Autodiversificarea (BLW) după 1 an

Jul 5, 2011 by

Autodiversificarea (BLW) după 1 an

A trecut multă vreme de când n-am mai scris nimic despre autodiversificare, motivul principal fiind că am abandonat parţial – în iarnă – această metodă de alimentaţie, odată cu refuzul măzărichilor de a mai mânca singure şi practica nou-dobândită de a arunca toată mâncarea pe jos.

Totuşi, am profitat de fiecare ocazie în care am putut să le ofer fetelor finger-food, îndemnându-le să mănânce singure şi înarmându-mă cu toată răbdarea din lume pentru mizeria ce se făcea în jurul lor… Astfel, măzărichile au continuat să consume  fructele, tăiate bucăţi, atâta vreme cât au mai mâncat fructe, iar produsele de panificaţie – pâine, biscuiţi, covrigei etc.  – le-au consumat mereu singure. Am trecut apoi la prepararea “soldăţeilor” din tartine tăiate cubuleţe, din care fetele s-au servit cu mare plăcere. La mesele cu mâncare gătită le-am oferit câte o linguriţă separată şi câte un castronel cu puţină mâncare, pentru a se servi singure, în paralel cu ceea ce le ofeream eu.

Am trecut, astfel, prin ultimele luni, îmbinând BLW-ul cu metodele clasice de alimentaţie, insistând însă mereu pe a lăsa fetele să mănânce singure cât mai mult, chiar dacă acesta a însemnat să-şi culeagă cu degetele tăieţeii din supă sau să-şi lingă mânuţele îmbibate în sosuri de tot felul. 🙂

Cam aşa ne distrăm noi în prezent:

Copiii hrăniţi exclusiv prin metoda BLW ar trebui ca la acestă vârstă, şi anume după împlinirea primului an, să treacă la etapa a doua de hrănire, cu ajutorul tacâmurilor. Până acum şi-au format o suficient de mare dexteritate pentru a apucă bucăţele dintre cele mai mici, iar deprinderea de a mânca singuri, cu ajutorul mânuţelor, va evolua natural spre folosirea lingurii sau a furculiţei, pe care o vor duce la gură fără niciun fel de probleme.

Pentru noi este încă departe acest pas, însă un fragment referitor la metodele de alimentaţie din cartea Dr. Spock – Îngrijirea sugarului şi a copilului, citit de curând, m-a determinat să las deoparte orice motivaţie legată de mizerie sau comoditate şi să facem încercări cât mai dese de a folosi tacâmurile pentru copii.

Întrucât nu am găsit niciunde cartea în fişier word pentru a copia paragrafele care mă interesează, am decis să fac muncă de transcriere manuală a fragmentelor respective, în speranţa că va folosi şi altor mame, măcar ca şi ghid către uşurarea misiunii “ora mesei”.

În primul rând, iată o posibilă cauză pentru care copiii încep să refuze mâncarea, în jurul vâsrtei de 1 an… greşit identificată de mame ca fiind o dispariţie temporară a poftei de mâncare:

Comportamentul la masă

Momentul hrănirii copilului poate fi unul dificil pentru mulţi părinţi deoarece copiilor le place să se joace cu mâncarea. Aruncatul, strivitul şi împinsul sunt modalităţi importante cu ajutorul cărora copiii află informaţii despre lume; tachinarea şi provocarea părinţilor este o modalitate importantă cu ajutorul căreia ei învaţă despre relaţiile interumane. Părinţii ar trebui să se distreze şi ei odată cu copiii, însă trebuie să stabilească şi nişte limite (“poţi să te joci cu piureul, însă dacă îl arunci, atunci masa s-a terminat”). Veţi şti că masa decurge bine dacă atât dumneavoastră cât şi copilul vă simţiţi fericiţi după aceea. Dacă mesele vă lasă constant tensionată, îngrijorată sau furioasă, este momentul să faceţi o schimbare. Puteţi începe printr-o discuţie cu medicul copilului dumneavoastră.

În jurul vârstei de 9 luni copiii ar putea să arate semne că se pot hrăni singuri. Vor dori să ţină singuri lingura şi vor întoarce capul dacă încercaţi să-i hrăniţi dumneavoastră atunci când vor să se hrănească singuri. Acest comportament este deseori primul semn că bebeluşul îşi formează o personalitate, iar acest proces va continua să se accelereze în anii următori (o modalitate potrivită pentru a rezolva problema linguriţei este să-i daţi copilului o linguriţă pe care acesta să o folosească aşa cum poate, iar între timp dumneavoastră să aveţi o altă linguriţă cu care să-l hrăniţi cu adevărat).

( © Dr. Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului, Ed. All)

Iată deci cum dorinţa copilului de a se hrăni singur poate fi greşit interpretată şi confundată cu un refuz general al mâncării. Puţine mame se gândesc, înainte de împlinirea vârstei de 1 an, să lase copilul să experimenteze, să mănânce singur sau cel puţin să facă încercări, pentru a-şi astâmpăra curiozitatea.

Majoritatea dintre noi (vrem să) credem că bebeluşul este prea mic pentru a face singur toate aceste lucruri, că este încă dependent total de noi şi de plăcerea noastră de a-l hrăni, linguriţă cu linguriţă… Ei bine, din păcate pentru nevoia noastră de posesie, de cele mai multe ori nu este aşa. La vâsta de 1 an, copiii noştri sunt perfect pregătiţi si mai ales dornici de a face lucruri la care noi nici măcar nu ne gândim!

Şi încă un fragment despre joaca cu mâncarea şi aruncatul acesteia pe jos, “distracţie” ce pune la grea încercare nervii mamelor, la ora mesei…

Scăpatul şi aruncatul lucrurilor

În jurul vârstei de 1 an copiii învaţă să lase să cadă lucrurile intenţionat. Ei se înclină solemn peste marginea unui scaun înalt şi dau drumul la mâncare pe podea sau aruncă jucăriile, una după alta, din pătuţ. După aceea încep să ţipe pentru că nu le mai au la îndemână. Toţi aceşti copii încearcă în mod deliberat să-şi supere părinţii? Nu. Ei nici măcar nu se gândesc la părinţii lor. Sunt pur şi simplu fascinaţi de o nouă deprindere şi doresc să o practice toată ziua, la fel cum un copil mai mare doreşte să meargă cu o bicicletă nouă. Dacă ridicaţi de jos un obiect aruncat de copil atunci acesta îşi dă seama că jocul poate fi jucat în doi şi este încântat.

Cu excepţia situaţiei în care doriţi să vă jucaţi acest joc mult timp de acum înainte, este mai bine să nu vă obişnuiţi să ridicaţi de jos imediat obiectele şi jucăriile aruncate de copil. În loc de acest lucru puneţi-vă copilul pe podea atunci când acesta doreşte să arunce lucruri. Dacă nu doriţi să arunce mâncarea luaţi-i-o din faţă atunci când începe să o arunce şi puneţi-l pe jos pentru a se juca. Puteţi să-i spuneţi cu fermitate “mâncarea este pentru a fi mâncată şi jucăriile pentru a te juca cu ele”, însă nu este necesar să ridicaţi vocea. Dacă veţi încerca să îl certaţi pentru a-l face să nu mai arunce lucruri nu veţi face decât să vă frustraţi.

( © Dr. Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului, Ed. All, 2010)

La momentul când fetele au început să se distreze aruncând din scăunele toată mâncarea pe care le-o pregăteam, am renunţat la a o mai aduna de pe jos, după câteva tentative eşuate de a le face să mănânce. Şi, cum nu am putut să le las flămânde la fiecare masă, n-am avut de ales decât să reîncep a le oferi mâncarea cu linguriţa. Totuşi, au existat nu o dată episoade în care atât ele, cât şi eu, ne-am simţit extrem de tensionate la finalul mesei… Şi mi-am propus, atunci, să nu mai uit niciodată că masa trebuie să fie o plăcere atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Hrănirea cu forţa, cu “zăhărelul”, supărarea că fetele manăncă mai puţin decât aş dori eu… toate acestea sunt lucruri care nouă ne sunt, acum, străine. Masa durează atât cât fetele doresc să mănânce şi, de regulă, nu mai mult de 30 de minute. În momentul când încep să se joace cu mâncarea, întinzând-o pe scăunele sau aruncând-o pe jos, îmi este clar că mâncatul a luat sfârşit şi totul se transformă în joacă. Aşa că ne ridicăm de la masă şi mergem să ne jucăm cu jucării “adevărate”. Am renunţat demult să mă stresez că fetele nu termină nici jumătate din porţia de mâncare pregătită… la urma urmei, acele cantităţi sunt stabilite de mine, ochiometric, după propriile mele decizii, nu-i aşa? Oare n-ar fi posibil să mă înşel, iar fetele să se sature cu mai puţin decât am “calculat” eu? De ce să considerăm mereu că porţia stabilită de noi este şi cea de care copilul are nevoie? Şi, nu în ultimul rând… Oare astăzi n-am pus în farfuriile fetelor cu 2-3 linguri mai mult decât ieri, când ele au terminat întreaga porţie de mâncare, dar azi s-au oprit cu 2-3 linguri înainte de final? 😛

Cât despre forţarea copilului să mănânce mai mult decât doreşte în primul an de viaţă, ideea de bază este foarte bine sintetizată în acest scurt fragment:

Când părinţii îşi obligă copiii să mănânce mai mult decât pot, interesul copilului pentru masă va scădea foarte mult. Va încerca să scape de acestă experienţă adormind mai repede atunci când este hrănit sau se poate răzvrăti şi opune alimentaţiei. Poate pierd eo parte din atitudinea activă, pozitivă despre viaţă. Se crede că bebeluşul învaţă că viaţa este o luptă, că acei oameni îl urmăresc peste tot şi că trebuie să se lupte ca să se apere.

Aşa că nu forţaţi copiii să facă mai mult decât sunt dornici să facă. Lăsaţi-l să se bucure de masă şi să simtă că sunteţi prietenul lui. Acesta este una din principalele modalităţi prin care încrederea, bucuria de viaţă şi dragostea de oameni se vor cimenta în timpul primul an de viaţă.

( © Dr. Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului, Ed. All, 2010)

Închei cu încă un fragment din lucrarea Dr. Spock, referitor la diminuarea apetitului copilului după vârsta de 1 an:

Modificările de la vârsta de 1 an

Pe la vârsta de 12-15 luni creşterea de obicei se reduce şi apetitul unui copilaş este foarte probabil că va scădea. Unii copii ajung să mănânce chiar mai puţin decât mâncau cu câteva luni în urmă şi acest lucru îi îngrijorează pe părinţi. Însă când creşterea copilului este normală puteţi fi siguri că acesta primeşte suficientă mâncare. Dacă faceţi greşeala de a-i arăta copilaşului că vă doriţi ca acesta să mănânce mai mult există posibilitatea ca el să vă răsplătească mâncând mai puţin, numai pentru a vă arăta cine este şeful. O strategie mai bună ar fi să-i daţi porţii mici, astfel încât să-i facă plăcere să mai ceară şi să nu dea prea multă atenţie la cât de mult mănâncă. O idee bună este să vă urmăriţi copilul pentru a vedea dacă este fericit şi plin de energie şi fiţi atenţi la ritmul lui de creştere.

[…]

Mâncatul este o experienţă în timpul căreia copilul învaţă. Pentru ca masa să fie abordată într-un mod rezonabil şi sănătos, copiii trebuie să înveţe să dea atenţie semnalor corpului lor care le spun când le este foame şi când au mâncat suficient. Ei trebuie să fie siguri că vor avea ce mânca atunci când le va fi foame şi că nu vor fi forţaţi să mănânce atunci când nu le este foame. Ajutaţi-vă copilaşul să înveţe aceste lecţii importante punându-i la dispoziţie alimente bune şi lăsându-l pe el să decidă cât de mult să mănânce.

Manierele la masă sunt şi ele importante. Fiecare copil experimentează cu amestecul alimentelor şi cu făcutul mizeriei, testând limitele a ceea ce este acceptabil. Atunci când copilul dumneavoastră trece linia – de exemplu atunci când începe să arunce cu piure – tot ce trebuie să faceţi este să-i spuneţi ferm şi calm că alimentele sunt pentru a fi mâncate. După aceea luaţi-l de la masă şi găsiţi-i o minge sau o jucărie pe care să o poată arunca. Atunci când mâncatul se transformă în joacă şi este evident că nu-i mai este foame, este momentul ca masa să ia sfârşit. În jur de 20 de minute ar trebui să fie de obicei de ajuns.

( © Dr. Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului, Ed. All, 2010)

– Va urma –

____________________

Foto: ©jocurban.ro

16 Comments

  1. Offf, si noi ne luptam cu mancarea… Ajunsese un chin sa-i dau cateva lingurite – ba baga mana in vas, ba ma lovea peste lingurita, ba tinea capul in jos. Pana intr-o zi cand am cedat si am lasat-o sa-si inmoaie degetele si sa pescuiasca singura mancarea. E drept ca storcea bucatelele, le dadea pe jos si apoi le cauta, dar macar manca 🙂
    Trebuie sa recitesc Dr. Spock…

    • Carla

      Hehehe… deci se probează ipoteza! 😀

      Foarte bine, cu cât mai multe mărturii, cu atât mai bine pentru mamele care se tem să încerce…;)

  2. Eu am mari probleme cu Felix, mananca cerealele, fructele isi bea biberonul dar cand vine vorba de legume sau carne e vai si-amar de capul nostru. Am incercat si asa BLW, stau mereu stresata ca nu ingurgiteaza nimic, am ajuns sa-i verific mereu kk sa vad daca are ceva :)))ma refer la bucati nedigerate, orci care sa ma faca sa inteleg ca a inghitit cateva bucati. De cateva luni ii tot zic pediatrei sa-mi dea sa-i fac analize sa vad daca e anemic, imi spunea mereu ca e ok copilul, ca mereu a fost mic si-si respecta curba lui de crestere, etc…. la 9 luni i-am zis ca nu ies din cabinet pana nu-mi da trimitere, de gura mea mi-a dat trimitere pentru analize la sange si surprizaaaa Felix e anemic, rezerva lui de fier este foarte aproape de limita inferioara. Asa ca fiecare inghititura cu lingurita, fara , cu mana, cu piciorul ,cu orice numai sa inghita ceva. As vrea te rog sa mai scrii retete pentru bebei sau despre alimentatia Mazarichilor, eu ma declar rapusa, am incercat sa le schimb cerealele de la Milupa cu cele facute de mine din quinoa, orz si hrisca dar fara succes, nu ma las am sa scot orzul ca e putin mai dur si-am sa incerc din nou azi. Le fac smotheies cu spanac, salata si fructe iar carnea vad ca o mananca doar daca e la gratar :((( Cate mese aveti pe zi, mai papa lapte fetele?? Ai mei mi se par micuti, Seby are 9 kg iar Felix 8300kg la 10 luni si 3 saptamani. Toate cele bune si putere :)))

    • MMA

      Andreea, nu vreau sa iti dau sfaturi, vreau numai sa iti spun ce ii dadeam copilului meu la 9 luni, care era gras, sanatos si arata ca unul de 18 luni. Ce e drept ca eu cind a inceput sa manince la lingurita si ii bagam alimente noi il fortam putin, el dadea afara din gura si eu insistam pina s-a obisnuit cu gustul. Spanacul nu o sa il bea niciodata un copil asa mic ca smothie. Eu ii dadeam spanac tot la 3 zile si ii placea, caleam putina ceapa, puneam spanacul tocat, apoi putin lapte si putin amidon, sau rantas, dupa ce opream focul puneam un catel mic de usturoi. In el ii amestecam un ou fiert tare. Dar sa incepem cu ce il hraneam. Dimineata la ora 7 ii dadeam un biberon de lapte praf, ca nu a mai supt de la 3 luni, din motive personale, nu intru in detalii acuma. La 10 dimineata ii dadeam fructe, dupa care adormea pe la ora 11 se scula dupa o ora, o ora jumate, si la prinz supa de legume cu carne, care mai ingrosam cu gris putin. Dupa plimbarea de afara, la ora 16 ii dadeam iaurt cu fructe, care la 9 luni il minca singur cu lingurita, chiar daca se mozolea si la gura si in cap si masuta asta il minca singur, asa a invatat sa manince singur. Dupa masa asta iesea la plimbare, la 7 seara ii dadeam legume fierte, citeodata crude, citeodata rosie cruda, para pielita si fara seminte. La 9 seara avea biberonul de lapte si se si culca. Nu in fiecare zi era la fel, citeodata la ora 10 dimineata ii dadeam mar ras cu biscuiti, la prinz cam era mereu la fel supa de legume cu carne, dar schimbam celelalte mese, cind fructe cind legume, banana, mar, al meu nu a facut alergie la capsuni asa ca i-am dat cit cuprinde. Singurul lucru care nu i-a placut si nu ii place nici acum la 12 ani, ii fierbeam ficat de pui si il amestecam in pireu de cartofi, isi facea greata si daca insistam voma. Pireul de cartofi ii place si acuma, dar ficatul nu. Incearca si pireu de brocoli, ca iar are fier mult, eu nu i-am dat, pe vremea aia nu stiam asa de mult propietatile lui. Dar spanacul daca il faci asa cum zic eu o sa le placa la amindoi copii, chiar daca nu le pui oul fiert. Acum cind e mare copilul meu maninca spanacul, nu mai fac ou fiert, fac ochiuri linga, prefera spanacul gol. Stiu o sa spuna multa lume ca nu e bun rantasul, sau amidonul cu care il ingrosi, dar si cartoful are numai amidon si il dau la copil.
      Cum faceam eu supa de legume ptr. prinz, ii fierbeam legumele intregi cu carnea de pui si scoteam ceapa, iar restul le dadeam prin blender, dupa ce scoteam coaja la ardei si rosie.
      Ii mai dadeam la una din mese, nu de prinz, printre cereale de copii. Am mai uitat de acum aproape 12 ani, dar daca imi mai amintesc iti mai scriu aici. In orice caz sa nu ii dai miere de albine pina dupa un an si incearca sa eviti zaharul. Eu i-am gatit totul acasa, nu am luat borcanase din comert, daca ai timp fa asta, ca nu ai sa regreti.

      • Carla

        Mma, mulţumim pentru opinii, însă am şi eu câteva recomandări vis-a-vis de ce spuneai tu… eu spanacul îl gătesc fără răntaş, pe care îl înlocuiesc cu cartofi fierţi şi pasaţi ca la piure, cu lapte şi unt, dar un piure lungit ca un sos alb… Textura spanacului rămâne aceeaşi, rămâne însă un preparat mai uşor de digerat. Tot cu usturoi, tot cu ou fiert… 😛

        Ca şi variantă la ochiurile prăjite se pot încerca ochiuri româneşti (cele făcute în apă clocotită). Sunt mai sănătoase şi eliminăm prăjeala…

        Şi eu sunt de părere că se poate găti totul acasă, proaspăt şi mult mai sănătos ca şi preparatele din comerţ, fără mari eforturi. E doar o chestiune de obişnuinţă. Dacă eu, cu doi copii, am timp să fac asta, cred că are oricine! 😀

        • MMA

          Cartoful, care are numai amidon si nici o alta propietate, nu vitamine, nimic, e mai periculos decit rantasul, care de unde sint eu, nu se face ca in Ardeal sau Banat sa prajesti faina, amestecam faina in putin lapte si turnam peste spanac sa il ingrosam putin, dar ma rog, fiecare cu ce stie si se pricepe mai bine.
          Si eu i-am gatit copilului meu pina la un an numai de casa si ce am stiut eu ca e mai sanatos. De la un an i-am dat tot ce mincam si noi, tot facut in casa. De ochiuri era vorba acuma la 12 ani……

    • Carla

      Andreea, nici măzărichile mele nu-s mai mari… La 1 an şi 3 luni, la ultima măsurătoare, Nati cântărea 9200gr şi Sofia 9450gr, cu 73 cm înălţime amândouă. Doctoriţa lor îmi spune la fiecare control să nu-mi fac griji, că atâta vreme cât fetele sunt sănătoase şi active înseamnă că acesta e ritmul lor de creştere şi nu e nevoie să le “îndopăm” cu niciun supliment. Iar acum, după 1 an, creşterea va fi mult încetinită, deci nu-i de mirare ca la 2 ani să fim tot pe la aceste dimensiuni! 😀

      Şi ce tot scriu eu aici de luni de zile?! Relaxare, relaxare, relaxare, măi!!! 😀

      Dacă nu ai încredere în competenţele pediatrului, nu poţi schimba medicul? În fond, el ar trebui să fie primul care să-şi dea seama când ceva e în neregulă cu copiii… nu să te lupţi pentru o trimitere la analize.

      Fetele mele au 4 mese/zi (de la 5 luni au aşa). Dimineaţa şi seara mănâncă lapte îngroşat cu 3 măsuri de cereale bio integrale (fără niciun fel de arome sau aditivi), cam 300-400 ml la o masă. Mesele solide, prânzul şi cina, sunt formate în mare parte din ceva lactat (iaurt cu cereale, macaroane cu brânză, brânză cu smântână, tartine cu cremă de brânză şi verdeţuri etc., toate făcute în casă). Carne nu mănâncă aproape deloc, de altfel eu am şi renunţat să le mai gătesc cu carne, poate doar de 1-2 ori/săptămână mai încerc. Fructe nu mănâncă deloc, sub nicio formă, de vreo 2 luni încoace… şi sper să fie doar o etapă trecătoare. În rest, ciorbiţe de vară cu legume, supe cu găluşte, cu cartofi, pilafuri, spanac… Voi posta cât de curând reţete, am multe pregătite dar nu apuc nicicum să le editez şi să le public…

      Bine că mi-ai amintit de smothies! De mult voiam să încep să le fac şi eu…

      • Carla am incredere in pediatra, imi place de ea ca eintre sistemul nostru (e rusoaica) si sistemul canadian. Nu si-ar fi dat seama, inafara de faptul ca nu mananca Felix e foarte activ, rosu in obrajori, continuua sa ia in greutate in ritmul lui, de asta ea nu a fost stresata. Aici analize se fac la 1 an sa se vada rezerva de fier, dupa cele mai ies dintisorii, etc….ce sa mai zic. Eu pana acum nu le-am dat lapte decat formula, lacatate le dau iaurt si cascaval de mai multe tipuri. E bine ca tu poti cumpara lapte d ela tarani, e altfel, eu aici iau lapte bio da nu stiu cat de bio e :((. Pediatra mi-a zis ca de la 1 an le pot introduce laptele de vaca, eu insa am zis ca am sa le dau de capra pentru inceput pana ma decid, pana mai citesc. Cat despre cereale incerc sa le scot pe astea sa le dau naturale, cam greu dar sper sa reusesc.
        Cu relaxatul e greu, sunt doar eu cu ei toata ziua (la fel ca si tine), nu avem pe nimeni aici asa ca ne descurcam cum putem. Noroc ca avem niste vecinie de treaba si ma mai ajuta, in rest ii caram cu noi peste tot, acum ca ajungem in tara poate o sa ne luam o zi doua doar pentru noi :))))) sa ne incarcam bateriile.

        Multumesc pentru raspuns.

        • Carla

          Şi eu le dau lapte formulă… există, la piaţă, lapte de la “ţărani”, dar eu ma feresc de el. În plus, am citit că laptele de capră e cu mult mai sănătos pentru copii, decat cel de vacă.

          Momentan mai am rezerve de lapte praf pentru înca nişte luni bune (din cel primit gratuit, de la stat). După ce se va termina, vom decide cu ce fel de lapte continuăm… eu în prezent sunt prinsă în lecturi “vegetariene” şi incep să mă îndoiesc tot mai tare de beneficiile laptelui asupra organismului uman. Încă nu mi-am format o poziţie, dar sunt decisă săle ofer copiilor doar ce e bun pentru sănătatea lor, chiar dacă asta va însemna să ne schimbăm cu totul stilul de alimentaţie.

          În privinţa produselor bio, eu nu sunt foarte convinsă că ploile pline de mizerii şi noxe nu strică culturile bio, de exemplu… Eu cumpăr orice fel de produse ce-mi par proaspete şi nu foarte “plasticate”.

  3. o sa iti raman vesinic recunoscatoare pentru ca m-ai introdus in lumea BLW… desi tot un semi BLW practicam si noi, sunt tare incantata de obiceiurile alimentare dobandite de Maria, care e cam in acelasi stadiu ca Mazarichile

    • Carla

      Ok, plata în ceruri, să nu mă uiţi! 😛

      Mă bucur că a funcţionat şi la Maria!

  4. Lavinia

    Hello- ma alatur si eu in clubul mamelo de gemenei cu fitze la papat :(( urmeaza ca zilele acestea sa facem si analize – sunt f nemultumita de cum mananca si nu stiu cum si ce sa mai fac- progrmul lor zilnic de mese este cam asa: 250-300ml lapte dimineata, 10.30-11 suc de fructe cu pulpa, 1/2-1 biscuite – pranz ceva ciorbica, supica cu paine care uneori o mananca alteori nu , daca mananca ciorbita nu prea mai papa felul 2 sau invers. La felul doi am o problema- piureul- in toate combinatiile date nu a avut succes, la fel si sosurile cu painica, nu el place decat orez cu carne sau ciulama sau ou. Nu stiu ce sa le fac- am incercat dovlecel umplut, ostropel, paste….nimic.
    Dupa somn mananca iaurt simplu , iar la 20:30 orez cu carne si inainte de culcare lapte cu ceva cereale.
    Am observat ca apetitul lor difera de la o zi la alta , de mancat singure doar paine si biscuiti in rest arunca tot ce le dau :((( la controlul de 1 an aveau putin peste 9kg -dar de atunci mananca parca mai prost ca inainte – sunt in pana de idei si nuami relaxata nu….:): ca sa nu zic ca tot concediul am avut circ cu mesele de pranz :):)
    Sper sa fie doar o etapa, oricum am sa fac si analize sa vedem cum stam
    Ma bucur ca sunteti bine
    Va pupam,
    Lavinia & co

    • Carla

      Lavinia, îmi cer scuze, cumva am pierdut comentariul tău şi abia acum îţi răspund la el…

      Nu ştiu dacă până în prezent s-a rezolvat problema mâncării la voi, însă şi noi suntem la fel. Măzărichile mănâncă puţin şi cu mofturi, doar lactatele le acceptă cu plăcere. De la 1 an nu cred că au mai pus în greutate nici jumătate de kg, nu ştiu dacă până la 2 ani trecem de 10 kg. E foarte puţin, ştiu, însă pur şi simplu nu le pot forţa să mănânce mai mult. Şi, atâta vreme cât sunt sănătoase, nu pot decât să accept că aşa e “soiul” lor şi să mă relaxez în privinţa meselor, aşteptând vremuri mai bune…

  5. Lavinia

    scuze pt greseli- scriu in grabaaa

  6. Raluca

    Ma bucur sa vad ca este cineva si in Romania care practica autodiversificarea, am tot cautat informatii in romana dar nu se gaseste aproape nimic.
    Eu practic cu fetita mea de aproape 10 luni autodiversificarea si sunt extrem de multumita! Am citit o carte extrem de bine scrisa despre autodiversificare (in italiana, daca stii italiana pot sa ti-o recomand, desi vad ca sunteti mai mari acum, nu mai e nevoie), scrisa de un pediatru italian, si m-a convins, si pe mine si pe sot. Asa ca cu fetita mea am inceput diversificarea pe la 6 luni, atunci cand a inceput sa fie interesata de mancarea noastra si cand a pierdut reflexul de a impinge cu limba afara din gura (desi multi in romania ma credeau nebuna ca la 4 – 5 luni nu am inceput sa-i dau sa manance altceva decat lapte!)
    Acum, la aproape 10 luni, mananca aproape orice si multe lucruri le mananca singura (cu mana, nu cu lingurita, bineinteles, e prea mica pentru lingurita). Ii dau sa guste cam tot ce mancam noi (in fara de prajeli sau chestii foarte grase), pana acuma am evitat sa-i dau doar fructe de mare si ciuperci, in rest i-am dat de toate! Majoritatea mancarurilor i le dau bucati, si nu pireu, si nu se inneaca (adica mai se inneaca, dar reuseste sa aduca inapoi in gura bucata, am citit undeva ca este un reflex pe care il au la aceasta varsta, tocmai ca sa se invete sa manance mancaruri solide). Multe lucruri le mananca singura, de pe tavita, si face un dezastru pe ea si in jur, mai ales cu fructele ca le strange in pumn, dar e asa de incantata ca nu ma intereseaza mizeria!!
    In concluzie, sunt super-fan al autodiversificarii si ma bucur ca am mai gasit pe cineva! putem sa mai schimbam impresii si sfaturi! 🙂

    PS: Ai doua fetite superbe!!! Felicitari!!!!

    • Carla

      Raluca, întradevăr nu există foarte multă informaţie tradusă despre BLW. Însă principiile de bază nu sunt deloc greu de înţeles pentru cine e interesat să afle mai multe…

      Nouă ni s-a potrivit. Nu am citit foarte multe informaţii pe marginea subiectului – cum ai spus şi tu, nu prea am avut unde. Însă, odată familiarizată cu subiectul, am căutat informaţii în engleză şi am găsit o mulţime de situri dedicate, în majoritate bloguri personale ale altor mămici.

      Până la urmă, nu e nicio filozofie şi, odată pornită diversificarea în acest fel, lucrurile se mişcă de la sine. Copilul dictează singur ce şi cât mănâncă, ce îi place şi ce nu… şi cel mai simplu este să urmărim semnalele copiilor şi să avem încredere în alegerile lor.

      Te felicit şi eu pentru fetiţa ta şi oricând putem schimba impresii, cu mare plăcere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.