Prima atingere, primul supt…
Anul trecut am povestit despre experienţa mea ratată, în încercarea de a alăpta. Am pus mult suflet în acel text, multă tristeţe, furie, regret şi din nou tristeţe… iar comentariile au fost pe măsură. Vreau să cred că, dincolo de toate acele cuvinte dureroase şi grele, fiecare persoană ce a ajuns să citească informaţia din acel post a găsit ceva de învăţat din greşelile mele sau din experienţa celorlalte mame în discuţie.
Anul acesta, pentru că suntem din nou în plină Săptămână mondială a alăptării, am decis să fiu mai rezervată şi să mă rezum la a posta un film care face cât o mie de cuvinte, descoperit cu ceva vreme în urmă pe blogul unei mămici minunate, de la care am avut – de-a lungul timpului – multe de învăţat. L-am păstrat în draft, aşteptând o ocazie potrivită pentru a-l posta… iar în această săptămână cred că se potriveşte de minune.
Dacă un copil născut de numai câteva minute poate face singur toate acestea… ar trebui să le poată face şi mama lui, mai târziu…
Eu mai mult de atât nu pot spune niciunei proaspete sau viitoare mămici, căci ce dovadă mai grăitoare despre ceea ce e cel mai firesc şi natural pe lumea acesta, ce alt adevăr mai evident i se poate oferi în plus?!
Cât despre mine… despre noi… dacă aş putea da timpul înapoi şi schimba un singur lucru din trecut, aş face ALTFEL pentru a alăpta. Dar nu pot. 🙁
Related Posts
-
Din nou despre alăptarea gemenilor şi a bebeluşilor prematuri
Posted on Aug 3, 2012
-
Warning: file_exists(): open_basedir restriction in effect. File(/var/www/clients/client2/web5/web/wp-content/uploads/et_temp/wbw2012logo-142089_40x40.jpg) is not within the allowed path(s): (/home:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php:/tmp:/var/cpanel/php/sessions/ea-php74:/usr/local/lsws) in /home/jocurbanro/public_html/wp-content/themes/Magnificent/epanel/custom_functions.php on line 1020
Săptămâna Internaţională a Alăptării
Posted on Aug 1, 2012
-
Despre muls și alăptare în cazul gemenilor și copiilor prematuri
Posted on Aug 5, 2010
Tags
Share This
MI-NU-NAT!!!!!
Fara cuvinte…
Dacă şi personalul medical din maternităţile noastre ar fi atât de dornic să lase natura să-şi uremeze cursul firesc… cred că mult mai multe mame ar reuşi să alăpteze.
CORECT!!!
Şi uite-aşa, paradoxal, pare mai bine să ajungi să naşti în Africa, în mijlocul sălbăticiei, făcând un mare c–a pe progresul ştiinţei, medicinei şi civilizaţiei în general!
Carla te rog sa nu fii atat de dura cu tine, fiecare experienta e unica si implica atat de multe…. Pentru mine experienta a fost una dureroasa atat fizic cat si psihic, ce vedem prin filme e o utopie. Sunt rare cazurile in care il pui pur si simplu la san si gata, totul e bine si frumos. Cat am plans numai eu stiu, cat m-am invinovatit ca nu i-am putut alapta mai mult de 6 luni, cate pilule cu fenugrec si cat Galactogil am luat, offff si tot degeaba. Sangerau mameloanele si eu puneam incontinuu pompa si baietii, primele 2 saptamani au fost un chin, nu stiau asistentele ce sa mai faca cu mine. Imi ziceau mereu “Haideti cu noi sa va aratam ca toate mamicile au aceeasi problema, chiar si cele care sunt la al 2lea copil,o sa invatati impreuna, nimeni nu stie din prima”. Se chinuiau saracele cu mine, Felix a prins repede desi era mai micut dar Seby… vai de mine cat m-am chinuit cu el. Apoi vecina mea lucreaza la postpartum si venea la mine sa ma ajute, imi punea ea copii la san. Mi-a venit laptele dupa o saptamana, avem cate o picatura de colostrum din fiecare san, il luam cu pipeta si-l intindeam pe buzele lor. Prima saptamana au mancat numai lapte praf, ce era sa fac, Felix a scazu in 2 zile 9% din greutate daca scadea la 10% ma tineau in spital mai mult. Nu are nimeni dreptul sa te judece….NIMENI. Am avut persoane “binevoitoare” care-mi tineau teoria chibritului dar din pozitia lor comoda, un copil si doua bunici ajutor +bona, uite eu i-am crescut SINGURA…..sotu pleca la 7 si se intorcea la 5-6. M-ai rascolit cu subiectul asta…..ma opresc aici.
Ştiu, Andreea… n-am uitat nici eu cât de greu a fost chiar şi să mă mulg de atâtea ori pe zi. Ce răni mi-a făcut pompa la început, ce lapte roz scoteam pentru fete la fiecare masă, ce chinuitor era să mă mulg de atâtea ori pe zi…
Tocmai de aceea am şi cedat, după câteva luni… m-a învins oboseala şi mulsul acela mi se părea un calvar!
Dar am făcut şi multe greşeli, nu m-am odihnit suficient, nu m-am lăsat ajutată cu fetele sau am fost prea mândră să cer eu ajutor, nu am cerut sfaturi de la persoanele care întradevăr m-ar fi putut învăţa ce şi cum să fac… În fine, ştiu că am făcut multe pentru fete, dar nu mă pot opri să nu mă gândesc că poate “altfel” aş fi reuşit să le alăptez… dacă mă mulgeam mai puţin şi insistam cu suptul mai mult, dacă nu renunţam la lapte atunci când a început să se împuţineze din cauza oboselii, dacă mă chinuiam să-l păstrez…
Of, iar în ceea ce priveşte crescutul fetelor de una singură, am reuşit şi eu până au început să meargă singure… De atunci afară am nevoie de ajutor, mi-e prea greu cu ele la joacă, nu le pot supraveghea singură. În casă însă mă descurc şi eu onorabil.
Apropos, Felix şi Seby au început să umble deja?
Nu umbla, alearga, se urca pe masuta de cafea, se urca singuri in pat, nici la baie nu ma pot duce de frica sa nu se urce pe undeva :((. Imi este din ce in ce mai greu sa raman singura cu ei afara 🙁
Of, nu vreau să te descurajez, însă odată ce vor porni singuri îţi va fi şi mai dificil să ieşi cu ei, mai ales la locuri de joacă, unde pericolele sunt nenumărate…
Eu, dacă sunt singură cu ele, stau departe de leagăne sau alte locuri unde s-ar putea lovi… le duc în parcuri cât mai goale, ne bagam între copaci sau pe câte o alee complet izolată şi abia acolo le dau jos din cărucior şi încerc să le ţin cât mai ocupate, pe lângă mine…
Pentru mine greul adevărat a început abia când au mers singure… Pregăteşte-te, deci… 😀
Aici personalul medical lasa natura sa-si faca treaba dar majoritatea nu vor sa alapteze. Chiar asistenta care mi-a urmarit sarcina mi-a zis ca femeile din Europa de E opteaza exclusi pentru alaptat dar sunt altele care spun din prima lapte praf.
Am întâlnit şi eu o grămadă de mame care au preferat laptele praf din comoditate… somn întreg noaptea, sticluţa pregătită de oricine, libertate de mişcare fără copil… E alegerea personală a fiecăreia.
Trist este când îţi doreşti să alăptezi şi nu poţi… Sau când optezi pentru laptele praf având convingerea sinceră că e mai bun şi mai “sănătos” ca şi cel matern.
Impresionant, am vazut si eu video-ul acum cateva luni…
In ceea ce te priveste, Carla, stii ca faci parte din categoria mamelor care si-ar fi vandut si sufletul pt a-si alapta copiii, no doubt about it, dar nu a fost sa fie… asa ca nu are nici un rost sa te mai incerce inca sentimente de vinovatie. Tristete, frustrare ca traim intr-o tara ca aceasta…poate da ( dar si acestea cu masura, stii tu, ce-i mult strica ), dar nu vinovatie.
Si intr-adevar, exista si cealalta categorie a mamelor pt care primeaza comoditatea lor si opteaza in consecinta.
Eu ii multumesc zilnic Celui de Sus pt ca n-am intampinat probleme cu laptele inca din prima zi, si nici acum dupa 1 an si aproape 2 luni. Am empatizat cu tot ce ne-ai impartasit in acea postare, chiar daca nu am trecut prin asa ceva, am stiut ca as fi simtit aceleasi lucruri daca mi s-ar fi intamplat mie.
Ce e important e ca fetele tale sunt sanatoase si in regula din toate punctele de vedere si Doamne ajuta sa fie mereu asa !
Uitati un documentar ft frumos pe care vi-l recomand- http://www.youtube.com/watch?v=1vupEpNjCuY
Am vazut “Babies”… mi-a plăcut tare! 🙂
Tu chiar ai de ce să fii fericită, mai ales pentru că n-ai avut problemele de început pe care le au atâtea proaspete mămici: răni, dureri, furia laptelui… E frumos să te bucuri de o experienţă a alăptării debutată fără mari probleme!
Şi eu mulţumesc zilnic pentru fericirea de a le avea pe fete sănătoase şi frumos dezvoltate. Nu e vorba de nerecunoştiinţă aici, ci doar de dorinţa de a fi putut face mai mult pentru ele, pentru noi…
Acum, vorba ta, ce a fost a fost… şi dacă nu a fost să fie să reuşesc să alăptez, nu mai pot schimba nimic acum. Nu e vorba de învinovăţire, e mai mult un profund regret că nu m-am putut bucura şi eu de aceste experienţe despre care majoritatea mamelor vorbesc atât de frumos!
am trecut prin aceeasi experienta acum 3 ani si 5 luni cand am nascut la una din maternitatile celebre din Bucuresti si stiu si eu ce inseamna. voi sprijini prin toate fortele mele ca in toate maternitatile din Romania sa se practice pentru nasterile care au decurs fara probleme, convetuirea in aceeasi camera a mamei si copilului … inca din prima clipa
si cand am nascut eu, din neimplicarea personalului medical in actul intieirii in alaptatul natural (desi erau sub program Unicef in acest sens), hraneau bebelusii cu biberonul inainte de a-i aduce sa-i alaptam.
acum regret ca nu am fost mai ferma insa faptul este consumat si pot doar sa sper ca la urmatoarea sarcina voi fi invatat lectia, macar in aceasta privinta
Cât e de trist că majoritatea mamelor au parte de aceleaşi experienţe descurajante, indiferent de maternitatea în care nasc!
Şi cât e de trist că abia la a doua sarcină ai şansa reală de a face singură lucrurile, aşa cum ştii tu, doar pentru că personalul medical nu e interesat să te ajute real…