Certate cu somnul

Jun 6, 2011 by

Certate cu somnul

Au trecut mai bine de două săptămâni de când programul de papa-joacă-somn al măzărichilor este complet dat peste cap. Ca să fiu mai corectă, de la întoarcerea la Cluj nu mai avem niciun program concret după care să ne organizăm ziua, ceea ce ne înebuneşte pe toţi în egală măsură.

Întâi de toate, fetele sunt mereu obosite, flâmânde – dar fără poftă şi chef de a mânca mai mult de 10 înghiţituri de mâncare, agitate, debusolate… Să fie de vină căldură, să fie de vină venirea prea târzie a serii, sau poate doar o schimbare firească în programul fetelor, datorate creşterii… nu ştiu.

Însă lipsa aceasta de constanţă, plus solicitarea şi mai intensă (dacă se putea) de a fi mereu împreună cu fetele şi, mai nou, “între” ele, pentru că au debutat primele episoade de lovituri şi certuri adevărate,  m-au făcut să nu mai am  – la rândul meu – timp şi chef de nimic.

Departe-s zilele în care fetele se trezeau, matinale, undeva înainte de 7 dimineaţa, ca apoi să mai tragă un pui de somn scurt înainte de prânz, să mănânce între 12 şi 13, să de mai joace şi să doarmă o oră de amiază, să mănânce din nou între 16 şi 17, să stăm afară până la 19, să le spălăm şi să îşi bea laptele de seară… iar la 20 să adoarmă în pătuţurile lor.

Aveam, pe atunci, vreme să le gătesc cele două mese cât timp îşi făceau cele două somnuri scurte, chiar dacă în 20 de minute erau în picioare deja. Iar seara aveam timp pentru noi, cei mari… aveam timp de un film, de o carte, de a sta la calculator, de a găti ceva bun sau de a mai aduna prin casă… Era linişte şi simţeam că deţin  – măcar seara – controlul timpului meu.

Acum… nu mai ştiu. Probabil că toate au început cu refuzul măzărichilor de a mai adormi, seara, la o oră la care soarele apune în plină splendoare fix în geamul dormitorului noastru, iar draperiile portocalii (!!!) nu fac decât să creeze în cameră o lumină îngrozitor de supărătoare, de parcă am trăi cu toţii într-un pahar cu fresh de portocale flambat. În aşa condiţii vitrege, nici nu mă mai mir că fetele au nevoie şi de câte 2 ore până să adoarmă, timp în care se zvârcolesc în pătuţuri, se ridică şi se aşează la loc de zeci de ori, chirăie şi chiţăie ca şi cum ar fi băut câte un Redbull, nu lapte, la cină, ţipă şi se joacă explodând de energie… Iar dacă le lăsăm singure în cameră, libere să se joace, trag nişte plânsete de se aud în tot cartierul, fiind totuşi mult prea obosite de peste zi. Orice numai să nu părăsim camera!

Aşa că, de cele mai multe ori, ajungem să le adormim cu noi în pat, imediat după ce-şi beau laptele, convinşi fiind că e metoda cea mai rapidă de a “scăpa” de ele şi de a ne retrage apoi în treburile noastre de oameni mari. Ne întindem toţi patru în pat, fiecare fetiţă e luată în braţe şi strânsă cu spatele la pieptul nostru, ne mai jucăm puţin cu Coconaşul şi Paraleul, mai facem un dragă-dragă, ne dezmierdăm, ne şoptim cuvinte dulci, ne mai prefacem că adormim – ba ele, ba noi… şi aşa, în jumătate de oră se face linişte… Şi dormim, şi dormim toţi patru, până când o frână de maşină, lătratul unui câine sau un braţ amorţit mă fac să deschid ochii brusc, holbându-mă la o beznă cruntă, ce vesteşte ore prea mici ale nopţii…

Nervi şi ciudă, treburi neterminate, planuri eşuate… Fetele sunt transportate rapid în pătuţuri, iar noi orbecăim bezmetic după pijamale, după pus ceva în gură, după întrerupătorul de la baie… şi cam atât.

Ne-au furat serile!… Iar acum au început să-mi fure şi zilele.

Somnul acesta, început când la ore la care strada e încă plină de copii, când la ore târzii din noapte, generează treziri la fel de haotice dimineaţa… Uneori abia se crapă de ziuă şi fetele sunt în picioare. Uneori reuşeşim să le adormim la loc şi e linişte până spre ora 9… alteori una dintre ele refuză să mai doarmă şi ne dă trezirea tuturor… şi tot aşa.

De aici lucrurile se ţin lanţ. Uneori se cer la nani la 10 dimineaţa, pentru ca în ziua urmăroare să treacă de prânz şi ele să refuze a mai dormi. Uneori mănâncă la 12, alteori la 15… uneori la 16 suntem în parc, alteori la 18 ele încă dorm… uneori la 19 venim acasă, la baie, alteori la 19 abia mâncăm a doua masă şi nu mai apucăm să ieşim decât în curte, pentru jumătate de oră…

E un haos care ne oboseşte pe toţi, ne dereglează programul şi ieşirile afară, ne fură timpul pentru pregătit mâncare, le oboseşte pe fete şi le face agitate şi smiorcăite în zilele în care sar peste una din cele două porţii de somn. Iar eu habar n-am cum să le “reglez” la loc, pentru că nici măcar nu ştiu cât şi cum e mai bine pentru ele să doarmă la acestă vârstă… şi nu vreau să le forţez să-şi facă un program care nu corespunde nevoilor lor. Iar pe de altă parte, lâsăndu-le să se hotărască singure ce au nevoie, îmi pare că nu facem niciun progres de mai bine de 2 săptămâni.

Copiii voştri ce program aveau la aproximativ 1 an şi două luni?

Related Posts

Share This

15 Comments

  1. Da, stiu, schimbarile astea de program sunt nesuferite rau si te obosesc tare.
    Ati incercat sa le culcati mai tarziu, cand e deja intuneric afara? Eu de exemplu pe a mea o culcam iarna la 9, dar de cand cu lumina de afara am intarziat baita pana la 9 jumatate, asa ca o pun in pat la 10 si doarme.
    De pe la 1 an a mea a ramas cu un singur somn peste zi, cel de pranz, care dureaza si acum cam 2-2.5 ore.

    • Carla

      Am încercat să le culcăm după lăsarea serii, dar au fost atât de obosite, încât n-au mai reuşit să adoarmă cu orele… Ele în jurul orei 20 dau semne clare de somn, de jumătate de an dorm după acest program şi probabil le e greu să-l schimbe.

      Încercăm, totuşi… nu avem de ales.

  2. in jur de un an copiii trec la un somn pe zi. De la nedormit aproape deloc sau fragentat, pana la 2 ai ada a inceput sa doarma reprize din ce in ce mai lungi, chiar si 3 ore!

    In postarea ta am vazut si o bucatica de anxietate de separare, multa rabdare!!!SI redu asteptarile tale, amana serile tle macar caeva lui, alfel te paste depresia

    • trage anda de mineeee ;0

      • Carla

        Zoozie, asta aştept şi eu… să-şi facă trecerea la un singur somn. Sper ca asta să fie şi să se petreacă cât mai repede, altfel vor acumula atâta oboseală, încât nu ştiu cum ne vom mai înţelege cu ele.

  3. Am un deja-vu… sau mai multe! (Mutunau era foarte sensibil la schimbarile de orar si la intarzierile de orice fel; un somn prost azi insemna inca 2 zile de cosmar/ Si de dormit de doua ori pe zi nu mai dormea de multisor…)

    Nu te pot ajuta prea mult, nu-mi amintesc exact cum am iesit din perioadele astea, ci doar ca erau absolut imposibile :(.

    O varianta rezonabila de adaptare este, asa cum zice Zoozie, sa-ti reduci asteptarile. Lasa-le pe ele sa fie sefe o zi doua, strecoara in program ce si cat poti, si ce nu intra, nu intra. Stiu ca-i foarte frustrant, mai ales ca nu le ai numai pe ele de gestionat, ci si casa, masa, restu’. Dar si cu adaptarea asta, si fara, eu tot cu treburile neterminate ramaneam, asa c-am optat (cam tarziu, dar mai bine decat niciodata!) pentru varianta mai calma.

    Alta optiune este expunerea la persoane noi – ori vizitatori ai vostri, ori plecati in vizita. Merg si parcurile… Dintr-un variu motiv, noutatile de scurta durata au, pe termen mediu si lung, efect calmant.

    Mai e si varianta cu tine-le treze pana cad. Mie nu mi-a iesit (in bine) niciodata.

    Acopera geamurile cu folie reflectorizanta sau mai pune un (alt) rand de perdele /draperii, eventual de alta culoare. Am ferestrele dormitorului spre est si diferenta (matinala) a fost mare!

    Tin pumnii sa se mai linisteasca lucrurile…

    • Carla

      Of, da… mi-am redus aşteptările la minimum. 🙂

      Pe fete nu încerc deloc să le forţez cu nimic, iar treburile casnice au cam rămas în aer, dar observ că putem trăi foarte bine şi în dezordine, mâncând tartine şi folosind chiar şi hainele mai puţin uzuale din dulap, când toate celelalte sunt murdare.

      Varianta cu ţinutul treze nu funcţionează nici la noi, sunt prea mutle plânsete şi mârâieli, prea multă oboseală acumulată, la finalul căreia fetelor le e şi mai greu să adoarmă şi au un somn agitat întreaga noapte.

  4. alina

    Adaug, pe langa observatiile pertinente ale lui Zoozie si Mamituni, ca si noi am triplu experimentat o perioada de cearta rea cu somnul (mai rea decat de obicei) in jurul varstei de un pic peste 1 an. Cred ca, pe langa circumstantial, tine un pic si de dezvoltare, o fi vreun salt pe-acolo, legat de mersul biped independent, de imbogatirea mai acuta a vocabularului, nu stiu, dar cumva mi se pare ca astea, achizitiile varstei, dau agitatie noaptea. E ca si cum ar repeta in somn, in vis, intamplarile de peste zi.

    E cumplit de greu, mai ales la voi, cu doua, nici nu vreau sa-mi imaginez … Noi am avut noroc, ca le-am avut separat, dar sincer sincer, oi fi nebuna, cred ca as fi preferat sa nu dorm deloc cateva luni si sa termin cu toate trei odata, asa am ajuns la performanta, pe care nu i-o doresc nici macar unui dusman, sa acumulam cam cinci ani la rand de nopti albe, 99.99% dintre ele!! Si, din pacate, asta se cunoaste deja substantial pe fizicu’ subsemnatei … 🙁

    Revenind, inarmeaza-te cu muuuulta rabdare. Atata. Trece. Mai repede decat poate crezi acum. E greu, dar va trece.

    Din experienta noastra, rar dupa varsta de doi ani se mai intampla trezeli nocturne fara motiv autentic (boala de ex). Cu Catrina trecem acum prin etapa trezitului ultra matinal (4-5 am), dar cauza e de natura mecanica, fiind iarna spre dimineata se face un pic racoare in camera, chiar si cu incalzirea centrala in functiune, iar ea nu suporta nici sa fie invelita, nici sa fie varata intr-un sac de dormit, asa ca motivul trezelii e, simplu, frigul … Insa altfel toate trei au dormit bustean de pe la 2 ani incolo, in sensul de macar 6-7 ore legate, cu exceptii, cum ziceam, explicabile, dar putine (din pacate pentru noi nu e aplicabila masura, caci, Murphy laws & all, normal ca exceptiile astea au grija sa fie destul de consecutive, fac cu randul … 🙂 ).

    Uram nervi de otel si depasirea rapida a momentului.

    • Carla

      Alina, s-ar putea să fie şi chestia de care spui tu, cu achiziţiile vârstei, legate şi de probabila lor încercare de a-şi elimina un somn… În teorie pare atât de simplu!

      Noi suntem norocoşi, treziri nocturne nu eperimentăm decât ocazional, când ne confruntăm cu dureri de dinţişori sau alte probleme accidentale. Somnul de noapte le este continuu de pe la vârsta de 5 luni, când eu mi-am pierdut laptele şi am trecut pe lapte praf, cu care probabil se săturau mai tare şi aşa au trecut direct la somn neîntrerupt. Întâi 6 ore, apoi mai mult… în cursul iernii, când şi nopţile erau mai lungi, dormeau 12 ore legate: de la 8 seara la 8 dimineaţa. Sfinte vremuri… 🙂

      Nu-mi imaginez cum reuşeşti tu să rezişti, în schimb… Pentru mine oboseala e cel mai mare duşman personal, devin neom când acumulez oboseală şi totul devine înfiorător de greu, totul e un motiv de depresie, de apatie…

      Îţi urez şi eu să ai parte, cât mai curând, de nopţi dormite “omeneşte”… de odihnă atâta cât îţi doresti!

  5. noi trecem prin aceeasi experienta de vre-o luna si jumatate incoace… 🙁 Inca mai sper sa se normalizeze macar mesele.

    • Carla

      Ştiam eu că nu sunt singura… 🙁

      Uimitor cum trec toţi copiii prin aceleaşi etape, oricât ar fi de diferiţi!

  6. Off Carla imi dau seama cat iti e de greu, mai ales ca sunt doua…Si Maria mai are zile cand e certata cu somnul si simt ca toate planurile mele pentru acea zi sunt esuate..nu apuc sa fac nimic, de-abia daca apuc sa ii fac ei de mancare..in rest haos.
    IN general, timpul meu e seara, de la 22 la 23. Aseara nu a adormit inainte de 22.30 si asa frustrata m-am simtit….
    lasa-le pana cad de oboseala, vezi ce se intampla..desi eu cand am aplicat metoda asta mi s-a intamplat sa adoarma si mai greu…
    Iti doresc multa rabdare,nervi si sper sa depasiti perioada asta cat mai repede.

    • Carla

      După cum spuneam, nici la noi metoda cu obositul la maxim nu a funcţionat.

      Prefer să le adorm în braţe, în pat, pentru că acesta nu e nici pe departe timp pierdut, chiar dacă îmi fură din timpul pentru activităţi casnice. E frustrant să nu mai am timp de nimic, dar e un preţ pe care încerc să-l plătesc dacă îmi aduce, totuşi, liniştea fetelor…

  7. eu nu prea iti pot da sfaturi, insa va doresc sa treceti rpd peste perioadele astea , care sunt convinsa ca nu sunt deloc usoare.dupa 1 an si Daria a renuntat la somnul de dimi si a rms doar cu cel de la pranz, iar seara o culcam iarna pe la 9 , iar acum vara, o duc spre un 10 , 10 30 , pt ca doarme mult la pranz.pupici!

    • Carla

      Of… nu ne puteţi da şi nouă puţină “cuminţenie” de la Daria?! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.