Pledoarie pentru formele rotunde
Warning: file_exists(): open_basedir restriction in effect. File(/var/www/clients/client2/web5/web/wp-content/uploads/et_temp/DSC04669-235983_218x218.jpg) is not within the allowed path(s): (/home:/usr/lib/php:/usr/local/lib/php:/tmp:/var/cpanel/php/sessions/ea-php74:/usr/local/lsws) in /home/jocurbanro/public_html/wp-content/themes/Magnificent/epanel/custom_functions.php on line 1020
Acest text este depre kilogramele în plus adunate înainte, dar mai ales după ce am devenit mamă. Tind să cred că toate mi se întâmplă ca o pedeapsă divină pentru că, nu cu mulţi ani înainte, obişnuiam să râd cu maximă ironie de femeile devenite mame, care “nu-s în stare să revină la silueta iniţială şi-şi pierd complet feminitatea, devenind cu totul neatrăgătoare…”. Vai-şi-amar de ele, deci.
Iar acum, ca să vezi, vai-şi-amar de mine.
N-am fost niciodată “piele şi oase”, însă, pe parcursul adolescenţei şi a “primei tinereţi” mi-am ţinut fără probleme greutatea sub control, menţinându-mă cumva în limitele noarmale pentru vârsta şi înălţimea mea. Totuşi, pentru că aveam mereu impresia că ar fi loc de dat jos 2-3 kg (tipic şcolăresc), am devenit în timp cea mai bună prietenă a dietelor de tot soiul, dar pe care le ţineam fără niciun discernământ. Fiecare dietă începea luni şi se termina maxim duminică, la masa în familie, când nu rezistam tentaţiei de a ciuguli din toate bunătăţile făcute de mama…
Apoi a apărut internetul şi cunoştinţele mele în domeniul dietelor s-au lărgit considerabil, devorând pur şi simplu orice informaţie de gen apărută undeva! Sigur că, în timp, am ajuns la concluzia că 99% din aceste “reţete miraculoase de slăbit 7 kg în 3 zile” sunt pure aberaţii ce nu fac decât să ne distrugă stomacul şi să ne deregleze organismul complet. Dietele cu pufuleţi, cu ciocolată, cu apă chioară şi ceai tulbure nu m-au păcălit niciodată, însă matematica deloc complicată a numărării caloriilor nu mi-a fost deloc străină în acei ani.
Tot în acest timp, odată cu primul job, prima maşină, primul an de sedentarism – în locul lungilor plimbări perpedes prin tot oraşul, kilogramele suplimentare au început să-şi facă loc în hainele mele, încet-încet. Sezon după sezon am marcat 1-2 kg, astfel că în 10 ani s-a adunat o cantitate mai mult decât considerabilă de ţeşut adipos.
Cândva, în jurul vârstei de 30 de ani, am (re)descoperit Dieta Montignac şi a fost pentru prima dată în viaţă când lucrurile chiar au avut sens în mintea mea. M-am mobilizat, m-am ţinut de ea ca niciodată şi – în numai câteva luni – reuşisem să ajung din nou la greutatea de la terminarea facultăţii, fără înfometare şi fără chinuri prea mari.
A fost o perioadă în care m-am simţit din nou extrem de bine în pielea mea, în hainele care-mi veneau – din nou – foarte bine… Mă simţeam feminină, cu forme frumoase… şi suceesul acesta personal, certitudinea că se poate orice cu un gram de ambiţie, m-au făcut să mustesc uneori de răutate vis-a-vis de femeile grase şi deopotrivă de proaspetele mămici, pe care le vedeam cu totul diforme şi deloc atrăgătoare ca femei.
Apoi a venit sarcina, naşterea, lunile “de după”… şi iată-mă acum mândră purtătoare a etichetei de “persoană obeză”, posesoare a cca 30 kg în plus faţă de “greutatea ideală” pentru înalţimea mea. 🙁
Ce s-a întâmplat cu ambiţia, cu voinţa, cu dorinţa de a fi suplă din nou?! Nu ştiu, însă recunosc deschis, îmi place teribil să gătesc şi mai ales să mănânc… iar lupta cu kilogramele nu pot nici măcar s-o mai proiectez mental, dar să o transpun în realitate! 🙁
Pentru situaţia în care am ajuns acum nu pot da vina nici pe naştere (în urma căreia am dat jos aproape tot în primele 10 zile, dar am pus la loc în anul ce tocmai a trecut), nici pe eventuale dereglări endocrine (ce au rolul lor, însă nu hotărâtor), nici pe faptul că n-aş avea oglindă în casă sau bărbat care să mă privească zi de zi. Prin urmare discuţiile gen “aşa e după naştere, eşti mamă acum” nu sunt relevante, în cazul meu.
Adevărul e că a mânca a devenit momentul meu de bine, de reîncărcare a bateriilor, de linişte… şi nu mă pot bucura de acest moment decât după culcarea măzărichilor, la ore mult prea târzii, când devorez frigidere întregi de mâncare, recuperând foamea de peste zi şi adăugând un surplus generos de bunătăţi ce-mi fac cu ochiul şi-mi aţâţă poftele într-un mod de nerezistat. Ce salate, ce diete, ce fructe sau legume crude!!! Friptane, cartofi, sosuri, deserturi divine, sandwich-uri de tot soiul, pâine caldă de casă, conserve, dulceţuri şi unt în cantităţi industriale! S-ar putea inventa un personaj de poveste cu pofta şi foamea mea, un fel de Haplea-Devoratorul, ce înghite tot ce-i stă în cale, mâncându-se în final chiar pe el însuşi!
E trist, însă pe zi ce trece e tot mai frustrant să-mi imaginez viaţa trăită fără plăcerea gustului! De un lucru sunt sigură: ori de câte ori m-am mobilizat să ţin dietă, oricât de multe satisfacţii mi-ar fi adus pierderea kg în surplus, oricât de mult mi-am impus să cred că e mai sănătos să fii suplu, a nu mânca din lucrurile ce-mi plac a devenit acum un chin cap-coadă, o suferinţă continuă şi o luptă cu mine însămi pe care nu mă mai simt în stare să o duc… De câte ori trec pe lângă o patiserie, shaormerie, cofetărie sau covrigărie, mă opresc fericită şi consum… de câte ori mă scoate soţul în oraş, îmi doresc mereu să mergem “să mâncăm ceva”… şi de câte ori am un moment liber, dau o raită prin cămară sau la uşa frigiderului după “ceva bun”.
Detest dietele, iubesc mâncarea bună, ador să gătesc… şi nu mă mai văd trăind fără plăcerea de a consuma alimente şi mâncăruri ce-mi plac. Nu-mi pot imagina cum, ajunsă cândva la finele vieţii, să am răgazul de a privi o clipă în urmă şi de a realiza că m-am privat o viaţă întreaga de ceva ce m-ar fi făcut “cumplit” de fericită… La ce bun o viaţă de renunţări şi frustrare? De ce?! De ce atâtea femei, pe lumea asta, care îşi suprimă orice poftă culinară de grija siluetei, care (îşi) refuză politicos orice le-ar face plăcere, “păcătuind” uneori cu inima strânsă şi cu mustrări de conştiinţă ce n-ar trebui să-şi aibă locul în mintea nimănui! Care e satisfacţia de a renunţa o viaţă îîntreagă la ceva ce te-ar face fericită… faptul că silueta păstrată cu preţul atâtor renunţări îi face pe alţii fericiţi?
Înţeleg pericolele legate de sănătate, înţeleg şi că unele femei se menţin, pur şi simplu, suple, fără a face niciun efort, înţeleg că există persoane care n-au nicio plăcere în a mânca şi nicio poftă de gen… nu înţeleg însă ce motivaţie stă în spatele doamnelor ce se luptă toată viaţa cu kilogramele, bifând frustrare după frustrare, pentru ca la final să-şi dea duhul (scuzaţi-mi expresia) lăsând în urmă o viaţă de continue renunţări şi abstinenţă culinară? Cât despre mine, aş da orice să iau o pastilă miraculoasă şi mâine-zi să mă trezesc cu forme şi măsuri de catwalk… însă lupta reală cu kilogramenele mi se pare acum de necâştigat.
p.s. Vă vine să credeţi că s-a inventat până şi pastila cu supă de varză concentrată, pentru slăbit?! 😀
____________
Foto: © jocurban.ro
Related Posts
Tags
Share This
Mie nu-mi plac restrictiile, nu le accept in viata mea (asta nu-nseamna ca n-am limite, doamne fereste! :), nu-mi place sa ma simt incorsetata, obligata. Nu am tinut niciodata o dieta in adevaratul sens al cuvantului, cunosc niste mici principii in alimentatie, le-am aplicat o perioada, da, au avut rezultate si da, cred ca asa trebuie sa fac de-acum incolo. Adica dulciuri ziua, pana-n pranz (si nu in fiecare zi), cat mai putina paine, apa multa, din astea. Sigur ca daca n-as fi dat cu bata-n balta de-atatea ori, acum nu aveam inca 4-5 kg in carca. Dar, fuck off, sunt om! Cu un lucru nu sunt de acord si mi se pare foarte periculos: mancatul ca o consolare/pt linistire/pt relaxare, detasare, uitare, etc. Te rog, nu face din asta bucuria de la sfarsitul zilei!
Mda, cunosc toate aceste principii, au funcţionat şi la mine pe vremea când “sufeream” de 3-4 kg în plus şi aşa mă menţineam în normal.
Acum însă am nevoie de un plan mult mai dur, ca să dau jos 30 kg, nu 3 kg. 🙁
Ştiu şi că e greşit şi periculos că am făcut din masa de seară “momentul meu de bine”, dar acum asta e situaţia şi nu am putere să o schimb. 🙁
La un moment dat o sa descoperi in tine puterea asta, normal ca acum se duce in alte directii, mai precis inspre 2 perechi de ochi curiosi 🙂 Poate un nutritionist ar fi bun…
Cateodata ma gandesc la tine (ma gandeam destul de des cand Iris era mica-mica si-mi era greu) cam cat de infinit de greu ti-a fost tie (si iti e), sincer, ai toata admiratia mea! 😀
Aştept acel “moment dat” ca pe aer! 😀
Carla, orice psiholog ti-ar spune in acest moment ca mancatul este singura zona din viata ta unde ai senzatia ca esti in control. cu tristete iti spun si sa nu mi-o iei in nume de rau… mai mult, titlul e gresit, ca tot articolul este o scuza pentru comportamentul tau culinar. si o pledoarie pentru ce e nesanatos… iti repet, ia-o ca atare, o spun poate cu prea multa sinceritate, si sa stii ca daca nu mi-ar pasa, nu m-as agita sa iti scriu.
eu am detinut controlul invers. cand aveam 20 de ani. si 43 de kile la 170 cm. se numesc tulburari de alimentatie, si functioneaza in ambele directii, ori mananci prea mult ori prea putin. si pornesc din faptul ca simti ca nu mai poti controla nimic din jurul tau din mediul tau. si ajungi sa controlezi ce, cum si cat mananci.
nu ai nevoie doar de un nutritionist, ci si de un terapeut.
altfel, ai mare dreptate cu sarcinile. de cele mai multe ori maternitatea de o scuza pentru multe care nu mai vor sa slabeasca… dar nu pot vorbi decat prin prisma a trei sarcini in decurs de cinci ani… habar nu am cum e o sarcina cu gemeni…
si, crede-ma ca esti printre eroinele mele in ale maternitatii. din toate punctele de vedere!
Fără să fac pe deşteapta, ştiu foarte bine de unde vin – la pachet – toate aceste senzaţii pe care le experimentez mâncând: controlul, iluzia controlului – pentru că, de fapt, ceea ce mi se întâmplă este exact opusul: pierderea totală a controlului asupra greutăţii mele şi, implicit, accentuarea sentimentelor de vină, neputinţă şi frustrare…
Într-o lume “ideală”, la care nu am acces acum, aş avea nevoie de un nutriţionist, de un terapeut, de un antrenor sportiv, de înţelegerea familiei, de suport activ (nu pasiv, gen “da, ar trebui întradevăr să slăbeşti, ai dreptate”) şi, nu în ultimul rând, de resurse materiale suplimentare şi MULT MULT timp pentru mine. Pentru a găti, pentru a face sport, pentru a mă “aerisi”… Momentan însă trebuie să mă mulţumesc cu altceva şi să găsesc în mine toate aceste resurse pentru a începe lupta cu kg. Căci pentru mine tot o luptă e, indiferent în ce formă o îmbrac şi cum o abordez.
Carla, in primul rand, chapeau!
Pentru subiect, pentru claritatea cu care il tratezi si-l expui, pentru sinceritate.
Si nu, n-o spun ca sa te fac sa te simti mai bine.
Sunt vag de acord cu Bogdana intr-o privinta: ce descrii tu seamana a situatie de compensare prin supra-alimentare.
Dar mai departe am o alta ipoteza: situatia in care te afli in prezent nu e deloc simpla si nici pe departe neapasatoare. (eu inteleg ca, in cea mai mare parte a zilei, esti capo di tutti capi si peste fete, si peste gatit & alte activitati domestice; ca ai ceva ajutor la menaj, dar nu zilnic; ca n-ai bona, ca lucrezi part-time, si ca mai ai pe cap si amenajarile de casa. asta mie mi se pare o situatie grea. ai pe mana un set dificil de circumstante).
In aceste conditii, ai nevoie de o compensare, de o echilibrare, de o supapa. Oricine ar avea, ca nu suntem facuti din tabla zincata!
Mancarea e o chestie la indemana, care “livreaza” satisfactia asta. In plus, tie iti place sa gatesti.
Alternativ, te-ai putea apuca, desigur, sa urli la oameni – ca debuseele agresive nu-s nici ele rare :)))
Cred ca vei scadea un pic in greutate de la sine, fara mare efort, cand parte din presiunea asta pe care o resimti va disparea sau va fi redirectionata. Iti prezic macar 5-10 kile disparute, dar lent.
Mai e de luat in calcul un aspect legat de timp si de sanatate, nu de aspecte estetice: cu cat intarzii sa scazi, cu atat e mai mare uzura pe organele interne. Ceea ce inseamna ca te vei simti obosita mai des si mai mult, pentru ca pentru inima nu-i chiar asa simplu sa pompeze zilnic niste litri de sange in plus, pentru rinichi sa filtreze, pentru articulatii sa duca kilogramele, etc.
Din punctul meu de vedere, asta nu e despre re-devenit silfida (visul nostru, al tuturor), nici despre privatiuni, este in esenta o discutie despre sanatate.
De acord cu tine ca in situatia actuala ai foarte putine alternative urmabile. Dar, daca vrei sa schimbi ceva, cat de putin, cateva tot sunt… unele dintre ele, oricat de neinsemnate, e posibil sa fie si foarte la indemana.
Eu încerc să fiu cât pot de tranşantă cu mine şi să nu mă ascund după false argumente…
Întradevăr, nu-mi e uşor cu doi copii mici, cu gospodăria în spate, cu “povara” unui soţ extrem de mofturos – pentru care încerc mereu să gătesc cât mai gustos şi, implicit, îmi fac mie o mare poftă de mâncarea preparată… cu alte atribuţii “casnice”, din categoria femeii care “stă acasă 2 ani şi se plictiseşte într-un lung concediu”… Dar în situaţia mea sunt atâtea alte mame, care n-au ajuns să atingă dimensiunile unei viţici pe motiv de surmenare totală. Dimpotrivă, se presupune că o activitate fizică intensă, combinată cu o solicitare nervoasă permanentă, ajută la arderile interne şi te menţin suplu şi tras prin inel, nu? 🙂
Că pentru mine toate acestea şi-au găsit o supapă în mâncatul excesiv… da. Dar sunt prima care înţelege că e distructiv, inestetic şi mai ales nesănătos. Şi mi-e o frică teribilă de boli, de neputinţă!
Nu ştiu exact ce-mi lipseşte… Am motivaţia de a fi sănătoasă şi în formă pentru copii mei, dorinţa de a arăta bine pentru soţul meu, visul de a încăpea iar în vechile şi frumoasele mele haine, de a merge pe stradă cu umerii drepţi şi fundul în afară ;), nu ascunzându-mă, chircită, după mânerul căruciorului… îmi lipseşte însă voinţa de a ajunge acolo.
Mă simt resemnată, mă lupt cu un fatalist sentiment de “asta e, nu mai am ce face”… sunt prea departe de locul unde aş vrea să ajung şi mă sperie greutatea călătoriei şi obstacolele ei…
Carla, in situatia ta sunt, desigur, si alte mame – care poate or lua-o si ele razna, fiecare in felul ei… Ulcerele si insomniile, de pilda, se pot ascunde sub machiaj…
Tu nu esti “ele”. Tu (ca noi toate, de altfel 😉 )esti unica. Situatiile sunt cele care s-ar putea asemana.
Daca-ti foloseste, ia-le drept exemplu pozitiv pe acele alte mame de care vorbesti, care reusesc sa o scoata la capat; poate te ajuta ceva din ce fac ele… daca situatiile nu se aseamana, ne bucuram pentru cele carora le merge bine, si pe urma ne vedem de ale noastre.
Dar nu lasa faptul ca momentan nu pari sa reusesti si tu s-o scoti la capat sa te faca sa te simti prost. Cu totii avem momente in care ajungem la limita – unde, na, ne descurcam cum putem…
Problema cu instituirea compensatiilor alimentare este ca povestea se tot auto-alimenteaza! Nu-i de mirare ca e foarte greu sa te desprinzi. De la un punct incolo (si punctul ala nu tine de numarul de kile; e vorba de alte zagazuri care se “rup”…) pare sa fie foarte greu sa te “intorci”.
Din punctul meu de vedere, nu e o proba de motivatie, si nici de vointa.
E de rabdare.
Pentru ca asta e cel mai greu – sa astepti. Chiar daca ai trece acum, pe loc, la o dieta pe care s-o poti tine, ar dura pana cand efectele s-ar vedea (si asa si trebuie, ca altfel te duci in yo-yo).
Asa incat, inainte sa-ncerci sa-ti gasesti satisfactia de substitutie, cea care sa te ajute in debut, ca sa “pacalim” noi problema, pune mana si dormi. Fa ce trebuie ca sa dormi. Macar, cum am mai vazut mentionat aici, cand si cand – dar bine. Casa si restul mai pot astepta. Oboseala ta, nu prea (desi pare ca da, ar putea…)
Mie (iarta-ma daca ma pripesc cu presupunerile…) imi pare ca tu esti oarescum perfectionista (parca am citit undeva ca lasi casa luna inainte de a pleca…?). Daca da, canalizeaza-ti energia asta inspre a te odihni si a te destinde. Asta e ce trebuie sa faci perfect acum.
In rest, nu se crapa catapeteasma asa usor.
Dupa ce ai inregistrat, sa zicem… 4! 4 zile consecutive de odihna zdravana (nu conteaza de cate ori trebuie s-o iei de la capat cu numaratul 😉 tocmai asta e smecheria, sa te poti odihni pe durata a mai multe saptamani), mai vorbim noi despre diete, vrei? 🙂
Incredibil cât de bine ai sintetizat ceea ce mă sperie pe mine cel mai mult, dar nu ştiusem s-o spun în cuvinte… RĂBDAREA!!!
Faptul că după câteva zile sau săptămâni de dietă nu pare să se schimbe nimic, etapele de “platou”, gândul că luni şi luni de zile nu voi fi mulţumită de rezultate… şi nerăbdarea de a ajunge cât mai repede acolo unde mi-am propus…
Voi ţine mare cont de toate recomandările tale, iar articolul pus la tine pe blog e de căpătâi! Şi voi dormi, am nevoie de somn, am nevoie să încetez a mai face mereu ceva în timpul “liber”… Mă duc la baie cu laptopul, mananc cu cartea în mână şi cu telefonul la ureche, găsesc mereu ceva de făcut în fiecare moment de respiro… Am obosit, da.
Nu ştiu dacă sunt perfecţionistă… Sunt, însă, mereu nemulţumită de mine şi de ceea ce-mi stă în puteri să fac. Nu vreau lucruri perfecte, dar vreau mereu lucrui făcute mai bine, mai repede, mai frumos… O s-o las mai moale cu mine însămi, poate aşa o să iau un start mai bun în a mă “reinventa”.
Hmmm, nu mi se pare o pledoarie pentru formele rotunde pentru ca din postarea ta eu am inteles ca tu nu esti multumita cu aspectul actual. Am I right?
Of… da. Nu e deloc o pledoarie, titlul a fost ales ironic, însă cred că din alăturarea sa restului textului reiese altceva. Mi s-a atras atenţia şi de alte persoane vis-a-vis de asta, dar cred că se subînţelege că aş fi cea mai fericită din lume să mă pot elibera de aceste exagerate rotunjimi…
Nu sunt deloc mulţumită de cum arăt, n-am negat nicio clipă! Sunt doar frustrată că a redeveni şi de a mă menţine suplă presupune atâtea lupte şi sacrificii…
Nici eu nu mai sunt slaba, am fost anul trecut, dar dupa ce am trecut prin recaderi si a trebuit sa iau si mai mult cortizon m-am umflat la loc.
Ina anul trecut, cand am slabit 12 kg cu regimul de nenea naturistu (2 sapt grau cu orez, 2 sapt adaugate fructe, legume crude, odata la 2 zile un ou, oda ala 2 zile cate un iaurt.sana/kefir), am realizat ca nu mancarea e cea mai importanta.Ok, eu aveam o motivatie stribg. As avea=o si acuma, dar sunt cam apardita si n-am putere, pe atunci dozele de cortizon erau f f mari si aveam o energie falsa care m-a ajutat insa sa ma tin de regim si sa arat beton vara lui 2010. Acuma sunt grasuta, dar asta e.
Eu te saftuiesc sa iti gasesti un timp al tau, daca nu zilnic, macar la 2 zile. Asta e minimum. Un timp in care faci tot ce vrei, chiar si o ora de plimbarica singura. Poti sa-ti iei aparatu si sa faci poze, de exemplu. Si le revezi seara cu o limonada alaturi in loc de mancare.
Cunosc si eu faza asta cu mancat seara dupa ce se culca copiii, de aia n-am slabit destul dupa sarcina a doua, am ramas cu acele 12 kg in plus. Imi dadea senzatia de bine si de “eu cu mine insami”.
Trebuie sa gasesti altceva cu care sa te rasplatesti.
Te imbratisez si desi esti foarte , foarte frumoasa si cu 30 de kg in plus, eu tin pumnii sa slabesti, pt tine si pt mazarichi, sa fii in forma multi, multi ani de-acum inainte.
Mi-e ruşine de mine şi de “problemele” mele când primesc sfaturi şi încurajări de la persoane ce au de o mie de ori mai multe probleme, mult mai importante, cărora le fac faţă cu cu curaj ce mie-mi lipseşte cu desăvârşire. 🙁
Mă gândesc la tine, la cât de preţioasă e sănătatea, la cât de subţire e limita între a te simţi bine şi a descoperi că suferi de o boală “ascunsă”… Şi-mi vine să-mi dau palme gândindu-mă că nu-s în stare să fac nici măcar ceea ce depinde exclusiv de mine, pentru a fi sănătoasă şi puternică!
Ştiu că sună aiurea, dar efectiv nu am un “timp al meu”. Timpul meu e cel furat pentru un duş prelungit, pentru internet şi blog, pentru citit câteva pagini dintr-o carte şi pentru vizinat un film… Să rup mai mult din timpul “familiei” mi s-ar părea egoist. Nu simt nevoia să ies singură, îmi place să fiu cu familia, cu soţul, cu fetele… nu-mi doresc să plec de lângă ei, chiar dacă e spre binele meu, spre construirea unei relaţii pozitive cu mine însămi. 🙁
intr-o zi stai mai putin langa computer, in alta nu te uiti la film etc. Adica sa le alternezi.Sau eventual te culci odata cu fetele odata, de doua ori…ca sa nu te tenteze”timp liber cu mancare buna buna”.
Te inteleg ca nu vrei sa pleci de langa ei, si e minunat asta.
Nu trebuie sa iti minimalizezi problemele, nu ajungem nicaieri asa, fiecare trebuie sa-si poarte de grija, fara vina si fara remuscari, sa stii.
Te imbratisez!
Chiar asta încerc să fac… un film pe săptămână, o seară la calculator, una cu o baie lungă şi alte activităţi femeieşti de îngrijire personală, una de culcat devreme etc. Dar toate asezonate cu o farfurie mare de mâncare, fie că am în faţă tv-ul, calculatorul sau o carte…
Schimbări trebuie să fac, mi-e foarte clar. Măcar pentru a mă simţi mai bine în pielea mea când “vine rândul” serilor în doi, căci acum mă simt groaznic… 🙁
Mulţumesc mult pentru încurajări!
hm, ma gandesc la un sistem de premiere, de ex, tot vrei tu deco art la tine acasa;) , la fiecare 5 kile slabite iti trimit o poza rezolutie mare, pe care doar sa o printezi si sa o inramezi, ce zici?:))
Ooof, Sabinelu, eu m-am premiat singura si cu fotografiatu’ asta, da’ tot degeaba. 🙂 N-a fost suficient, ba, mai mult, ca si scrisul, au devenit extra-presiuni, ma consuma daca nu le intreprind si parca si mai tare ma obosesc, ma dezechilibrez … Nici eu nu stiu cum e mai bine. 🙁
mda, daca totul devine o presiune nu e ok. dar cred ca exista persoane care orice ar face, tot la presiune ajung. Nu stiu de ce. Suntem prea perfectioniste domne:))
Mulţumesc, eşti prea bună şi nu te refuz, dar ar trebui să fac toate aceste lucruri pentru mine, pentru sănătatea şi liniştea mea interioară… nu ştiu cât de bine ar funcţiona un sistem recompensator venit din exterior, chiar nu m-am gândit niciodată din punctul acesta de vedere…
De acord cu Mamituni, Bogdana poate are partial dreptate, insa e cu dus si-ntors. Ai nevoie de echilibru, insa cum sa-l gasesti, oboseala e un dezechilibrant foarte greu de parat!!
La mine nu regimul alimentar e ala care ma zdrobeste (mananc relativ normal si sanatos la cap), insa oboseala mi-a facut vraiste hormonii si de acolo agatamentul de niste kilograme extra (nu extraordinar de multe, insa destule pentru a ma simti nu foarte confortabil), care nu ma deranjeaza musai estetic, ci fiziologic (nu ma simt, cum ziceam, bine in ele, nu am suflu suficient, nu am energie cat trebuie).
Dar eu vad foarte bine si adevarul spuselor tale, dincolo de numarul de kilograme – mancarea poate fi o bucurie si trebuie sa fie o bucurie. Nu sa traim ca sa mancam, dar nici sa mancam doar ca sa traim.
E o lume aparte, in bucatareala cu dragoste si din dragoste, eu am descoperit-o dupa 3 decenii in care am fost o scoaba si o sclifosita (aveam, ca si Bogdana, 43-44 kg, insa nu pt ca ma fortam, ca mancam junk food in prostie – la modul cartofi prajiti de 3 ori pe zi in studentie, asezonati cu 1 litru de Cola si macar o ciocolata, ci pentru ca asa mi-era metabolismul, stiu, eram sursa tuturor invidiilor, dar si rautatilor!!).
Abia acum, gospodarind alaturi de omul meu, jumatatea mea, am aflat ce inseamna sa te bucuri cand faci o paine, ce inseamna sa razi cu un pahar de vin in mana trebaluind pe langa o cratita in care, in echipa, in cuplu, amesteci mirodenii care mai de care mai aromate … E o bucurie pe care n-o poti trai decat ca revelatie, cand ti se intampla, deci STIU ce spui.
Posibil ca o buna parte din kilogramele care te deranjeaza sa fie de la exces – da, mancat tarziu in noapte, compensatoriu, dezechilibrat.
Insa chiar incercand sa revii cu picioarele (si sistemul digestiv) in balans, s-ar putea sa ai surprize (eu am de ex, ca nu slabesc catre ce-mi doresc, a sanatate cum spuneam, desi … mananc de 1000x mai echilibrat decat atunci cand aveam 20 de kg in minus!!).
Asa ca treaba cu slabitul e chiar complicata.
Regimul alimentar si exercitiul fizic nu sunt intotdeauna reteta exclusiva.
Ai rabdare cu tine, e tot ce-ti pot recomanda. Ingrijeste-te, echilibreaza cat poti, odihneste-te cat poti, gaseste supape alternative.
Restul va veni in timp. Sper si eu, la randul meu. 🙂 (Intre timp ma “caut” de solutii, alopat, paleativ, printre picaturi). Sper sa gasim amandoua, si in general toata lumea, ceea ce cautam. Echilibrul acela mult dorit, pe toate planurile. Sau macar pe o buna parte din ele. 😛
Ştiam eu că nu-s singura a cărei dragoste trece prin stomac… Tu ai spus-o şi mai bine: “bucatareala cu dragoste si din dragoste” este cea care face să am mereu frigiderul plin de “bunătăţuri”, mai puţin chestii crude şi sănătoase cu care să mă pot “îndopa” fără riscuri majore pentru siluetă…
Când aparatul de pâine tocmai îşi termină treaba şi toată casa miroase a pâine caldă şi gustoasă, nu-mi doresc decât să-mi rup o bucată mai mult decât generoasă, pe care s-o mănânc cu unt… Când îmi văd soţul mâncând cu plăcere din ceea ce pregătesc simt o mulţumire sufletească incomparabilă cu altceva şi atunci mă bucur şi mai mult de gustul reuşit al mâncării…
Şi mi-e cu atât mai greu cu cât nu pot goli frigiderul de chestiile nocive pentru siluetă şi sănătate, pentru că Dragoş e un fan al mezelurilor, al mâncărurilor clasice gen cartofi cu carne, al pâinii în general… Atâta vreme cât ispita există în farfuria de alături, mi-e cu atât mai greu să mănânc ca un iepure şi frustrarea devine cu atât mai mare, la fel ca şi pofta…
Plus gătitul pentru fete, nevoia de a gusta şi degusta în permanenţă ceea ce le ofer… scuze pot găsi cu nemiluita. 🙁
Si hai sa-ti mai zic un lucru, de incurajare – eu am mai avut o perioada, poate nu neaparat la fel de stresanta, insa destul de aproape de oboseala maternitatii, pe la mijlocul anilor mei cu prefix 2. Atunci, tot asa, pusesem pe mine un numar de kilograme cu care nu mi-era bine. Organismul lupta sa reziste, avea nevoie de rezerve. Le-am dat jos cu varf si indesat, rapid, in cateva luni, dupa ce am depasit perioada respectiva (job, relatie personala, mediu, mai multe circumstante greu atarnatoare).
Deci Mamituni are dreptate, se reaseaza lucrurile. Rabdare si … forta!!
Si, ca tot imi aduc aminte: dupa prima sarcina m-am reechilibrat cu greutatea (nu vorbesc despre pre-baby body, ca eram aschie si nici acolo nu era bine, ci de un ideal propriu, locul unde ma simteam eu in largul meu! :P) cam la vreun an distanta, dupa a doua, cam la fel. A treia insa mi-a pus capac, fiindca, sunt convinsa, am contribuit la dezastrul hormonal deja inceput (picatura care a umplut paharul) – am trecut pe mini-pill cateva luni bune (pana a intrat in efect vasectomia lui). Atunci am luat-o clar razna – greutate, sanatate in general. Am avut de fiecare data acelasi regim alimentar. 🙂
Şi eu am remarcat că, mâncând mult mai sănătos ca acum 10 ani, am atâtea probleme cu kilogramele… Pe atunci însă eram mai activă, trăiam altfel. Îmi permiteam excese în miez de noapte, pizza la 5 dimineaţa sau fast-food zile la rând pentru că ele veneau după nopţi nedormite şi dansate în cluburi, unde ardeam mult peste cât consumam… Ieşiri continue, o viaţă mult prea activă şi agitată ca să mai am timp să mănânc sănătos, 1 pachet de ţigări pe zi şi cafea la greu – toate având drept efect secundar să-mi taie foamea… iar atunci când mâncam o făceam doar de poftă, nu pentru că aş fi simţit că mă dizolv de foame.
Ironic, şi acum tot de poftă mănânc!
ma gandesc de cata energie ai ca sa mananci si unde o mai gasesti: sa cumperi, sa gatesti, sa incalzesti mancarea, sa speli vasele… Eu numai la gandul sa fac toate astea imi vine sa nu mai mananc vreodata. de abia astept inventarea pastilei care sa te hraneasca.
in alta ordine de idei si eu am gasit o refulare tampita dupa atata stres – ma uit la seriale pe net de parca viata mea ar depinde de asta. nici nu mai apuc sa dorm suficient.
dar mai e putin si vor trece toate 😀
Dana, nu înţeleg ce spui, eu am adorat toată viaţa să spăl vase, e activitatea mea favorită din bucătărie! 😀
Dar la filme m-aş uita şi eu non-stop!… cu un bol mare de papa în braţe.
Carla, iti multumesc pentru sinceritatea cu care ai scris acest articol. M-am regasit in fiecare propozitie!! E atat de adevarat ce spui! Si eu am ramas cu 15 kg in plus in urma sarcinii si am inceput nenumarate cure de slabire convinsa fiind ca trebuie sa adopt o masura drastica pentru a da jos atatea kg. Dar nu am reusit sa tin nici o cura mai mult de o saptamana. La fel ca si tine sunt o gurmanda, la fel ca si tine am un sot care mananca muuulta carne, mezeluri, pizza, kebab, omlete etc. Si pe el nu se pune nimic!!! Nu e corect!!!
Acum 3 saptamani am decis ca asa nu se mai poate, ca trebuie sa fac ceva cu aceste kg care se incapataneaza sa ramana cu mine;) Motivatia mea: sanatatea! Din cauza kg acumulate in sarcina (20 la numar) am ajuns la preeclamsie si la cezariana de urgenta. Am fost atat eu cat si bebele in pericol, nimeni nu mi-a spus cat e de grav inainte, ci doar la cateva saptamani dupa ce am nascut am aflat si eu la ce pericol am fost expusi. Dupa nastere a venit doctorita si mi-a spus asa: predispusa la tensiune arteriala, diabet, o alta preeclampsie la urmatoarea sarcina.
Logica mea e urmatoarea: trebuie sa fiu sanatoasa ca sa imi pot creste copilul, ca sa fiu sanatoasa trebuie sa slabesc! Nu vreau sa fiu top-model, vreau doar sa ajung la o greutate ok pentru inaltimea mea,sa nu mai fac parte din categoria obezilor.
Eu de multe ori mamanc pe fond emotional: cand sunt stresata, nervoasa, trista ma refugiez in mancare. Complet gresit, sunt constienta de asta! Acum de fiecare data cand vreau sa infulec o ciocolata ma gandesc prima data: oare chiar imi este atat de foame sau sunt doar stresata, nervoasa…? Si atunci imi dau seama ca pot sa mananc si 10 ciocolati, dar starea mea nu strece asa usor:)
Iti voi prezenta mai jos “principiile”cu care am plecat la drum in aceasta lupta cu kg (nu stiu cat am dat jos, nu m-am cantarit inca, dar vad pe haine un uimitor progres):
1) micul dejun pe la ora 9: lapte cu cereale si miere sau iaurt sau branzica dulce, orice numai fara paine si repede de pregatit:)
2) un fruct intre mese (profit acum de cele de sezon)
3) pranzul pe la 14.30 sau 15 depinde cum termin cu Mihaita.Mananc neaparat felul intai (de regula supa) si felul doi – orice gatesc pentru mine si pentru sotul meu: varza, fasole, mazare, linte, musaca de cartofi, cartofi prajiti sau 3 felii de pizza din cand in cand…absolut orice, e momentul meu de rasfat:) Totusi nu exagerez cu cantitatile. Mananc si 2 felii de paine, nu de cereale, nu neagra ci de care o fi:)) Bineinteles nu mananc cu paine daca mananc cartofi, se subintelege, nu? :)Cateodata imi mai permit si un pahar de cola.
3) Cina…ei bine, cina nu prea exista. Mananc un fruct eventual pe la 18-19 si cam atat…Dar nu simt ca imi este foame. Mananc pranzul tarziu si consistent si atunci chiar nu mi-e foame. Seara inainte de culcare un ceai.
4) Ceai verde cat cuprinde, imi da energie si e bun pt silueta!
5) In fiecare seara, dupa ce adoarme Mihaita, fac ceva pentru mine: alerg cam jumatate de ora. Ma simt excelent dupa ce alerg!! Imi reincarc bateriile pentru o noua zi. Te rog incearca si tu, iti garantez ca te vei simti minunat stiind ca in acea jumatate de ora ai facut ceva pentru tine, pentru sanatatea ta.
6) Merg cu Mihaita la bazin, la bebegym din cand in cand. Apa e mica, iar eu trebuie sa merg in pasul piticului tot timpul. Prima oara cand am iesit din apa am simtit cum mi se taie genunchii, mi-a fost si rusine, nu am putut sa mai ies din bazin:)) Am avut febra cam o saptamana. Deci victorie pe ambele planuri: jos cu kg si distractie maxima pentru bebe:) Nu stiu daca la Cluj se organizeaza, dar ai putea sa te interesezi.
Cam asta e planul meu si sper din suflet sa ma pot tine de el. Sper ca ti-am fost cat de cat de ajutor si iti doresc multa bafta in lupta cu kg!
By the way, esti extraordinar de frumoasa, de ce sa te ascunzi dupa atatea kg? 😉
Monica, îţi mulţumesc şi eu pentru amplul comentariu şi pentru recomandări… Orice sfat e binevenit.
După cum spuneam şi mai sus, la teorie sunt foarte bună… practica mă omoară! 🙂 Încerc să găsesc, prin încercări, dieta care să mă chinuie cel mai puţin, şi totuşi să fie eficientă în topirea kilogramelor… am decis s-o iau uşor, de fapt am început de luni bune să schimb încet-încet câte ceva în alimentaţie. N-am mai cumpărat sucuri din comerţ, am redus dulciurile, am eliminat aproape complet mezelurile (am renunţat total la cele măcinate, gen salam, cârnaţi etc., iar muşchi, pastramă sau altele de gen încerc să mănânc cât mai rar), mănânc mai puţină pâine etc. Mici trucuri menite să-mi facă mai uşoară trecerea spre o dietă “adevărată”.
În ceea ce priveşte sportul, aici sunt corijentă cu totul. La alergat n-am făcut faţă niciodată, nici măcar în zilele mele de aur. La fel aerobic sau alte sporturi ce presupun efort ce-mi taie respiraţia în numai câteva minute. Îmi place în schimb să înnot, aş merge la bazin zilnic, dacă aş putea! Şi-mi place să lucrez la aparate, în ritmul meu, încet şi cu multe repetări… O să încerc cumva să-mi fac timp o dată pe săptămână pentru aşa ceva.
Draga Carla, daca vrei iti pot da dieta mea, nepersonalizata , realizata de un nutrionist si unul cunoscut de altfel, lygia alexandrescu.pe mine si nu numai , tuturor mamicilor/prietenelor carora le am dat o au ajutat foarte mult.este mai mult un stil de viata , pt ca dupa o luna , vei observa ca incepi sa mananci altfel de cum o faceai inainte.nu spun acum ca sunt eu mama sanatatii din pdv alimentar , pt ca si eu am derapaje, in cola, in dulciuri sau fast food, recunosc sunt cazuri izolate sau in weekenduri dc iesim pe undeva.eu mananc f mult mancare gatita.inca ceva : cu cat vei amana slabitul cu atat iti va fi mai greu, pt ca aceste kg acumulate acum, dupa sarcina sunt muuult mai usor de dat jos decat iti imaginezi.dupa 2 ani , nu sh ce rezultate vei mai avea.un alt aspect este sanatatea ta , presiunea ce se pune pe organele tale nu e una tocmai binevenita.si …stiu ca nu e timp, ma uit la mine ca am un copil si imi gasesc f greu timp sa merg o ora pe sapt la sala si alta la un masaj, insa incearca sa te misti acasa, cat dorm fetele, macar 30 de minute.sa transpiri putin, sa te dezmortesti, o sa ti faca bine si psihic, te elibereaza de energii negative si desi pare contradictoriu o sa ai mai multa energie dupa putina miscare.daca nu ai prbl cu coloana si totusi iti gasesti o ora timp liber , te sfatuiesc din suflet sa mergi la kangoo jumps.este minunat, rezultatele le vei vedea f rapid , pt ca e si f solicitant.hai , mobilizeaza te, ma contactezi daca vrei dieta ;)!te pup si ai incredere in tine!
Dani, mulţumesc, sigur că vreau să studiez dieta…
Trebuie să găsesc şi eu timp şi energie să fac sport măcar o dată pe săptămână… Însă vreau întâi să dau jos câteva kg, pentru că acum nu am putere de nimic, mi-e prea greu să fac sport cu atâtea kg… nu rezist.
Fac zilnic plimbări lungi cu fetele, cu căruciorul care acum are cam 30 kg, “încărcat”. Se pare însă că nu e de ajuns.
Of, cat de mult pot sa te inteleg… ma uit la mine si nu ma mai recunosc…
Stiu ca iti este greu… si stiu ca totul (greutati, frustrari) se multiplica atunci cand vezi cate o mamica care arata bestial dupa ce a nascut 1-2-3 copii. Pe mine una ma descurajeaza exemplele de gen… E drept ca deocamdata am pus frustrarile in cui, dar promit sa vin din urma si sa sufar alaturi de tine. 😉 …Fruntea sus, curaj si multa incredere in tine!!! Cu toate acestea si cu vointa de fier ai sa reusesti… dar toate la timpul lor. 😉 Important este sa nu iti pierzi determinarea atunci cand vei vedea ca rezultatele intarzie sa apara sau atunci cand vei mai calca strimb… ideal ar fi sa incerci, usor-usor un nou stil de viata… nu doar dpdv alimentar. Fetele cresc… o bici cu 2 scaune?? 🙂 asa: http://www.freerider.ro/noutati/biciclete-pentru-gemeni-13723.html sau o bici normala cu un scaun care se ataseaza in spate si unul care se ataseaza in fata… sau poate chiar taga la care visai acum ceva vreme. 😉
.. Trebuie sa incerci pana gasesti “reteta castigatoare” … eu sunt sigura ca o sa reusesti sa ajungi din nou la formele pe care le afisai in “prima tinerete” 😛
Gabi, tu să taci! Ai făcut minuni cu tine în această a doua sarcină şi ţi-am urmărit cu maximă invidie postările HSM… 😛
Frunte am, curaj am… mai lipseşte încrederea şi mai ales răbdarea, cum îmi spuena Mamiţumi.
Cât despre formele primei tinereţi, nu am nicio speranţă să redevin atât de subţire, m-aş mulţumi şi cu 10 kg în plus, la vârsta şi conformaţia pe care o am acum.
p.s. E super bicicleta pe care mi-ai arătat-o, o voi pune pe wish-list şi poate, cine ştie, vreun Iepuraş sau Moş iernatic se va îndupleca de mine… 😛
varianta mai low-cost pentru mos sau iepuras ar fi bici normala, dar cu cadru barbatesc, pe care se poate atasa un scaunel, iar cel de-al doilea se ataseaza la portbagaj … iar scaunelul din fata nu incomodeaza prea tare pedalatul… plus ca, asa ai avantajul de a transfera din cand in cand cate un scaun si pe bici pe care acelasi mos sau iepuras se va gandi sa i-o ofere si sotului tau. Personal, abia astept anul viitor, cand imi doresc sa luam fiecare cate un prichindel pe bicicleta si sa pedalam in familie! 😀
Mă gândisem deja la asta, dar e încă în stadiul de proiect pentru viitorul nedefinit… nu prea se potriveşte cu stilul nostru de viaţă (în curând apartament la bloc – fără spaţiu de depozitat biciclete, iar eu pe casa scării nu le las!… plus că tati nu e amator de biciclit). Mai degrabă ajungem noi, fetele, fiecare cu bicicleta ei, pentru agrement când şi când…
Pe voi abia aştept să vă văd în acţiune! 😛
Mi-a placut ‘pofta’ si sinceritatea cu care ai scris acest articol ; eu m-am luptat intreaga viata cu kilogramele in plus, de la 15 ani, cand am avut niste tulburari endocrine. Problema mea era ca iubeam hainele si moda mai mult decat orice mancare, orice desert, iar in cazul meu, aceasta a fost singura motivatie reala care m-a tinut treaza in lupta cu kilogramele in plus; am inteles abia la 29 de ani ca trebuie sa imi schimb stilul de viata si nu sa tin ‘inca o dieta’. A functionat, pentru ca mi-am dorit foarte mult. In 2 ani am devenit un om sanatos tun, asa cum au aratat ultimele analize si port haine cu 5 marimi mai mici- ceea ce pentru mine e esential, dat fiind pasiunile mele. Schimbarea stilului de viata nu functioneaza, probabil, pentru oricine; insa daca vreti sa incercati, puteti citi cateva idei aici: http://www.stilistele.info/2011/02/slim-fit.html
Daca insa sunteti multumite asa cum sunteti, nu incercati sa schimbati nimic, bucurati-va de viata si de pasiunile voastre, pentru ca nimic nu e mai important decat asta!
va pup
Îţi mulţumesc pentru informaţii… articolult aău mi s-a părut foarte util şi te felicit pentru determinarea de a-ţi găsi un stil de viaţă sănătos.
Nu cred că vreo femeie poate fi cu adevărat mulţumită, chiar şi în sinea ei, cântărind 30 kg peste “greutatea ideală”… da, poţi fi mulţumită cu 5-10 kg în plus, cu forme mai voluptoase, mai rotunde, cu o burtică pe care să o consideri chiar sexy. Însă, cu un surplus atât de mare, lupta devine mult mai grea şi atunci e mult mai simplu să te laşi învins şi să te ascunzi după cuvinte gen “mi-e bine şi aşa”. Mi se întâmplă chiar mie acest lucru…
Draga Carla, eu as sugera dieta minune pomenita aici (merge adaptata, nu-ti trebuie decat un minim spirit de observatie!) :
http://www.nanceestar.com/KidsToddlerDiet.html
Atentie insa, rasul ingrasa!
Succes! ; ))
:)Mulţumesc! Şi ce dacă râsul îngraşă… ce mai contează 1 kg în plus?! 😛
Te citesc cu deosebita placere, Carla, desi timp de comentat nu prea ramane. Am o scuza, te-am descoperit de curand.:* Fix inainte de articolul asta am citit articolul Andreei: http://bucuriebunastarehrisca.blogspot.com/2011/06/raw-food-pentru-slabire-rapida.html
Am zis ca e prea mare coincidenta sa nu dau un semn.:) Eu, fara sa fiu vegana, am inceput sa consum raw cam 70% pt ca devenisem dependenta de vitamine, nu-mi ajungea energia pentru fete si pentru toate celelalte si mai aveam si alte probleme. Le-am rezolvat pe-astea, iar bonusul a fost ca am si slabit. Eu ador fiecare lingurita, am redescoperit placerea gatitului. In plus, sunt (mai :P) vesela.
Te pup tare si-ti urez mult succes. Esti tare frumoasa! :*
DnaCeainic 🙂
Nu e nicio coincidenţă… sau, cum ar spune Una… nu-i aşa că aceste coincidenţe sunt atât de frumoase? 🙂
Datorită acestui semn ţi-am descoperit şi eu blogul… şi, atât cât am avut timp acum să arunc o privire, mi-a plăcut tare! Abia aştept să revin, să te citesc mai bine! Fetele tale sunt minunate, simpatice foc!
Referitor la raw, excat aceleaşi motive le am şi eu pentru a încerca: vreau să fiu sănătoasă pentru fetiţele mele şi, dacă bonusul este să şi slăbesc, cu atât mai bine! Deocamdată sunt motivată să încerc, nu cred să ajung la o alimentaţie 100% raw (nici nu-mi doresc), dar dacă ating un 70% ar fi perfect pentru sănătatea mea.
Ne reauzim curând, sper… p.s. Te-ai înscris şi tu în raw.slim, cumva?
Carla, acum am descoperit (tarziu, rusine mie) ca te-ai inscris.:) Am vrut si eu, dar pana sa ma asez la pc au trecut cateva zile. Poate o voi face totusi. Eu am inceput de o luna jumatate doar schimbarile astea si m-am simtit extraordinar destul de repede. O am partenera pe Maria, de 3 ani si jumatate, careia ii explic tot, ce e cu fiecare frunzulita, leguma, ii spun povesti despre sistemul imunitar, zahar si altele si am gasit un ecou extraordinar in ea. Iar sotul meu, gurmandul, a inceput sa savureze mancarea gatita de mine. Oricum, nu ma suparam, ii gateam in paralel.
Eu am ajuns la greutatea de dinainte de nastere, nu m-as supara deloc pentru altele in minus. Ma simt excelent, mult mai linistita si dispusa la joaca si copilarii.:)
Barometrul meu no1 au fost vitaminele: am luat cam 2 ani jumatate si daca renuntam 2-3 zile aveam cate o criza de tahicardie groaznica. Pana nu reluam o tineam asa zilnic. Acum sunt vitamine free.:))
Iti tin pumnii, ne vedem acolo.:*
🙂 Cred că niciodată nu-i târziu, mai ales în toată acestă poveste, unde nimic nu e contra-cronometru şi nici obligatoriu, ca la armată… Eu, cel puţin, am mari dificultăţi să respect paşii – aparent atât de simplii – ai acestor prime zile, dar nu mă descurajez. E normal să nu pot face lcururile bine dintr-o dată, să beau 2 litri de apă zilnic, dacă înainte nu beam nici 2 pahare… sau să mă pot concentra la lucruri la care nu m-am gândit niciodată…
Ar fi frumos să putem împărtăşi impresii… 🙂
Cu soţul n-am mari speranţe să “călătorim” împreună spre o dietă raw, însă fetelor chiar vreau să le fac o “educaţie” alimentară cât mai sănătoasă. Nu raw, însă cât mai aproape de crud şi natural.
definately I am not alone … 🙂
iti doresc sa ai puterea sa traiesti asa cum iti place si te simti bine …
Definately NOT!!!!!! 😀
Şi eu îmi doresc să am puterea de a trăi cum îmi place, pentru că e foarte greu să mă împac cu ceea ce sunt şi să găsesc un stil de viaţă armonios pentru mine, pentru corpul şi mintea mea. Sunt conştientă că excesele nu sunt benefice, dar nici restricţiile permanente nu sunt un mod de viaţă pe care să mi-l doresc.