Dragă tati,

Aug 9, 2011 by Carla

Să ştii că şi nouă e la fel de dor de tine, pe cât îţi e şi ţie de noi… sau poate chiar mai mult, socotind că suntem două şi ne gândim mereu la tine de două ori!

În fiecare dimineaţă, după ce ne bem laptele, avem un mic ritual al nostru… căutăm telefonul adevărat a lu’ mami, îl luăm cu mare grijă şi i-l aducem la mami, ţinând amândouă de el, cu o mimică serioasă şi rugătoare.

– Tata! Tata! îi spunem, arătându-i telefonul. Aio, tata! plusăm cu telefonul la ureche, dacă mama se face că nu ne înţelege… şi tot aşa, până te auzim la telefon, indiferent că eşti sau nu ocupat cu treabă!

Restul ştii. Îţi auzim vocea şi chiuim de bucurie, tropăim din picioruşe şi ne smulgem una alteia telefonul din mâini, pentru a-l pupa pe ecran cu guriţele larg deschise… Apoi, pentru că niciodată nu ne înţelegem care să aibă întâietate, toată distracţia devine un prilej de ceartă, în care cea care loveşte prima cu palma în capul celeilalte a câştigat lupta prin K.O. sigur. Mama râde de noi, spune că ne pălmuim ca în Benny Hill, dar pentru noi treaba e cât se poate de serioasă!

Am crescut, tati! De câteva zile mâncăm mai cu poftă şi buni-buni e tare mulţumită, iar mama începe să spere că luna acesta mai creştem măcar cu 100 gr fiecare… N-am vrea s-o dezamăgim, dar ştii tu, tati, ce rău e să mănânci atunci când ai atâtea alte lucruri de rezolvat şi atâtea jucării ce te aşteaptă? De unde răbdare să stai în scăunel şi să înghiţi un castronel întreg de… orice-ar fi?! Cine-o fi inventat şi mâncarea asta, când era atât de simplu să ronţăim de dimineaţa până seara frunze, floricele şi pietricele din parc!

Să ştii că azi ne-a ieşit un cuvânt nou!

“Cacap! Cacap! Cacap!” i-am tot repetat la buni, în timp ce umplea borcanele cu gem de prune şi le înfileta cacapul… am ajutat-o, am susţinut-o moral în timp ce se frigea la degete cu borcanele alea pline! Ne implicăm, tati, în toate treburile casnice… ajutăm la curăţenie, punem rufe în maşina de spălat şi mai ales scoatem de acolo, decorăm toată casa cu jucării şi pet-uri goale, aranjăm papucii din hol şi lucrurile din toate sertarele… apropos, tata, ştii câte sertare avem aici?! Câte n-am avut un an acasă!… Înţelegi cât avem de recuperat şi ce ocupate suntem să găsim o nouă ordine fiecărui lucru din casa asta?!

Ţi-a zis mama că vrea să slăbească şi să arate frumos din nou?! Ei bine, să ştii că noi ne-am hotărât să o ajutăm cu tot ce putem! Noaptea o ajutăm să facă mişcare, ridicând-o din pat din jumătate în jumătate de oră şi ţinând-o aplecată peste pătuţuri minute în şir… îi tonifiem şi braţele, făcând-o să ne plimbe prin cameră până ne liniştim, la fel şi gambele când înceară să umble fără a tropăi! Aşa… iar ziua am decis s-o ţinem mereu în priză; nu mai vrem în cărucior, nu mai vrem să ne jucăm într-un singur loc cu ceva, o luăm mereu la fugă în direcţii diferite şi nu ne oprim nici la zeci de metri depărtare, aşa că se distrează toată lumea urmărind-o cum aleargă după noi în toate direcţiile de câte ori ne lasă jos din cărucior!

Dar, ca să crezi că suntem nemiloase cu mama, să ştii că uneori ne comportăm exemplar şi ne oferim să împingem singure căruciorul, ca s-o mai cruţăm pe ea de tras şi împins. Uite, tati, cam aşa…

Să nu ne cerţi, tati… Ştim că mami e obosită tare după nopţile albe ale ultimelor două săptămâni, dar crezi că nouă ne place să ne trezim de atâtea ori?! Crezi că e lucru uşor să te lupţi cu prima măseluţă a vieţii tale şi să înduri atâta necaz fără niciun “au”?! E greu, tati, e greu şi pentru noi să plângem de atâtea ori, să ne stricăm somul din tot felul de motive şi să nu găsim alinare numai cu mama în pat… E greu să ne tot înghesuim la mama în braţe, noapte de noapte, şi să moţăim cu teama că poate odată ne scapă pe jos, în drumurile ei somnambule şi clătinate prin cameră, cu noi în braţe… Dar dacă nu-nţelege, tati!!! Dacă nu-nţelege că aşa liniştite am sta dacă ne-ar lua cu ea în pat şi ne-am uita împreună la filme pe calculator, ronţăind ceva, până dimineaţa!

Dar avem câte un colţ de măsea fiecare, tati… hehe! Acuşi vom putea mesteca orice vrem!

Hmmm… am vrea să-ţi mai povestim ce-am făcut de când suntem departe de tine, dar suntem mici şi avem memorie scurtă… aşa că nu mai ştim! Mama spune că vii să ne vezi curând şi ne cere să mai avem puţină răbdare, până ne revedem… ca şi cum s-ar fi născut vreodată un bebeluş cu răbdare! Noi te aşteptăm în fiecare zi, tati… de câte ori se aude uşa de la intrare tresărim şi fugim pe hol să vedem dacă ai venit, în timp ce te strigăm tare-tare… De câte ori vedem în parc sau pe stradă vreun nenea cu ochelari, te strigăm din nou… poate într-o zi o să fii chiar tu!

Şi de câte ori vedem un copil jucându-se frumos cu tati al lui, o întrebăm pe mama: Tata? Tata? Ea ştie că te aşteptăm… mama ştie că ne e dor de tine şi încearcă să fie tot timpul cu noi, ca să nu ne necăjească atât de tare absenţa ta… Dar să ştii, tati, că nouă tot ne e dor tare de tine, indiferent ce face ea!

Tata, când ne întâlnim trebuie neapărat să clarificăm câteva lucruri! În primul rând am vrea să ştim cum încape vocea ta acolo, în telefon?! Şi de unde vine, când vorbim cu tine?! Şi de ce tu nu cazi afară de acolo, când scuturăm telefonul sau tragem de el, încercând să te găsim înauntru?! În al doilea rând, am vrea să înţelem scamatoria pe care o faci când te vedem în cutia aia la care mama îi zice laptop şi de câte ori te căutăm în jurul biroului tu nu eşti acolo!

Noapte bună, tati drag… te iubim tare şi abia aşteptăm să vii la noi!