The long way home
Warning: file_exists(): open_basedir restriction in effect. File(/var/www/clients/client2/web5/web/wp-content/uploads/et_temp/DSC08331-85227_218x218.jpg) is not within the allowed path(s): (/home:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php:/tmp:/var/cpanel/php/sessions/ea-php74:/usr/local/lsws) in /home/jocurbanro/public_html/wp-content/themes/Magnificent/epanel/custom_functions.php on line 1020
Nu este vorba în acest post de drumurile (în)spre Cluj sau (în)spre Timişoara, pendulând între două case care nu sunt ale mele – deşi le numesc “acasă” – şi două oraşe la distanţă suficient de mare unul de celălat încât drumurile dintr-o parte în cealaltă să devină un adevărat calvar. Oboseală, căldură, bagaje infinite, spaţiu mic, fete nerăbdătoare şi plângăcioase, serpentine, tiruri, depăşiri, nebuni de de tot soiul la volan, gropi, semafoare, drum în lucru pe zeci de km…
Iar apoi oraşele. Niciunde acasă, niciunde stabilită cu tot ce-i al meu, niciunde dispusă să leg noi prietenii, care să nu reziste testului distanţei…
Acum 1 an, pe vremea când măzărichile tocmai deschideau ochişorii, am reuşit să semnăm actele pentru prima noastră casă. Nu contează că ne-am îndatorat băncii până după pensie, nici că vom plăti mai mult decât dublul valorii ei… important pentru mine este că – referindu-mă la ea, îi pot spune A MEA. A NOASTRĂ, de fapt. Şi-apoi, încă nu m-am vindecat complet de verbul “a avea”, care iată… îmi dă acum cumplite insomnii şi dureri de cap!
Despre acest drum spre “acasă” al nostru este vorba. Despre economiile financiare care ne-au împins spre a cumpăra un apartment cât mai puţin amenajat, pentru a putea ulterior să-l modelăm după visele şi plăcerile noastre… Despre faptul că n-am ştiut, atunci, presaţi de timp şi de bani, cât “înghit” reparaţiile capitale ale unui apartament cu 3 camere, 2 băi, bucatărie şi balcon într-o rână…
Şi of! Distanţa care ne obligă să luăm decizii de la peste 300 km depărtare, nevoia de a depinde de alţii – de timpul lor, de cheful lor de a ne ajuta, de promisiunile pentru data x sau y complet volatile, de mereu blamata lene de lucru a meşterilor, de problemele cu munca făcută de mântuială, de paguba suplimentară rezultată din proasta montare a unei faianţe ce trebuie dată jos şi pusă din nou…
Pentru noi, munca abia a început.
Am devenit expertă în termopane şi tehnologia lor de fabricaţie, umblând pe la toate firmele din oraş, pentru a găsi cea mai bună ofertă preţ-calitate. Când, în sfârşit, am găsit ceea ce doream, m-am odihnit o zi şi am pornit în căutarea unei centrale termice potrivite, făcând şi muncă de research pe internet, pentru a citi opinii de la utilizatori… Am bifat-o şi pe acesta. Am găsit apoi un meşter oarecare ce ne-a promis marea cu sarea în schimbul unei mici averi numai pentru manoperă, am bătut palma şi am plecat la Cluj, după o lună de drumuri zilnice prin oraş şi capul doldora de informaţie.
Şi totul de una singură… pentru că tati, după cum bine se auto-intitulează, în această complicată ecuaţie nu poate decât să semneze pentru partea financiară… Adică să meară la lucru şi să câştige bani cu care să plătim pentru toate acestea, restul căzând pe umerii mei şi mai ales ai tatălui meu, rămas singur acolo, ca ochi, urechi dar mai ales mâini ale noastre…
Acum aşteptăm. Şi căutăm. Parchet, gresie, faianţă, mobilă, uşi… acestea sunt lucruri până la care mai avem enorm de mult de mers dar mai ales de cheltuit… Înainte de toate, apartamentul trebuie ras din temelii, până la beton. Apoi refăcuţi pereţii, sparţi pe alocuri, puşe şape în toată casa pentru că acum persistă impresia că blocul ar fi construit pe un vapor, atât sunt de strâmbi şi pereţii şi podeaua!
A durat mai bine de o săptămână numai pentru a goli apartamentul de mobila veche, lambriurile rustice de pe pereţi, tapetul înfiorător de dedesubt, parchetul uzat, gresia şi faianţa demodate… De aici încep reparaţiile propriu-zise, pentru ca abia apoi să trecem la partea frumoasă, cu alesul culorilor, modelelor de faianţă şi gresie şi, în paralel, mobila pe care îmi doresc tare să o potrivesc cu podeaua, pereţii şi uşile casei…
Am planuri mari, vise frumoase… dar şi o mie de griji. Pentru că a fi la 300 km distanţă e o mare piedică în a supraveghea evoluţia lucrărilor, în a lua decizii la faţa locului, în a participa activ la achiziţionarea de finisaje… Zi şi noapte vizualizez designul interior al casei, schimb o mobilă cu alta în cap, pun perdele fine şi vaporoase, mut un scaun de acolo dincolo, schimb culoarea mobilei de bucătărie şi locul toasterului pe ea… sunt atât de preocupată, încât nici să dorm nu mai reuşesc, iar când o fac visez, binenţeles, aceleaşi lucruri… şi chiar mai rău! Pentru că în vise refulez şi defulez toate spaimele mele, certurile eventuale cu meşterii, lucruri care ies altfel decât îmi doresc, pagubă de materiale, lipsa bruscă a banilor chiar când mai aveam puţin până să terminăm…
Îmi pare imensă responsabilitatea de a alege modele de faianţă şi gresie pentru băi, ştiind că ele vor rămâne montate acolo, pe pereţi, “pe vecie” … şi ceea ce este la modă acum s-ar putea să devină complet anost în câţiva ani. Nu e ca şi cum mi-aş cumpăra o pereche de încălţări pe care să le schimb după un sezon sau două, când găsesc altceva mai bun! De-ar fi atât de simplu… dar sunt decizii care trebuie să rămână bine-luate şi când om avea dublul vârstei de acum. Aş vrea să am ochi de designer şi simţ estetic să aleg modele care să nu se demodeze niciodată, care să arate la fel de bine şi acum, dar şi peste 10 ani măcar…
Ştiu, vreau să trăiesc în prezent şi să-mi placă acum ceea ce facem, nu să am grija a ce va fi peste 10-20 de ani… însă nu mă pot opri să mă gândesc mereu că evitând excentricităţile am cele mai mari şanse să fiu mulţumită şi peste ani de felul în care ne-am amenajat spaţiul de locuit. Şi totuşi, chestiile sărite de pe fix, complet inovatoare şi cât mai originale sunt tocmai cele ce-mi fac cu ochiul în orice magazin!
Şi totul este atât de scump! 🙁 Iar eu sunt aşa o materialistă în acest moment… atât de preocupată de a atinge un cât mai mare “lux” în ceea ce plănuiesc! Şi cum să nu fie aşa când, după ce am descoperit din întâmplare mobila de bucătărie de la Rovere Mobili, orice alt ansamblu din magazine mi se pare o mizerie, de parcă toată fericirea mea în viaţă s-ar baza numai pe blat MDF lucios pe mobilă şi sertare cu autoînchidere!… Visez la tablouri ale Alexandrinei (s-a vândut Maria Bucuria 🙁 🙁 🙁 ), cratiţe Zepter, servicii de masă scumpe, cadă de baie model vintage, cu picioare, corpuri de iluminat cu forme abstracte, electrocasnice de tot soiul şi filtre performante de purificare a apei şi a aerului… Şi visez la atâtea lucruri minunate, ce mi-au luat ochii în paginile frumos colorate ale revistelor de amenajări interioare şi decoraţiuni… şi toate sunt atât de departe de bugetul nostru de criză, de oameni cu rate şi 2 copii… Uneori e cumplit de frustrant să nu fii bogat.
Îmi doresc cu disperare să ghicesc numerele la loto măcar o dată-n viaţă, promit să împart câştigul frăţeşte, cu oricine mă poate ajuta!
_________________
Foto: © jocurban.ro
Related Posts
-
Warning: file_exists(): open_basedir restriction in effect. File(/var/www/clients/client2/web5/web/wp-content/uploads/et_temp/IMG_20111024_100724-121482_40x40.jpg) is not within the allowed path(s): (/home:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php:/tmp:/var/cpanel/php/sessions/ea-php74:/usr/local/lsws) in /home/jocurbanro/public_html/wp-content/themes/Magnificent/epanel/custom_functions.php on line 1020
În casă nouă. Din nou.
Posted on Nov 9, 2011
-
Warning: file_exists(): open_basedir restriction in effect. File(/var/www/clients/client2/web5/web/wp-content/uploads/et_temp/DSC05342-107369_40x40.jpg) is not within the allowed path(s): (/home:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php:/tmp:/var/cpanel/php/sessions/ea-php74:/usr/local/lsws) in /home/jocurbanro/public_html/wp-content/themes/Magnificent/epanel/custom_functions.php on line 1020
Între 4 case
Posted on Oct 27, 2011
-
Warning: file_exists(): open_basedir restriction in effect. File(/var/www/clients/client2/web5/web/wp-content/uploads/et_temp/Tranquility-20658_40x40.jpg) is not within the allowed path(s): (/home:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php:/tmp:/var/cpanel/php/sessions/ea-php74:/usr/local/lsws) in /home/jocurbanro/public_html/wp-content/themes/Magnificent/epanel/custom_functions.php on line 1020
Tranquility
Posted on Sep 6, 2011
-
Jurnal de casă nouă (II)
Posted on Jul 11, 2011
Tags
Share This
Carla, am trecut printr-o “reconstructie” completa a unui apartament de 2 camere, tot asa ras tot, schimbat toate tevile, toate firele, daramat pereti, facut pereti, etc. LA un moment dat eram sigura ca nu va arata niciodata locuibil. Si a durat 4 luni. Dar ce minunat era dupa aia sa stam in casa noastra. Si dupa 2 ani a trebuit sa o luam de la capat, cu 3 camere, ca na, aparuse matza intre timp si nu mai era loc:)).
Urasc renovarile, reparatiile, fuga dupa mobila, gresie, etc, targuiala cu meseriasii, amanarile, sacii de ciment care dispar…La voi e inzecit mai greu din cauza distantei.
Dar. La un moment dat, peste cateva luni, va fi gata:). GAndeste-te la asta cand te apuca disperarea privind peretii decojiti
Asta facem şi noi… totul ras şi refăcut de la zero. Ştiam ce mă aşteaptă, am mai participat indirect la alte renovări în apartamentul alor mei sau al prietenilor, însă acum – când facem pentru noi – mi se pare mult mai stresant şi obositor.
PE de altă parte, eu aş vrea să o luăm de la capăt în câţiva ani… ar însemna că ne-am achitat de creditul pe 35 de ani luat anul trecut şi că putem merge spre mai bine! 😀
Atât aştept şi eu… ziua când va fi gata şi va fi aşa cum l-am dorit…
si eu te inteleg perfect, am trecut prin asa ceva chiar inaite sa nasc, am plecat la spital dintr-o garsoniera si am venit peste 5 zile intr-un apartament cu 3 camere, iti dai seama ce ciuda imi era si imi este si acum, ca de amenajat s-a ocupat mai mult sotul meu, pentru ca eu in ultimul timp nu mai puteam face plimbari lungi prin toate magazinele, pe langa faptul ca una doresti si alta iti permite bugetul 🙁
acum ma multumesc cu ce avem si speram ca poate candva, la pensie probabil, vom avea si noi casuta mult visata, undeva pe langa Timisoara, intr-un loc linistit si plin de verdeata.
iti doresc multa rabdare (mai ales cu “mesterii”) si inspiratie!
Eu eram chiar la o zi după cezariană când soţul a mers la Timişoara să semneze actele finale… Norocul nostru că, din precauţie, făcusem cu câteva zile înainte o procură prin care-l împuterniceam să semneze în locul meu, altfel naşterea prematură ne-ar fi dat totul peste cap… eram în ultima săptămână de “graţie” de pe antecontract şi puteam pierde totul, inclusiv avansul, dacă nu ne-am fi prezentat să semnăm. Emoţii mari, fi deodată cu naşterea… Urâtă poveste, nici nu vreau să-mi amintesc!
Şi eu îmi doresc o căsuţă cu tot confortul, la bătrâneţe… Doamne dă să ajungem sănătoşi până acolo! 🙂 Şi voi la fel!
Draga mea, iti tin pumnii si iti urez succes. Mie, mutatul dintr-o casa in alta si renovarile mi se par cele mai stresante situatii. Nici nu vreau sa ma gindesc mai ales ca, in general, “mesterii” sint o tagma diferita de oameni..no offense! in ce priveste decoratiunile interioare iti urez succes si inspiratie. Cind traiam in Romania mi se parea frumos altceva decit mi se pare astazi cind traiesc departe. Eu am ajuns la conluzia ca less is more si eternul clasic face bine la orice situatie. De abia astept sa vad pozele cu before si after!
Mulţumesc, Oana!
Şi mie mutările mi se par stresante şi mă adaptez teribil de greu la nouă casă, oricum ar fi ea… Însă acum, fiind vorba de un loc cu adevărat al nostru, parcă lucrurile sunt mult mai aşezate, mai bune…
Şi eu sunt de principiu că “less is more”, de aceea mă frământ atâta cu amenajatul… vreau să fie cât mai confortabil, plăcut, aerisit şi spaţios… cât mai cald şi primitor pentru noi, ca familie…
Poze vor fi, însă nu prea multe, dacă nu suntem acolo…
si noi am vista la casa noastra, ne-am apucat de ea, am ridicat-o la rosu (soul si familia) apoi am plecat in Canada, urmand sa trimitem bani sa o terminam sa stim ca avem casuta noastra undeva acolo departe; a noastra la care nu trebe sa platim rate. Apoi am decis sa ne imprumutam aici sa ne luam o casa, casa la care vom plati hat 35 de ani, iar casa cealalta a ramas la modelarea si ideiile parintilor pe banii nostrii, deciizle nu le mai poti lua de la mii de km, casa noastra a devenit casa lor in idei si amenajare. Am vazut-o gata si cand am fost in tara am vizitat-o si cu durere in suflet spun ca casa noastra de acolo nu o mai simt, nu ma mai leaga. Am inchiriat-o sa ne ajutam parintii si sa stea calda si locuita. De vandut nu vrem sa o vindem ca ne tot gandim daca se intampla ceva avem un acoperis la care nu avem rate sau daca va fi nevoie sa ne ajutam fetele cu bani pt. facultati.
La casa noastra de aici am ajuns sa nu mai pun accent f. mare pe moda ci sa fie comond si cald sa ma simt acasa ca pana la urma fericirea nu sta in bunurile materiale pe care simtim noi sa le tot achizitionam.
Succes cu apartamentul si sper sa iasa cum iti doresti si sa va simtiti bine.
Ella, e o decizie înţeleaptă de a păstra casa din România, chiar dacă simţi că nu mai e a ta şi nici nu e aranjată de tine… Cine ştie, viaţa te poate duce sau aduce oriunde, iar dacă va fi să vă întoarceţi cândva acasă, nu e târziu să o rearanjaţi cum îţi place ţie…
Eu vă doresc să trăiţi acolo unde vă e cel mai bine, dar şi să vă simţiţi acasă oriunde aţi fi!
Lasa ca-i scriem Alexandrinei sa mai picteze o Marie, special pentru tine si pentru mazarichi, ce zici?
Cat despre castigat la loto, lasa ca ne-ntelegem noi :))
Tin pumnii sa fie renovarea cat mai usoara.
Sa vezi ce-o sa te bucuri dupa ce va mutati in casa voastra, aranjata asa cum ati vrut voi!
🙂 Mi-a spus Alexandrina că-mi oferă o Maria mică, dar s-a vândut şi aceea până să mă dezmeticesc eu! Era singurul tablou de care eu m-am simţit cu adevărat magnetizată, nu mi s-a întâmplat niciodată, nu prea mă pricep la artă şi nici n-am pretenţii că aş avea mari afinităţi în direcţia ei…
Oricum, preţul ei era mult prea mare pentru puterile noastre, de aceea a rămas doar un vis frumos…
Mulţumim de urări, abia aştept să ajung în căsuţa mea… să poată fetele trăi fără spaima continuă că stricăm ceva al proprietarilro şi vom avea discuţii… Să putem desena, lipi, decora după pofta inimii…
🙂 uf… inteleg perfect. Noi (eu, la vremea aceea) am inceput sa imi amenajez casa de la rosu prin 2005… si inca mai gasesc cate ceva de facut in fiecare an. E drept ca la varsta aceea ( 24 de ani) nu aveam banii necesari pentru a termina totul, insa tot ce am castigat de atunci, am investit in ea… si inca mai investim. Cat despre mesteri, materiale samd… te inteleg perfect. E tare greu sa incepi cu documentarea de la zero si sa mai iei si o decizie deloc necostisitoare. Fruntea sus!!! Trebuie sa terminati! Incet-incet va fi gata… si vei invinge si distanta si vei deveni experta in amenajari pana la final. 😉
Mersi, la tine am văzut ce înseamnă şi o cameră de renovat, prin propriile puteri! 😀 Jos pălăria!
Va fi un drum anevoios pentru noi, dar finele e ceea ce mă face să fiu optimistă şi să sper că va ieşi totul aşa cum visez, indiferent de cât de greu va fi până acolo!