“Re-unire” de familie

Jun 21, 2011 by Carla

Partea bună când te ataşezi de o jucărie de pluş ajungând s-o ridici la rang de prieten-de-suflet este că, undeva în lumea largă, jucăriile de acest fel se fabrică pe bandă rulantă, în multiplu exemplar.

Astfel, atunci când se întâmplă o mare nenorocire, sau chiar două – dacă eşti un mare fraier, asemeni mie, nu e nevoie de procese complicate de criogenare, clonare sau alte bazaconii genetice… ci, pur şi simplu, încerci să găseşti alta la fel.

Paranteză: Cine încă nu-i cunoaşte pe vestiţii Coconaşul şi Paraleul, vă reamintesc că ei sunt două jucării de pluş primite după naşterea măzărichilor de la o bună prietenă (şi achiziţionate de aceasta de la “Picioru’ Gras“, după cum aveam să aflu mai târziu). Aceşti doi indivizi simpatici s-au evidenţiat net în faţa fetelor, din cutia cu jucării, prin extraordinarele lor competenţe de a păstra intact, în lăbuţe, mirosul de “acasă“, de “siguranţă“, de “totul e bine!” al măzărichilor, cu trudă obţinut de acestea prin îmbibări repetate cu salivă. În plus, avem informaţii cum că cei doi fac parte dintr-o organizaţie secretă, foarte secretă!, fiind în stânse relaţii cu Moş Ene, un individ dubios şi uneori extrem de crud cu copiii, în genere lipsit total de scrupule dar indispensabil ca prezenţă creşterii  armonioase a celor mici şi, totodată, aliat de nădejde al tuturor mămicilor în lupta împotriva pierderii minţilor şi a insomniilor colective.

[Încă o paranteză: Am descoperit că bunii noştri prieteni, din păcate, sunt nişte suedezi blonzi cu accent ciudat şi limbă întortocheată, deci o raritate pe meleagurile noastre balcanic-mioritice… :(]

Confruntată, deci, cu dispariţia prematură a Paraleului, am fost nevoită să accept cruda realitate: ne aşteptau vremuri grele la fiecare ceas de dupamiază şi seară, iar răbdarea şi imaginaţia aveau să-mi fie puse greu la încercare de plânsetele fetelor şi refuzul lor de a adormi fără Paraleu, după cum s-a şi întâmplat. Cu speranţa muribundă în suflet, am decis totuşi să caut un înlocuitor prietenului nostru declarat oficial dispărut, aşa că am lansat semnale disperate de alarmă pe toate căile de comunicare posibile.

S.O.S. … S.O.S. … S.O.S. …

Iar semnalele de ajutor nu au ezitat să apară.

Doamnişoarele de la “Picioru’ Gras” din Timişoara, Cluj şi Bucureşti s-au mobilizat şi s-a găsit pe stoc un ultim exemplar al Paraleului în Mall-ul din Băneasa. Acesta a fost comandat din Timişoara de buni-buni, expediat prin curier din Băneasa în aceeaşi zi şi primit la Cluj în ziua următoare, fără costuri suplimentare de transport. Am fost contactată telefonic şi invitată să ridic jucăria, iar vânzătoarele păreau sincer încântate că ne-au putut ajuta.  Ei, asta numesc eu profesionalism şi interes faţă de client… şi le mulţumesc încă o dată, public, pentru operativitate şi ajutor!

Din păcate, ceea ce primisem nu era ceea ce speram să fie… proaspătul sosit fiind un verişor al Paraleului, purtător al aceluiaşi nume de familie – de unde şi confuzia cu pricina, însă un personaj cu oarecare dizabilităţi fizice (ca să mă exprim blând), respectiv fără corp (ca să fiu “tranşantă”, lol). Să ne imaginăm, deci, o jucărie formată din cap şi două lăbuţe, care ar fi fost perfectă pentru nevoile măzărichilor, dacă nu ar fi lucrat universul împotriva noastră, montând câte un scai pe fiecare lăbuţă, numai bun să-mi zgârie fetele pe faţă la cea mai firavă atingere…

Nu pot reda bucuria fetelor când le-am arătat, de departe, noua achizie… şi stupoarea de a-şi regăsi prietenul desfigurat şi complet transformat… Una peste alta, după lungi negocieri de pace şi repetate încercări de a le împrieteni pe fete cu noul Paraleu, am cedat. Consecvente în decizia lor, măzărichile au decretat un “nu!” clar împrietenirii la cataramă cu nefericitul, prin acesta înţelegându-se somnul împreună şi ţinutul strâns în palme, lipit de nas. Altfel, aşa, de interes – vorba cântecului, bietul verişor Paraleu a fost mai mult decât binevenit  în cutia cu jucării, fiind acceptat până şi în pătuţuri, la ora de culcare, însă la o distanţă respectuoasă de nasurile lor fine şi pretenţioase.

În paralel, am continuat căutările şi în alte direcţii: am colindat magazinele second-hand în căutarea unor jucării similare, plus magazinele “normale”, axate pe hăinuţe sau jucării… şi m-am bucurat enorm când o cititoare “din umbră” a blogului nostru s-a oferit să ne trimită jucăria băieţelului ei, pentru a ne alina supărarea!

Astăzi, Paraleul-reloaded a sosit. Întreg, frumos, “corpolent”, aşa cum îl pierdusem pe vechiul El… Identic! Acest nou Palaleu are şi el o frumoasă poveste, deşi Anamaria, mămica ce ne-a fericit în acest fel, a încercat să-i facă o prezentare mult mai modestă: “Leu-paraleul nostru nu are si el o poveste ca al vostru dar a fost primul lucrusor luat in ziua in care mi s-a confirmat sarcina.” Eu zic că, tocmai de aceea, este un dar cu atât mai special, purtând cu el o amintire atât de preţioasă… Anamaria şi Luca, vă mulţumim încă o dată pentru acest gest minunat… măzărichile au rămas înmărmurite când l-au văzut, apoi au început să chiuie amândouă şi să tropăie de bucurie, smulgându-l una din mâinile celeilalte, pupându-l şi mângâindu-l cum nici cu noi nu o fac!

Şi, pentru că azi a fost mare sărbătoare în cutia cu jucării, iar fetele au foat “maestre” de ceremonii, am profitat de ocazie pentru o scurtă şedinţă foto şi cu ceilalţi membri ai familiei noastre de jucării, cărora le voi face o prezentare separată, cu onoruri!, în articolul viitor. Stay tuned!

_____________

Foto: © jocurban.ro