Ce înseamnă “roşu în gât”?

May 30, 2011 by

După un drum Timişoara-Cluj pe caniulă, mare parte făcut cu aerul condiţionat pornit, era inevitabil să nu mă resimt – eu fiind dintotdeauna certată de moarte cu acest soi de “tehnologie”.

Aşa că a doua zi după sosire m-am încălţat cu o defecţiune nazală de toată frumuseţea, mândră purtătoare a unui cap cât un dovleac, cu sinusurile inflamate la maxim şi cu o durere supărătoare în gât… M-am tratat rapid cu Paracetamol, Tantum verde şi Propolis cu vitamina C,  reuşind nesperat ca după două zile să mă simt refăcută cu totul.

Ieri însă fetele s-au trezit, la rândul lor, cu năsucurile pornite ca două robinete… toată ziua ne-am jucat de-a strănutatul şi ştersul “lumânărilor”, folosind deopotrivă şerveţele, batista bebeluşului şi doftoricind cu ser fiziologic, din păcate fără niciun spor. Azi-noapte s-au înfundat cu totul, iar fetele au făcut amândouă febră peste 39 grade, aşa că am trecut pe Ibalgin, pentru a le scădea temperatura.

Astăzi ne-am prezentat la medic, unde li s-a pus diagnosticul de “Rino-faringită acută” şi, binenţeles, au primit clasicul tratament: Ospamox pentru “roşul din gât”, Eurespal pentru eventualitatea începerii unei tuse, Betabioptal pentru nas şi Ibalgin pentru febră.  Febra le-a mai scăzut, astăzi nu a depăşit 39 grade la niciuna dintre măzărichi, deci nu a fost nevoie să alternez cu paracetamol, iar pentru nas prefer Vibrocil-ul, mi se pare mult mai “blând” cu copiii atât de mici (însă Betabioptal-ul are un cu totul alt spectru de acţiune). Fetele sunt active, au mâncat normal, se joacă, nu tuşesc şi nu au alte simptome de boală.

E musai să le dau Ospamox? Pot trata cu altceva, fără antibiotic, roşul din gât? Dacă nu le dau nimic pentru gât ce se poate întâmpla? Cum ştiu dacă se agravează problema gâtului… prin refuzul de a mânca? Cum ştiu dacă începe să le doară gâtul? Pe de altă parte, din cele citite de mine, am înţeles că Betabioptal-ul se prescrie bebeluşilor tocmai pentru a nu se ajunge la antibiotic, în cazul infecţiilor nas-gât… Mămici păţite (şi ştiu că toate sunteţi trecute prin asta :P), ce mă sfătuiţi?

p.s. Doctoriţa fetelor, pentru absolut orice fel de răceală, viroză, gripă sau altceva de gen, prescrie copiilor invariabil acelaşi clasic tratament: Ospamox, Eurespal, Betabioptal şi Ibalgin.

UPDATE:

Iată o serie de articole despre cum au reuşit să trateze alte mămici diverse tipuri de răceli ale copiilor lor:

Three in a row

Antibioticele la copii

Cum tratăm răceala copiilor?
Bronşita

… şi lista rămâne deschisă, urmând s-o updatez de câte ori găsesc un articol pe această temă sau îmi amintesc unde şi ce am mai citit… Nu vă sfiiţi să faceţi recomandări! 😛

27 Comments

  1. Eu nu i-am dat niciodata antibiotic la raceli sau tuse. Noi folosim Eurespal la tuse si Tantum Verde spray, Nurofen, doar daca are peste 38, si Opthamesone pentru nas. Am evitat Vibrocil sau alte chestii de nas deocamdata.
    Parerea mea e sa nu le dai antibiotic fara analize care sa confirme ca au un virus si atunci trebuie antibiotic chitit pe virusul ala. La raceli nu vad de ce trebuie antibiotic…
    Sanatate multa la pice:)

  2. Gabi (Vivela)

    si eu sunt una din cele care a lasat copilul cu gatul rosu de nenumarate ori. am tratat cu simptomatice si antiseptice locale (gen tantum verde, propolis cu vit C si cand s-a facut mai mare strepsils. mai sunt si altele, poate mai bune, dar copilul e mofturici). eu stiu ca nu la orice “rosu in gat” se prescrie antibiotic, ci doar daca inflamatia e produsa de bacterie (de regula sunt puncte de puroi – albe – pe amigdale). si aici vine partea “frumoasa”: ce bacterie? din pacate, medicii prefera sa prescrie un antibiotic puternic, cu spectru foarte larg, sa “atinga” si bacteria respectiva, daca o fi vreo bacterie. david, in aproape 4 ani a facut de vreo 20 de ori rosu in gat – toate cam in decurs de 1 an. doar o data i-am dat antibiotic (cred ca era intr-adevar necesar), si alta data doar l-am cumparat – pt ca doctorul a vazut intr-o milisecunda “gatul plin de puroi” – care prin farmec a trecut subit pana am ajuns acasa 🙂 (n-a mai avut nicio febra, in “ciuda” diagnosticului primit copilul a inceput sa fie vesel si fericit). eu nu i-as da antibiotic fara antibiograma – dupa exsudat. in nas nu i-am pus nimic, doar l-am curatat. au efecte adverse destul de serioase.
    Sanatate multa!

  3. Nici eu nu-i mai dau antibiotic, merg pe spray tantum verde, Homeogene/Homeovox pentru gat, vitamina C si antihistaminic daca stranuta. Chiar am avut un episod de Paste si n-au aparut alte probleme. O supraveghez cu atentie ca nu cumva sa coboare, mi s-a intamplat o singura data

  4. adica sa coboare la faringo-traheita, bronsita etc

  5. Alina (Ioanact)

    Buna!
    Coincidenta! Si Ioana are rosu in gat. Ii dau Panadol (are si un pic de febra 38,2), Eurespal pt tuse si Nazomer pt nas.
    I-am m dat si 1-2 lingurite de Indian Herbal Cought Kalp: http://www.farmaciastejara.ro/indian-herbal-cough-kalp-p-3523.html (insa nu si Justinei, nu stiu daca as putea sa-i dau)
    De curand a m avut rosu in gat am mers cu ea la dr si mi-a dat Ibalgin si Eurespal sa-i dau.
    In cazul Justinei la fel as proceda.
    Pt a le desfunda nasul le poti da cu Pulmex Baby : http://www.onlinepharma.ro/raceala-si-gripa-copii/273-pulmex-baby-unguent.html .
    Sanatate multa mazarichilor!

    • Carla

      Ioana, mulţumesc de recomandări…

      Din cauza linkurilor comentariul intrase la moderare, noroc că l-am observat! 🙂

  6. Carla

    Roxana, Gabi, Andra, mulţumesc pentru răspunsuri…

    Am decis să nu le dau antibiotic (momentan), rămânem deci pe antitermic şi picături de nas plus ser fiziologic şi aspirat de câte ori e cazul.

    Sunt complet novice când vine vorba de răceli, în afara episodului crunt de bronşiolită din iarnă fetele n-au avut alte probleme de gen, aşa că nu ştiu cu ce se mănâncă toate medicamentele acestea.

    Şi, deşi medicul rămâne medic, părerile altor mame sunt la fel de importante atunci când sunt pusă în faţa unui medicament ce trebuie să-l administrez fetelor.

  7. Carla, si noua ni s-a prescris Ospamox pentru rosu in gat de Paste dar nu i-am dat.
    Si acum avem un episod cu muci, febra nu a facut, doar aspirat in nasuc de cate ori e nevoie, ser si gata.
    La rosu in gat cu puncte de puroi cu siguranta vor refuza papa (desi nu e obligatoriu)..iti vei da seama, sunt sigura, dar iti doresc sa nu ajungeti acolo.
    Pupici la mazarichi si sa se faca bine.

    • Carla

      Mersi Andreea de confirmare…

      Vă pupăm şi îi dorim Mariei sănătate multă!

  8. Carla

    Şi încă o întrebare:

    Antitermicul trebuie dat regulat timp de mai multe zile sau dacă scade febra îl pot întrerupe şi îl reiau doar dacă febra reapare?

  9. Carla,
    cel putin in primele 3 zile nu le da antibiotic. Ce descrii tu (febra) e mai curand semn de episod viral, iar suprainfectiile bacteriene nu apar mai devreme de 3 zile.

    In mod normal antibioticul ar trebui dat pe baza de antibiograma (pe exudat faringian, raclaj lingual + secretii nazale). Ospamox (amoxicilina) are spectru larg de actiune, motiv pentru care e prescris in stanga si-n dreapta, dar fara antibiograma risti sa-l dai in absenta bacteriilor sau pe bacterii carora nu le face nimic.
    Doctorita de care vorbesti pare cel putin lipsita de imaginatie… ca sa nu zic altfel.

    La ce sa fii atenta:
    O sa vezi daca le doare gatul dupa eventualele dificultati la inghitire (inclusiv de lichide!) si, daca raceala “coboara”, vor tusi si le vei auzi haraind cand dorm.

    Semi-babeste: daca secretiile nazale sunt mai degraba limpezi, nu e de antibiotic. Daca sunt galbene inchis sau verzi, pot fi semn de suprainfectie bacteriana – si atunci trebuie analizate si tratate corespunzator.

    Daca ai candela de aromoterapie, pune in apa 5 picaturi de ulei de eucalipt si/sau 5 de cimbru. Lasa peste noapte (sau peste o parte din seara…). Miroase ciudatel, dar desfunda un pic nasucurile.

    Pentru tuse, si preventiv, si ca tratament: sirop de ridiche neagra (faci rost de ridiche, o tai in doua, scobesti un pic jumatatile si pui in ele o picatura-doua de miere. In cateva ore, lasa suc). Sau sirop sau ceai de ceapa.

    Echinacea le-ai dat pana acum? Exista la Help Net niste preparate fara alcool, de la Esi. Insa trebuie sa stii ca unii copii reactioneaza imediat la echinacea, altii, deloc…

    In rest, aspira-le nasul cat mai des. Semnul ca aspirarea e eficienta nu e vindecarea racelii (cu simptomatice si naturiste trece complet in 5-10 zile…) ci ne-agravarea ei (faptul ca tusea nu apare). Pentru congestie nazala sa stii ca le poti da un pic de calciu, ajuta la diminuarea inflamatiei. De pilda calciu Sandoz portocaliu (cel cu vitamina C), cate jumatate de pastila pe zi/mazariche. Eventual in 2 prize (cate un sfert odata, dizolvat in apa/ceai).

    Va dorim sa va faceti bine repede!

    • Carla

      Săr’na pentru tot! Mi-am “notat” treaba cu uleiul de eucalipt sau cimbru, siropul de ridiche neagră îl cunoşteam deja, iar echinaceea nu le-am dat până acum, dar uite un început…

      Am insistat cu aspirarea de câte ori a fost cazul, încă n-am scăpat de problemă dar situaţia s-a ameliorat vizibil.

  10. Elena

    Sanatate fetelor!

    Si multumiri pentru subiect, dar si celor ce au comentat! Ne e tare de folos si noua! Cred ca dr-ele noastre ai aceeasi lipsa de imaginatie…

    • Carla

      Şi eu m-am bucurat de fiecare comentariu, ştiu sigur că voi reveni la acest subiect de câte ori se vor îmbolnăvi fetele…

  11. Gabi

    Eu as schimba medicul fara sa clipesc. Asa am ajuns eu alergica la o multime de antibiotice, mi s-a prescris in copilarie reteta clasica. Antibiotic la orice mic rosu in gat…Nu e de joaca cu asa ceva. Orice medicament are reactii adverse, uneori dintre cele mai rele. Ar trebui sa ramana ultima optiune (si una intemeiata) administrarea antibioticului.
    Antitermicele se administreaza numai in caz de febra + 1 zi dupa incetarea ei (eu sistez si mai devreme).
    Multa sanatate mazarichilor, sa se faca bine repede.

    • Carla

      Am evitat antibioticul, sunt la fel de reticentă la utilizarea lui ca şi celelalte mame.

      În legătură cu febra, la fel am procedat şi eu: le-am administrat antitermic numai când febra a depăşit 38,5 grade. Din fericire am scăpat de febră în 2 zile, am rămas doar cu mucişorii, bine aspiraţi…

  12. Carla,eu ii dau de obicei 2-3 zile antitermic, la 8 ore. Apoi ma opresc si ii mai dau doar daca revine febra. Oricum, daca are febra si dupa 3 zile de antitermic, e de mers la doctor…Dar la noi febra tine doar o zi de obicei

    • Carla

      Şi la noi a trecut repede febra, am scăpat uşor de data asta! 🙂

  13. Gabi (Vivela)

    eu dau antitermic NUMAI daca are episod de febra. daca nu, il sistez. eu nu respect cele 8 ore – in sensul ca daca in 8 ore n-a mai facut febra, nu ii dau. damian a avut vreo 10 zile in care facea febra (mare de tot, peste 40) doar noaptea si la ora 16, iti reglai ceasul dupa el. ii dadeam tintit, cand vedeam ca frige. nu stiu ce a fost, dar a fost f interesanta atitudinea doctoritei. dupa 10 zile l-am dus la medic (da, stiu, mult rau, am riscat). evident, nu l-am dus cu febra, era sub antitermic, copilul se simtea binisor. si doctorita n-a avut altceva mai bun de zis decat ca ce frumos e copilul si ce ochi albastri are. mie imi venea s-o strang de gat. cica sigur e de la dinti (10 zile de febra 40!!! -nu i-a iesit niciun dinte in decurs de o luna), apoi se apuca sa-mi scrie o reteta de antibiotic! iti dai seama ce incredere mai pot avea in ea. pana la urma nu i l-am mai dat nici pe ala, ca i-a trecut de tot. eu ma gandeam ca o sa ma ia pe sus doctorita ca am stat atata cu copilul, sa-mi explice riscurile, etc. cand colo…

    • Carla

      Uf, ai avut ceva curaj, nu glumă! Oricum, e bine că ai povestit aici, poate o vor mai păţi şi alţii… 😀

  14. Bee

    SI noi am avut episoade de rosu in gat cand matei era mai mic (8-10 luni). Desi am tot dat Tantum verde, nu mi se pare ca face vreo branza. Incearca albastru de metil, o pulverizare sau badijonare cat mai adanc in gurita

    • Carla

      Mersi de recomandare! Am reţinut şi albastrul de metil şi, daca va fi nevoie, vom încerca şi cu Tantum verde…

  15. da, sunt de acord cu fetele ca nu ar trebui sa le dai antibiotic.macar 2 3 zile sa vezi cum se prezinta.eu ii dau Dariei la 8 ore antitermic panadol alternat cu nurofen si tantum in gat.pt respiratie exista niste capsule de la dr mom parca cu eucalipt , le spargi si le pui in patut pe o batista.la noi merge.exista si vaporub de la wick parca. le ungi pe piept si ajuta si la tuse si la nasuc.aspirat bine cu sterimar, folosesc eu, lamaie multa si cam atat.o sa le vezi daca se complica treaba.febra poate sa se intinda pe 3 4 zile, la noi asa e , dupa care e ok.incearca si cu albstru de metil pe suzici.pupici si sanatate piticelor!

    • Carla

      Dani, de la voi m-am inspirat, cu întârziere… Mi-am şi permis să pun linkuri către articolele tale, sper că nu te deranjează!

      Mulţumesc de recomandări!

  16. claudia

    am si eu un bietel de 1 an si 7 luni si a inceput cu un pic de rosu in gat si pediatra i-a prescris Nurofen dupa-masa si seara, prospan pt tuse si aerius seara pentru 5-7 zile. totul bine 3 zile, a patra zi a facut s-a trezit cu tuse prin care se inneca si a scos o “flegma” mare de m-am speriat. Seara a facut 37.9. A cincea zi m-am dus la control si a zis ca ii spre bine, l-a controlat numa in gat, nu si in urechi, i-a dat nurofen numa seara si restul. urmatoarea zi febra 38,3 si nu prea manca de 2 zile. am mers la alta pedi si l-a verificat in urechi si gat. mai avea rosu, dar la o ureche inceput e otita. I-a dat ospamox si pic Otocalm plus nurofen de 3 ori pe zi mai 2 zile si prospan. Buba mare ca seara dupa ce i-am dat antibiotic tot se trezea la o ora, plangea, nu stiam ce are si apoi s-a ghemuit in brate si a plans apoi a iesit cu presiune o diaree din el. am citi prospectul si m-am dat seama ca avuse tenesme, dureri anale.Dupa acestea scrie ca trebuie intrerupt tratamentul. Nu vreau sa-l vad ca mai sufera si nu stiu cum sa fac mai bine. Tratam una si complicam alta!

  17. claudia

    Am uitat, voi da si biotix la facare antibiotic. Oare sa ii dau lapte fara lactoza ca poate ii mai opreste si asta din diaree. Asa faceam cand i-am mai dat augumentin. Nu as vrea sa ii mia dau antibiotic. l-am de 2 ori cu Bioparox dar nu prea sta si plange. Oare sa mai insist pe ala? Rog raspuns urgent. Multumesc. (va scriu acum la 3 dim)Sanatate la toti.

    • Carla

      Claudia, îmi pare rău că nu am ajuns mai devreme să-ţi răspund. Îţi înţeleg dilemele, cred că toate mamele trecem prin asemenea întrebări când ni se îmbolnăvesc copilaşii…

      Nu ştiu să-ţi răspund ca un medic, de aceea nu te pot sfătui ce să faci. Vreau doar să-ţi spun că eu, în situaţia ta, aş face neapărat o antibiogramă, ca să determin exact de ce tip de antibiotic are nevoie copilul. Organismul celor mici e atât de firav şi uite ce uşor pot apărea reacţii adverse! Şi eu aş merge pe probiotice şi nu aş trece cu vederea că o otită sau alte complicaţii ale unei răceli pot fi foarte periculoase dacă nu sunt tratate corect – caz în care eu sincer nu sunt liniştită să merg doar pe mâna remediilor băbeşti sau naturiste (iar în cele homeopate nu am deocamdată încredere).

      Pe de altă parte, fetiţele mele au avut reacţii secundare de genul celor descrise de tine chiar la Nurofen, de mai multe ori, manifestate eaxct prin dureri abdominale, diaree, plâns neconsolat… Deci se poate ca băieţelul tău să se fi simţit rău de la ibuprofen, nu de la antibiotic. Eu evit Nurofenul ca marcă, folosesc la nevoie Panadol, alternat, dacă e cazul cu Ibalgin (in locul Nurofenului, pentru ibuprofen).

      Se poate şi ca întreg acest cocktail de medicamente să fi condus la o dereglare a florei bacteriene intestinale, caz în care pe lângă probiotice pliculeţe se recomandă şi refacerea cât mai rapidă a florei pe cale naturală (murăturile în saramură sau kefirul sunt foarte bune în acest scop).

      Laptele fără lactoză e foarte bun şi el, ca remediu ajutător pentru refacerea florei intestinale; la fel procedez şi eu când fetiţele mele fac vreo indigestie.

      Ceea ce cred eu personal, despre antibiotice, este că odată început tratamentul este mai mult decât necesară administrarea lui completă, pentru ca schema de tratament să aibă întradevăr efect. Adică, dacă tot trebuie să facem un rău organismului copiilor, măcar să fie cu un scop şi antibioticul sa-şi poată face efectul pe deplin.

      Multă sănătate micuţului tău!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.