Răbdare, răbdare, răbdare!!!

Mar 21, 2011 by

… este ceea ce-mi spun, de sute de ori pe zi, ca pe o rugăciune, ca pe o incantație, ca pe o rugăminte fierbinte spre mine însămi, atunci când măzărichile mă împing la limită cu nervii…

Sunt momente în care, din nou, Sofia ne scoate  din minți… sperasem că am depășit acea perioadă critică, de la începutul anului, odată cu marea realizare a mersului în 4 labe și apoi în picioare și, implicit, noul orizont ce s-a deschis în fața ei, captându-i atenția… Dar nu, zilele acelea crunte s-au reîntors brusc, cu puteri parcă înzecite.

Sofia are momente în care plânge isteric, fără s-o doară nimic, ore în șir. La un moment dat ajunge să nu mai reacționeze la niciun stimul din exterior, e complet ruptă de noi, de realitate… și nimic n-o mai liniștește. Plânge cu sughițuri, ne împinge, își aruncă suzeta sau orice jucărie îi dăm, lovește cu pumnii, împinge, se tăvălește pe jos, se zbate să se desprindă din brațele noastre și, cu cât o forțăm mai tare să ne răspundă la clovnerii, cu atât mai tare țipă… În ton cu această nefericită desfășurare a acțiunii, orice metodă de a o liniști este sortită eșecului, fie că o lăsăm să plângă și să se zvârcolească pe covor, bătând cu pumnii ei mici în tot ce apucă, fie că o ținem strâns în brațe sau încercăm s-o distrăm și să-i distragem atenția dându-ne – la propriu – chiar și peste cap!

Este teribil de greu să ne păstrăm calmul în asemenea momente, realizând că suntem 3 adulți ce nu reușesc să liniștească un copil de 1 an… Frustrarea de a nu înțelege ce are, dar mai ales de a vedea că ea nu ne înțelege și nu reușește să se facă înțeleasă este teribil de greu de stăpânit… Ne uităm neputincioși la ea și raționalul ne spune că ar avea nevoie de două palme, ca-n filme, pentru a fi readusă pe frecvență… Gânduri negre și rele, pe care le alungăm cu necaz, căutând noi și noi metode  pașnice de a ajunge la creierul mic al Sofiei și de a o liniști…

E doar o altă fază de creștere și dezvoltare? Este normal pentru un copil de 1 an să se manifeste în acest fel?  Există o cauză anume care provoacă aceste crize și care nouă ne scapă? Există trucuri sau metode eficiente de a o liniști, pe care noi nu le-am descoperit? E cazul să o ducem la un medic… și dacă da, la ce fel de medic? … Întrebări ce-mi trec prin minte de fiecare dată când ne confruntăm cu asemenea probleme și nu reușim să le rezolvăm…

Natalia, pe de altă parte… stă, privește cu interes, ia notițe și pune în aplicare când ne e lumea mai dragă. Norocul cu ea este că, oricât s-ar strădui, nu-i reușesc decât lungi lamentări, susținute pe parcursul a câte unei zile întregi, însă fără să depășească în decibeli și intensitate plânsul ei obișnuit, atunci când ceva o supără cu adevărat.

Eliminând problema durerilor gingivale, pe care le tratăm cu Calgel și care nu schimbă cu nimic situația, nu-mi rămân decât ipoteze ce conduc la probleme de afect, de atașament… să fie geloase? să aibă nevoie de mine și mai mult, în preajma lor? să fie supărate una pe cealaltă, sau pe noi? Sau poate nu sunt eu o mamă suficient de bună și atentă la nevoile lor?

Nu știu… Dar răbdare e tot ce cer și-mi doresc mai mult.

***

Și, ca să închei într-o notă veselă și optimistă pentru cei cărora le e dor de fete, iată 10 minute banale, ale unei dimineți banale, așa cum îmi e mie atât de drag să trăiesc…

Related Posts

Share This

28 Comments

  1. Poate ca nu ar fi rau sa o duceti la un medic sau psiholog pt o evaluare. Daca nu e decat o faza trecatoare sau o manifestare cvasiobisnuita pt gemeni veti rade mai tarziu, daca insa are nevoie de un ajutor specific e bine sa i se dea cat e f mica. Nu vreau sa te sperii, iarta ma, te rog, daca am facut o. Si da, rabdare ca ea nu e pur si simplu rea

    • Carla

      Nu m-ai speriat cu nimic, vreau doar să știu – cum ai spus și tu – dacă e doar o fază trecătoare sau ceva mai mult… Voi începe prin a discuta cu pediatra zilele viitoare, la întâlnirea de 1 an…

  2. veronica

    Carla oare o vizita la homeopat nu ar fi benefica
    e un medic homeopat fost pediatru recomandat de fetele cu care ma plimb in parc
    daca iti aduci aminte si sorana a rezolvat crizele de plans ale lui Matei tot printr-o schema homeopata

    • Carla

      Vero, mersi… când ne revedem în parc o să-ți cer mai multe detalii…
      Eu personal sunt sceptică în privința tratamentelor homeopate, însă nu exclud nicio posibilitate…

  3. Deni

    Ce scumpe sunt in video, greu de crezut k Sofi poate sa planga 🙁 o sa-l intreb si pe Hora dak are vreo idee, teorie in legatura cu asta, va pup pe toti :D. Matusa Deni 😉

  4. Si eu imi repet acelasi lucru de multe ori:d. Si am doar una pe cap:))
    Eu nu cred ca e cazul sa te ingrijorezi pentru Sofia, dar poate te-ar ajuta sa vorbesti cu pediatra. Si a mea a avut perioade de suparare, chiar pe la un an, cand incerca sa mearga si nu prea putea, incerca sa se exprime si nu ne intelegeam. Apoi au trecut. Acum mai are un pic si face 2 ani si iar pare sa fie intr-o etapa suparacioasa.
    Dar eu am vazut aceleasi manifestari si la alti copii de varsta ei si m-am linistit.
    Tu insa ai doua pitice de ingrijit si poate cauzele sunt diferite in cazul gemenelor. De aia poate ajuta sa vorbesti cu pediatra.

    • Carla

      Da, am discutat și cu pediatra și a fost de aceeași părere… să mai așteptăm, să o observăm în continuare și să sperăm că e doar o fază trecătoare, comună atâtor altor copii…

      Așa că număr crizele și încerc să mă consolez cu un ”AMR” rezonabil… 🙂

  5. ayandari

    ” Copilul n-are nimic, e perfect sanatos dar e rasfatat foarte tare, l-ati invatat sa ii faceti toate poftele si cerintele sa i le indepliniti indata si toate astea au dus la aceasta conduita, vrea prin acest fel sa se impuna!” astea au fost cuvintele unui medic neurolog care l-a vazut pe Pusi cu ceva vreme in urma, cand si la noi nu mai conteneau istericalele si plansetele.Efectiv simteam c-o luam razna, am crezut ca e ceva “defect” cu el si l-am dus la medic.Nu stiu cat de rasfatat este, dar atunci cand i-am vorbit mai aspru si nu am cedat sub nicio forma crizelor lui, se potolea.Daca il luam in brate, il giugiuleam si-i cantam in struna cu lugu-lugu imediat manifestarea cea violenta se super amplifica.De cand merge in colectivitate in mod constant s-au redus semnificativ istericalle, doar cand sta la bunici si revine acasa unde are oarece restrictii il apuca iar nervisorii, dar la o intensitate mai redusa.”E o fire vulcanica care vrea sa se impuna cu orice pret!” mi-a mai spus medicul.Mnoh…asa o fi si Sofia, o fi vreun caracter puternic si nu-i convin anumite lucruri pe care nici nu le poate clar comunica acum.Am uitat sa-ti spun ca de cand vorbeste in propozitii simple, adica de cand isi poate exprima clar nemultumirile, negatiile: “nu fac, nu vreau, nu mai pap, nu dorm, etc” e mai calm si mai ponderat.Dar la nervi il apuca la fel faze cu aruncatul obiectelor, dat cu pumnii in diverse.Asta-i aluatul, n-avem ce face.Sunt ai nostri, mergem inainte.V a pupam, nervi si rabdare de otel!

    • Carla

      Amira, îmi amintesc când scriai și tu, despre aceleași lucruri, pe blogul vostru… Și chiar mă găndisem atunci că sigur îmi vine și mie rândul, Sofia arătându-și ”colții” încă de pe vremea aceea…

      Întradevăr are un temperament foarte puternic, e colerică și de neoprit când vrea ceva, s-ar putea deci că majoritatea frustrărilor sale să fie din cauză că își propune în căpșorul ei mai multe decât o duc puterile… E ca un uragan, când ceva o supără.

      Însă răsfățată n-aș spune că e, oricum le aplic amândurora același ”tratament” mamițesc și Nati se manifestă mult mai temperat.

  6. Elenada

    Buna

    Carla si noi am avut momente din astea de crize isterice si fara un motiv anume dar din fericire au trecut. E drept ca nu au fost atat de intense cum sunt la Sofia. Eu am citit o carte scrisa de DR. Karp se numeste The happiest toodler on tha block si este o carte dedicata psihologiei copilului cu varste cuprinse intre 1 si 4 ani. El spune acolo ca o metoda buna de a linisti o astfel de criza de nervi este sa ii aratam copilului ca ii intelegem nemultumirea oricare ar fi aia. daca incercam sa il inveselim sau sa ii distragem atentia cica mai rau il enerveaza pt ca asta inseamna ca mami nu il intelege nu intelege adevarata lui problema. O sa zici ca asa e ca habar nu ai de ce plange dar atunci cand se declanseaza criza incearca sa ii vb cu o voce calda si sa iti arati compasiunea ta fata de problema ei. ii poti spune ceva de genul stiu puiul meu mic ca esti suparata. mami intelege si ar face orice sa nu mai fii suparata. trebuie sa te arati foarte necajita ca ea e suparata si ca o intelegi. la un an e putin probabil sa inteleaga ceea ce ii spui dar va intelege tonul vocii tale va intelege mimica fetei tale si asa va intelege ca problema ei nu este ignorata si ca lui mami ii pasa si o intelege. nu o iei tu in brate ci o chemi la tine o lasi pe ea sa vina tu doar ii arati cat de rau iti pare ca ea e suparata. la noi a dat roade aceasta tehnica. poate nu iti reuseste din prima si poate ca nu functioneaza tot timpul dar merita sa incerci.
    Este o adevarata provocare cu gemeni dar este si frumos. Exista gelozii intre gemeni dar cu multa iubire se rezolva. si ai mei uneori nu se suporta unul langa altul in bratele mele si urla si se imping pt ca vor exclusivitate. ii pupacesc pe amandoi pana incep sa rada si uita se mai impinga.

    va dorim multa sanatate si liniste

    • Carla

      Mulțumim mult pentru sfaturi… le intuiam și eu, le-am pus și în aplicare, dar din păcate mare diferență nu s-a văzut. Ne-am înarmat însă cu răbdare și perseverență și sperăm să depășim perioada aceasta cât mai repede…

      Mulțumesc și pentru recomandarea cărții… o voi căuta s-o citesc și să mă mai ”luminez”. Ceva-mi spune că greul abia începe…:D

  7. Si al meu bebe are crize ca cele pe care le-ai descris. In general e vorba de oboseala amestecata cu nitica frustrare din diverse motive. Eu sufar groaznic cand face asa, pentru ca ma pun in pielea lui si-mi dau seama ca si el sufera, ca e frustrat ca nu poate comunica ce-si doreste etc. La noi functioneaza de minune sa-i vorbesc calm, sa-l asigur ca mami il iubeste, sa-l iau in brate daca ma lasa, sa-i zambesc, sa ma port firesc. Cu cat sunt eu mai calma si judec la rece, cu atat se calmeaza si el mai repede. Eu incerc sa ma port ca si cum criza nu ar exista sau sa-i dau ce-si doreste daca imi dau seama despre ce e vorba. Se calmeaza repede in conditiile astea. Si e minunat cum zambeste apoi, de parca si lui ii pare bine ca a depasit starea respectiva.
    Ce vreau sa spun e ca nici lor nu le fac bine crizele astea. Adica Sofia n-o face din rea vointa sau altceva. Si cred ca e o faza normala, o s-o depaseasca mai devreme sau mai tarziu. Are doar un temperament mai vulcanic, poate e mai atasata de tine, are oricum alte nevoi ca Natalia. Si e normal sa fie asa.
    Am mai observat ca se adanceste criza daca nu se calmeaza relativ repede. Adica le e lor mai greu sa iasa din starea asta. De asta eu incerc sa-l calmez repede, sa nu escaladeze problema.

    • Carla

      Gabi, ai dreptate… și pe mine mă doare că nu înțeleg ce o supără în așa mare măsură pe Sofia… apoi îmi imaginez cât de frustrant trebuie să fie pentru ea să nu poată comunica toate aceste lucruri și ma apucă plânsul în rând cu ea!

      Din păcate, la noi n-au funcționat nici una din metodele enumerate de tine… Mai încerc.

      Momentan tot ce pot face e s-o las să plângă până se epuizează total. 🙁

  8. da si eu cred ca e undeva o combinatie de oboseala, plictiseala, frustrare din diverse motive.spre exemplu Daria mea este mult mai irascibila daca nu iesim afara.pt ca se plictiseste in casa si o cred.poate cnd va merge si va descoperi alte si alte lucruri , se vor duce si zilele astea.nu sh , eu sunt de parere ca e cam mult sa vb de un neurolog, insa voi stiti mai bine cum actionati.cat despre rabdare, intelg ce vorbesti , desi nu vreau sa fiu ipocrita si ma vait de Daria.chiar nu am motive.insa cnd o mai apuca si pe ea din diverse motive , la fel ma incurajez , rabdare , rabdare :).incearca sa i gasesti o metoda de a o alina , in momentele alea , desi sunt sigura ca ati incercat orice .nu sh , poate un filmulet pt copii care sa o inveseleasca si sa o distraga de la starea ei , ceva ce ii place ei f mult …In rest , au rms aceleasi minunatii , cu specificatia ca s au schimbat f mult fizic si ca li s a deschis f mult parul observ.sunt mai blondine fata de cum le stiam eu ;).pupici de la noi si zile linistite va dorim!

    • Carla

      Eu nu mi-o imaginez pe Daria făcându-ți mari probleme… pare atât de cuminte și liniștită!

      Mă gândeam să vorbesc cu un psiholog, nu neapărat neurolog, poate reușește să-mi explice lucruri pe care nu le știu deja, despre evoluția gemenilor și relația dintre temperament și comportament… Dar mai așteptăm, poate trece totul odată cu primii pași sau cu următoarele cuvinte…

  9. Off draga de tine..nici nu stiu cum sa te incurajez pentru ca noi in ultimile zile avem mari probleme cu mancarea, efectiv o refuza si lapticul la fel. daca are 2 mese pe zi la care mananca cat de cat:(
    Eu zic ca Sofi este o fire mai puternica si poate asa se manifesta ea, e frustrata…poate si geloasa pe Nati uneori…Eu cred ca este o faza normala pe care o va depasi o data si odata. Eventual ii vorbesti pe o voce mai joasa, la nivelul ei si vezi cum reactioneaza.
    Stiu ca asemenea crize fac copiii si la 2-3 anisori cand se dau cu fundul de pamant pe strada, in magazine cand nu le convine ceva…
    Multa rabdare va doresc, sunt convinsa ca veti depasi perioada asta!

    • Carla

      Mulțumim, Andreea, de încurajări… aia cu crizele de la 2-3 ani mi se pare cea mai optimistă! 🙂

      Sper să fie doar o fază normală, accentuată de temperamentul ei…

  10. Sorana

    Carla, sunt superbe mazarichile, le admir de fiecare data cand am ocazia, si au crescut atat de frumos! Si, asa cum spunea mai sus si Veronica, eu iti recomand cu caldura sa mergi cu Sofia la un homeopat bun, ai sa vezi ca o va ajuta, oricum in mod cert nu are ce sa-i strice, cel mai rau posibil e sa nu aiba niciun efect, insa eu nu cred asa ceva; am fost si eu cu Matei, facea de la 2 luni spasmul hohotului de plans (din plans trecea in apnee prelungita, cianoza, lesin) si ne-a rezolvat problema cu totul, plus ca e mai echilibrat psihic, mai putine frici, mai multa incredere in sine. Nu mi-as fi inchipuit ca niste bombonele (cum le spune el) minuscule ar putea avea asa un efect. Eu zic ca merita sa incercati! Sanatate multa, si rabdareeee cat cuprinde! Va pup.

    • Carla

      Nici eu nu-mi prea închipui cum niște ”bombonele”, vorba lui Matei, pot face miracole în asemenea situații… Dar, cum îi spuneam și Veronicăi, nu exclud nicio recomandare…

  11. am revenit cu o sugestie. ma gandeam ca ai putea sa le faci niste teste fetelor care evalueaza dezvoltarea lor generala, inclusiv cea emotionala si sociala. dupa ce completezi intrebarile testului vei primi niste rezultate care iti vor arata daca copilul are vreo ramanere in urma in dezvoltare. Testul nu depisteaza dezvoltarile peste medie si superioare, ele doar isi propun sa caute deficite in dezvoltare.

    in alta ordine de idei, am vazut ca in ianuarie cand ai scris despre ‘smiorcaieli’ acestea au debutat imediat dupa plecarea musafirilor vostri. de data asta a fost vreun eveniment deosebit inainte care ar putea fi pus in legatura cu ‘crizele’ frumoasei?

    testul, de te intereseaza, e aici: http://asq.uoregon.edu/
    va doresc multa putere si incredere si Doamne-ajuta!

    • Carla

      Mulțumesc, Maria… voi completa mâine chestionarele și sper să nu-mi releve nimic îngrijorător.

      În legătură cu debutul acestei noi perioade de crize… n-o pot lega de nimic, de niciun eveniment… Pur și simplu, odată cu pornirea în 4 lăbuțe, lucrurile păreau că s-au liniștit și fetele deveniseră ocupate să exploreze totul în jurul lor… apoi, după ce a trecut mirajul primilor pași, crizele Sofiei au revenit. Eram întorși demult acasă, doar noi și fetele, fără musafiri, fără tensiuni în casă, fără agitație, oboseală sau stres…

  12. Carla,
    du-o la medic. Dar nu uita ca orice fel de diagnostic se pune numai dupa ce copilul este urmarit in medii diferite (acasa, la cabinet, in parc) timp de cel putin 6 luni. Ma tem ca la noi se arunca prea usor cu diagnostice, in loc sa se investigheze riguros. Asa ca nu intra in panica daca dupa vizita la medic va intoarceti acasa cu cine stie ce eticheta, sau, si mai rau, cu medicatie, in loc de indicatia de punere sub observare pentru durata X de timp. Asta n-ar insemna decat ca medicul nu-si face treaba cum trebuie.

    E foarte posibil ca Sofia sa nu aiba nimic grav – sa fie doar o etapa. La fel de bine, poate ca Sofia e foarte sensibila si te simte mai bine decat Natalia – si, cum nu e usor nici cu un copil, dar’mite cu doi, poate ca ea “culege” agitatia si oboseala ta si reactioneaza asa la ea (neputand sa se exprime altfel).
    Poti testa asta gandindu-te la felul in care decurg zilele in care tie ti-e mai greu. Daca vezi o legatura… e vorba doar de sensibilitate. Asa, ca un fel de telepatie.

    Ti-as sugera s-o antrenezi in limbajul semnelor – signing. Eu n-am facut-o la vremea potrivita (nu aflasem ca se poate si-n Bucuresti) si sunt sigura c-as fi scutit multi nervi daca o faceam. Vezi daca exista pe la voi, sau daca poti cumpara / descarca ceva de pe net.
    Doar ca antrenarea asta cere destul de mult timp… si, cum ziceai, rabdare, rabdare, rabdare!

    Alta varianta, mai simpla si mai la indemana: jocurile cu apa si cu spuma de sapun. Invat-o sa toarne apa si/sau sa se joace cu spuma. (eu-l echipez pe june cu un costum de fas si e-n stare sa stea sa toarne cu orele….)
    Sau, daca asta nu merge, arata-i tu cum se toarna apa de ici colo. Sau cum curge robinetul de la baie… Sau cum se umfla spuma intr-un lighean / castron… Ideal ar fi sa-ncepi cand e linistita, pentru ca atunci cand e agitata nu cred ca e atat de dispusa sa observe.
    Mai merg si baloanele de sapun. Copiilor le plac mult. Gasesti pe la magazine tubulete de solutie.

    Tinem pumnii sa se linisteasca lucrurile!
    Jucatul cu apa calmeaza, in general, copiii.

    • Carla

      Mulțumesc pentru sugestii, le voi încerca cu răbdare, răbdare, răbdare…

      Am discutat cu pediatra și, în urma celor descrise de mine, am fost sfătuită să mai aștept o vreme și să observ cât pot de bine comportamentul Sofiei în fiecare zi: și în cele mai liniștite, și în cele mai agitate. Poate găsesc o relație stimul-efect care să aducă o lumină în toată problema asta…

      Într-un fel m-am bucurat că nu m-a trimis imediat la specialist, mi-era și mie teamă de o concluzie superficială sau de un diagnostic greșit pus de vreun medic dezinteresat… Dacă aș știi că ajung pe mâna unui bun profesionist, n-aș avea ezitări în a-i cere ajutorul. Însă, în lipsa oricăror recomandări, prefer să mă bazez pe propriile puteri și pe ceea ce pot înțelege singură… Sunt mama ei și nimeni nu-i poate fi mai aproape ca mine, mă gândesc mereu la asta când încerc să-i intru în grații…

      Nu mă gândisem să folosesc jocurile cu apa pentru a o liniști… O voi face negreșit, însă am o dilemă: să o antrenez și pe Nati în jocurile noastre și să insist pe spiritul de echipă sau, mai bine, s-o țin cât mai departe de crizele surioarei ei?!

  13. alina

    Carla draga mea, Mamituni are mare dreptate.
    Poti sa mergi si la un doctor de specialitate, sa te linistesti.
    Insa mai mult ca sigur ca nu este nimic patologic intr-un comportament de asa natura, la varsta asta.
    Eu iti pot povesti cu lux de amanunte despre feluritele incercari la care te poate supune un copil “cu personalitate” inca din fasa, Slava Domnului mi-am primit partea cu varf si indesat din partea Annei mele (in special, ca nici cu a mica nu mi-i rusine!).
    Noi cu mijlocia am fost si la psiholog, o perioada despre care nici nu vreau sa-mi mai amintesc, ingrozitoare, pe care am lasat-o in spatele blogului (nu aveam energia sa scriu despre nebunia asta). Ajunsese, din pricina frustrarilor, sa-si smulga parul din cap, la propriu, fir cu fir, dupa care, tacticos, sa-l treaca printre dinti si intr-un final glorios sa-l INGHITA!! Da-ti seama ca pe langa aspectul emotional, era la mijloc si riscul ca Dumnezeu stie ce sa i se intample cu atatea fire pe tractul digestiv (aproape ca se chelise pe jumatatea stanga a scalpului – rupea cu dreapta!).
    Special am cautat un psiholog care sa nu se repeada la diagnostic si medicatie ci sa caute sursa problemei/lor. Specialistul l-am gasit, investigatiile au fost facute, sursa de stres cumva am dibuit-o tot eu singura. O combinatie intre personalitatea ei si un cumul de experiente intr-adevar frustrante prin care trecuse recent, plus frica noastra (si greselile aferente), care ne facea sa incercam sa “tinem sub control” iesirile. Nu cu masuri coercitive musai, dar cu limite ne ori prea putin incalcabile (fireste, de bun simt, cele de siguranta). Prea tarziu (as zice acum, inca suportand consecintele) ne-am dat seama ca exact asta nu-i convenea ei, asta o deruta foarte tare, independenta cum se vrea a fi: faptul ca pierdea ea, controlul. Deci o problema de temperament, insa clar prost abordata de catre noi. Si cocktailul exploziv a fost gata.
    Cam asta e sirul de determinari, in povestea noastra.
    La 1 an (si sub), frustrarile Annei se manifestau prin crize ingrozitoare si inconsolabile de plans si urlat, nenumarate tantrumuri si in general un my way or the highway in atitudine vizibil inca de pe luna!
    Ce as sfatui acum pe cineva care trece prin asta (cumplit trebuie sa-ti fie cu amandoua, te inteleg perfect, ce bine ca ai, totusi, un pic de ajutor!!): calm, rabdare si da, suportat criza, cum zice si Elenada mai sus, empatia catre problema ei de moment (oricare ar fi aceea). Sa nu ignori, sa fii acolo pentru ea. Pana depasiti, impreuna, momentul.
    In afara de joaca cu apa, calmeaza mult si exercitiile de respiratie adanca (pe care tu sa le modelezi).
    Ca incurajare, va fi din ce in ce mai bine si mai usor. Odata limbajul stapanit cat de cat, va veti intelege altfel, iar daca tu ii vei castiga increderea absoluta (prin prezenta neconditionata si empatica de care vorbeam mai sus), veti negocia, de comun acord, solutiile viitoare. Si va fi muuult muuult mai simplu.
    Imbratisari calde si urari de nervi de otel.

    • Carla

      Alina… din nou, atât de logic sună lucrurile, scrise de mâna ta… Aș vrea să am capacitatea ta de înțelegere, căci experiența ta n-o pot culege decât în timp, pe propria-mi piele…

      Ceea ce ai scris de Anna seamănă, în mare, cu ceea ce trăim noi… Cu specificația că smulsul părului din cap obișnuiește să-l practice Nati, când jelește – empatic – alături de sora ei, fără ca ea să aibă vreun alt motiv personal de plâns. Mă îngrijorează și comportamentul ei, însă am simțit că Sofia are nevoie de atenție specială în acele momente, pentru a o scoate din starea în care intră, amplificându-și trăirile tot mai tare… ”My way or the highway” caracterizează perfect situația.

      Recitind ce ai scris tu, am început să-mi pun întrebări din ce în ce mai adânci… Am nevoie, la rândul meu,d e timp pentru a găsi răspunsuri la ele, pentru a le pune/sau nu în relație directă cu manifestările Sofiei… Într-adevăr, și eu le-am impus fetelor limite destul de stricte – forțată fiind de împrejurări – și s-ar putea ca odată cu creșterea lor și conștientizarea acestor reguli să apară o reacție de rezistență sau de revoltă pe care Sofia nu știe să o exteriorizeze altfel…

      Încerc să observ, să înțeleg, să o ajut… E greu tare.

  14. tarziu, dar trec si eu pe aici… Va doresc din suflet sa depasiti cu bine si cat mai repede etapa aceasta! O sa fie bine, si o sa va amintiti zambind de aceasta perioada! Curaj! 🙂 … si nu iti mai pune la indoiala “puterile” – esti o mama extraordinara! 😉

    • Carla

      Of… mulțumesc de încurajări… am nevoie de ele ca de aer!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.