🙂

Related Posts

Share This

16 Comments

  1. nicoleta

    Initial m-am amuzat citind prima parte a postarii tale de azi..atat de trist, atat de adevarat, atat de amuzand daca poti privi detasat opiniile celor care nu obosesc sa judece si sa critice.. totusi, a doua parte m-a intristat si sper ca e “preluata” din alte “surse”, nu sunt sentimentele pe care le-ai trait, simtit, care te-au framantat macar o clipa.. nu vreau sa cred ca cineva ar putea ar putea sa faca asemenea afirmatii de care aminteai mai sus, dar totodata ma bazez pe inteligenta ta de a sti sa faci fata cu succes tuturor “acuzatiilor” de genul asta si de a intoarce cuvintele impotriva celor care au o asemenea atitudine! totul cu un zambet plin de siguranta si de incredere in sine si tot ce conteaza cu adevarat pentru tine!

    • Carla

      Nicoleta, e simplu să priveşti detaşat atunci când ai de-a face cu opiniile unor străini.

      Însă atunci când asemenea remarci vin de la cei foarte apropiaţi, se schimbă mult contextul şi nu e aşa uşor să laşi lucrurile în aer, fără a mai privi înapoi…

      Să zâmbim, deci! 🙂 E cel mai bun medicament!

  2. alina

    Big hug. Stiu perfect ce simti! Din pacate. Dar tu scrie in continuare. De fapt, pana la urma, pentru tine o faci! 🙂

    • Carla

      Big hugs back! Din păcate pentru ceilalţi, voi continua să scriu! 😀 Cu şi mai mare plăcere, pentru că de multă vreme am sute de gânduri şi idei în minte, numai bune de aşternut pe celălalt blog al meu, abandonat nedrept de atâta vreme, acolo unde pot scrie fără rezerve chestii “de oameni mari”… Doar puţin timp să-mi fac!

  3. Daca am sta sa ascultam toate opiniile si parerile celor din jur nu am mai face nimic, dar absolut nimic pentru ca nimic din ce facem nu va fi suficient de bine, niciodata.
    E greu, traiesc pe pielea mea sentimentul, dar asta e.
    Pe mine personal m-a ajutat blogul chiar si atunci cand a fost nevoie sa plang, pentru ca de multe ori in cotidian nu avem ragazul sau intelegerea si suprinzator am gasit si pe umarul cui, ceea ce mi s-a parut fantastic si extraordinar si sunt inmiit recunoscatoare.
    Te imbratisez si fa intotdeauna ceea ce simti tu ca e bine pentru tine, pentru voi.

    • Carla

      Roxana, primesc gânduri bune întotdeauna din partea ta… mulţumesc.

      Eu nu plâng pe blog, nu-mi permit luxul ăsta nici măcar alături de cei din casă, nu vreau să-mi fie exploatate slăbiciunile… însă lucrurile frumoase m-au inspirat întotdeauna şi mi-a făcut reală plăcere să le înşir aici, ca într-un caiet de amintiri plin de momente speciale.

      Numai bine să ai în continuare şi… să fii cât mai optimistă mereu!

  4. szqwer

    Eu ma amuz ,zau! Tu inca te mai superi ca te acuza X si y de ce scrii tu pe blogul ta?Hai ca mai pusa la zid decat mine nu a fost nimeni in bloogosfera asta :-D.Eu zic bancul cu “piciule, iti cade parul?” si merg mai departe.Cui nu-i place e scriu eu sau tu sau alt blogger, sa citeasca ce si pe cine doreste.E simplu…
    Tu scrie aici ce si cum vrei, e casa ta, e locul tau, faci ce vrei, cand si cu cine poftesti.
    Mai bine scrie-ne niste frumuseti de pe la Sibiu, ca eu am fost acolo doar o data dar m-am indragostit de orasul ala.va pup fete cucuiete sibiene 😀 si da un big ignore !

    • Carla

      Ei, sigur, ştiu că tu te amuzi! 😀 Tu chiar eşti exemplu de gazetă la capitolul ăsta, serios!

      E simplu întradevăr, când ai de-a face cu opinia altora din blogosferă. Însă atunci când acuzele vin din familie sau de la cei mai buni prieteni, e mai greu să te remontezi…

      Vine-vine şi povestea cu Sibiul! 😉

  5. fedoriciul

    Am citit de curand ceva destept ce in traducere ar suna cam asa: ‘criticul este infirmul ce da lectii de atletica’. Nu e mister ca judecata, critica se naste din frustrare ce rezulta din lipsa de incredere in sine. Cand ne simtim mici si neinsemnati se activeaza negarea fortificata de ura fata de orice in mod normal am aprecia sau maxim ignora cu un zambet sincer.
    Eu am considerat mereu internetul a fi un spatiu magic care pe langa un ocean de informatii ne ofera libertatea de a alege, a rationa dupa propriul model de gandire, a ne inspira din mii de izvoare in acelasi timp si a construi imagini din peisele alese de propria noastra putere de descriminare cu ajutorul careia in timp ne construim asa numita ‘intelepciune’.
    In mai putine cuvinte: esti libera sa scrii ce vrei. daca vrei sa dai detaliile ultimei miscari intestinale n-ai decat, a citi sau ignora aceasta informatie is a click away pentru oricine. De data ce cutarestii ajung sa-ti citeasca posturile ineamna ca pe langa o imagine de sine piticeasca mai sunt inarmati si cu o curiozitate morbida si prin critica nu incearca decat sa para ei mai destepti decat insasi popa. Lasa-le acesta impresie si daca vrei sa le raspunzi cu ceva in mod obligatoriu “:)’ e suficient (trust me, e ca usturoul pentru vampiri si sub mantia jignirii poate ii va ajuta intr-un final)
    Se zice ca cei mai greu de iubit oameni din lume au cea mai mare nevoie de iubire…
    p.s. daca pe tine te deranjeaza in asemenea masura critica lor, it’s time for a vacation, introspectie asupra a de ce anume iti pasa tie atat de mult de parerea oricui cand in final propria ta parere e singura parere reala, pura si neinfluentata (!) din existenta ta.

    • Carla

      Cuzzzy dear, always in the right place, at the right time…
      >>>>>>>>>>>>>>>>:d<<<<<<<<<<<<<<<<

  6. keep up the good work, Carla!
    am trecut si eu prin asta, am sters-o cu buretele, nu ma mai paote atinge (aproape0 nimic 🙂
    pupici!

  7. camelia

    Slava Domnului, Carla, ca iti place sa scrii.
    Iti multumesc pentru asta, pentru ca pe mine ma bucura, ma incanta si ma emotioneaza intotdeauna postarile tale.
    IARTA-I (IARTA-LE) si scrie mai departe! Important este sa faci ce faci ce si cum iti este TIE bine.
    Succes!

    • Carla

      Mulţumesc, Camelia… dacă nu mi-ar place să scriu, atât cât ştiu, nicio laudă nu m-ar mai ajuta să fac asta.

  8. Mona Hrincescu Lașac

    Carlitu’ , nu stiu daca mai conteaza inca o parere, dar… SCRIE, CA SCRII BINE! am zis? am zis! si sa stii ca eu is tare mandra ca pot sa zic: stiti, ea, fata asta care scrie, care a plecat de acasa, i-a fost dor, s-a intors, a plecat iara, a avut burtica mare si acum are doua scumpete de fete, fata asta careia uneori ii e probabil foarte greu, dar trece peste orice si dupa o lacrima vine intotdeauna soarele.. fata asta faina… e vara-mea!
    Te pupicesc cu tot dragul din lume si sunt mandra de tine! 🙂

    • Carla

      Mona, scriu, scriu! Cu cât rămân cu mai puţini prieteni, cu atât mi-e mai necesar să scriu… şi mai mare plăcerea de a o face.

      Şi eu sunt mandră tare de tine, te admir pentru tot ce faci! Te pup cu dor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.