Rezoluţie de miercuri

May 4, 2011 by

Rezoluţie de miercuri

Suntem acolo unde ar trebui să ne fie “acasă”. E bine şi parcă lucrurile au reintrat într-o măsură oarecare în normalitate, de când ne-am reîntâlnit cu buni-buni. Dacă fetele plâng suntem două “mame” care să le preia pe semnătură, reuşim să ne completăm astfel încât să nu mai existe momente de panică generate de dispariţia mamei la toaletă pentru 1 minut sau ţipete crâncene de nerăbdare în chiar ultimul minut de preparare a laptelui, pregătirea meselor a redevenit un prilej de încântare, nu o cursă contra-cronometru, iar plimbările afară sunt în sfârşit executate ca la carte, cu ţinut de mânuţe şi umblat pe jos în voie, cu acces la locurile de joacă şi siguranţa că nu i se întâmplă nimic uneia, până mă ocup de cealaltă …

Mi-am luat zilele acestea răgazul de a nu mă mai gândi la nimic. Curios însă, liniştea şi calmul pe care mi le-am indus nu au făcut decât să deschidă uşiţa unei mici cutii a Pandorei din care au ieşit o mie de dezamăgiri şi nemulţumiri lumeşti, trupeşti şi livreşti… iar ce a rămas pe fundul ei, înainte s-o închid cu spaimă la loc, încă n-am aflat.

În ultima vreme am fost atât de ostenită şi depăşită de situaţie, încât mi-am pierdut şi ultima fărâmă de plăcere de a mai face ceva – orice altceva decât strictul necesar în creşterea şi îngrijirea măzărichilor. Aşa au rămas în aer o mulţime de lucruri minunate, care-mi încălzesc viaţa şi sufletul într-un mod atât de discret şi blând, încât uneori trec zile la rând fără să le mai observ. Îmi propun mereu să nu uit să mă bucur de ele, pentru că nu o dată am strigat în gura mare că sensul şi frumuseţea vieţii stă în lucruri simple, de la mirosul cafelei băută fără grabă dimineaţa, până la mirosul săpunului cu muşeţel împletit cu mirosul cald al serii, ce vesteşte “eliberarea” de sub “tirania” fetelor …

Blogul, poveştile şi amintirile noastre, fotografiile, bunătăţile pus pe masă, cătţile bune ce-mi trec mereu prin mâini fără a mai apuca să le deschid măcar, ah! filmele… sute de filme bune, pe care aş vrea atât de mult să le (re)văd, planuri de viitor cu căsuţa noastră ce aşteaptă să-i dăm viaţă, mii de siteuri pe care aş vrea să le parcurg cap-coadă, prieteni vechi pe care mi-e drag să-i reîntâlnesc, prieteni noi pe care nu vreau să-i pierd, zile de tihnă în familie, zile cu soare şi lungi plimbări, zile ploioase, cu miros de prăjitură şi ceai cu lămâie…

Mă simt mereu în contratimp cu propriile plăceri, mereu nemulţumită că nu reuşesc să trăiesc toate lucrurile aşa cum îmi propun… Iar apoi vine atâta lume să-mi spună că mă citeşte cu plăcere, că aşteaptă povestiri noi despre fete, că se inspiră din experienţele mele de mămică… mai mare ruşinea pentru mine.

Oho, dacă aş fi avut înţelepciunea şi răbdarea să mă fac întradevăr utilă mamelor asemeni mie! Câte nu ni s-au întâmplat în acest prim an de viaţă al fetelor… câte probleme nu s-au ivit pe neaşteptate şi câte soluţii am fost nevoită să găsesc! Cu câte lucruri nebănuite ne-am confruntat şi cât de mult contează să împărtăşim din experienţa noastră şi celorlalţi! Când cineva îmi spune că mă admiră pentru cum reuşesc să mă descurc SINGURĂ cu gemeni, nu-mi vine în minte decât să-i răspund că disperarea şi nevoia sunt cele mai puternice impulsuri de a rezista misiunii acesteia.  Plus intuiţia… care la mine a funcţionat mereu la capacitate maximă şi care nu cred că-i lipseşte niciunei mame care are răbdare să se asculte şi are încredere în ea.

Aşadar iată-mă, din nou, în postura deja comică de a-mi promite că mă voi focusa pe cele de mai sus… şi că voi scrie mai mult despre ele, cât de curând! Îmi lipseşte timpul, însă nu şi dorinţa… cumva voi face să le aduc la un numitor comun. Păzea că vin! 🙂

Related Posts

Share This

6 Comments

  1. Alessia

    Welcome back ! Te asteptam cu drag si dor…
    Cat despre gandurile impartasite cu noi, cred ca stii deja ca cei care te admira o fac tocmai pt stradania ta de a face fata asa cum oricare om ar face fata acestei “situatii”, ca nu esti nici varianta feminina a lui super-man ( cum nu e nici unul dintre noi ), dar nici omul care, coplesit fiind de situatie, sa se resemneze. Esti om si tu si oricare mama care te citeste realizeaza cu ce te confrunti pt ca nu tb decat sa inmultim “greul” nostru cu 2… si este de ajuns.

    Iar la faptul ca esti in contratimp cu toate, ca nu-ti ajung cele 24 de ore ale zilei subscriu si eu si cred ca mai toate mamicile…imi imaginez ca tu ai si mai mari lipsuri la capitolul acesta dat fiind ca situatia e la dublu, ca sa-i zic asa. Probabil este singurul lucru care ne-a luat prin surprindere in momentul cand am devenit mame, nu aveam absolut nici o idee ca tb sa investesti chiar TOT timpul tau, ca pt tine si lucrurile pe care le faceai pre-maternitate nu mai incape timp in cele 24 ore ale unei zile.
    O perioada lunga de timp nu-i simti lipsa atat de acut, te inghite atat de mult fericirea pe care o traiesti alaturi de puiul de om caruia i-ai dat viata, incat nevoile si dorintele tale se atrofiaza temporar, dar vine un timp cand copiii cresc, fericirea respectiva se traieste cu aceeasi intensitate, in schimb incep sa se trezeasca la viata acele mici placeri ale vietii care te desfatau odinioara si in care nu te-ai mai regasit in ultima vreme. Acum a sosit timpul lor. Si acum e acum… cum impaci gandurile acestea cu realitatea crunta, faptul ca fizic nu ai cum sa strecori nimic in programul tau, faptul ca ziua nu-si va mai adauga cateva ore pt tine… Cum faci sa … le faci pe toate si toate sa fie in favoarea copiilor tai ?!
    Si sa scapi si de sentimentul de vinovatie care incepe sa te bantuie in momentul in care te gandesti si la tine…

    Pup cu drag !

    • Carla

      Cum am spus de atâtea ori şi înainte… credcă a creşte gemeni e mult mai solicitant decât “dublul” unui singur copil, căci nu presupune doar de două ori mai mult timp, efort şi atenţie, ci şi a rezolva mereu aceeaşi problemă: atenţie în acelaşi timp, plânsete suprapuse, joaca cu doi copii deodată… Efortul de a te împărţi în mod egal la doi şi de a face mereu în aşa fel încât copiii să nu simtă asta e mai solicitant (pentru mine) decât aş putea eu descrie aici, în cuvinte…

      Dar şi frumuseţea, farmecul de a fi mamă, dragostea, mulţumirea, împlinirea… sunt toate înzecite! 🙂

  2. Ionuka

    Apreciez foarte mult sinceritatea cu care scrii. Eu de fiecare data intreb parintii de gemeni cand devine mai usor, si inca nu m-am dumirit. Acum si la noi e mai greu – fetele vor sa umble nonstop, dar eu mai trag chiulul pentru ca si lucrez. In orice caz, ma bucur ca ai ajutor! E foarte greu singura.

    • Carla

      Ionuka, la fel te apreciez şi eu pentru ceea ce ai făcut cu copiii tăi… ai născut natural, acum mergi la serviciu şi în continuare eşti acolo, mamă, pentru ele…

      Eu am renunţat să mai întreb ărinţii de gemeni când devine mai uşor, pentru că unele dintre “sfaturile” primite pentru a-mi uşura viaţa nu mi-au fost deloc pe plac (să le las la tv ca să am mai mutl timp liber, să nu le gătesc aşa des – când în comerţ există atâtea “bunătăţi”, să nu le mai spăl zilnic etc.) şi am înţeles că viaţa e atât de uşoară pe cât alegem noi să o percepem.

      Şi ce dacă le spăl zilnic, de exemplu? 🙂 E momentul nostru de joacă şi relaxare, mi-e de 100 de ori mai bine să împărtăşesc cu ele acest moment, decât să stau cu ochii la tv…

  3. ma bucur nespus pentru tine! pentru voi! Sper sa te bucuri cat mai mult de ajutorul lui Buni-buni! 🙂

    • Carla

      Şi eu sper să ne fie alături măcar până la toamnă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.